Decizia nr. 6813/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)*
DECIZIA CIVILĂ NR. 6813 /2012
Ședința publică din data de 19 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. H.
JUDECĂTOR: D. M. JUDECĂTOR: F. T. GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta N. L. împotriva sentinței civile nr. 4331 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...)*, în contradictoriu cu pârâta A. F. P., intimat D. G. A F. P. C., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal decizie de soluționare a contestației nr. 290/2010 emisă de D. C. - obligații accesorii.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurenta- reclamantă prin avocat R. C., în substituirea d-lui avocat C. C., care depune la dosar delegație de substituire, lipsind intimata-pârâtă.
Componența prezentului complet de judecată a fost modificată prin H. C. de C. al C. de A. C. nr. 25 din data de 21 iunie 2012.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei, conform chitanței aflată la fila 17 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din
Constituție, art. 10 și art. 17 din Legea nr. 554/2004 și art. 218 C. pr.fiscală, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită în principal admiterea recursului în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ. modificarea în întregime a hotărârii primei instanțe și reținându-se cauza spre rejudecare, anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 290 din (...) a Direcției Generale a F. P. C. și anularea deciziei referitoare la plata obligațiilor accesorii nr. 1. din (...) emisă de către A. F. P. C.-N.
În ipoteza casării cu reținere spre rejudecare reprezentanta recurentei apreciază că se impune acordarea unui termen de judecată și suplimentarea probațiunii prin efectuarea unei expertize contabile în privința modului de stabilirea a unor obligații fiscale accesoriilor.
La interpelarea instanței de a indica care este motivul pentru care o atare probă nu a fost solicitată în fața instanței de fond, apărătorul reclamantei relevă că proba nu a fost solicitată întrucât a considerat că accesoriile au fost clar indicate prin acțiunea introductivă, însă nu au fost analizate de către prima instanță.
În subsidiar solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind că instanța de fond nu a analizat argumentele din acțiunea introductivă, viciul nemotivării fiind evident.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 solicită admiterea recursului și obligarea la plata cheltuielilor judiciare aferente celor două cicluri procesuale, conform dovezilor aflate la fila 22 din dosarul de recurs și fila 87 din dosarul de fond.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 4.331 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...)* al T.ui C. s-a respins acțiunea formulată de reclamanta N. L., în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. A M. C.-N. și D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 290/(...) emisă de D. a jud. C. și anularea deciziei referitoare la plata obligațiilor accesorii nr. 1./(...) emisă de A. F. P. a M. C.-N.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a susținut că nu datorează suma reprezentând obligații fiscale accesorii, deși la pct.1.5 din acțiune arată expres că, Curtea de A. C. a stabilit, cu titlu irevocabil, prin sentința civilă nr. 2., că reclamanta datorează debitul inițial, astfel că, asupra acestuia există autoritate de lucru judecat.
Motivul de formă invocat de reclamantă legat de faptul că nu i s-a comunicat decizia de impunere anuală sau decizia privitoare la obligațiile fiscale accesorii, nu este întemeiată, având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei.
Din economia prevederilor art. 44 alin.(4) din Codul de procedură fiscală se înțelege că, din punct de vedere fiscal sunt compatibile normele Codului de procedură civilă în materia comunicării actelor.
Este fără dubiu faptul că decizia atacata a fost comunicată reclamantei prin intermediul instanței de judecată la termenul din data de (...).
Astfel, în mod constant practica judecătorească a stabilit că decăderea din dreptul de a promova o acțiune sau o contestație poate fi înlăturată doar prin instituția repunerii în termen.
Potrivit dispozițiilor art.103 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa. În acest din urmă caz actul de procedură se îndeplinește în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Având în vedere considerente mai sus arătate, tribunalul a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta N. L. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în întregime a hotărârii atacate și, în rejudecare, să se dispună anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 290/(...) emisă de D. a jud.C. și anularea deciziei referitoare la plata obligațiilor accesorii nr. 1./(...) emisă de A. F. P. a M. C.-N., cu cheltuieli de judecată, cu obligarea prâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9
C.pr.civ., reclamanta a arătat că viciul nemotivării este cum nu se poate mai evident, judecătorul fondului neanalizând toate argumente pe care le-a invocat prin acțiunea introductivă.
În egală măsură, hotărârea este și nelegală, deoarece instanța nu a analizat modalitatea de comunicare și a datei comunicării deciziei referitoare la plata obligațiilor accesorii nr. 1./(...), având în vedere, pe de o parte, că în speță nu sunt incidente dispozițiile C.pr.civ., iar pe de altă parte, că aceasta nu i-a fost comunicată în condițiile prev. de art.44 alin.2 Cod pr.fiscală. În aceste condiții, reclamanta susține că organul fiscal nu a făcut dovada comunicării deciziei de impune, anterior emiterii adresei din (...), prin vreuna dintre modalitățile expres și limitativ prev. prevăzute de dispozițiile menționate. Dimpotrivă, doar ca urmare a cererii sale din (...) s-a procedat la comunicarea prin poștă, în cursul lunii septembrie 2010, cu confirmare de primire, a deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii din (...). În aceste condiții, a apreciat reclamanta, contestația formulată la data de (...) este formulată în termenul legal de 30 de zile prev. de art. 205 C., astfel că decizia nr. 290/2010 a D.G.F.P. C. este nelegală.
O altă critică formulată de reclamantă se referă la faptul că nu i-a fost respectat dreptul la apărare de către pârâtă prin ascultarea sa potrivit art.9 Cod pr.fiscală și art. 6 alin. 1 cin C.E.D.O. Astfel, că sunt incidente și dispozițiile art. 43 alin. 2 lit. j C. corob. cu art. 9 alin. 1 din C., deoarece în cuprinsul deciziei de impunere din (...) nu există nicio mențiune referitoare la audiere contribuabilului, deși este obligatorie înscrierea mențiunilor privind audierea.
Reclamanta a mai criticat decizia de impunere și sub aspectul stabilirii obligațiilor de plată accesorii, apreciind că nu a fost respectat dreptul la apărare al contribuabilului anterior emiterii deciziei, că nu s-a motivat în fapt și în drept decizia de stabilire a obligațiilor fiscale accesorii, iar potrivit exigențelor art. 43 C. trebuia să se facă referire la modul de calcul al majorărilor de întârziere, în condițiile în care la data de (...) nu mai avea nici o datorie la A. C.-N.
Pârâtele D. G. A F. P. C. și A. F. P. C.-N. au depus întâmpinare în cauză prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că asupra debitului principal există autoritate de lucru judecat, respectiv acțiunea reclamantei a fost soluționată irevocabil în sensul respingerii acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Referitor la conținutul concret al sentinței recurate din perspectiva motivului de recurs prev. la art. 304 pct. 7 C.pr.civ., Curtea reține că instanța de fond, din perspectiva art. 137 C.pr.civ., s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției tardivității, excepție ridicată în fața organului fiscal.
Așa cum s-a arătat anterior, organul fiscal a soluționat contestația formulată de către reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 1./(...) din perspectiva excepției de tardivitate a formulării contestației, astfel încât în mod firesc, prioritar în analiză pentru instanța de fond, era tot aceeași excepție de tardivitate.(decizia nr. 290/2010)
În motivarea excepției, instanța de fond a surprins aspectul esențial, respectiv data și împrejurarea în care a avut loc comunicare actului fiscal către reclamantă, dispoziția legală de calcul al termenului precum și consecințele nerespectării acesteia, respectiv tardivitatea formulării contestației, corect surprinsă și de către organul fiscal.
Limitele investirii impun această conduită instanței de fond.
Autoritatea fiscală nu analizat fondul obligației de plată a accesorilor de către reclamantă ci incidența excepției de tardivitate, analiză realizată de către organul fiscal din perspectiva art. 213 al. 5 c.pr. fiscală, ce prevede obligația organului de soluționare a contestației de a se pronunța „mai întâi asupra excepțiilor…";
Nu se poate reține, așa cum susține recurenta în motivarea recursului că hotărârea instanței de fond ar fi nemotivată, întrucât, pe de o parte, așa cum s-a arătat anterior, aspectul reținut de către instanță, respectiv tardivitatea contestației, a fost motivat de către aceasta, iar pe de altă parte, nu era necesară o extindere a motivării și la alte aspecte întrucât din perspectiva art. 137
C.pr.civ., instanța are obligația de a se pronunța și analiza cu prioritate excepțiile absolute care împiedică abordarea și analizarea fondului cauzei.
Referitor la modul de soluționare a excepției de tardivitate, Curtea reține, în acord cu statuările organului de soluționare a contestației și cu cele reținute de către instanța de fond, că art. 44 C. prevede modalitățile de comunicare ale actelor fiscale și că scopul reglementării modalităților de comunicare a actelor fiscale este de a asigura cunoașterea de către contribuabil a obligațiilor fiscale stabilite în sarcina sa, cu consecințele legale asupra obligațiilor de plată la scadență.
Cu alte cuvinte, important de determinat este nu atât modalitatea de comunicare cât faptul că cel în cauză (contribuabilul) a fost informat și deci a
luat la cunoștință de obligațiile de plată stabilite în sarcina sa.
În speță, luarea la cunoștință a avut loc în cadrul procedural al litigiului înregistrat în dosarul nr. (...) al Judecătoriei C.-N. (f.69), unde s-a soluționat contestația la executare formulată de către aceasta împotriva titlului executoriu ce conținea debitul principal.
Scadența obligației de plată este generată, în materie fiscală de faptul comunicării actul ce conține obligația de plată. Un contribuabil care nu cunoaste că are o obligație de plată cu caracter fiscal, este unul de bună credință și nu i se poate imputa, cu consecințe pecuniare, neîndeplinirea obligației de plată.
Aducerea la cunoștință, informarea, comunicarea, impune executarea obligației, iar contribuabilul nu se mai poate apăra, afirmând că nu a avut la cunoștință de existența obligației de plată.
Curtea reține și împrejurarea că neplata debitului fiscal la scadență generează obligația de plată a accesoriilor, împrejurare cunoscută la nivel de prezumție legală de cunoaștere a legii de către reclamantă. Este rezonabil a se aprecia că reclamanta a cunoscut, la momentul la care era antrenată în litigiul referitor la executarea obligațiie principale, că scadența de plată a obligației principale a fost depășită și că această împrejurare va implica plata unor penalizări legale.
Fără îndoială, așa cum arată că recurenta, contribuabilul nu are obligația de a solicita organului fiscal comunicarea actului administrativ fiscal. Această obligație a fost stabilită de către legiuitor în sarcina organului fiscal, iar în art. 44 din C. sunt prevăzute și modalitățile de comunicare.
Reclamanta, de bună-credință fiind, nu poate invoca faptul neluării la cunoștință întrucât, așa cum s-a arătat, decizia în cauză a fost depusă într-un litigiu la soluționarea căruia a participat și reclamanta.
Aspectele referitoare la punctele 14 - 17 din motivarea recursului se referă la chestiuni care nu au fost reținute de către instanța de fond care, așa cum s-a arătat, a soluționat litigiul doar prin raportare la excepția de tardivitate reținută de către organul fiscal în decizia 290/2010.
Aceste motive de recurs privesc aspecte de fond în privința obligației de plată stabilită în sarcina reclamantei prin decizia contestată, or, așa cum a arătat instanța de fond, se impunea a fi analizată cu prioritate excepția de tardivitate a contestației, aspect ce exclude analiza fondului obligației de plată.
În consecință, față de cele menționate anterior, se va respinge recursul și se va păstra în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamanta N. L. împotriva sentinței civile nr.
4.331 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...)* al T.ui C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2012.
Red. D.M/ (...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A. R.lescu.
