Decizia nr. 6597/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6597/2012
Ședința publică de la 13 S. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul P. C. V. - I. R. I., împotriva sentinței civile nr. 5236/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamanta B. G., T. M., H. R., C. C., B. M., P. V., P. M., M. R., M. A., M. D., F. I. L., P. V. C., B. M. și pârâții C. V., respectiv C. DE C. A J. C., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari recuperare drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimatei C. DE C. A J. C., consilier juridic.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, nu este motivat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la data de (...), recurentul a depus la dosar un înscris, în cuprinsul căruia arată că nu mai susține recursul promovat.
Din punctul de vedere al excepției ridicată, declarația de renunțare nu produce efecte.
Curtea în temeiul art. 303, raportat la 306 alin. 1 C. pr. Civ. rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
{ F. | }
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5236/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. s-a respins excepția de nelegalitate a deciziei nr.18/2010 a Camerei de C. a J. C., s-a admis acțiunea formulată de reclamanții B. G., T. M., H. R., C. C., B. M., P. V., P. M., M. R., M. A., M. D., F. I. L., P. V. C., B. M. în contradictoriu cu P. C. V., C. V. și C. DE C. A J. C., s-a anulat dispoziția 552/2010 a P.ui comunei V., s-a dispus restituirea sumelor reținute în baza acestei dispoziții și suspendarea executării acesteia.
P. comunei V. a declarat recurs împotriva sentinței civile 5236/(...) a Tribunalului C. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondat. U., acesta a arătat că nu mai susține recursul având în vedere Legea 84/2012.
Curtea în conformitate cu prevederile art.303 raportat la art.306 C. a ridicat din oficiu excepția de nulitate a recursului.
Asupra acestei excepții, Curtea va reține că recursul declarat de P. comunei V. nu a fost motivat cu toate că dispozițiile mai sus arătate impun motivarea recursului prin însăți cererea de recurs sau în interiorul termenului de recurs și declară că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Având în vedere această situație, Curtea va constata nulitatea recursului declarat de P. comunei V. care primează analizând cererii ulterioare de a se considera că recursul nu mai este susținut.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul P. C. V. împotriva sentinței civile nr. 5236/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER L. U. M. D. R. R. D. M. T. red.RRD/AC
2 ex. - (...)