Decizia nr. 7032/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 7032/2012

Ședința 25 S. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE A.-I. A.

Judecător C. I.

Judecător D. P.

Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea plângerii formulate de către petenta SC G. J. SRL împotriva Deciziei nr. 1913/C(...) pronunțată de către C. N. pentru S.a C. în contradictoriu cu intimata - autoritate contractantă C. P., având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei - concluzii scrise.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 septembrie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.

C U R T E A ,

Prin plângerea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus, petenta S. G. J. S. a solicitat desființarea Deciziei nr. 1913/C(...), pronunțată de către C. N. de S. a C., anularea actului prin care a fost respinsă oferta

(Adresa cu nr.1763/(...), emisă de către autoritatea contractantă) si a raportului de atribuire, reevaluarea ofertelor din punctul de vedere al criteriilor de atribuire din caietul de sarcini: pretul cel mai avantajos si termenul de executie.

În motivarea plângerii se arată că reclamanta a formulat contestația nr. 30/(...), împotriva actului prin care autoritatea contractantă a respins oferta sa ca fiind neconformă (adresa nr. 1763/(...)), privind rezultatul procedurii de atribuire prin cerere de oferte, a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect E. de lucrări de constucții de drumuri forestiere, organizată de autoritatea contractantă C. P.. Prin aceasta, a solicitat C. anularea ca netemeinică și nelegală a dispoziției nr. 1763/(...), precum și a celorlalte acte și măsuri procedurale ce au stat la baza adoptării acesteia, prin care autoritatea contractantă a dispus respingerea ofertei sale, precum și reevaluarea ofertei și atribuirea contractului în baza criteriilor specificate în fișa de date a achiziției.

În motivarea plângerii, a invocat în principal următoarele:

Firma S. S. C. S., s-a angajat să îi ofere susținere economică și financiară precum și tehnico-profesionaIă, prin încheierea, în formă autentică, a A.ului de susținere nr. 1.. Cu acest prilej, societatea susținătoare se obligă în mod ferm, necondiționat și irevocabil ca, pe lângă resursele puse la dispoziție în scopul executării obiectului contractului de achiziție publică, să răspundă în mod nemijlocit pentru neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a respectivului contract, precum și pentru eventualele daune interese subsecvente. Mai mult, societatea, prin reprezentantul său, declară că renunță la invocarea beneficiului de diviziune sau discuțiune. În ceea ce privește nedumerirea autorității contractante pentru resursele puse la dispoziție de către S. S. C. S., consideră că natura acestora reiese cât se poate de clar din formularul nr. 14 privind utilajele, instalațiile și echipamentele tehnice. S., societatea dispune de o stație de betoane și producere a mixturilor de beton și asfaltice, certificată în conformitate cu legislația națională în vigoare, posedă experiență similară dovedită (formular 13 și anexele, contracte de execuție de lucrări finalizate și anexele) și dispune de personal autorizat pentru mare parte din aria de activități necesare în scopul derulării contractului de achiziții publice (construcții, transporturi, utilaje).

Cu toate acestea, autoritatea contractantă se încăpățânează să nu ia în considerare angajamentul dat de către societatea susținătoare în formă autentică, fără a aduce vreun argument pertinent în acest sens și fără a indica o încălcare reală a dispozițiilor HG 925/2006, pe care totuși o evocă. Mai mult, susține în mod total nejustificat că nu pot fi luate în considerare instalațiile/utilajele, experiența similară și nici personalul cheie al susținătorului S. S. ONSTRUCTII S.

Între reclamantă și S. C. - RO S., a intervenit Contractul de fumizări servicii nr. 4/(...), având ca obiect executarea lucrărilor de asanare și derocare aferente contractului de achiziții. S., susținătorul S. ClAMA-RO S. posedă autorizațiile necesare privind regimul deținerii, transportului și folosirii materialelor explozive, și deține la rândul său, conform contractului nr. 08.(...), încheiat cu terțul S. ANDEZITUL S., dreptul de păstrare în custodie a materialelor explozive în depozitul din Poiana Ilvei. Acest drept de custodie face obiectul transmisiunii în favoarea societății petente, urmare a încheierii contractului nr. 4/(...).

Cu privire la activitățile forestiere, între reclamantă și S. B. 2001 S., a intervenit contractul de prestări servicii nr. 08/(...), având ca obiect executarea lucrărilor de exploatare forestieră și defrișare la obiectivul E. de lucrări pentru proiectul drum forestier în comuna Z. În acest sens, societatea susținătoare S. B. 2001 S. este atestată pentru efectuarea exploatărilor forestiere, conform documentelor anexate.

Cu toate acestea, autoritatea contractantă consideră, după cum reiese din comunicatul său, că oferta reclamantei nu îndeplinește condițiile de atestare nici în activitatea de exploatări forestiere, în activitatea de depozitare, deținere, transport și manipulare de explozibili. De asemenea, susține autoritatea contractantă, oferta nu întrunește cerințele de calificare referitoare la capacitatea tehnică/profesională, în sensul că nu dovedește experiența similară solicitată, nu dispune de stație de asfalt, balastieră și nu dispune de personal de specialitate solicitat, deși consideră că toate aceste aspecte au fost clarificate în urma solicitării de lămuriri adresate de autoritatea contractantă la o dată anterioară. Pentru toate aceste considerente, autoritatea contractantă conchide totuși că oferta este inacceptabilă potrivit HG 925/2006, art. 36 al. 1 b). În mod nelegal a dispus autoritatea contractantă respingerea ofertei reclamantei.

A., conform pct. III.1.3 din Fișa de date, forma juridica ce o poate lua grupul de operatori economici căruia i se atribuie contractul este cea de asociere în condițiile art. 44 din OUG 3., modificată și completată.

Conform art. 44 - (1) Mai mulți operatori economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune candidatura sau oferta comună fără a fi obligați să își legalizeze din punct de vedere formal asocierea. De asemenea, potrivit al. (2) al aceluiași articol: Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ca asocierea să fie legalizată numai în cazul în care oferta comună este declarată câștigătoare și numai dacă o astfel de măsură reprezintă o condiție necesară pentru buna încredere a contractului.

A., netemeinic și abuziv a dispus autoritatea contractantă respingerea ofertei, pentru motivele arătate în adresa nr.1783/(...).

Prin decizia atacată, C. N. pentru S.a C. respinge contestația reclamantei cu nr. 30/(...), motivându-și decizia astfel:

C. nu poate reține susținerile contestatoarei referitoare la resursele puse la dispoziție de către S. S. C. S., respectiv faptul că natura acestora reiese clar din formularul nr. 14 ... , dispune de o stație de betoane și producere a mixturilor de beton și asfaltice, ... posedă experiență similară dovedită și dispune de personal autorizat, în condițiile în care nici o mențiune din cuprinsul angajamentului în discuție nu face trimitere la aceste documente prezentate în cadrul documentației sale de calificare. A., consiliul constată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 36 alin. 1 lit. b) din HG nr. 925/2006, deoarece contestatoarea nu a îndeplinit toate cerințele de calificare prevăzute în fișa de date.

C. nu a putut reține susținerile contestatoarei privind îndeplinirea cerințelor de calificare de la pct. I..l.b), I..3.a) din fișa de date a achiziției, prin intermediul contractelor de prestări servicii încheiate cu SC ClAMA-RO SRL, SC B. 2001 SRL, niciunul dintre aceștia neavând calitatea de participant la procedură.

Decizia atacată este netemeinică și nelegală, cel puțin din următoarele motive:

Cu privire la motivarea C. potrivit căreia nici o mențiune din cuprinsul angajamentului de sprijin încheiat cu SC S. C. SA nu face trimitere la documentele ce atestă calificarea și experiența similară a acestui susținător, prezentate în cadrul documentației sale de calificare, nu neagă utilitatea menționării acestor documente în cuprinsul angajamentului, însă a considerat și susține în continuare că acestea se constituie ca anexe ce completează acordul-cadru, acesta precizând în mod neechivoc cerințele de calificare pe care susținătorul SC S. C. SA vine să le suplinească. În altă ordine de idei, atâta timp cât în angajament s-a făcut trimitere în mod indirect la aceste cerinte de calificare, nu consideră că lipsa mentionării exprese poate constitui un criteriu de respingere a ofertei, cu atât mai mult cu cât susținătorul și-a dovedit în mod neechivoc atât disponibilitatea de susținere, cât și capacitatea profesională și experiența necesară în raport cu criteriile de atribuire din caietul de sarcini, prin documentele justificative anexate acestui angajament și totodată ofertei de participare.

Cu privire la contractele de prestări servicii încheiate cu SC C.-RO SRL, SC B. 2001 SRL, arată că, potrivit pct. III.1.3 din Fișa de date, forma juridică ce o poate lua grupul de operatori economici căruia i se atribuie contractul este cea de asociere în condițiile art. 44 din OUG 3., modificată și completată. Or, conform art. 44 - (1) Mai mulți operatori economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune candidatura sau oferta comună, fără a fi obligați să îsi legalizeze din punct de vedere formal asocierea. De asemenea, potrivit al. (2) al aceluiași articol: Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ca asocierea să fie legalizată numai în cazul în care oferta comună este declarată câștigătoare si numai dacă o astfel de măsură reprezintă o condiție necesară pentru buna îndeplinire a contractului. În altă ordine de idei, calitatea celor două societăți comerciale poate fi aceea de subcontractanți, în situația în care oferta comună este declarată câștigătoare. Această calitate, chiar în lipsa unei specificații exprese, se poate prezuma și din clauzele contractelor de colaborare încheiate între părți.

Relativ la sesizarea privind incompatibilitatea membrului comisiei, dl.

I. S., acesta fiind rudă de gradul 3 (nepot de frate) cu asociatul administrator al societății desemnate ca fiind câștigătoare a procedurii (SC DIMEX 2000

COMPANY SRL), arată că potrivit Ordinul presedintelui Autoritatii N.e pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor P.e nr. 170/2012 privind interpretarea art. 691 din Ordonanta de urgenta a G. nr. 3., care statuează obligații suplimentare pentru autoritățile contractante și ofertanți, autoritatea contractanta va solicita ofertantului, candidatului ofertantului asociat/ subcontractantului /tertului sustinator documente pe care le considera edificatoare pentru a se asigura ca niciunul dintre ofertanți nu se afla in situațiile de excludere prevăzută la articolul referit. In plus, autoritatea contractantă are obligatia de a preciza in documentatia de atribuire persoanele ce au functii de decizie in autoritatea contractanta cu privire la organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire, respectiv toate persoanele care aproba/semneaza documente emise in legatura cu /sau pentru pentru procedura de atribuire, inclusiv persoanele care aproba bugetul aferent autoritatii contractante, necesar finantarii contractelor de achizitie publica. În speță, autoritatea contractantă nu și-a îndeplinit aceste obligații.

Mai mult decât atât, pentru considerentele precizate în Ordinul ANRMAP nr. 170/2012, raportate la art. 691 din Ordonanta de urgenta a G. nr. 3412006, inițiativa autorității contractante de a emite D. primarului nr.

32/(...) apare ca fiind tardivă și fără relevanță în raport de starea de compatibilitate deja creată. Pentru aceste motive, consideră că în mod nejustificat și lipsit de temei a proedat C. la respingerea ca fiind fără obiect a criticii privind starea de incompatibilitate astfel creată.

Prin întâmpinare intimata C. P. a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.

Arata ca, daca C. de evaluare ar fi procedat asa cum solicita petenta, ar fi nesocotit:

- prevederile art. 170 din OUG 34 / 2007 care prevăd ca "O. are obligatia de a elabora oferta in conformitate cu prevederile din documentatia de atribuire" , ceea ce inseamna ca prevederile din documentatia de atribuire sunt obligatorii atat pentru autoritatea contractanta - la evaluarea tuturor celor 4 oferte depuse la procedura, cat si pentru fiecare ofertanti - la intocmirea ofertelor sale.

- prevederile art. 2, alin 2 din OUG 34 / 2007 care spun ca "P. care stau la baza atribuirii contractului de achizitie publica sunt: ... b] tratamentul egal"

, ceea ce insemna ca, comisia nu poate aplica tratamente diferite ofertantilor sau un tratament preferential unuia dintre ofertanti.

Se poate observa ca cele 2 aspectele sesizate de C. de evaluare, pornesc - primul de la acest A., a carui continut nu respecta dispozitiile cuprinse la art. 111 alin 3 si 4 din HG 925/2006, iar al 2- lea de la cele 2 contracte de prestari de servicii care nu ofera calitatea de asociat, subcontractant sau sustinator in procedura.

In cele ce urmeaza arata ca nerespectarea acestor dispozitii legale conduce la intreruperea lagaturii juridice intre sustinator si ofertantul sustinut, cu consecinta (in cazul atribuirii contractului catre sustinut), a generarii sau perpetuarii unei stari de pericol, cu imlicatii asupra finalizarii in bune conditii a proiectului european, a absortiei fondurilor europene de

1,5 milioane de euro fara TVA si nu in ultimul rand asupra imaginii

Romaniei in fata Comisiei Europene.

Invocarea prevederilor art. 44 alin. 1 din OUG 3. privind posibilitatea asocierii in vederea depunerii ofertelor si posibilitatea atribuirii celor 2 prestatori de servicii a calitatii de subcontractanti, apare ca fiind tardiva - in conditiile in care vorbim de forma de participare la procedura - adica la depun rea ofertei. La depunerea prezentei oferte, petenta a optat pentru a depune o oferta individulala - neprezentand nici un asociat, asa cum ii permitea art 44 (l), si nenominalizand nici un subcontractant - ba chiar a declarat expres (pagina 95 din oferta) ca - nu are subcontractanti.

Cu privire la incompatibilitatea D. S. I., arată ca C. N. de S. a C. la pagina 11 paragraf penultim din Decizie, a precizat ca " ... aceasta este ramasa fara obiect, avand in vedere ca d-nul I. S. a fost inlocuit din comisia de evaluare la cererea sa, prin D. primarului nr. 32 din (...)" .

D. primarului nr. 32 din (...) nu este un act incheiat pro causa, intrucat are la baza sesizarea adresata P. (anexa 3), sesizare care este intocmita in data de (...). Nu numai ca actul nu este intocmit pro cauza, ci el este emis de indata ce starea respectiva a fost semnalata - chiar de persoana in cauza - S. I.. Odata cu emiterea Dispozitiei primarului nr. 32 din (...) starea de incompatibilitate a fost inlaturata, fara a putea vorbi de tardivitate

- deoarece autosesizarea si Decizia au aceeasi data de emitere.

In aceste conditii C. a procedat in mod corect la respingerea sesizarii ca fiind ramasa fara obiect. Respingerea se putea pronunta la fel de intemeiat si pe exceptia de tardivitate a sesizarii, avand in vedere ca la data C. adresate C., starea de incompatibilitate era demult inlaturata.

Din actele de la dosar, instanța constată următoarele:

Prin decizia nr. 1913/C(...) din (...) a C.ui Nțional de S. a C. au fost respinse ca neîntemeiate, contestațiile formulate de S. G. J. S., și de către S. I. B. S., în contradictoriu cu autoritatea contractantă C. P. (C. LOCAL) și s-a dispus continuarea procedurii de atribuire.

În motivare se arată că prin contestația nr. 30/(...), transmisă prin fax, înregistrată la C. sub nr. 15100/(...), și ulterior în original, înregistrată la C. sub nr. 15600/(...), formulată de S. G. J. S., împotriva adresei nr.

1763/(...) privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, prin

"cerere de oferte", a contractului de achiziție publică de lucrări, având ca obiect "E. lucrări de construcții de drumuri forestiere" cod CPV: 45233120-6

(Rev. 2), organizată de autoritatea contractantă C. P. (C. LOCAL), s-a solicitat

C.ui anularea "ca netemeinică și nelegală a dispoziției nr. 1763/(...) precum și a celorlalte" acte și masuri procedurale ce au stat la baza adoptarii acesteia, prin care autoritatea contractantă a dispus respingerea ofertei noastre", precum și reevaluarea ofertei și atribuirea contractului în baza criteriilor de atribuire specificate în fișa de date a achiziției.

În cadrul aceleiași proceduri de atribuire s-a depus contestația nr.

856/(...), Înregistrata la C. sub nr. 15180/(...), transmită ulterior În originali și inregistrată la C. sub nr. 15468/(...), formulată de S. I. B. S., împotriva adresei nr. 1764/(...) privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, prin "cerere de oferte", a contractului de achiziție publică de lucrări, având ca obiect "E. lucrări de construcții de drumuri forestiere" cod

CPV: 45233120-(Rev. 2), organizată de autoritatea contractantă C. P. C. LOCAL), s-a solicitat C.ui, anularea rezultatului procedurii, constatarea conformității ofertei sale, precum și obligarea autorității contractante la refacerea procedurii de atribuire în cauză cu evaluarea ofertei sale alături de ceilalți ofertanți calificați.

În temeiul dispozițiilor art. 2.73 alin, (1) din OUG nr. 3., C. a procedat la conexarea celor două contestații pentru pronunțarea unei soluții unitare.

În susținerea contestației sale, S. G. J. S., a arătat că urmare a participării la procedura de atribuire în cauză, oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă, conform art. 36 alin. (1) lit b) din HG nr. 925/2006. A., referitor la respingerea ofertei sale motivat de faptul că nu pot fi luate în considerare instalațiile/utilajele, experiența similară și nici personalul cheie al susținătorului SC S. C. SA, care s-a angajat să îi ofere "susținerea economică și financiară, precum și tehnică - profesională", prin încheierea în formă autentică, a A.ului de susținere nr. 1., deoarece nu se precizează resursele puse la dispoziție de către SC S. C. SA, contestatoarea S. G. J. S., consideră că "natura acestora reiese cât se poate de clar din formularul nr.

14 privind utilajele, instalațiile și echipamentele tehnice. S., societatea dispune de o stație de betoane și producere a mixturilor de beton și asfaltice, certificată ... , posedă experiență similară dovedită, (formular 13 și anexele, contracte de execuție de lucrări finalizate și anexele) și dispune de personal autorizat pentru mare parte din aria de activități necesare în scopul derulării contractului de achiziții publice", ce urmează a fi atribuit.

Referitor la un alt motiv de respingere a ofertei sale, respectiv faptul că nu îndeplinește condițiile de atestare nici în activitatea de exploatări forestiere, nici în cea de depozitare, deținere, transport și manipulare de explozibili, contestatoarea S. G. J. S., arată că între societatea sa și SC C.- RO SRL s-a încheiat contractul de furnizări servicii nr. 4/(...), având ca obiect "executarea lucrărilor de asanare și derocare aferente contractului de achiziții", acesta posedând "autorizațiile necesare privind regimul deținerii, transportului și folosirii materialelor explozive", iar prin contractul nr.

08/(...) încheiat de către SC C. - RO SRL cu tertul SC ANDEZITUL SA care deține dreptul de păstrare în custodie a materialelor explozive în depozitul din Poiana IIvei, acest drept se transmite în favoarea SC G. J. S., urmare a încheierii contractului nr. 4/(...) cu SC ClAMA - RO SRL.

De asemenea, cu privire la activitățile forestiere, contestatoarea S. G. J. S., arată că între societatea sa și SC B. 2001 SRL a intervenit contractul de prestări servicii nr. /(...), având ca obiect executarea lucrărilor de exploatare forestieră și defrișare la obiectivul "E. de lucrări pentru proiectul drum forestier În efectuarea exploatărilor forestiere". În continuare, contestatoarea S. G. J. S., arată că urmare a încheierii contractului nr.

66/(...) cu SC MATCON SA, aceasta se obligă să îi furnizeze agregate de balastieră, pentru care prezintă certificatele sale.

In ceea ce privește criticile S. G. J. S. referitoare la respingerea ca inacceptabilă, a ofertei sale depuse în cadrul procedurii de atribuire În cauză, C. a constatat că acestea sunt neîntemeiate.

A., analizând condițiile de participare impuse de către autoritatea contractantă la pct. I..1.b) "Capacitatea de exercitare a activității profesionale" din fișa de date a achiziției, C. a reținut că în cadrul acestuia, la subpunctul 2. s-a precizat că: "O. este atestat în activitatea de exploatări forestiere conform Ord. MADR/MEF (...) necesare executării defrișărilor prevăzute în caietul de sarcini și în listele de cantități dovedit prin C. de atestare în activitatea de exploatare forestieră, valabil la data depunerii ofertelor", iar la subpunctul 3. s-au specificat următoarele: "O. este autorizat să depoziteze, să dețină, să transporte și să folosească materii explozibile conform Legii 126/1995 necesare executării derocărilor prevăzute în caietul de sarcini și în listele de cantități dovedit prin A. pentru depozitare, deținere, transport și folosire a materialelor explozibile, ... ".

Verificând în continuare documentația de calificare prezentată de către contestatoarea S. G. J. S., în cadrul procedurii de atribuire în cauză, C. a reținut că aceasta a dovedit îndeplinirea cerințelor de calificare privind atât "Capacitatea economică și financiară" cât și "Capacitatea tehnică și/sau profesională", prin prezentarea documentului intitulat "A. privind susținerea economică și financiară precum și tehnică și/sau profesională", autentificat sub nr. 1093/(...), în cuprinsul căruia se face referire la faptul că SC S. C. SA se obligă "În mod ferm necondiționat și irevocabil" să pună la dispoziția SC G. J. SRL "toate resursele economice și financiare precum și resursele tehnice și/sau profesionale necesare pentru îndeplinirea integrală și la termen a tuturor obligațiilor asumate de acesta conform ofertei prezentate și contractului de achiziție publică ce urmează a fi încheiat, ... ". Având în vedere cele retinute anterior, C. a constatat că susținătorul SC S. C. SA nu a făcut în cuprinsul angajamentului de susținere, așa cum a fost prezentat acesta în cadrul documentației de calificare în discuție, nicio referire la resursele financiare, ori resursele tehnice și profesionale invocate, și nici la faptul că acest angajament se referă și la îndeplinirea unor cerințe minime de calificare cum ar fi experiența similară, deși conform prevederilor art. 186 alin. (2) și a art. 199 alin. (2) din OUG nr. 3., coroborate cu cele ale art. 111 alin. (3) din HG nr. 925/2006, avea această obligație. Mai mult, C. a constatat că la ultimul alineat din documentul în discuție, susținătorul arată că acesta a fost "încheiat în conformitate cu prevederile art. 186 alin. (2) din OUG nr. 3., cu modificările și completările ulterioare", ceea ce este în neconcordanță cu precizarea privind susținerea…" și tehnică și/sau profesională" care este prevăzută la art. 190 din același act normativ.

Ținând cont de constatările de mai sus, C. nu poate reține susținerile contestatoarei referitoare la resursele puse la dispoziție de către SC S. C. SA respectiv faptul că "natura acestora reiese cât se poate de clar din formularul nr. 14, „...dispune de o stație de betoane și producere a mixturilor de beton și asfaltice, ... posedă experiență similară dovedită (formular 13 ... )și dispune de personal autorizat, ... ", în condițiile în care nicio mențiune din cuprinsul angajamentului în discuție nu face trimitere la aceste documente prezentate în cadrul documentației sale de calificare.

În acest context, în temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (5) din OUG nr.

3., C. a respins ca neîntemeiată, contestatia formulată de către S. G. J. S.

În ceea ce privește criticile contestatoarei S. I. B. S., referitoare la respectarea cerințelor de la pct. I..2 și de la pct. I..2 din fișa de date a achiziției, privind graficul fizic și valoric de execuție, precum și necorelarea cash flow-ului cu acest grafic și cu resursele financiare proprii, C. a constatat că acestea sunt neîntemeiate.

A., analizând cerințele autorității contractante de la pct. I..2) "Capacitatea economică și financiară" din fîșa de date a achizitiei, C. reține că aceasta a solicitat "Prezentarea unui cash - flow realist, corect și corelat cu graficul de execuție propus, cu echipamentele din dotare, cu personalul alocat, cu resursele financiare proprii și cu termenele de rambursare a cheltuielilor de către A., respectiv durata între 2 plăți consecutive efectuate de autoritatea contractantă va fi de minim 3 luni, ... ", în timp ce la pct. I..2) "Modul de prezentare a propunerii financiare" din fișa de date a achiziției, la subpctul 3. s-a solicitat prezentarea unui "Grafic fizic și valoric de execuție a contractului (F6) detaliat pe luni conform obiectelor prezentate în F2".

Verificând În continuare, documentele prezentate de către contestatoare în cadrul ofertei sale inițiale, C. a reținut că aceasta a întocmit formularul F6 - Grafic fizic și valoric de execuție a lucrării care deși are forma de prezentare pe luni din august 2012 până în ianuarie 2013 inclusiv, din punct de vedere valoric, sumele prezentate sunt corespunzătoare "Grupei de obiecte/denumirea obiectului", fără a putea fi identificate valorile corespunzătoare fiecărei luni. În acest sens, C. a reținut că nici ca urmare a solicitărilor de clarificări ale autorității contractante, contestatoarea nu a prezentat graficul fizic și valoric de execuție a lucrării, conform cerințelor din fișa de date a achiziției, graficul fiind totalizat din punct de vedere valoric tot pe "G. de obiecte/denumirea obiectului" și nu pe luni.

În ceea ce privește documentul intitulat 1/ Flux de numerar (Cash - flow)", C. a reținut că atât exemplarul prezentat in cadrul ofertei inițiale, cât și cel depus ca urmare a solicitărilor de clarificări ale autorității contractante, a fost întocmit pentru fiecare din cele 6 luni de durată a contractul de achiziție publică ce urmează a fi atribuit, prezentând însă valori diferite, fără a ține cont de cerința autorității contractante referitoare la necesitatea ca acest document să fie corelat " ... și cu termenele de rambursare a cheltuielilor de către A., respectiv durata între 2 plăți consecutive efectuate de autoritatea contractantă va fi de minim 3 luni.

In ceea ce privește critica S. I. B. S., referitoare la " ... incompatibilitatea unui membru al comisiei, I. S., acesta fiind rudă de gradul 3 (nepot de frate) cu asociatul administrator al firmei câștigătoare a procedurii (Dimex 2000 Company SRL), S. I.", C. a constatat că aceasta este rămasă fără obiect, având în vedere că d-nul I. S. a fost înlocuit din comisia de evaluare la cererea sa, prin D. primarului nr. 32 din (...).

Având În vedere aspectele evocate anterior, C. a constatat că oferta depusă de S. I. B. S., apare ca fiind inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 925/2006, aceasta fiind în mod corect respinsă de către autoritatea contractantă prin comisia sa de evaluare.

Examinând plângerea, curtea reține următoarele:

Autoritatea contractantă C. P. (C. local) a inițiat procedura de atribuire prin „. de oferte"; a contractului de achiziție publică de lucrări, având ca obiect „. lucrări de construcții de drumuri forestiere";, cod CPV

45233120-6, publicat în SEAP, invitația de participare nr. 234296/(...), stabilind data deschiderii ofertelor la (...), criteriul de atribuire ales fiind „. cea mai avantajoasă din punct de vedere economic";, iar valoarea estimată de

6.021.500 RON.

Prin decizia nr. 1763/(...), respectiv comunicarea rezultatului procedurii s-a decis respingerea ofertei depusă de SC G. J. SRL cu susținător S. C. SRL SA și 194 INNOVA 24 HS SL pentru atribuirea contractului mai sus arătată ca inacceptabilă.

Pentru îndeplinirea condițiilor impuse de autoritatea contractantă petenta a prezentat un angajament de susținere emis de SC S. C. SA.

Potrivit art. 36 alin. 1 lit. b din HG nr. 925/2006, „. este considerată inacceptabilă când a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește una sau mai multe dintre cerințele de calificare stabilite în documentația de atribuire sau nu a prezentat conform prevederilor art. 11 alin. 4-5 documente relevante în acest sens";, iar potrivit art. 111 alin. 1 din hotărâre

„în cazul în care în conformitate cu prevederilor art. 186 și 190 din ordonanța de urgență ofertantul/candidatul își demonstrează economică și financiară ori capacitatea tehnică și/sau profesională prin prezentarea unui document de susținere din partea unui terț, autoritatea contractantă are obligația de a lua în considerare această susținere pentru verificarea îndeplinirii condițiilor minime impuse în cadrul documentației de atribuire";.

Art. 111 alin. 4 din HG nr. 925/2006 prevede că „în cazul în care susținerea terțului vizează îndeplinirea unor cerințe minime de calificare cum ar fi experiența similară reflectată prin prezentarea unor liste de poduse, servicii, lucrări furnizate, prestate executate într-o perioadă anterioară sau îndeplinirea unui nivel minim al cifrei de afaceri în domeniul de activitate aferent obiectului contractului de achiziție publică, angajamentul ferm prezentat de ofertant/candidat trebuie să garanteze autorității contractante faptul că, în cazul în care contractantul întâmpină dificultăți pe parcursul derulării contractului, persoana susținătoare se obligă să asigure îndeplinirea completă și reglementară a obligațiilor contractuale prin implicarea sa directă, iar potrivit alin. 3 al articolului , „în cazul în care susținerea terțului se referă la asigurarea unor resurse care pot fi puse efectiv la dispoziția ofertantului, fonduri financiare, utilaje, echipamente personal - angajamentul ferm prezentat de ofertant/candidat trebuie să prevadă care sunt resursele respective și să evidențieze faptul că disponibilizarea acestora se va realiza necondiționat în funcție de necesitățile care apar pe parcursul îndeplinirii contractului în cauză";.

Ordonanța de U. nr. 3. prevede dreptul de susținere a unui ofertant spre semnarea unui angajament în care trebuie arătate în concret care sunt resursele financiare, utilaje, echipament, personal ce vor fi puse la dispoziție de susținător.

A.ul de sustinere autentificat sub nr. 1093 /(...) : nu contine nici o referire cat de mica la sustinerea acordata pe experienta similara, desi aceasta obligatie este expres prevazuta la art. 111 alin 4 din HG 925/2006, si nu individualizeaza personalul pus la dispozitiea ofertantului sustinut si nici nu arata conditiile si modul in care acest personal este pus la dispozitia acestuia, desi aceasta obligatie este expres prevazuta la art. 111 alin 3 din HG 925/2006.

- a). Se poate observa ca petenta chiar recunoaste ca in continutul A.ului de sustinere nu se regasesc aceste garantii, dar motiveaza lipsa lor aratand ca: " ... se constituie ca anexe ce completeaza acordul-cadru ... " sau ca " ... in angajament s-a facut trimitere in mod indirect la aceste cerinte de calificare

... ".

Cu privire la aceasta afirmatie in A. nu se face nici o mentiune cu privire la " ... anexe care fac parte integranta din el", la fel, nici celelalte acte invocate de petenta nu contin astfel de referiri .

A.ul de sustinere nu se regaseste nicaieri printre criteriile de calificare, el constuind doar o dovada a formei sau a modalitatii de participare la procedura - iar participarea si forma participarii la o procedura este lasata la latitudinea ofertantilor .

Deci angajamentul pe care-l invocă pârâta arată doar la modul general faptul că susținătorul va pune la dispoziția ofertantului ofertele, resursele economice, financiare, tehnice și profesionale, fără a indica în concret în ce constau acele recurse, astfel că acest angajament nu poate fi obiectiv acceptat.

Potrivit art. 69 lit. c din OUG 3., „nu au dreptul să fie implicați în procesul de verificare /. a candidaților/ ofertelor următoarele persoane:

„persoane despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare /. a candidaturilor/ ofertelor.

Potrivit art. 691 din OUG nr. 3., ofertantul /candidatul/ ofertantul asociat/subcontractantul/ terțul susținător care are drept membrii în cadrul C.ui de administrație/ organ de conducere ori de supervizare și/sau au acționari ori asociați persoane care sunt soț/., rude sau afin până la gradul al patrulea inclusiv ori care se află în relații comerciale astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 69 lit. a cu persoane care dețin funcția de decizie în cadrul autorității contractante este exclus din procedura de atribuire.

Cu privire la motivul de incompatibilitate, într-adevăr compatibilitatea trebuie îndeplinită pe tot parcursul desfășurării procedurii începând cu demararea ei și până la finalizare. În speță, procedura a demarat în data de (...), iar dispoziția primarului nr. 32 a fost dată doar în data de (...), numai că acest motiv de nelegalitate a fost invocat în fața C.ui doar de participanta SC I. B. SRL, fiind invocată de petentă doar prin plângere, ceea ce este inadmisibil.

Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.285(4) din

OUG nr. 3., va respinge plângerea formulată de SC G. J. SRL, împotriva

Deciziei 1913/C(...) din (...) a C.ui N. pentru S.a C..

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de SC G. J. SRL, cu sediul în loc. R. nr. 214, jud. Bistrița Năsăud împotriva Deciziei 1913/C(...) din (...) a C.ui N. pentru S.a C., cu sediul în București, str. Stavropoleos nr. 6, sector 3.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. I. A. C. I. D. P. M. N. ȚÂR

Red. D.P. dact. GC

4 ex/(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 7032/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal