Decizia nr. 7132/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ S. A II-A CIVILĂ,
DE C. A. ȘI F.
Dosar (...)
D. CIVILĂ NR. 7132/2012
Ședința din data de 27 S. 2012
PREȘEDINTE: R.-R. D.
JUDECĂTORI: L. U.
M. D.
GREFIER: M. V.-G.
S-a luat în examinare recursul promovat de recurenta pârâtă A. J. PENTRU P. SI I. S. C. împotriva sentinței civile nr. 5597 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T. C. în contradictoriu cu intimata reclamantă B. C., având ca obiect refuz acordare drepturi - indemnizație Pentru creșterea copilului.
La apelul nominal făcut în ședința se prezintă reprezentantul intimatei reclamante B. C., avocat H. I. din Baroul Hunedoara, cu delegație la dosar, lipsă fiind reclamanta și recurenta pârâtă A. J. pentru P. și I. S. C.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, în recurs. P. de citare este legal îndeplinită.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimata reclamantă B. C. a depus la dosar întâmpinare.
Curtea în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.3 C.pr. civilă și art.10 din L. nr.5. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul intimatei reclamante B. C., avocat H. I. solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii în totalitate a sentinței recurate ca temeinică și legală.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al intimatei reclamante, consideră că instanța de fond în mod corect a apreciat că reclamanta poate să formuleze o asemenea cerere în termen de 3 ani de zile de la data scadenței obligației care nu poate fi alta decât data împlinirii a 3 ani de către copil. De la acest moment se naște dreptul de acțiune.
Conform dispozițiilor art.2523 cod civil „. începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau trebuia să cunoască nașterea lui";, respectiv de la împlinirea vârstei de 3 ani de către copil, dată până la care recurenta ar fi putut să acorde indemnizația.
Recurenta pârâtă a invocat tardivitatea acțiunii, însă aceasta nu se poate invoca raportat la specificul cererii formulate.
De asemenea, s-a invocat prescripția pe drept comun, însă acțiunea nu poate fi considerată nici înafara termenului de 6 luni, iar în termenul de prescripție s-a încadrat raportat la momentul ieșirii din pasivitate și exercitarea drepturilor. Finalitatea acestor drepturi trebuie luată ca un tot unitar.
Susține că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.2503 alin. 2 Cod civil, care stipulează că „în cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită";, ci dimpotrivă, chiar dacă s-ar accepta că modalitatea de executare a obligației de plată este succesivă în timp devine incident alineatul 3 al aceluiași articol care prevede că „dispozițiile alin. 2 nu sunt aplicabile în cazul în care prestațiile succesive alcătuiesc, prin finalitatea lor, rezultată din lege sau convenție, un tot unitar, cum este speța de față.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5997 din 0(...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins excepția prescripției extinctive.
S-a admis acțiunea reclamantei B. C. în contradictoriu cu pârâta A. J. PENTRU P. SI I. S. C. și în consecință:
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a indemnizației pentru creșterea copilului pentru perioada 2006-2008 si în continuare, la plata indemnizației pentru creșterea copilului cu handicap aferentă perioadei 2008-
2009, pentru al doilea copil rezultat dintr-o sarcină gemelară .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a dat naștere la data de (...) la doi copii gemeni, B. A. si B. M., iar pe perioada (...)-(...), în temeiul OUG 1. privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului a beneficiat de indemnizația lunară pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani doar pentru una dintre minore, în cuantum de 800 lei/lună până la data de (...) si în continuare 600 lei/lună în perioada (...)- (...). Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului s-a prelungit ulterior până la data de (...) deoarece s-a stabilit medical handicapul în dezvoltarea fetițelor datorat nașterii premature.
Cu privire la excepția prescripției extinctive invocată de pârâtă, așa cum s-a pronunțat recent într-o speță Curtea de A. C., (D. civilă nr. 5.), instanța a respins-o pe considerentul că reclamanta în calitate de creditor al dreptului de creanță opus pârâtei, poate să formuleze o atare cerere în termen de 3 ani de zile de la data scadenței obligației care nu poate fi alta decât data împlinirii a 3 ani de către copil (în cauză de față acesta fiind cu handicap), dată care se plasează după 1 ianuarie 2009 când reclamanta, potrivit OUG nr. 2., avea vocația să obțină dreptul la două indemnizații în cuantum de 600 lei fiecare pentru cei doi gemeni.
Pe fondul cauzei instanța a reținut următoarele:
Astfel, conform art. 1 alin. 1 din OUG 1., text modificat prin OUG nr. 2. Î. cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei.
La data de 1 ianuarie 2009 textul art. 2 din OUG nr. 1. a avut următoarea formă: începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) este de 600 R. U., la data de 15 iunie 2009 este publicată în Monitorul Oficial L. nr. 239/2009 care prin articolul ei unic a modificat textul art. 2 din OUG nr. 1., prevăzând că: Cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin.
(1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.
Așa fiind la data de 1 ianuarie 2009 când se pune în discuție aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1. așa cum a fost modificat prin OUG nr.
2., reclamanta avea vocația să obțină dreptul la două de 600 lei fiecare pentru cei doi copii gemeni.
Prin aplicarea dispozițiilor art.1 alin. 1 din OUG nr. 1., începând cu data de
1 ianuarie 2009 reclamanta poate beneficia opțional de o indemnizație lunară de
600 lei sau de suma corespunzătoare calculată la 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 lei.
Totodată , Înalta Curte de Casație și Justiție a decis pe calea unui recurs în interesul legii soluționat prin D. nr. 26 din 14 noiembrie 2011 următoarele:
„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.l alin.l și art.6 alin.l din O. de U. a G. nr. 1. privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că, până la intrarea în vigoare a Legii nr.239/2009 pentru modificarea art.2 din O. de U. a G. nr. 1., indemnizația lunară pentru creșterea copilului prevăzută de art. 1 alin. 1 din ordonanță se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, în cuantum de 800 lei pentru perioada l ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008; 600 lei sau, opțional, 85% din pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 de lei pentru perioada 1 ianuarie
2009-17 iunie 2009";.
Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe conform art. 330 ind. 7 din codul de procedură civilă și, prin urmare , în raport de cele statuate în cuprinsul deciziei susmenționate a admis acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. J. PENTRU P. ȘI
I. S. C. solicitând onoratei instante sa constate ca S. civila nr.5.997/0(...) pronuntata de Tribunalul Cluj - S. M. de C. A. si F., de C. de M. si A. S., in dosarul mentionat mai sus este nelegala.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurenta că instanta de fond în mod greșit a respins excepția prescripției, invocand D. civila nr.5. pronuntata de Curtea de A. C., decizie care a fost data intr-o cauza avand cu totul alt obiect decat prezenta cauza supusa judecatii.
Tribunalul Cluj a justificat respingerea exceptiei prescriptiei extinctive pe considerentul ca reclamanta in calitate de creditor al dreptului de creanta poate sa formuleze o cerere pentru obtinerea acestuia in termen de 3 ani de zile de la data scadentei obligatiei care nu poate fi alta decat data implinirii a 3 ani de catre copil.
Consideră ca aceasta motivare a instantei de fond nu este legala intrucat dreptul la indemnizatia pentru cresterea copilului este un drept care se aproba, potrivit legii, prin decizie a directorului executiv al Agentiei Judetene pentru P. si I. S., pana la implinirea varstei de 2 ani a copilului. In situatia in care copilul este incadrat in grad de handicap, cum este si in cazul intimatei, dreptul la indemnizatia pentru ingrijirea copilului cu handicap pana la implinirea varstei de
3 ani se aproba, de asemenea, prin decizie a directorului executiv al A.J.P.I.S.
Astfel, in cazul intimatei-reclamante, au fost emise doua decizii de aprobare a dreptului la indemnizatia pentru cresterea copilului, prima decizie fiind pentru aprobarea indemnizatiei pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 2 ani, iar cea de-a doua pentru aprobarea indemnizatiei pentru ingrijirea copilului incadrat in grad de handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani.
Invederează faptul ca fondurile necesare platilor reprezentand indemnizatia pentru cresterea copilului se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul M. M. F. si P. S., iar platile se achita beneficiarului lunar, in luna in curs fiind achitat dreptul aferent lunii anterioare.
P.le reprezentand indemnizatia pentru cresterea copilului sunt plati succesive si nu obligatii care trebuiesc achitate dintr-o data.
De aceea, consideră ca termenul de prescriptie al dreptului de creanta al intimatei-reclamante trebuie calculat de la data scadentei fiecarei obligatii de plata reprezentand indemnizatia pentru cresterea copilului, si nu astfel cum a stabilit instanta de fond, respectiv ca termenul de prescriptie se calculeaza de la data implinirii varstei de 3 ani a copilului nascut dintr-o sarcina gemelara .
In concluzie, apreciază ca pentru perioada (...)-(...) dreptul de creanta reprezentand indemnizatia pentru cresterea copilului a fost prescris, potrivit dispozitiilor art.2.523 Cod Civil, atat la data cand intimata-reclamanta s-a adresat acestei intitutii prin cererea inregistrata sub nr.1.573/(...), cat si la data de (...) cand s-a adresat T. C.
De asemenea, consideră ca pentru perioada (...)-(...) dreptul de creanta reprezentand indemnizatia pentru ingrijirea copilului incadrat in grad de handicap s-a prescris la data de (...).
Fata de cele mai sus mentionate, consideră ca instanta de fond in mod nelegal a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei, pe fondul cauzei obligand A. J. pentru P. si I. S. C. la plata indemnizatiei pentru crsterea copilului pentru perioada 2006-2008 si in continuare, la plata indemnizatiei pentru cresterea copilului cu handicap aferenta perioadei 2008-
2009, pentru al doilea copil rezultat dintr-o sarcina gemelara.
In drept s-au invocat dispozitiile art.304, ind.1 din Codul de P. C. art.2.501, art.2517, art.2.523 din Codul Civil; O.U.G. nr.1. privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, HGR nr.(...), L. nr.292/2011.
În apărare, reclamanta intimată B. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat - filele 8-12.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prezentul litigiu este grefat pe dispozițiile OUG nr. 1., prin cererea de chemare în judecată solicitându-se obligarea Agenției Județene pentru P. și I. S. C. la plata indemnizației pentru creșterea copilului pentru perioada 2006-2008 și, în continuare, la plata indemnizației pentru creșterea copilului cu handicap aferentă perioadei 2008-2009, pentru al doilea copil rezultat dintr-o sarcină gemelară.
Potrivit dispozițiilor art. 9 din OUG nr. 1., cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgenta, reprezentând indemnizație, stimulent sau alocație de stat pentru copii, si documentele din care rezulta îndeplinirea condițiilor legale de acordare a acestora se depun, după caz, la primăria comunei, orașului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului B., pe raza căreia/căruia solicitantul isi are domiciliul sau reședința; Cererile prevăzute la alin. (1) se soluționează in termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării la direcția teritoriala, prin decizie de admitere sau, după caz, de respingere, emisa de directorul executiv; Contestațiile formulate împotriva deciziei prevăzute la alin. (3) se soluționează potrivit dispozițiilor Legii nr. 5..
Prin urmare, în ceea ce privește litigiile izvorâte din aplicarea dispozițiilor OUG nr. 1., sunt aplicabile prescripțiile Legii nr. 5., inclusiv sub aspectul procedurilor de urmat și a termenelor care trebuie respectate.
Or, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din L. nr. 5., înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia; de asemenea, potrivit alin.7, plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice și peste termenul prevăzut la alin. 1, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului; termenul de 6 luni este termen de prescripție.
Raportat la textul legal reținut anterior, Curtea constată că plângerea prealabilă formulată de reclamanta-intimată B. C. la data de (...), cu privire la acordarea indemnizației pentru creșterea copilului privind pe minorii B. M. și B. A. născuți la data de (...) a fost făcută cu depășirea termenelor prevăzute la art. 1 din L. nr. 5., inclusiv a celui de 6 luni prevăzut la alin. 7, fiind astfel, prescrisă.
În condițiile în care plângerea prealabilă este prescrisă, este evident că nu poare fi primită nici cererea formulată în fața instanței, prin care se tinde la obținerea indemnizației în cuantumul solicitat prin plângere.
Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că recursul formulat este fondat, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, ci majoritatea voturilor membrilor completului, îl va admite, cu consecința admiterii excepției prescripției și respingerii cererii formulate de reclamanta B. C.
PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite cu majoritate de voturi recursul declarat de A. J. PENTRU P. ȘI I. S. C. împotriva sentinței civile nr.5597 din 0(...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T. C. pe care o modifică în întregime în sensul că admite excepția prescripției și respinge acțiunea formulată de reclamanta B. C.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
R.-R. D. M. D. | M. V.-G. |
Cu opinie separată, în sensul respingerii recursului și a menținerii în întregime a sentinței atacate.
JUDECĂTOR
L. U.
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: A. M. B.
Opinia separată a judecătorului L. U.
La soluționarea recursului de față am opinat că sentința atacată este legală și temeinică, în consens cu argumentele de fapt și de drept pe care le voi expune în continuare.
Completul majoritar a plecat de la teza susținută în recurs de pârâtă conform căreia dreptul la contestarea deciziei de acordare a indemnizației de creștere a copilului recunoscută de OUG nr. 1. a fost prescris, mai precis urmare a admiterii recursului s-a respins ca prescrisă acțiunea.
Completul majoritar a opinat astfel că dreptul la cererea de acordare a indemnizației, condiție pentru acordarea acestei indemnizații trebuia exercitat în conformitate cu prevederile art. 9 din OUG nr. 1. și că în ceea ce privește litigiile izvorâte din aplicarea dispozițiilor OUG nr. 1., sunt aplicabile prescripțiile Legii nr. 5., inclusiv sub aspectul procedurilor de urmat și a termenelor care trebuie respectate.
În opinia noastră problema de drept antrenată de către recurentă și îmbrățișată de completul majoritar se pune sub 2 aspecte principale: dacă dreptul a fost exercitat în termenul legal, respectiv dacă contestația administrativă asimilată cu procedura prealabilă este prescrisă conform art. 7 alin. 7 din L. nr. 5. și apoi dacă acțiunea în justiție a fost formulată în termen.
Și este așa, deoarece recurenta a invocat ca motiv de recurs greșita rezolvare a excepției prescripției consacrate de art. 2523 din Codul civil sub două aspecte: atât față de cererea înregistrată sub nr. 1573 din (...) cât și la data de (...).
1. Cel puțin sub primul aspect este necesar să analizăm calitatea legii care consacră norma juridică privind exercițiul dreptului și evident apoi să vedem dacă acesta trebuia în mod necesar să fie exercitat în forma și termenul impus de acea lege și nu în ultimul rând apoi să analizăm regularitatea învestirii instanței.
Sub acest ultim aspect, care de fapt domină analiza, vom reține că dreptul de acces la o instanță nu este un drept absolut și din rațiuni de conservare a raporturilor juridice și de predictibilitate a acestora statul poate să restrângă dreptul fără să-i altereze substanța (CEDO, cazul Golder contra Regatului Unit din 21 februarie 1975).
Tot astfel, dreptul prevăzut de lege și exercitarea sa trebuie să întrevadă condițiile și exigențele prevăzute de lege în materie.
În acest sens, nu trebuie omisă din vedere evoluția în timp a acestui act normativ văzut și prin prisma punerii în valoare a mijloacelor de protecție a familiei care sunt evocate la nivel declarativ și formal în nota de fundamentare a acestui act normativ.
Pentru a clarifica aceste aspecte, trebuie să facem un excurs în timp al evenimentelor legislative relevante la speță în care a fost implicată OUG nr. 1. privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
Astfel, conform art. 1 alin. 1 din această ordonanță de urgență, text modificat prin OUG nr. 2. Î. cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei.
La data de 1 ianuarie 2009 textul art. 2 din OUG nr. 1. a avut următoarea formă: Î. cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul îndemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) este de 600 R. U., la data de 15 iunie 2009 este publicată în Monitorul Oficial L. nr. 239/2009 care prin articolul ei unic a modificat textul art. 2 din OUG nr. 1., prevăzând că: Cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.
Trebuie menționat că dreptul la plata a două sau mai multe îndemnizații privind creșterea a doi copii sau a mai multor copii proveniți ca urmare a nașterii a fost recunoscut pe cale judiciară anterior datei de 1 ianuarie 2009. Grăitor în acest sens este întreaga practică judiciară a C. de A. C. și a altor curți menținută de Î.
Așa fiind, cu privire la recunoașterea unui drept la o a doua indemnizație pentru al doilea copil geamăn în sistemul nostru juridic a apărut mai întâi consacrat în jurisprudență care apoi a fost valorificată legislativ.
Această evoluție a fost dată de incoerența și lipsa de claritate a dispozițiilor legale care au statuat asupra recunoașterii dreptului în discuție cât și a stabilirii unei procedurii precise de acordarea a acestui drept în cazul persoanelor îndreptățite care au avut în îngrijire copii proveniți dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți.
Pentru ca demersul nostru să fie în consens cu exigențele de calitate a unei legi compatibile cu statul de drept, o sa facem apel la practica judiciară pertinentă a C. Europene a Drepturilor Omului.
În interpretarea noțiunii de lege folosită de C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că legea trebuie să fie:
- accesibilă (cazul Gillow contra Regatului Unit, Hot. Din 24 nov. 1986, cazul Silver și alții contra Regatului Unit, Hot. din 25 martie 1983, cazul Kruslin contra Franței și cazul Huvig contra Franței, hotărârile din 24 aprilie 1990, cazul Barthold contra germaniei, Hot. din 25 martie 1985, cazul Groppera Radio AG și alții contra Elveției, Hot. din 28 martie 1980, cazul Autronic AG contra Elveției, Hot. din 22 mai 1990);
- previzibilă (cazul C.R. contra Regatului Unit, Hot. din 22 noiembrie 1995, cazul ‚Cantoni contra Franței, Hot. din 15 nov. 1996, cazul Leander contra Suediei, Hort. Din 26 martie 1987, cazul Silver și alții contra regatului Unit, Hot. din 25 martie 1983, cazul Kruslin contra Franței,și cazul Huvig contra contra
Franței, hotărârile din 24 aprilie 1990, cazul Mitropolia Basarabiei și alții contra Moldovei, Hot. din 13 decembrie 2001, cazul Sundaz Times contra Regatului Unit, Hot. din 26 aprilie 1979, cazul Barthold contra Germaniei, Hot. din 25 martie 1985, cazul Lingens contra Austriei, Hot. din 8 iulie 1986, cazul Grande oriente Da Italia di Palazzo Giustiniani contra Italiei, Hot. din 2 august 2001, cazul Hentrich contra Franței, Hot. din 3 iulie 1995).
În ceea ce privește accesibilitatea și previzibilitatea, Curtea a arătat în cauza Sunday Times vs. Regatul Unit, cererea nr. 6538/74, hotărârea din 26 aprilie 1979 că, în primul rând "trebuie ca legea să fie suficient de accesibilă, adică cetățeanul trebuie să poată dispune de informații suficiente, ținând seama de circumstanțele cauzei, în legătură cu normele juridice aplicabile într-un caz dat. În al doilea rând nu poate fi considerată drept lege decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a-i permite cetățeanului să-și adapteze conduita cerințelor legale, folosindu-se dacă este nevoie de sfaturi competente, el trebuie să fie capabil să prevadă, cu un grad de exactitate rezonabil, ținând seama de circumstanțele cauzei, consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat comis de el. A. consecințe nu trebuie să fie previzibile cu certitudine absolută. De altfel, deși certiitudinea este de dorit, ea determină uneori o rigiditate excesivă; or legea trebuie să se poată adapta schimbărilor de situație";.
În ceea ce privește determinarea previzibilității normei juridice așa cum am arătat în precedent, Curtea folosește un criteriu practice, respectiv posibilitatea de a se recurge la sfaturi calificate, arătând că și în aceste circumstanțe, neclaritatea unei legi poate fi compensată de existența în dreptul intern al statului în cauză a unei practici judiciare constante (cauza Markt Intern Verlag Cmbh și Klaus Beerman vs. Germania, 10572/83, 20 noiembrie 1989).
Rezumând, pentru aceasta este esențial ca legea să fie, cum arătam mai sus, clară și precisă. Fără îndoială, această claritate trebuie apreciată în lumina "experienței juridice normale";, iar instanța europeană admite o anumită suplețe în sensul în care o dispoziție legală puțin neclară poate fi considerată ca fiind ". în cazul în care confruntarea cu alte dispoziții ale legii sau diferite interpretări jurisprudențiale permit previzibilitatea și accesibilitatea normei în cauză.
De asemenea, conform jurisprudenței aceleiași Curți, legea trebuie să mai îndeplinească și alte cerințe, adică să fie:
- validă (cazul Olson contra Suediei, Hot. din 2 martie 1988, cazul Gilow contra Regatului Unit, Hot. din 24 noiembrie 1986) și
- de calitate (cazul Kruslin contra Franței și cazul Huvig contra Franței,
Hot. din 24 aprilie 1990).
Pe de altă parte, un alt aspect demn de semnalat în cauză este faptul că reclamanta s-a adresat autorității cu cererea privind acordarea celei de a doua
îndemnizații după ce la data de 10 ianuarie 2012 s-a publicat în Monitorul Oficial al R. nr. 20/(...) D. nr. 26 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție în recursul în interesul legii vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din O. de urgență a G. H. "lnk:O(...)%20148%2.%200" o "O. de urgență nr. 1. - Guvernul României" | 1. susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.
În acest sens, jurisdicția supremă a decis pe cale de interpretare că în
aplicarea dispozițiilor legale anterior redate până la intrarea în vigoare a Legii { H. "lnk:L(...)%20239%2.%200" o "Lege nr. 239/2009 - Parlamentul României" |
239/2009} pentru modificarea art. 2 din O. de urgență a G. nr. 1., indemnizația lunară pentru creșterea copilului prevăzută de art. 1 alin. (1) din ordonanță se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie
2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008; 600 lei sau, opțional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de
4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-17 iunie 2009.
Așa fiind, cel puțin după data publicării în Monitorul Oficial a acestei decizii care marchează momentul producerii efectelor juridice a unei atari decizii
(efectul obligatoriu pentru instanțele judecătorești conform art. 3307 alin. 4 din
Codul de procedură civilă și că această decizie nu afectează hotărârile judecătorești examinate și situația părților în acele procese conform art. 3307 alin. 2 din același cod) s-a clarificat în mod unitar sensul și conținutul normei interpretate.
Este evident că această interpretare a survenit cu mult peste termenul reținut de completul majoritar pentru a formula o cerere de acordare a dreptului recunoscut de lege și a contesta eventualul refuz al autorității pentru recunoașterea unui atare drept.
Într-o astfel de situație se pune întrebarea dacă particularul mai poate formula o cerere de recunoaștere a unui drept subiectiv patrimonial care anterior nu ar fi putut să-l revendice tocmai datorită lipsei de claritate a legii, datorită practicii organelor administrative de interpretare restrictivă a normei legale care-l consacra și datorită existenței unei practici judiciare contradictorii, aspecte pe care le-a constatat instanța supremă în D. nr. 26/2011.
Personal credem că răspunsul nu poate fi decât afirmativ, căci a admite altfel am pune la îndoială eficacitatea interpretării date de instanța supremă.
Pe de altă parte, interpretarea dată de Î. Curte se face în sensul aplicării dispoziției legale interpretate în cazul litigiilor care nu au tangență cu hotărârile examinate în cadrul recursului în interesul legii.
Prin această manieră de valorificare a deciziei pronunțate în recurs în interesul legii particularului i se recunoaște un drept pentru prima dată, drept care practic era prevăzut de lege dar care nu a putut fi valorificat tocmai datorită incertitudinii normei legale care-l consacră.
Or, în această ipoteză nu se poate susține cu temei că acesta ar fi trebui să-l solicite într-un termen strict definit de legea în cauză căci oricum nu i s-ar fi recunoscut de vreme ce clarificarea normei și recunoașterea dreptului în abstract s-a realizat abia prin decizia dată de Î. Curte în interpretarea legii.
Așa fiind, considerăm că a pune reclamanta intimată în situația de a-i respinge orice demers în vederea valorificării unui drept subiectiv pe baza unei legi incerte și neclare care este unitar interpretată ulterior prin mecanismul constituțional și legal al recursului în interesul legii înseamnă a-i pretinde acesteia să suporte o sarcină specială și exorbitantă și a o îndepărta de la justiție.
Față de cele ce precedă, în această ambianță factuală și normativă se poate aprecia ca fiind conform cu dreptul împrejurarea că reclamanta s-a adresat autorității abia la data de 27 ianuarie 2012 cu o cerere de recunoaștere a dreptului la indemnizația suplimentară ce i se cuvenea acesteia conform jurisprudenței deja stabilite și a succesiunii de modificări legislative care au valorificat jurisprudența instanțelor din România și implicit a Deciziei nr.
26/20011 a Î. completul competent să judece recursul în interesul legii.
Desigur, plecând de la aceste raționamente putem accepta că demersul acesteia este unul valid sub aspectul termenului în care a voit a cere autorității administrației publice de resort să-i recunoască dreptul respectiv cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
A refuza reclamantei posibilitatea ca, prevalându-se de noua ambianță factuală și legală în materie și a statua că ea trebuie să solicite recunoașterea dreptului subiectiv pentru cel de-al doilea copil geamăn în consens cu prevederile art. 9 din OUG nr. 1., ar însemna să o expunem unor riscuri incalculabile de vreme ce la acea epocă, practica administrației în interpretarea și aplicarea dreptului incident era aceea de a refuza ilegal recunoașterea indemnizației și pentru cel de-al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară.
Dimpotrivă, apreciem că prevalarea de noua situație creată sub acest aspect, dă dreptul reclamantei să acționeze în cunoștință de cauză. Aceasta cred că este și rațiunea pentru care consider corectă respingerea excepției prescripție de către instanța de fond.
Nu credem că excepția prescripției unui atare drept trebuie tratată apelând la dispozițiile art. 2.523 din Codul civil. De altfel și completul care a pronunțat soluția în opinie majoritară au abordat excepția prescripției din perspectiva incidenței dispozițiilor speciale ale art. 7 alin. 7 din L. nr. 5. care instituie termenul de 6 luni de formulare a plângerii prealabile, ca având natura juridică a unui termen de prescripție.
În altă ordine de idei, trebuie observat că recurenta nu s-a prevalat de excepția prescripției dreptului de a formula reclamație administrativă ci a învederat că dreptul reclamantei este prescris pentru că cererea pe care aceasta a adresat-o autorității este prescrisă, ori o atare sancțiune nu este prevăzută de lege.
Și este așa, deoarece reclamanta nu a formulat o contestație împotriva deciziei inițiale prin care acesteia i s-a recunoscut dreptul la indemnizație pentru unul dintre copii născuți din sarcină gemelară ci a formulat o cerere nouă pentru recunoașterea dreptului la cea de a doua indemnizație corespunzătoare celui de- al doilea copil așa cum rezultă din interpretarea dreptului pertinent efectuată de Î. în recurs în interesul legii.
Într-o astfel de situația autoritatea publică în loc să rezolve cererea conform dispozițiilor 9 alin. 3 din OU nr. 1. și să comunice decizia solicitantului conform normei procedurale inserată la art. 9 alin. 4 din același act normativ a ales o altă cale neprevăzută de această ordonanță de urgență, respectiv aceea de a da un răspuns ce se constituie nu într-o decizie de soluționare a cererii așa cum prevede explicit legea ci care conține un refuz de recunoaștere a dreptului și care în ultimă analiză nu este altceva decât un refuz de soluționare a cererii.
Că este așa, mai rezultă și din fundamentarea refuzului respectiv acel că D. nr. 26/2011 a Î. în recurs în interesul legii fiind obligatorie doar pentru instanțele judecătorești conform art. 3307 alin. 4 C.pr.civ. nu poate fi pusă direct în aplicare de autoritățile administrației publice, fără a exista o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pronunțată în favoarea solicitantului ( f. 23-24 dos. fond).
Trebuie notat că Î. Curte prin completul specializat să judece recursul în interesul legii exercită nu numai o prerogativă legală, procedurală, ci și una de natură constituțională.
Astfel, conform art. 126 alin. 3 din Constituție Înalta Curte de Casație și
Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.
Cu toate că textul constituțional precitat și norma de procedură civilă prevăd că atribuția instanței supreme este opozabilă instanțelor judecătorești este greu de admis că autoritatea publică poate ignora o atare interpretare și aplicare a legii, respingând astfel pe acest temei orice demers al particularului și punându-l pe acesta să intenteze un litigiu cu costuri atât pentru el însuși cât și pentru autoritate.
Pe de altă parte, plecând de la teza că decizia pronunțată în recurs în interesul legii înlătură orice incertitudine cu privire la interpretarea și aplicarea unui textului legal ce face obiectul interpretării aceasta poate fi calificată conform jurisprudenței CEDO (cauza Sunady Times vs. Regatul Unit) drept o lege care astfel este opozabilă autorității publice deoarece menirea principală a acesteia este să organizeze executarea legii și să pună în aplicare în concret dispozițiile legale.
Din această perspectivă și pe baza acestui raționament se poate reține că refuzul este nejustificat și corect a fost sancționat de instanța de fond.
În fine, dat fiind că ne aflăm în fața unui refuz nejustificat nematerializat într-o decizie emisă în condițiile art. 9 alin. 3 din OUG nr. 1., conform art. 8 alin.
1 din L. nr. 5. nu era necesară parcurgerea procedurii prealabile așa încât orice analiză a vreunei excepții privind prescrierea dreptului de a formula plângerea prealabilă este de prisos.
Față de cele ce precedă și cu reținerea acestor argumente, consider că sentința atacate prin care s-a respins excepția prescripției este corectă și legală.
2. Recurenta a criticat sentința atacată și pe considerentul că este prescris inclusiv dreptul la acțiune, excepția fiind fundamentată pe același art. 2523 din
Codul civil.
Cu privire la inaplicabilitatea acestei norme legale în acest litigiu am făcut observații în precedent.
Din această perspectivă, într-o atare situație se pune problema incidenței în speță a art. 11 alin. 1 din L. nr. 5. care prevede un termen special de prescripție de 6 luni pentru introducerea unei acțiuni de contencios administrativ și care curge în ipoteza reținută în speță de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii, conform ipotezei prevăzute la art. 11 alin. 1 lit. b) din L. nr. 5..
Astfel fiind, din datele dosarului rezultă că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 12 mai 2012 iar în lipsă dovezii de comunicare și raportat la data emiterii actului de refuz de soluționare a cererii data (...) se observă că termenul de 6 luni a fost respectat așa încât în speță excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondată.
3. Rezumând considerentele mai sus expuse apare cu evidență că excepția prescripției indiferent la care drept prescriptibil ce relevă de L. nr. 5. este nefondată iar pe fond pe fond, sentința apare legală și temeinică, refuzul autorității publice de a recunoaște dreptul alegat de reclamantă fiind corect sancționat de instanța de fond.
JUDECĂTOR,
L. U.
Red.L.U./Dact.L.U
26 octombrie 2012.
