Sentința nr. 441/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 441/2012

Ședința 12 I. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE : C. I.

GREFIER : M. N. ȚÂR

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții POP V., C. P. O., C. (B.) M., R. R. C., M. R.-A., POP ( B.) D., I. (I.) M.- A., Ț. (Z. ) R.-E. în contradictoriu cu pârâții U. S. H., M. E. C. T. ȘI S., având ca obiect obligația de a face eliberarea diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă și a foii matricole .

La apelul nominal, făcut în cauză, la amânări fără discuție, se prezintă av.

Toadere I. în reprezentarea intereselor reclamanților .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea promovată este legal timbrată cu suma de 32 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și nu are aplicat timbru judiciar în valoare 1,2 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea M.ui E., C., T. și S. - întâmpinare prin care se solicită respingerea acțiunii ca nefondată.

La data de (...) se înregistrează din partea pârâtei U. S. H.- cerere de amânare a judecării cauzei.

Curtea, invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de A. în soluționarea cauzei reținând incidența în speță a dispozițiilor art.10 din Legea nr.554/2004 și practica constată a Înaltei Curți de C. și J.

Reprezentanta reclamanților solicită respingerea excepției necompetenței materiale a instanței, relevând că competența aparține Curții deoarece acțiunea este promovată în contradictoriu și cu M. Edicației, care este organ central; excepția ar fi admisibilă în situația în care acțiunea ar fi promovată în contradictoriu doar cu U. S. H..

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

C U R T E A :

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții POP V., C. P. O., C. M. (B.), R. R. C., M. R. A., POP D. (B.), I. M. A. (I.), T. R. E. (Z.) în contradictoriu cu pârâții U. S. H. B. și M. E., C. T. ȘI S., au solicitat obligarea pârâtei U. la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă, a foii matricole, diplomelor de absolvire a cursurilor Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, respectiv modulele pedagogice și a diplomelor de competență lingvistică care atestă parcurgerea unor module și finalizarea lor cu examen a unei limbi de circulație internațională, obligarea pârâtei la plata unor daune interese în cuantum de câte 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, pentru fiecare reclamant în parte, până la data eliberării efective a fiecărui act de studii, calculate de la data introducerii cererii și până la executarea obligației, în temeiul art.18 alin.6 din Legea nr.554/2004 obligarea pârâtei ca în termen de maxim 30 zile de la data emiterii hotărârii să elibereze toate actele de studii solicitate, în caz contrar amendarea acesteia în temeiul art.24 alin.2 și cu cheltuieli de judecată.

Reclamanții au absolvit U. S. H., F. de M. B., F. de Ș. J. și A. P. B., F. de Ș. J. și A. B. forma de învățământ la distanță promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând titlul de licențiați pentru care pârâta le-a eliberat adeverințele de absolvire a studiilor în temeiul art.38 din Ordinul MECT nr.2284/2007.

În ședința publică de astăzi instanța din oficiu întemeiat pe disp.art.158,

159 și 1591 rap. la art.137 C. a invocat excepția necompetenței materiale.

Analizând excepția invocată cu prioritate conform art. 137 alin. 1 C.pr.civ., art. 158, 159 și 1591 C., Curtea reține următoarele:

Competența materială în materia contenciosului administrativ potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ este reglementată în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente a actului ilegal în sistemul administrației publice și valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ.

Din această perspectivă, speța de față pune problema stabilirii competenței materiale prin prisma evaluării primului criteriu care partajează competența în funcție de locul autorității administrației publice emitente a actului solicitat de reclamantă.

U. S. H. B. este o instituție de învățământ superior căreia prin lege i-a fost acordată personalitate juridică de drept privat și îi este recunoscută utilitatea publică sens în care poate fi asimilată noțiunii de autoritate publică așa cum este stabilită la art. 2 alin. 1 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de stabilit dacă în speță autorul actului administrativ, recte U.

S. H. B. este o persoană juridică asimilată unei autorități centrale sau locale.

Curtea reține că deși în aparență s-ar putea reține că aceasta având sediul în B. ar părea că este o autoritate centrală nu s-a demonstrat că are o structură

și o organizare similară cu o autoritate a administrației publice centrale de stat.

Așa fiind, Curtea reține că în speță se aplică regula conform căreia unitatea de învățământ superior este asimilată cu o autoritate publică locală și drept urmare obiectul acțiunii judiciare atrage competența de fond a instanței de contencios administrativ cu trimitere și la art. 2 pct. 1 lit. d) C.pr.civ. aparține conform tribunalului și nu curții de apel.

Din această perspectivă, ținând seama și de dispozițiile art. 10 alin. 3 din

Legea nr. 554/2004 Curtea urmează ca în temeiul art. 158 și art. 159 și art. 1591

C.pr.civ. să stabilească competența de soluționare a cauzei de față în favoarea Tribunalului C. ca instanță de contencios administrativ căreia i se va declina competența.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E :

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de A. C.

Declină competența de soluționare a cererii formulată de reclamanții POP V., C. P. O., C. M. (B.), R. R. C., M. R. A., POP D. (B.), I. M. A. (I.), T. R. E. (Z.) în contradictoriu cu pârâta U. S. H. B., în favoarea Tribunalului C.

Pronunțată în ședința de la 12 iunie 2012.

PREȘEDINTE GREFIER C. I. M. N. ȚÂR

Red.CI Dact.SzM/5ex. (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 441/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal