Decizia nr. 6874/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIE CIVILĂ NR. 6874/2012

Ședința din data de 20 septembrie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : S. L. R. JUDECĂTOR : D. M.

JUDECĂTOR : M. D.

GREFIER : S. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC A. S. împotriva sentinței civile nr. 1416 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu intimata A. F. P. A M. C.-N. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

P. de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că modificarea compunerii completului de judecată desemnat să participe la judecarea cauzei este determinată de absența justificată a doamnei judecător M. A. și a domnului judecător L. U.. Prezentul dosar a fost repartizat aleatoriu completului de judecată denumit R. nr. 2, din a cărui compunere, în data de 20 septembrie

2012, ar fi făcut parte următorii judecători: R. S.-L., A. M. și D. M. (judecător aflat pe prima poziție în lista de permanență).

Față de lipsa justificată a doamnei judecător A. M. și a domnului judecător L. U., completul de judecată va fi reîntregit prin includerea următorului judecător aflat pe lista de permanență aprobată de C. de conducere al C. de A. C. pentru cauzele care au ca materie contenciosul administrativ și obiect anulare act de control taxe și impozite, cu obiectele secundare: restituire taxă de primă înmatriculare, restituire taxă de poluare și obligarea la înmatricularea autovehiculelor fără plata taxei de poluare), respectiv a doamnei judecător M. D..

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1416 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis excepția invocată din oficiu și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S. A. S. T. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C.-N., având ca obiect obligația de a face pe excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamanta SC A. S. a chemat în judecată pârâta A. F. P. A M. C. N., solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 14.360 lei reprezentând taxă de poluare cu achitarea dobânzilor aferente până la data restituirii efective, dobânzi prevăzute de art. 117-124 Cod P. F. și de prevederile OG nr. 9., cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii a arătat că la data de (...) a cumpărat autoutilitare BA Betoniera marca DAF în leasing prin BT L. T. IFN S., neînmatriculată în România dar înmatriculată în Anglia pentru prima dată în anul 2007.

In vederea înmatriculării acesteia i s-a comunicat decizia de calcul a taxei pe poluare la dat de (...) achitând suma de 14.360 lei reprezentând taxă de poluare la BT L. T. IFN S. sumă care a fost achitată integral de către BT L. T. IFN S. la T. M. C.-N. cu ordinul de plată 5332/(...).

Conform procurii speciale anexate, BT L. T. IFN S. a împuternicit-o să facă toate demersurile necesare în vederea recuperării taxei de poluare, circumstanțe în care s-a adresat pârâtei pentru restituirea sumei dar i s-a răspuns că suma solicitată nu poate fi restituită.

Prima instanță a invocat din oficiu excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei, excepție pe care a considerat-o întemeiată, reținând că potrivit prevederilor art. 68 pct.1 Cod P. Civilă, „procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților";.

Conform art. 68 pct.2 Cod P. Civilă „dreptul de reprezentare mai poate fi dat si prin declarație verbală, făcută în instanță și trecută în încheierea de ședință";.

Reclamanta în susținerea calității de reprezentant a depus procura specială la dosar, care atestă că într-adevăr BT L. T. IFN S. a împuternicit-o să îndeplinească formalitățile necesare pentru recuperarea pe cale judecătorească a taxei de primă înmatriculare pentru autoutilitara marca DAF LEYLAND cu nr. de identificare X., autoutilitară proprietatea acestei societăți comerciale dar aflată în utilizarea S. A. S..

Ordinul de plată de la fila 10 atestă că S. BT L. T. IFN S. a achitat suma de

14.360 lei în contul trezoreriei operative a municipiului B. si nu a municipiului

C.-N.

Analizând procura depusă la dosarul cauzei, instanța a constatat că aceasta nu îndeplinește cerințele prev. de art. 68 pct.1 Cod P. Civilă deoarece nu a fost făcută prin înscris sub semnătură legalizată.

Analizând și conținutul actului de la dosar, instanța a reținut că procura a fost dată pentru îndeplinirea formalităților necesare pentru recuperarea pe cale judecătorească a taxei de primă înmatriculare care vizează o autoutilitară fără a corespunde cu elementele de identificare menționate în cuprinsul acțiunii.

Din aceste considerente, instanța a apreciat că excepția invocată din oficiu prevalează față de excepțiile invocate de pârâtă în întâmpinare, motiv pentru care reținând că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor prev.de art. 68 pct.1 Cod P. Civilă .

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta AG A. S. T. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul obligării intimatei la plata sumei de 14.360 lei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare și la plata dobânzilor aferente debitului principal până în momentul restituirii efective a sumei.

În motivare a arătat că a cumpărat în (...) o autoutilitară BA Betoniera marca DAF în leasing prin BT leasing T. IFN SA, înmatriculată pentru prima dată în Anglia. În vederea înmatriculării autoturismului în România în baza unei decizii de calcul al taxei pe poluare din (...) a achitat suma de 14.360 lei, reprezentând taxa de poluare la T. C.-N. cu ordin de plată 5332/(...).

A solicitat în aprilie 2011 restituirea sumei dar cererea i-a fost respinsă.

Taxa de poluare a fost introdus la data de 1 iulie 2008 prin OUG nr.50/2008, aceasta fiind contrară art.90 din tratatul CE . Taxa de poluare încalcă prevederile art.90 din Tratatul de I. a C. E.

În baza procurii speciale anexate acțiunii și a contractului de cesiune de creanță încheiat între BT L. T. IFN (cedent) și SC A. S. (cesionar), SC A. a făcut toate demersurile în vederea recuperării sumelor de bani reprezentând taxa de poluare datorate de AFP C.-N.

Având în vedere că pentru o cesiune de creanță nu există obligația de a încheia cesiunea în formă autentică, apreciază că în speță SC A. în mod justificat în baza cesiunii de creanță și a împuternicirii a acționat în instanță AFP C. N. în vederea recuperării taxei speciale de poluare.

Intimata A. F. P. a M. C.-N. prin întâmpinare (f.5) a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil și nefondat.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Taxa a cărei restituire se solicită a fost achitată cu ordin de plată de către

S. BT L. T. IFN S. în contul trezoreriei operative a municipiului B. A. societate era, la momentul plății taxei, și proprietarul autoutilitarei marca DAF LEYLAND cu nr. de identificare X., aflată doar în utilizarea S. A. S..

Cu privire la procura depusă la dosarul cauzei, prima instanță a constatat că aceasta nu îndeplinește cerințele prev. de art. 68 pct.1 Cod P. Civilă deoarece nu a fost făcută prin înscris sub semnătură legalizată. Această lipsă nu a fost complinită nici în recurs. Indiferent însă de situația procurii, reclamanta nu a plătit taxa și nu era proprietarul autoutilitarei, iar acțiunea este formulată în nume propriu (pretinzând ea însăși încasarea taxei), nu ca reprezentant (caz în care parte ar fi trebuit să figureze proprietarul plătitor al taxei, respectiv BT L. T. IFN), ceea ce este inadmisibil, ea nefiind titularul dreptului și neavând calitate procesuală.

Chiar și dacă se analizează acțiunea din perspectiva cesiunii de creanță, soluția de respingere este corectă. Astfel, potrivit articolului 23 cod procedură fiscală dreptul de creanță fiscală și obligația corelativă se nasc în momentul în care se constituie baza de impunere care le reglementează. Ca atare, de regulă S.

și unitățile administrativ teritoriale au calitatea de subiect activ in raporturile de drept procesual fiscal iar pe cale de excepție această calitate aparține persoanelor fizice și juridice care au dreptul la rambursarea sau restituirea de impozite și taxe.

Articolul 30 cod procedură fiscală stabilește și posibilitatea de cesiune a creanțelor fiscale constând în dreptul de restituire sau rambursare a unor sume dacă sunt îndeplinite două condiții: creanța să fie stabilită în condițiile legii și cesiunea să fie notificată organului fiscal.

Prima condiție este o condiție de validitate deoarece creanța contribuabilului trebuie să rezulte din decizia de restituire sau hotărâre judecătorească în condițiile articolului 117 cod procedură fiscală.

Această condiție nu este îndeplinită de reclamantul recurent pentru că cesiunea nu poate fi anterioară stabilirii caracterului cert, lichid si exigibil al creanței prin decizie sau hotărâre judecătorească.

Fiind o reglementare derogatorie de la prevederile codului civil, cesiunea de creanță fiscala poate avea loc și produce efecte față de organul fiscal cu condiția stabilirii caracterului cert, lichid si exigibil al creanței contribuabilului; ea nu poate privi așadar drepturi litigioase sau drepturi al căror caracter cert,lichid si exigibil nu a fost stabilit încă ci doar drepturi deja existente și recunoscute de către părți si al căror caracter cert lichid si exigibil este stabilit in modalitățile sus menționate.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

Respinge recursul declarat de către reclamanta SC A. S. T. împotriva sentinței civile nr.1416 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 septembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. L. R. D. M. M. D.

S. G.

GREFIER

Red.SLR Dact.SzM/2ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 6874/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal