Decizia nr. 6243/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 6243/2012

Ședința { F. publică} de la 26 I. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B.

Judecător M. H.

Judecător F. T.

Grefier M. T.

{ F. | }

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - plângerea formulată de către autoritatea contractantă M. C. N., împotriva deciziei C. nr. 1915/C2/1930/(...), în contradictoriu cu intimata SC D. SRL, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de (...), intervenienta a depus la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Prin decizia nr. 1915/C2/1930 pronunțată în data de (...) de către C. N. de S. a C., a fost respinsă excepția tardivității introducerii contestației; a fost admisă în parte contestația formulata de către S. D. S. respectiv criticile referitoare la oferta câștigătoare; a fost anulat raportul procedurii si adresele de comunicare a rezultatului procedurii; au fost respinse, ca nefondate, criticile privind respingerea ofertei S. D. S. si ca inadmisibile capetele de cerere privind constatarea ofertei S. D. S. ca fiind admisibilă si a ofertei câștigătoare ca fiind inacceptabila si neconformă; a fost obligată autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei C., să reanalizeze si să reevalueze oferta declarata câștigătoare conform celor precizate în motivare și s-a dispus continuarea procedurii de atribuire cu respectarea celor decise anterior.

Pentru a lua aceasta decizie, C. a reținut, în esență, în ceea ce privește criticile privitoare nelegalitatea evaluării ofertei contestatoarei SC D. SRL, că acestea sunt nefondate, în condițiile în care petenta nu a dovedit împrejurarea că îndeplinește cerința referitoare la experiența sa similară, conform celor impuse prin documentația de atribuire.

Insă, în ceea ce privește criticile aduse de contestatoare asupra ofertei câștigătoare, C. le-a apreciat ca fiind întemeiate, în condițiile în care garanția de participare nu a fost constituită conform cerințelor autorității contractante, respectiv asocierea declarată câștigătoare a depus polița de asigurare care nu precizează toate cele 4 cazuri în care autoritatea contractanta are dreptul să solicite asiguratorului plata, respectiv nu are precizat cazul în care se aplica prevederile art. 2781 din OUG nr. 34/2006. Mai mult, s-a constatat că plata despăgubirii este condiționată, or, conform fisei de date, s-a impus ca plata să se facă necondiționat.

Pentru acestea, C. a concluzionat în sensul în care comisia de evaluare trebuia sa procedeze la respingerea ofertei depuse de asocierea S. V. E. S. - S. R. S. în ședința de deschidere a ofertelor.

Un ultim motiv pentru care C. a apreciat că se impune reevaluarea ofertei desemnate câștigătoare este acela ca nu a fost depusă declarația privind neîncadrarea în prevederile art. 691 din OUG nr. 34/2006 pentru subcontractantul SC Drumuri si Poduri Covasna SA, contrar cerințelor din fisa de date, pct. III 2.1.1, referitor la situația personală a candidatului sau ofertantului. Ca atare, s-a apreciat ca trebuia prezentată această declarație pentru subcontractantul SC Drumuri si Poduri Covasna SA.

In final, C. a arătat că nu mai consideră necesară analiza celorlalte critici ale contestatorului cu privire la oferta depusa de ofertantul declarat câștigător.

Prin plângerea înregistrată la data de (...), petentul M. C.-N., în calitate de autoritate contractantă, în contradictoriu cu contestatoarea-intimată S. D. S. C.-N., a solicitat instanței desființarea parțială a acestei decizii, în sensul respingerii contestației formulate și a menținerii actelor întocmite în cursul desfășurării procedurii de atribuire.

În motivare s-a arătat că, în principal, înțelege să reitereze excepția tardivității introducerii contestației respinsă în mod nelegal si netemeinic, de către C. N. de S. a C., raportat la faptul că în conformitate cu prevederile art. 2562 alin. 1 lit. b coroborat cu prev. art. 55 alin. 2 din OUG nr. 34/2006, plângerea se introduce la C. în termen de 5 zile începând cu ziua următoarea luării la cunoștința a actului ce se dorește a fi contestat. Astfel, comunicarea rezultatului procedurii a fost transmisa de către autoritatea contractanta prin fax ( cf. art. 60 alin. 1 lit. b, art. 206 alin. 2 si 3 din OUG 34/2006) in data de (...), orele 12:44, în timpul orelor de program, iar contestația a fost înregistrată la P. municipiului C.-N. în data de (...), poarta numărul de ieșire de la S. D. S. 2244/(...), numărul de înregistrare la autoritatea contractanta

159947/(...).

În acest context, se critică reținerea conform căreia în cauză ar fi aplicabil textul art. 104 C.pr.civ., în condițiile existenței unor norme speciale în domeniu.

Pe fondul cauzei, se arată că, dacă s-ar da curs celor reținute de C., nu s-ar mai impune o reevaluare, ci o anulare a procedurii, situație cu care nu petentul nu poate fi de acord, deoarece evaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii s-a realizat corect, cu atât mai mult cu cât lucrările ce fac obiectul contractului ce se dorește a fi încheiat sunt finanțate din fonduri europene, existând pericolul pierderii acestora.

Punctual, cu privire la criticile validate de către C., s-a relevat că garantia de participare depusa de către A. S. V. E. SRL- S. R. SRL este perfect valabila si întocmită conform cerințelor fisei de date a achiziției, astfel încât nu se impunea respingerea ofertei conform prev. art. 33 alin. 3 din HG nr. 925/2006 modificata. Totodată, se arată că fișa de date a achiziției a fost întocmită de o manieră conform căreia declarația reglementată de textul art. 69 indice 1 din OUG nr. 34/2006 nu a fost solicitată expres și pentru subcontractanți, documentele depuse de către asocierea declarată câștigătoare, respectiv certificatul constatator emis pentru acesta, fiind apreciat ca relevant și suficient pentru verificarea inexistenței conflictului de interese la care face referire acest text legal.

În plus, prin plângerea formulată au fost dezvoltate apărări în privința tuturor motivelor pe care s-a sprijinit contestația SC D. SRL, chiar dacă analiza acestora a fost apreciată ca fiind de prisos, de către C., susținându- se, în esență, caracterul admisibil și conform al ofertei declarate câștigătoare și legalitatea modului de derulare a întregii proceduri.

La data de (...), petentul M. C.-N. a depus o completare la plângerea formulată prin care a arătat că respingerea în totalitate a contestației înaintate în fata C. de către SC D. SRL se impunea si prin prisma admiterii excepției lipsei de interes a contestatoarei-intimate, S. D. S..

Astfel, făcând referire la criticile aduse de S. D. S. cu privire la oferta desemnata câștigătoare, apreciate de către C. ca fiind întemeiate si care au condus la admiterea in parte a contestației, întocmai acea parte pe care prin prezenta plângere petentul dorește să fie desființată, arată că, în primul rând, se impunea a se constata de către C., lipsa motivării acestui capăt de cerere si în consecința, respingerea cererii ca fiind nefondate, conform celor reținute în plângerea inițială. In al doilea rând, se impunea respingerea acestor critici in baza excepției lipsei de interes a contestatoarei in demersul sau ce viza oferta câștigătoare, având în vedere ca prin decizia C. se retine ca: "nu poate fi înlăturat caracterul de inacceptabilitate al ofertei depuse de contestator".

Fata de cele reiterate, pentru a justifica sesizarea organului administrativ-jurisdicțional interesul trebuie să îndeplinească anumite condiții, respectiv sa fie legitim, corespunzător cerințelor legii materiale si procesuale sa fie personal si direct adică folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii să aparțină celui care recurge la acțiune, să fie născut si actual. Asa cum se arata in doctrina, un interes eventual, ca si un interes care a trecut sau a fost depășit nu poate fi luat in considerare.

In speța de față, contestatoarea S. D. S. nu îndeplinește condițiile privind calitatea de persoană vătămată, în înțelesul dat de art. 255 alin. 2 din OUG nr. 34/2006 deoarece oferta sa, fiind apreciată ca inacceptabilă de către C. prin decizia pronunțată este evident că nu ar putea fi declarata câștigătoare, in cazul reevaluării dispuse prin decizie.

La data de 24 iulie 2012, la dosarul cauzei s-a înregistrat o cerere de intervenție accesorie în favoarea autorității contractante, din partea S.C V. E.

S. B., în calitatea de membru al asocierii declarate câștigătoare, S. V. E. S. - S.C R. S., prin care se solicită admiterea, în principiu, a cererii de intervenție accesorie și admiterea plângerii formulate de autoritatea contractantă.

În motivare s-a relevat, în esență, că interesul său pentru a interveni în proces, în această modalitate decurge din împrejurarea că oferta sa a fost declarată câștigătoare. Întrucât criticile de neconformitate susținute în contestație vizează direct atât raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziție emis de A. C., cât și legalitatea evaluării ofertei S. V. E. S. în calitate de ofertant declarat câștigător, a formulat aceasta cerere de intervenție în interesul autorității contractante pentru a demonstra faptul că a respectat toate condițiile de legalitate și că, în mod corect, oferta sa a fost declarată câștigătoare, îndeplinind toate condițiile legale și cele ale procedurii și de asemenea, fiind în mod legal declarată câștigătoare prin aplicarea criteriului de atribuire "prețul cel mai scăzut".

Cu privire la fondul cauzei, intervenienta arată că decizia C. este netemeinică în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității contestației invocată de autoritate și cu privire la anularea raportului procedurii precum și a rezultatului acesteia. Contestația era inadmisibilă prin raportare la obiectul acesteia, respectiv prin raportare la dispozițiile art. 278 din OUG nr. 34/2006

În plus, prin raportare la dispozițiile art. 297 din OUG nr. 34/2006, având în vedere că o contestație formulată în condițiile OUG nr. 34/2006 este, în esență, o acțiune civilă, C. avea obligația de a analiza admisibilitatea acesteia și prin raportare la condițiile de admisibilitate ale acțiunii civile, reglementate de legea procesual-civilă.

Astfel fiind, interesul reprezintă o condiție obligatorie ce se impune a fi analizată de către C. în cazul fiecărei cereri cu care acesta este învestit. Or, în speță, interesul unui ofertant (participant la P. de A.) în contestarea rezultatului Procedurii, poate fi justificat, sub aspectul folosului practic urmărit prin demersul legal (conform condiției ca interesul să fie "născut și actual"), numai în cazul în care acesta ar dovedi un beneficiu direct pe care acesta I-ar obține în cazul admiterii contestației sale, ceea ce nu este cazul în speță.

Referitor la conformitatea ofertei asocierii V. E. SRL și R. SRL, sunt redate, în esență, aceleași argumente susținute și de către petentă, arătându-se că instrumentul de garantare depus îndeplinea cerințele din documentația de atribuire, fiind depuse și toate documentele relevante pentru a se putea verifica în cauză inexistența conflictului de interese, în ceea ce-l privește pe subcontractantul său.

În ședința publică din (...), cererea de intervenție aceesorie depusă a fost admisă în principiu, la același termen statuându-se în sensul în care analiza incidentelor procedurale prealabile, invocate cu privire la caracterul admisibil al criticilor contestatoarei SC D. în susținerea, în fața C., a caracterului inadmisibil al ofertei declarate câștigătoare, se va realiza prin decizia ce va viza, dacă va fi cazul, și fondul acestora.

Intimata SC D. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii și a cererii de intervenție accesorie.

Analizând plângerea depusă, astfel cum a fost precizată, prin prisma tuturor apărărilor formulate de părți, Curtea constată următoarele:

M. C. N., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire-cerere de oferte, pentru atrbiuirea contractului de lucrări "R. DE S.

S. -S. DE B., P. SI T. PENTRU B.", prin invitatia de participare 322125/(...). Documentația de atribuire a fost pusa la dispoziția ofertanților pe suport electronic, ca anexa a invitației de participare in S. C. de atribuire a fost stablit ca fiind prețul cel mai scăzut.

Petenta a arătat că finanțarea lucrărilor este asigurata prin POR - Axa

1 - P. de creștere, M. C. N. obținând cofinanțare europeană pe acest proiect, semnând un contract de finanțare în octombrie 2011.

Deschiderea ofertelor a avut loc la sediul autorității contractante, in data de (...), ora 13.00. In acest sens s-a întocmit procesul-verbal de deschidere a ofertelor cu nr. 107029/(...).

In urma deschiderii ofertelor, comisia de evaluare a procedat la verificarea ofertelor din punct de vedere al documentelor de calificare si al ofertei tehnice. Pe parcursul evaluării s-au întocmit mai multe procese- verbale de evaluare, in urma cărora s-au solicitat de la ofertanți clarificări. In baza actelor întocmite si a răspunsurilor transmise de către ofertanți, comisia de evaluare a întocmit raportul procedurii si actele subsecvente acestui raport - comunicările rezultatului procedurii - adresele cu nr. 1., 1. si 106469/(...), transmise la aceeași dată. Conform acestor înscrisuri, a fost declarată câștigătoare oferta depusă de asocierea S. V. E. S. - S. R. S., iar oferta intimatei S. D. S. a fost respinsă ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea condițiilor de calificare.

Prin contestația depusă, SC diferit SRL a solicitat C. următoarele:

- constatarea faptului că oferta sa este admisibilă,

- constatarea faptului ca oferta asocierii SC V. E. SRL -SC R. SRL este inacceptabilă si neconformă si în caz de admitere a petitelor 1 si/sau 2 anularea raportului procedurii si actelor subsecvente si, pe cale de consecința, obligarea autoritătii contractante la continuarea procedurii de atribuire, în condițiile statuate în decizia C..

Petenta solicită să se constate că, raportat la motivele cuprinse în contestația inițială, în care, în privința ofertei declarate câștigătoare, s-a arătat doar că motivarea acestui petit va fi făcută după studierea dosarului, a invocat în fața C. excepția inadmisibilității lui, prin raportare la prevederile art. 270 alin. 1 lit. e) din OUG 34/2006 modificata, cu atât mai mult cu cât motivarea petitului a fost făcuta de către S. D. S. doar prin concluziile scrise depuse la C. în data de (...), deci la o perioada ce a depășit cu mult cele 5 zile prevăzute de legea specială. Ca atare, s-a apreciat că acest capăt de cerere trebuia respins ca inadmisibil/nefondat.

De asemenea, a fost invocată și excepția tardivității depunerii contestației, relevându-se că a fost depășit termenul de 5 zile prescris de lege, iar pe fond, s-a susținut că procedura s-a derulat în condiții de legalitate.

Prin decizia C. nr. 1915/C2/1930/(...), a fost respinsă excepția tardivității introducerii contestației; a fost admisă în parte contestația formulata de către S. D. S. respectiv criticile referitoare la oferta câștigătoare; a fost anulat raportul procedurii si adresele de comunicare a rezultatului procedurii; au fost respinse, ca nefondate, criticile privind respingerea ofertei S. D. S. si ca inadmisibile capetele de cerere privind constatarea ofertei S. D. S. ca fiind admisibilă si a ofertei câștigătoare ca fiind inacceptabila si neconformă; a fost obligată autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei C., să reanalizeze si să reevalueze oferta declarata câștigătoare conform celor precizate în motivare și s-a dispus continuarea procedurii de atribuire cu respectarea celor decise anterior.

În acest context, autoritatea contractantă a promovat prezenta plângere, prin care a reiterat excepția tardivității contestației, a inadmisibilității petitului privind considerarea ofertei declarate câștigătoare ca inacceptabilă si neconformă, iar în subsidiar, a cerut respingerea ei pe fond, ca fiind neîntemeiată.

Totodată, ca motiv de ordine publică, a fost invocată, atât de către petentă, cât și de către intervenienta accesorie, excepția lipsei de interes a contestatoarei în susținerea criticilor referitoare la oferta declarată câștigătoare, în contextul în care aceasta și-a pierdut calitatea de participant la procedură, urmare a statuărilor C..

Cu privire la aceste incidente procedurale prealabile, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește excepția tardivității, autoritatea contractantă a arătat că transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii a fost făcută la data de (...); luând în considerare aceasta data si aplicând textul legal special în domeniul achizițiilor publice privind termenele, rezulta ca: ziua luării la cunoștință a fost (...) - conform confirmării de transmitere prin fax - ziua următoare luării la cunoștința este (...), iar cele 5 zile se împlinesc, conform art. 3 al OUG nr. 34/2006 modificata la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului, respectiv (...).

Pornind de la statuările C., conform cărora contestația formulată a fost depusă, în conformitate cu prev. art. 104 C.pr.civ., la data de (...), așa cum rezultă din documentele existente în dosarul transmis de către C., în plângere, considerentele pentru care se apreciază ca fiind fondată excepția tardivității au fost dezvoltate, arătându-se că acest text legal nu și-ar găsi aplicare în materia achizițiilor publice.

Curtea constată însă că aceste apărări sunt nefondate, soluția de respingere a excepției tardivității adoptată de către C., fiind legală, cu atât mai mult cu cât devin incidente prev. art. 297 din OUG nr. 34/2006, completarea cu preverile, inclusiv procedurale, de drept comun fiind nu numai permisă, dar și necesară, în lipsa unui text legal care să reglemeteze în mod expres această situație.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației formulate, inclusiv din perspectiva necesității justificării unui interes legitim, se relevă, în primul rând, că C. ar fi trebuit să dea eficiență principiului disponibilității, pronunțându-se strict în limitele în care a fost sesizat.

Astfel, cererea formulată avea ca petite:

- în principal: constatarea admisibilității ofertei sale,

- în subsidiar: constatarea faptului că oferta asocierii declarate câștigătoare este inacceptabilă și neconformă și

- în caz de admitere a petitelor 1 și/sau 2, anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente.

Cu toate că C. a declarat inadmisibile capetele de cerere referitoare la constatarea conformității ofertei S. D. S. și la declararea ofertei intervenientei ca fiind inacceptabilă și neconformă, totuși, a admis al treilea capăt de cerere și a anulat raportul procedurii.

Petenta și intervenienta în interesul acesteia arată însă că este discutabilă o astfel de modalitate de soluționare a contestației, neputând fi negată justețea argumentelor conform cărora criticile aduse de contestatoarea-intimată actelor autorității vizau tocmai motivele pentru care C. trebuia să verifice admisibilitatea și conformitatea celor două oferte analizate.

Chiar dacă s-ar aprecia în sens contrar, se susține în mod întemeiat că analiza actului autorității contractante în ceea ce privește admisibilitatea ofertei intervenientei, nu putea avea loc decât în cazul în care intimata ar fi dovedit caracterul admisibil al propriei sale oferte, numai în acest caz C. putând fi învestit, în mod legitim, și cu o cerere de anulare a raportului procedurii de atribuire, față de o pretinsă neconformitate a ofertei intervenientei.

Ducând mai departe raționamentul, se relevă că este real că potrivit art. 278 din OUG 34/2006, C. poate dispune soluții de anulare în tot sau în parte a actelor autorității contractante dacă constată încălcări ale legislației în domeniul achizițiilor publice, însă aceste soluții pot fi pronunțate în limitele competențelor de verificare ale C.. Cum contestația formulată la C. are caracterul unei veritabile acțiuni civile, cu limitările procedurale impuse de aceasta, cadrul stabilit de contestator este imperativ și limitează câmpul de pronunțare a soluției.

Așa fiind, în contextul în care C. a reținut faptul că oferta depusă de intimata S. D. S. este inacceptabilă, din această perspectivă, decizia pronunțată nefiind atacată, așa cum se recunoaște chiar prin întâmpinare, societatea pierzându-și astfel calitatea de participant la procedură, era esențială analiza cerințelor impuse de lege pentru verificarea pe fond a celorlalte aspecte sesizate, prin raportare la condițiile de admisibilitate ale acțiunii civile, reglementate de legea procesual-civilă.

Dintre acestea, interesul reprezintă o condiție obligatorie ce se impune a fi analizată de către C., în cazul fiecărei cereri cu care acesta este învestit.

Or, interesul unui ofertant, participant la procedura de atribuire, în contestarea rezultatului acesteia, poate fi justificat, sub aspectul folosului practic urmărit prin demersul legal (conform condiției ca interesul să fie "născut și actual"), numai în cazul în care acesta ar dovedi un beneficiu direct pe care acesta l-ar obține în cazul admiterii contestației sale.

În consecință, intervenienta arată corect că dacă oferta unui participant la procedură a fost respinsă de către autoritatea contractantă și dacă această măsură a fost confirmată, de asemenea, de către C. atunci, același ofertant nu mai poate justifica "interesul", în sens procesual civil, pentru a învesti același C. cu o cerere având ca obiect critici privind neconformitatea ofertei declarate câștigătoare sau, cum este cazul de față, anularea raportului procedurii de atribuire.

După cum s-a arătat în doctrină, interesul este o condiție de promovabilitate a oricărui demers judiciar, iar în mod special, în materia achizițiilor publice, interesul în promovarea unei contestații este dat de vătămarea pe care operatorul economic o suferă într-un drept sau interes legitim prin modul de desfășurare a procedurii de achiziție publică.

Or, prin prisma tuturor celor mai sus expuse, la momentul judecării criticilor referitoare la caracterul admisibil al ofertei declarate câștigătoare,

Curtea constată că intimata-contestatoare nu mai avea calitatea de participant la procedură, iar în acest context nu erau îndeplinite cerințele art. 255 alin. 1 și 2 din OUG nr. 34/2006.

Astfel, în înțelesul alin. 2, condițiile care trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru ca o persoană să se considere vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, sunt următoarele:

-are sau a avut un interes legitim în legătură cu respectiva procedură de atribuire;

-a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind respectiva procedura de atribuire.

Curtea apreciază că sintagma „are sau a avut un interes legitim…"; și trebuie aplicată în contextul principiilor generale în materia procesului civil, interesul trebuind să fie nu numai legitim, ci și născut, actual și direct.

Așa fiind, câtă vreme contestatoarea nu mai avea calitatea de participant la procedura de achiziție publică, urmare a validării deciziei de respingere a ofertei sale, este evident că nu are nici interesul în a contesta desfășurarea ei, instanțele de judecată nefiind chemate să se pronunțe cu privire la chestiuni strict teoretice, ci să rezolve un conflict deja născut, în care interesul petentei derivă din prejudiciul real și concret la care s-ar expune dacă nu ar promova, la acel moment, demersul judiciar.

Așa fiind, la momentul pronunțării C., nu se mai justifica solicitarea de verificare a caracterului inacceptabil/neconform al ofertei intervenientei. Nu se poate reține că interesul intimatei ar fi relevat posibilitatea anulării procedurii și de necesitatea demarării alteia, petenta și intervenienta relevând corect că el nu este nici actual și nici legitim.

Astfel, o simplă posibilitate viitoare, nu poate justifica admiterea în parte a contestației, deoarece ea are ca punct de plecare, printre altele, tocmai culpa contestatoarei, care nu a depus, în cadrul acestei proceduri, o ofertă admisibilă și conformă. Cu alte cuvinte, scopul declarat urmărit, respectiv temporizarea procedurii, în ideea oferirii posibilității depunerii unei oferte în acord cu cerințele autorității contractante, în condițiile în care intimata a luat cunoștință de conținutul celorlalte oferte, nu poate fi apreciat ca fiind legitim, deoarece nu numai că ar echivala cu negarea principiului conform căruia nimeni nu își poate invoca propria culpă, dar ar intra în conflict și cu interesele colectivității în numele căreia acționează autoritatea contractantă, respectiv acelea de a nu fi pierdută finanțarea europeană, având în vedere termenul de implementare stabilit la (...), și a se demara și finaliza lucrările, într-un termen rezonabil.

Așa fiind, este exclusă condiția existenței unui interes legitim, actual și direct și, totodată, a cauzării unui prejudiciu ca urmare a unui act al autorității contractante, din moment ce, chiar urmare a reevaluării dispuse de către C., nu ar putea fi luată nicio măsură prin prisma căreia să se poată aprecia că intimata-contestatoare justifică existența unui folos practic ce ar fi urmărit prin promovarea demersului. Acest folos practic trebuie raportat la specificul acestei proceduri, or, contestatoarea a devenit terț față de ea, urmare a statuărilor C., privitoare la primul petit.

În opinia instanței, calitatea procesuală și interesul în cadrul contestației nu pot fi raportate decât la dispozițiile art. 255 din ordonanță, la posibilele soluții prefigurate de textul art. 278 din ordonanță, precum și la capetele de cerere din contestația formulată, niciuna dintre acestea nefiind de natură să justifice admisibilitatea în parte a prezentului demers.

Constatând netemeinicia cererii principale a contestatoarei-intimate, de care depindea și justificarea interesului procedural al acesteia în formularea contestației, C. nu avea competența de a analiza celelalte cereri formulate de intimată, întrucât admisibilitatea acestora era condiționată de admiterea primei sale cereri.

În sensul celor de mai sus, sunt, de asemenea, relevante dispozițiile art. 206 alin. 1 indice 1 din OUG 34/2006, potrivit cărora, atunci când o ofertă a fost respinsă de autoritatea contractantă, dacă această măsură a fost confirmată și prin decizia C., titularul acesteia nu mai are calitatea de "operator economic implicat in procedura de atribuire" și, pe cale de consecință, nici nu mai poate justifica dreptul și interesul de a învesti C., cu o altă cerere, în sensul art. 255 din OUG nr. 34/2006.

Ca atare, în baza tuturor celor mai sus expuse, constatându-se că este de prisos analiza aspectelor de fond ce au făcut obiectul contestației și, subsecvent, ale plângerii, conform prev. art. 285 din ordonanță, se va dispune admiterea în parte a acesteia din urmă, cu consecința modificării în parte a deciziei nr. 1915/C2/1930/(...) a C., în sensul respingerii contestației formulate de SC D. SRL, împotriva rezultatului procedurii derulate de către autoritatea contractantă, cu consecința validării acestuia.

Conform disp. art. 49 alin. 3 și urm. C.pr.civ., va fi admisă și cererea de intervenție accesorie în interesul petentei-autoritate contractantă, formulată de către S.C V. E. S. B., în calitatea de membru al asocierii S. V.

E. S. - S.C R. S.

Vor fi menținute dispozițiile deciziei privind respingerea excepției tardivității formulării contestației, iar în baza prev. art. 274 alin. 1 C.pr.civ., intimata SC D. SRL va fi obligată să achite M. C. N. suma de 2,15 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite în parte plângerea formulată de autoritatea contractantă M. C. N. împotriva deciziei nr. 1915/C2/1930/(...) a C..

Admite cererea de intervenție accesorie în interesul autorității contractante formulată de asocierea S. V. E. S. - S.C R. S.

Modifică în parte decizia nr. 1915/C2/1930/(...) a C., în sensul că respinge contestația formulată de SC D. SRL împotriva rezultatului procedurii.

Menține dispozițiile deciziei privind respingerea excepției tardivității formulării contestației.

Obligă intimata SC D. SRL la plata, în favoarea MUNICICPIULUI C. N., a sumei de 2,15 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. B. M. H. F. T.

în C.O., semnează pentru în C.O., semnează pentru

Vicepreședintele instanței Vicepreședintele instanței

D.-L. B. D.-L. B.

M. T.

GREFIER

Plecat în CO

Semnează

PRIM GREFIER M.LENA T.

Red. BM/ 3 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 6243/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal