Decizia nr. 6367/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 6367/2012

Ședința 06 S. 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTOR: A. A. M. JUDECĂTOR: M. B. GREFIER: A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 2249 din 02 martie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., privind și pe reclamanta intimată C. B. A. R. și pârâta intimată A. F. PENTRU M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei intimate, avocat L. A. C., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezenta reclamantei intimate depune la dosar întâmpinare și împuternicirea avocațială și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.

Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, pentru motivele invocate în întâmpinare și obligarea pârâtei recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2249 din 02 martie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost admisă acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamanta C. B. A. R. în contradictoriu cu pârâtul A. F. P. a municipiului C.-N. și a fost obligată pârâta AFP C.-N. să restituie reclamantei suma de 789 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată cu dobânda legală de la data plății taxei (...) și până la data restituiri.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 117,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost admisă cererea de chemare în garanție, formulata de pârâta A.

F. P. a municipiului C.-N., împotriva chematului în garanție A. F. pentru M..

A fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma suma de

789 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată cu dobânda legală de la data plății taxei (...) și pâna la data restituiri

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâta D. G. A F. P. C. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece suma solicitată nu a fost achitată la această instituție.

Excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. C.-N. și inadmisibilității au fost respinse de tribunal având în vedere achitarea sumei conform calculului făcut de această pârâtă și existența Deciziei nr. 24/2011 de recurs în interesul legii.

Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. C.-N. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O. 5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. a mun. C.-

N. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr.

5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. De asemenea arată că recurenta nu are calitate procesuală pasivă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.

Recurenta a mai invocat și apariția unei legi noi, Legea nr. 9/2012, în baza căreia reclamantul poate obține restituirea unei părți din sumă.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită cheltuieli de judecată, recurenta consideră că acestea au fost acordate într-un cuantum excesiv în raport de munca avocatului și valoarea obiectului pricinii, și că nici nu ar putea fi obligată la plata cheltuielilor având în vedere lipsa sa de culpă.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 5. respectiv C-2. vizind forma OUG 5. dupa (...) având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.

Prin aceaste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din

T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5. trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Statuând astfel, curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin.2 și 4 din Constituția R. și Tratatul de aderare a R. la UE, precum și jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Referitor la cererea de acordare a dobânzilor, este de principiu că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 Codul de procedură fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

De asemenea, Legea nr. 9/2012 în baza căreia reclamantul ar putea obține eventual restituirea unei părți din sumă, nu constituie un impediment în despăgubirea integrală a reclamantului pentru prejudiciul produs prin impunerea unei taxe contrare dreptului comunitar.

Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. D. contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului impune acordarea dobânzii legale de la data plății acestei taxe, precum și a eventualelor cheltuieli de judecată la fond, chiar integrale și atunci când sunt respinse unele capete de cerere incidentale, în condițiile în care taxa nu a fost restituită amiabil.

Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. E. adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, iar aprecierea făcută de prima instanță cu privire la cuantumul cheltuielilor acordate nu este abuziv și este însușit de C.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

În temeiul art. 274 C. pr. civ., va obliga recurenta să plătească intimatei C. B. A. R. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. a municipiului C.-N. împotriva sentinței civile nr. 2249 din 02 martie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.

Obligă recurenta să plătească intimatei C. B. A. R. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. L. R. A. A. M. M. B.

GREFIER A. B.

Red. S.L.R. dact. G.C.

2 ex/(...)

Jud.primă instanță: D.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 6367/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal