Decizia nr. 7003/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 7003/2012
Ședința data de 24 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. S. JUDECĂTOR : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C. GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta PF G. M. împotriva sentinței civile nr. 3929 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata A. N. DE A. F. -D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal - obligații fiscale suplimentare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este timbrat lipsind dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 16 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, recurenta fiind citată cu mențiunea timbrării, fila 11 din dosar.
S-a făcut cauzei, după care se constată că, în data de (...) s-a înregistrat la dosar din partea intimatei o adresă ce cuprinde punctul de vedere al organului de control față de susținerile recurentei.
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin.
4 C., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.
În temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, Curtea invocă, în principal, excepția netimbrării recursului și, sub rezerva achitării taxei judiciare de timbru, întemeiat pe prevederile art.301 raportat la art.310 C., invocă excepția tardivității recursului.
După închiderea dezbaterilor în cauză, înainte de pronunțarea hotărârii, s- a înregistrat la dosar un înscris din partea recurentei la care s-au anexat dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate și împuternicirea avocațială dată pe seama S. C. I. și A.
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.3929 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al
Tribunalului C. s-a respins acțiunea formulată de reclamanta PF G. M., în contradictoriu cu pârâta A. - D. G. a F. P. a J. C., având ca obiect anularea
Deciziei nr.60/(...).
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin D. nr.60/(...) (f.11-15) s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă pentru suma de
63.497 lei, din care 51.536 lei reprezintă debit suplimentar iar 11.961 lei majorări de întârziere la sursa TVA, stabilită suplimentar prin D. de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată pentru TVA stabilite de inspecția fiscală pentru persoane fizice care desfășoară activități independente in mod individual și/sau într-o formă de asociere nr.3170/(...).
La emiterea acestei decizii s-a reținut în esență că susținerile reclamantei nu sunt justificate iar actele administrativ-fiscale atacate sunt legale.
Având în vedere obiectul juridic dedus judecății, instanța apreciază că în prezenta cauză se impune a se stabili dacă reclamanta datorează bugetului de stat obligațiile de plată stabilite suplimentar în sarcina sa la sursa TVA, în condițiile în care a depășit în cursul lunii august 2007 plafonul de scutire prevăzut de art.152 al.1 din Legea nr. 571/2003 pentru scutirea de TVA și nu s-a înregistrat ca plătitor de TVA până la data efectuării inspecției fiscale.
Potrivit prev.art.152 al.1 și 6 din Legea nr. 571/2003: „persoana impozabilă stabilită in România a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 35.000 Euro, al cărui echivalent in lei se stabilește la cursul de schimb comunicat de B. la data aderării și se rotunjește la următoarea mie, poate solicita scutirea de taxă, numită în continuare regim special de scutire, pentru operațiunile prevăzute la art.126 al.1 cu excepția livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art.143 al.2 lit.b; persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire și a cărei cifră de afaceri prevăzut in alin.2 este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul unui an calendaristic, trebuie să solicite înregistrarea în scopul de TVA, conform art.153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului care se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depășit; regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării in scopul de TVA, conform art.153; dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligații privind taxa de plată și accesoriile aferente de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă conform art.153";.
Prevederile art.152 al.6 din Codul fiscal au fost modificate prin HG nr.1618/(...) astfel: „în sensul art.152 al.6 C.fiscal, în cazul în care persoana impozabilă a atins sau a depășit plafonul de scutire și nu a solicitat înregistrarea conform art.153 C.fiscal, în termenul prevăzut de lege, organele fiscale competente vor proceda după cum urmează: în cazul în care nerespectarea prevederilor legale este identificată de organele fiscale competente înainte de înregistrarea persoanei impozabile in scopuri de TVA conform art.153 C.fiscal, acestea vor solicita plata taxei pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze dacă ar fi fost înregistrată normal în scopuri de taxă conform aceluiași articol, pe perioada cuprinsă între data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat în termenul prevăzut de lege înregistrarea și data identificării nerespectării prevederilor legale; totodată organele de control vor înregistra din oficiu aceste persoane în scopuri de taxă conform art.153 al.7 C.fiscal";.
Apărarea formulată de reclamantă în sensul că obligațiile fiscale au fost incorect stabilite deoarece TVA aplicată cu ocazia achiziționării mărfurilor nu a fost scăzută din taxa colectată care a fost reținută ca datorată bugetului de stat, este neîntemeiată, deoarece:
Conform mart.152 al.8 și 9 din Legea nr. 571/2003 „persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire nu are dreptul la deducerea taxei aferente achizițiilor, în condițiile art.145 și 146; prin norme se stabilesc regulile de înregistrare și ajustările de efectuat in cazul modificării regimului de taxă";.
Apărarea formulată de reclamantă în sensul că nu a avut cunoștință de modificările aduse prevederilor art.152 și art.153 C. fiscal cu privire la obligația de a se înregistra ca plătitoare de TVA într-un anumit termen este neîntemeiată, deoarece nimeni nu-și poate invoca propria culpă în necunoașterea legii, context în care s-a respins și susținerea privind incidența prevederilor art.62 al.2 lit.a din HG nr.44/2004 privind Normele metodologie pentru aplicarea Codului fiscal.
Față de cele expuse, instanța a apreciat că apărarea formulată de reclamantă nu are suport juridic, iar organul administrativ fiscal constatând că aceasta nu a îndeplinit obligațiile rezultate din prevederile legale privind înregistrarea ca plătitor de TVA a emis o decizie temeinică și legală, pe care urmează a o menține prin respingerea acțiunii ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, întemeiat pe dispozițiile art. 3041 rap. la art. 312
C., la data de 9 iulie 2012 reclamanta PF G. M. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, și, în principal, modificarea în întregime a sentinței recurate în sensul de a se dispune anularea deciziei nr.60/(...) prin care s-a respins contestația recurentei; anularea în totalitate a deciziei de impunere nr.3170/(...) privind obligațiile fiscale de plată pentru TVA și anularea parțială a Raportului de inspecție fiscală 3170/(...) în sensul anulării Capitolului II, ca nelegală și netemeinică; obligarea intimatei-pârâte la refacerea calculelor privitoare la TVA-ul datorat, ca urmare a activității desfășurate și a faptului că recurenta nu s-a înregistrat conform dispozițiilor legale ca plătitoare de TVA și la majorările de întârziere aferente acestui debit, ținând seama de TVA-ul achitat și realizând compensarea acestuia; obligarea intimatei-pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată; iar în subsidiar, solicită casarea în întregime a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea suplimentării probațiunii.
Curtea, din oficiu, a invocat la prima zi de înfățișare excepția tardivității introducerii recursului, raportat la data comunicării sentinței, respectiv data de
(...) și raportat la data introducerii căii de atac, respectiv data de 9 iulie 2012.
Analizând cu prioritate această excepție, în conformitate cu dispozițiile art.
137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.301 C., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel.
Sentința civilă nr. 3929 din 23 septembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. a fost comunicată debitoarei la data de (...) așa cum reiese din dovada de comunicare de la fila 90 din dosarul de fond.
Recurenta-reclamantă avea posibilitatea să introducă calea de atac a recursului cel mai târziu la data de (...), însă, recursul a fost declarat la 9 iulie
2012.
Potrivit art. 103 alin. 1 C., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Cum niciuna din aceste situații nu este incidentă în speță, în baza considerentelor mai sus reținute și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă și art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, recursul pârâtei va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentința atacată.
Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.
Pentru a dispune astfel, Curtea reține că hotărârea instanței de fond a fost comunicată reclamantei cu respectarea dispozițiilor legale incidente, la sediul procesual ales de aceasta prin chiar cererea de chemare în judecată respectiv în
C.-N., str. Cometei, nr.8, ap.3.
Curtea observă că la o dată ulterioară, reclamanta a solicitat recomunicarea hotărârii la o altă adresă despre care, reprezentantul său convențional, susține că este noul sediu procesual ales în C.-N., str.Minerilor, nr.42; cererea a fost respinsă de către instanța de fond cu motivarea că hotărârea a cărei recomunicare se solicită a fost comunicată la sediul procesual ales prin cererea de chemare în judecată.
Potrivit art. 93 C. pr. civ., în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar in lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții.
În speță, reclamanta și-a ales sediul procesual prin cererea de chemare în judecată în C.-N., str. Cometei, nr.8, ap.3 iar hotărârea a fost comunicată la acest sediu; înscrisul (f.81) despre care se susține că reprezintă o nouă alegere a sediului procesual nu poate fi apreciat de instanță ca atare. A., Curtea observă că înscrisul nu emană de la reclamantă ci de la avocatul acesteia iar din conținutul lui nu rezultă că reclamanta a dorit alegerea unui nou sediu procesual, avocatul reclamantei comunicând doar pe seama acesteia o nouă adresă.
Curtea reține că alegerea domiciliului procesual reprezintă o facultate acordată de legiuitor părților pentru a-și determina o altă adresă la care urmează să fie citate sau unde li se pot comunica anumite acte de procedură, cunoscut fiind că în dreptul procesual român regula este aceea a citării părții de la domiciliul său.
Pentru ca această facilitate recunoscută de legiuitor părților să devină efectivă este necesar, însă, ca partea, potrivit art.93 C., să indice persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, altfel comunicarea acestora urmează a se face la domiciliul părții.
Cum în speță reclamanta a procedat la stabilirea în mod legal a sediului procesual ales doar prin cererea de chemare în judecată, Curtea apreciază că și comunicarea făcută la această adresă corespunde exigențelor art.91 și urm. Cpr.civ.
De altfel jurisprudența este constantă în acest sens, instanțele de judecată statuând că faptul alegerii sediului procesual nu instituie pentru instanță obligația comunicării actului de procedură la acest sediu ales decât în măsura în care, odată cu alegerea sediului procesual, s-a indicat și numele persoanei la care se va face comunicarea. T. articolului 93 C. este clar în acest sens, stipulând chiar faptul că, în lipsa indicării persoanei căreia i se vor comunica actele de procedură, comunicarea se va face întotdeauna la domiciliul părții, instanța neavând obligația de a face investigații pentru a găsi în actele dosarului numele persoanei la care se face comunicarea pornind de la premisa că numele ar trebui să fie acela al avocatului care reprezintă partea. ()
În consecință, Curtea în temeiul art.312 alin.1 C. raportat la art.301 și 310
C. va respinge recursul ca fiind tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta PF G. M. împotriva sentinței civile nr. 3929 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.
Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER M. S. C. P. A. M. C. V. D.
Red.M.S./A.C.
2 ex. - (...) jud.fond.G. G.
