Decizia nr. 6579/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 6579/2012
Ședința ta de 12 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta M. D. L. împotriva sentinței civile nr. 1583 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta A. J. PENTRU P. ȘI I. S. S., având ca obiect - refuz acordare drepturi protecție sociala (persoane cu handicap, protecția copilului) recalculare indemnizație pentru creșterea copilului.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta- reclamantă prin avocat D. L. U., în substituirea d-nei avocat I. D., care depune la dosar delegație de substituire din (...), lipsind intimata-pârâtă.
Componența prezentului complet de judecată a fost modificată prin H. C. de C. al C. de A. C. nr. 25 din data de 21 iunie 2012.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că de la dosar lipsesc înscrisurile și relațiile solicitate de instanță la termenul anterior.
Reprezentanta recurentei-reclamantei depune la dosar înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior, respectiv: certificat de naștere al minorului M. A.-D., certificat de căsătorie al recurentei și raport bază de cotizare tradus din limba spaniolă. De asemenea precizează oral că înscrisurile de la filele
22-23 reprezintă indemnizația de șomaj acordată recurentei de S. S.
În vederea lămuririi conținutului înscrisurilor depuse la acest termen, la solicitarea reprezentantei recurentei instanța vă lăsa cauza la a doua strigare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se prezintă recurenta-reclamantă prin avocat D. L. U., lipsind intimata- pârâtă.
La interpelarea instanței reprezentanta recurentei relevă că înscrisul de la fila 21 atestă faptul că pentru perioada august 2009 - decembrie 2009 ajutorul de șomaj primit de recurentă în S. a totalizat 2999,50 euro.
Din înscrisul aflat la fila 24 și tradus la fila 25 rezultă că integral pentru anul 2010 reclamanta a primit 7490 euro.
Totodată se arată că documentele de care reclamanta înțelege să se prevaleze în sprijinul pretențiilor formulate sunt cele depuse la acest termen de judecată și care au stat la baza cererii introductive de acordare a indemnizației de creștere a copilului.
Din adresa nr. 7723 din (...) emisă de intimată rezultă care au stat la baza emiterii deciziei contestate, printre care și rezoluția de aprobare a prestaților pentru șomaj, din care rezultă cuantumul ajutorului de șomaj realizat zilnic de reclamantă ca fiind de 23,99 euro. În acest sens depune la dosar înscrisul la care a făcut referire.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei-reclamante solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1583 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj pentru motivele detaliate, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii introductive și anularea deciziei nr. 1./(...) și a deciziei subsecvente emisă la (...) de A. S. și pe cale de consecință obligarea pârâtei la recalcularea indemnizației pentru creșterea copilului pentru minorul M. A.-D., prin raportare la indemnizația de șomaj de care beneficia recurenta în S., pe parcursul anului
2010.
Principala critică adusă hotărârii pronunțată de prima instanță are în vedere faptul că în considerentele sentinței, pentru a justifica soluția de respingere a acțiunii introductive, se reține că actele de care se prevalează reclamanta au fost depuse ulterior emiterii deciziei contestate, însă acest aspect nu poate constitui un argument pentru a se susține legalitatea și temeinicia deciziei contestate, întrucât din ansamblul actelor rezultă contrariul.
Așa cum a evocat anterior, din adresa nr. 7723 din (...) emisă de intimată, rezultă că aceasta a avut în vedere la momentul emiterii deciziei contestate rezoluția de aprobare a prestaților pentru șomaj și traducerea legalizată a acesteia din limba spaniolă în limba română, rezoluție în care se indică faptul că suma obținută de recurentă cu titlu de venituri din ajutorul de șomaj era cea de
23,99 euro/zi.
Ori intimata s-a mărginit a nu lua în considerare conținutul unor documente depuse de recurenta-reclamantă motivat de faptul că nu erau destul de lămuritoare. Î. în situația în care intimata-pârâtă nu era pe deplin lămurită cu privire la conținutul unor înscrisuri, trebuia să solicită lămurii sau să depună acte suplimentare.
În opinia sa documentele sunt destul de lămuritoare, în cuprinsul lor este indicat în concret cuantumul veniturilor realizate de către recurentă în S. și trebuiau avute în vedere la calculul indemnizației.
Susține reprezentanta recurentei că ulterior emiterii deciziei contestate a încercat să depună acte lămuritoare dar care nu au fost avute în vedere pe considerentul că este tardivă contestația formulată.
Față de aceste considerente solicită admiterea recursului și acordarea cheltuielilor judiciare, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanțelor pe care le depune la dosar.
Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1583 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al tis a fost respinsă excepția inadmisibilității, respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamanta M. D. L. în contradictoriu cu A. J. pentru P. și I. S. Z..
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că raportat la cele rezultate din acte nu se poate reține lipsa plângerii prealabile.
Cu privire la fond a reținut instanța că decizia contestată a fost emisă corect. Astfel, din cuprinsul rezoluției pentru șomaj nu rezulta care erau veniturile nete realizate de petentă ci doar perioada în care a beneficiat de șomaj, E. adevărat că în urma demersurilor făcute reclamantei i s-a eliberat de către autoritățile spaniole un înscris dar acesta este datat (...) și tradus abia în (...) ulterior emiterii deciziei. Nu este în sarcina AJPJS S. să facă dovada veniturilor realizate de reclamantă și raportat la probe cele două decizii sunt corecte.
Referitor la petitul vizând recalcularea indemnizației se arată că în luna decembrie 2010 datorită intrării în vigoare a Legii nr.118/2010 cuantumul indemnizației a fost diminuat cu 15% iar începând cu anul 2011 prin art.30 din
OUG nr.111/2010 indemnizația se acorda în cuantum de 75% din media veniturilor lunare realizate în ultimele 12 luni anterior creșterii copilului. Prin urmare nu există motive pentru recalcularea indemnizației.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea, modificarea în tot a sentinței în sensul anulării deciziilor și obligării pârâtei la recalcularea indemnizației pentru creșterea copilului.
În susținerea celor solicitate se arată că actele emise de pârâtă neagă un drept care există și este legal recunoscut. Astfel, faptul că la momentul formulării primei cereri reclamanta nu se afla în posesia tuturor actelor nu înlătură dreptul. E. cert că a făcut dovada veniturilor realizate în ultimele 12 luni înainte de nașterea copilului și astfel este corect ca dreptul la indemnizației să fie recunoscut să producă efectul juridic al recalculării indemnizației raportat la acel venit.
Ignorarea actelor de către instituții echivalează cu încălcarea dreptului în situatia în care îndeplinește toate condițiile cerute de OG nr.148/2010.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului în considerarea că nu s-a depus dovada veniturilor nete de care a beneficiat în S.. Din actul depus rezoluție nu rezultă veniturile realizate în perioada de somaj și datorită acestui fapt s-a acordat indemnizația minimă prevăzută de OUG nr.148/2005.
Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr.1. din (...) s-a stabilit a fi acordată reclamantei recurente în calitate de reprezentant legal al copilului M. A. D. indemnizația pentru creșterea copilului în sumă de 3400 lei în temeiul art.1 din OUG nr.148/2005 cu modificările și completările ulterioare, a art.12 din Legea nr.118/2010. Ulterior reclamanta recurentă s-a adresat intimatei solicitând recalcularea sumei alocate în considerarea dovezilor veniturilor realizate anterior nașterii sens în care a atasat adresa 2901410/CF-03 și 2901410/CF-03 a oficiului de P. al serviciului P. al F. de M. de S. din Arganda Del Reg.
Prin răspunsul primit și înregistrat sub nr.7235/(...) contestația se respinge în considerarea că aceasta nu ar fi fost depusă în termen și respectiv că a dovedit realizarea de venituri după comunicarea deciziei de aprobare, cuantumul de 600 lei fiind stabilit ca urmare a faptului că nu s-au dovedit venituri nete lunare realizate și în consecință s-a considerat ca fiind o perioadă asimilată fără venituri.
Nemulțumită fiind reclamanta recurentă s-a adresat instanței susținând în esență că stabilirea indemnizației fără a se lua în considerare actele ce atestă veniturile realizate neaga respectiv înlătură dreptul la măsuri de asistență socială și implicit dreptul care exista și este legal recunoscut.
Față de cele invocate intimata a susținut că actele atacate sunt emise cu respectarea prevederilor legale în condițiile în care din acte nu a rezultat veniturile nete realizate în perioada de șomaj.
Din cele de mai sus se observă că reclamanta a investit instanța cu verificarea modului în care i-a fost stabilită indemnizația în raport cu actele deținute și dispozițiile în materie.
Actul normativ invocat de părți OUG nr.148/2005 prin dispozițiile art.1 prevede că persoanele care în ultimul an anterior datei nașterii copilului a realizat timp de 12 luni venituri profesionale beneficiază de concediu pentru creșterea copilului și de o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei sau opțional în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni.
C. 12 luni statuează același articol prin alin.2 se pot constitui integral și din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situații: au beneficiat de indemnizație de șomaj stabilită conform legii; au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii…; au lucrat cu contract individual în străinătate pe baza acordurilor bilaterale încheiate cu alte state s.a.
Reiese din normele arătate că beneficiază de indemnizație pentru cresterea copilului în cuantumul stabilit de lege acele persoane care au realizat venituri timp de 12 luni inclusiv sub forma uneia din situațiile exprese.
Cu alte cuvinte legea recunoaște dreptul la indemnizație pentru creșterea copilului în cuantum fix de 600 lei sau de 85% din venituri până la o anumită limită dacă persoana în cauză dovedește că a realizat venituri aflându-se în oricare din situațiile exprese reglementate.
Verificând actele dosarului Curtea constată că în susținerea demersului său reclamanta recurentă a depus rezoluția de aprobare a prestațiilor pentru șomaj emisă de S. P. M. din S. pentru perioada recunoscută din (...) până la (...). Acest act atestă că pentru perioada arătată cuantumul pe zi este de 23,99 E., baza de cotizare pentru contribuții fiind de 34,28 euro. A mai depus la dosarul instanței reclamanta în susținerea veniturilor atestate prin rezoluție și două adrese de la O. de P. S. P. al F. de M. din Argando Del Rey nr.29014110/CFI-03 și nr.2901410/CF-03. Aceste acte atestă că în perioada 08.2008 - 12/2009 ajutorul integral a fost de 2.999,50 E. și deducerea lunară pentru asigurări și de
131,25 euro iar în perioada 01/1010 - 12/2010 ajutorul de șomaj integral a fost de 7490,18 E. și deducerea pentru asigurări de 372,75 E.
Tot astfel recurenta reclamantă a depus în dosarul de recurs și o traducere a unui raport de bază cotizare emis de T. G. a A. S. ce atestă perioada de cotizare și baza de cotizare.
Se poate observa așadar din acte că reclamanta recurentă a realizat venituri ce pot fi cuantificate net în ultimele 12 luni anterior nașterii copilului ca se gaseste astfel în situația expresă prevăzută de alin.2 al normei mai sus enunțate. Prin urmare raportat la norma enunțată și la acte susținerea recurentei ca în mod greșit a fost refuzată analizarea cererii de recalculare este întemeiată și va fi admisă.
Evident se susține de prima instanță și intimata ca documentele depuse sunt ulterioare emiterii deciziei. Împrejurarea evocată nu poate fi reținută ca motiv justificativ al refuzului câtă vreme însăși rezoluția ce a stat la baza deciziei atestă atât baza de cotizare că și cuantumul pe zi, acesta ca ultim venit net realizat pe zi. C. două acte depuse ulterior nu fac altceva decât să confirme veniturile realizate din care s-au dedus contribuțiile . Așadar chiar dacă aceste acte au fost depuse ulterior, acest aspect nu poate înlătura dreptul recunoscut de lege în favoarea recurentei reclamante.
Prin urmare față de cele arătate, de dispozițiile OUG nr.148/2005 cu modificările ulterioare art.18 și art.20 din Legea nr.554/2004, Curtea în baza art.304 va admite recursul și va modifica hotărârea conform dispozitivului.
Totodată în baza art.274 alin.3 C.pr.civ. Curtea va obliga pârâta la plata cheltuielilor parțiale.
PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de M. D. L. împotriva sentinței civile nr. 1583 din
(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o modifică în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamanta M. D. L. în contradictoriu cu A.
J. PENTRU P. ȘI I. S. S.
Anulează decizia nr. 7235 din (...) emisă de A. J. PENTRU P. ȘI I. S. S. Admite contestația și anulează decizia nr. 1. din (...). Obligă pârâta la recalcularea indemnizației pentru creșterea copilului M. D. L. în condițiile OUG
148/2005.
Obligă intimata să achite recurentei cheltuieli parțiale în sumă de 500 lei. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
F. T. M. H. D. M.
GREFIER D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...)