Decizia nr. 7152/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 7152/2012

Ședința publică de la 28 S. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE G.-A. N.

Judecător S. Al H.

Judecător M. B.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele D. G. A F. P. A J. S., recurent A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 5449 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. S., privind și pe intimat S. E. A. S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite rejudecare dosar nr. (...).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic Dan S. în reprezentarea intereselor intimatei, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de 27 septembrie 2012 s-a înregistrat la dosar răspunsul la obiecțiuni formulat de expert contabil Hossain A..

Se comunică un exemplar din răspunsul la obiecțiuni cu reprezentantul intimatei, care solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a lua la cunoștință de conținutul înscrisului comunicat.

Curtea încuviințează cererea formulată.

La a doua strigare a cauzei, în aceeași prezență, reprezentantul intimatei învederează instanței că nu are alte cereri de formulat.

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.

Intimata solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca temeinică și legală, pentru considerentele expuse prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare transport, conform actelor justificative pe care le depune la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 5449 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.

S-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta S. E. A. S. în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. a J. S. și A. N. de A. F..

A fost obligată pârâta A. N. de A. F. să achite reclamantei suma de 4163,67 lei, cu titlu de dobândă legală.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Zalău la data de 25 iunie 2009, reclamanta S. E. A. S. a solicitat obligarea paratei D. G. a F. P. a J. S. la plata dobânzii legale in cuantum de 4376,69 lei, aferente sumei de 32 354,14 lei încasată cu titlu de taxa de prima înmatriculare, de la data încasării si pana la data restituirii, 11 mai 2009, cu cheltuieli de judecata in cazul opunerii la admiterea acțiunii.

In motivare a arătat că în perioada septembrie-decembrie 2007, a achiziționat 4 vehicule. Pentru a le putea înmatricula, în temeiul art.214 ind.1 din L. nr.343/2006 și a OMEF nr.418/2007a fost obligată să achite taxele de primă înmatriculare în valoare totală de 44.645,99 lei. A obținut în justiție restituirea parțială a acestei sume, însă având în vedere faptul că a fost lipsită timp îndelungat de folosința acesteia, a formulat prezenta acțiune.

Prin sentința civila nr. 1., Judecătoria Zalău a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea T. S.

Prin sentința civila nr. 7. a T. S., s-a admis acțiunea reclamantei, parata fiind obligata sa achite reclamantei suma de 4376,69 lei, cu titlu de dobânda si la

349 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta.

Prin decizia civila nr. 2. a C. de A. C., s-a admis recursul paratei, sentința civila nr. 7. a T. S. a fost casata, iar cauza a fost trimisa spre rejudecare, T. S.

In considerente s-a reținut ca excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei D.G.F.P. S. este neîntemeiată deoarece această pârâtă a fost obligată la restituirea taxei nelegal încasate și în consecință are calitate procesuală pasivă și în cererea de obligare la plata dobânzii legale a acestei sume, cele două cereri de chemare în judecată fiind într-o strânsă legătură și întemeiate pe același raport juridic.

Cu privire la cuantumul dobânzii legale însă analiza realizată de către judecătorul fondului nu este temeinică deoarece acesta a preluat cifrele avansate de către reclamantă fără să le supună vreunei verificări. Un cuantum cert al dobânzii legale poate fi stabilit doar prin efectuarea unui raport de expertiză contabilă, probă incompatibilă cu procedura recursului.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Sălaj in data de 27 decembrie 2010, in vederea rejudecării.

In cauza s-a administrat proba cu expertiza.

Reclamanta a solicita citarea in cauza in calitate de parata a A. N. de A. fiscală având in vedere ca prin O. nr. 2. al președintelui A., S. E. A. S. a fost preluata spre administrare de D. G. de A. a M. C.

Prin întâmpinarea formulate in cauza, parata A. a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

A arătat ca reclamanta poate solicita doar despăgubiri, in temeiul art. 19 din L. nr. 554/2004, cerere care se poate formula in termen de 1 an de la data la care acesta a cunoscut sau a trebuit sa cunoască întinderea pagubei.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă, instanța apreciind că articolul indicat de parata in susținerea acestei excepții nu este aplicabil in speță, termenul de prescripție fiind cel general de 3 ani, prevăzut de art. 1 din Decretul 168/1967.

Raportul juridic creat intre părți in urma achitării unei sume calificata drept plata nedatorata, este supus regulilor specifice răspunderii civile delictuale.

Asupra fondului cauzei de fata, in rejudecare, instanța a reținut că atâta vreme cât prin hotărâre judecătoreasca irevocabilă s-a stabilit ca suma respectivă a fost încasată în mod nelegal, cu încălcarea dreptului comunitar, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil.

D. așa se repara integral prejudiciul încercat de reclamanta prin fapta ilicita a paratei.

Conform expertizei efectuata in cauza, cuantumul sumei datorata de reclamanta este de 4163,67 lei .

Reclamanta si-a precizat acțiunea in sensul stabilirii cuantumului sumei solicitate conform concluziilor expertului contabil.

Instanța a apreciat că expertul a efectuat o corecta determinare a cuantumului dobânzii, aferent sumei de 32354,14 lei, prin raportare la data achitării, (...) pentru suma de 14871,15 lei si de la data de (...) pentru suma de

17482,99 lei si pana la data restituirii-(...).

Temeiul legal este de asemenea apreciat ca fiind legal, art. 3 din O.G.9/2000 referindu-se la dobânda legala datorata pin raportare la nivelul de referință al B. N. a R.

Pentru toate aceste motive, văzând si dispozițiile art. 1084 rap. la art. 1082

C., instanța a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta S. E. A. S. în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. a J. S. și A. N. de A. F. și în consecință a obligat pârâta A. N. de A. F. să achite reclamantei suma de 4163,67 lei, cu titlu de dobândă legală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. N. DE A. F. solicitând admiterea recursului

,modificarea Sentinței Civile nr. 5449 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, in sensul: -admiterii exceptiei prescriptiei dreptului de a cere despagubiri - iar pe fond, ca nefondată.

Consideră criticabila sentinta pronuntata prin prisma art. 304 punct.7, 8,9

Cod Procedura Civila si in considerarea dispozitiilor art. 304 ind. 1 deoarece instanta de fond in mod nelegal a respins exceptia prescriptiei dreptului de a cere despagubiri retinind in mod eronat si nelegal faptul ca dispozitiile art. 19 din L. nr. 554/2004 nu sunt aplicabile in speta si ca in speta operează termenul de prescriptie general de 3 ani prevazut de art. 1 din Decretul 168/1967, motiv pentru care acesta exceptie o reiterează si o susține si in fata instantei de recurs pentru considerentele expuse in intimpinarea depusa la dosarul cauzei si solicită instanței sa o admită.

Având in vedere dispozițiile legale menționate, raportate la data solicitării restituirii la organul fiscal (...) și data introducerii acțiunii (...) consideră că acțiunea reclamantei privind acordarea dobânzii este prescrisă, deoarece acesta cunoștea la data de (...) întinderea pagubei (data la care reclamanta a solicitat organului fiscal restituirea sumei de 44.645,99 lei).

Pe fondul cauzei solicită respingerea actiunii ca nefondata pentru urmatoarele motive:

Avind in vedere dispozitiile Deciziei Civile nr. 2464/(...) pronuntata de Curtea de A. C. in primul ciclu procesual in dosarul nr. (...) in cauza s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, pe cheltuiala reclamantei avind ca obiectiv stabilirea cuantumului dobinzii legale in materie civila a sumei de 32354 lei de la adata achitarii sumei (-(...) , respectiv (...) si pina la data restituirii efective.

La Raportul de expertiza contabila s-au formulat obiectiuni ,( obiectiuni care insa nu au fost luate in considerare de catre instanta de fond) in sensul ca :

1) In ceea ce priveste invocarea de catre expertul contabil a art. 15 din Regulamentul nr. 1 BNR din (...), republicata, privind operatiunile de piata monetara efectuate de BNR si facilitatile permanente acordate de acestea participantilor eligibili ,consideră ca nu are aplicabilitate in ceea ce priveste stabilirea numarului de zile pe an calendaristic ca fiind 360 de zile , deoarece la acest articol de lege se precizeaza faptul ca numai in cazul atragerii de catre B. N. a R. de depozite de la participanti eligibili, rata dobinzii aplicate asupra depozitului este prestabilita si se calculeaza ca rata a dobinzii simple, cu conventia NUMAR DE ZILE/360. Prin urmare , calculul dobinzii se face in functie de numarul de zile calendaristice dintr-un an , respectiv 365 sau 366 de zile, dupa caz.

2) Expertul contabil a stabilit in mod eronat nivelul dobinzii legale la nivelul dobinzii de referinta a B. N. a R. care se utilizeaza in conformitate cu prevederile art. 3 din OG nr. 9/2000 , numai in materie comerciala. Taxa de prima inmatriculare reglementata de L. nr. 5. privind Codul Fiscal , nu reprezinta o taxa de natura comerciala, ci una de natura fiscala. Drept urmare , dobinda legala se stabileste la nivelul dobinzii de referinta a B. N. a R. diminuat cu 20%, conform prevederilor de la art. 3 din OG nr. 9/2000 privind nivelul dobinzii legale pentru obligatii banesti , cu modificarile si completarile ulterioare.

Aceste aspecte nu au fost luate in considerare de catre instanta de fond , astfel ca in situatia in care se va aprecia ca reclamanta este indreptatita la plata dobinzii legale aferente sumei de 32354,14 lei rezultata din decizia C. de A., calculul sa se faca tinind cont de dispozitiile art. 3 din OG nr. 9/2000 , respectiv diminuat cu 20 % "-

Reclamanta intimată S. E.-A. S. Z. a formulat întâmpinare solicitând să se respingă recursul.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Zalău la data de 25 iunie 2009, reclamanta S. E. A. S. a solicitat obligarea paratei D. G. a F. P. a J. S. la plata dobânzii legale in cuantum de 4376,69 lei, aferente sumei de 32 354,14 lei încasată cu titlu de taxa de prima înmatriculare, de la data încasării si pana la data restituirii, 11 mai 2009, cu cheltuieli de judecata in cazul opunerii la admiterea acțiunii.

In motivare a arătat că în perioada septembrie-decembrie 2007, a achiziționat 4 vehicule. Pentru a le putea înmatricula, în temeiul art.214 ind.1 din L. nr. 5. a fost obligată să achite taxele de primă înmatriculare în valoare totală de 44.645,99 lei. Această sumă a fost plătită în contul Trezoreriei mun. Z. cu ordinele de plată nr.835/(...) (12.291,85 lei), 952/(...) (14.871,15 lei), 1060/(...)

(11.199,19 lei) și 1061/(...) (6.283,80 lei).

Prin sentința civilă nr.1767 din 26 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr.(...), Tribunalul Sălaj a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de

44.645,99 lei, încasată cu titlu de taxă de primă înmatriculare. Curtea de A. C. însă, prin decizia nr.343 din (...) pronunțată în același dosar a hotărât ca taxa în sumă de 12.291,85 lei, achitată prin ordinul de plată nr.835/(...), a fost legal percepută, motiv pentru care a redus suma ce se impunea a fi restituită reclamantei la valoarea de 32.354, 14 lei.

La aceasta suma, susține reclamanta, parata ii datorează dobânda legală.

Prin sentința civila nr. 1., Judecătoria Zalău a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea T. S.

Prin sentința civila nr. 7. a T. S., s-a admis acțiunea reclamantei, parata fiind obligata sa achite reclamantei suma de 4376,69 lei, cu titlu de dobânda si la

349 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta.

Prin decizia civila nr. 2. a C. de A. C., s-a admis recursul paratei, sentința civila nr. 7. a T. S. a fost casata, iar cauza a fost trimisa spre rejudecare, T. S.

In considerente s-a reținut, cu privire la cuantumul dobânzii legale, că analiza realizată de către judecătorul fondului nu este temeinică deoarece acesta a preluat cifrele avansate de către reclamantă fără să le supună vreunei verificări.

Un cuantum cert al dobânzii legale poate fi stabilit doar prin efectuarea unui raport de expertiză contabilă, probă incompatibilă cu procedura recursului.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Sălaj in data de 27 decembrie 2010, in vederea rejudecării.

În acest al doilea ciclu procesual, a fost pronunțată sentința recurată, prin care A. a fost obligată să achite reclamantei suma de 4163,67 lei, cu titlu de dobândă legală, calculată în baza unui raport de expertiză contabilă administrat la fond.

Prin recursul declarat se reiterează excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, în ceea ce privește dobânda solicitată, arătându-se că în cauză sunt incidente prev. art. 19 și 11 din LCA, trecând mai mult de un an între data la care reclamanta a formulat cererea de restituire a taxei și cea a înregistrării prezentei acțiuni.

Curtea apreciază că soluția dată acestei excepții este legală, în contextul în care în cauza de față sunt incidente prevederile art. 1 din Decretul nr. 167/1958. Ca atare, intimata relev[ corect ca termenul de prescriptie al dreptului reclamantei la actiune este cel general, de 3 ani, iar nu termenul special de 1 an prevăzut la art. 19 din L. nr. 554/2004, acesta nefiind incident în cauză, atâta vreme cât raportul juridic creat între părți in urma platii sumei calificate drept plată nedatorată este supus regulilor specifice răspunderii civile delictuale, iar nu regulilor contenciosului administrativ referitoare la vătămarea de către o autoritate publică a unui drept sau interes legitim și nici regulilor aplicabile regimului fiscal.

Astfel, nu se poate face abstractie de faptul ca taxa de primă inmatriculare achitară a fost restituita printr-o hotărâre irevocabilă de către instanță, ca fiind perceputa nelegal, suma de 32.354,14 lei fiind încasată cu încălcarea dreptului comunitar, respectiv a obligatiei de loialitate si de aplicare, cu prioritate, a dreptului comunitar. În aceste conditii, discutam despre raporturi juridice specifice platii nedatorate, in cazul careia este incident termenul general de prescriptie de 3 ani.

Având în vedere cele expuse anterior și faptul că în speță nu există raporturi de natura fiscală, instanta de fond a apreciat în mod judicios că pentru repararea prejudiciului produs societătii reclamante este imperios necesară aplicarea dispozitiilor art. 1084 raportat la art. 1082 Cod C. D. așa se putea repara integral prejudiciul suferit de către intimata prin faptele ilicite ale recurentelor.

În ceea ce privește modul de aplicare al prev. art. 15 din Regulamentul BNR nr. 1/2000, de remarcat este că instanța de recurs a dispus comunicarea cu expertul a obiecțiunilor formulate la fond de către recurentă, răspunsul acestuia fiind atașat la filele 22 și urm.

Deși acesta și-a exprimat poziția în sensul în care calculul dobânzii este necesar a fi făcut prin raportare la un număr de 360 zile, argumentele invocate în susținerea acestui punct de vedere nu sunt convingătoare.

Ca atare, vor fi validate criticile din recurs, conform cărora nu există nici un temei pentru a aplica prev. art. 15 din Regulamentul BNR nr. 1 din (...), republicat, privind operatiunile de piata monetara efectuate de BNR si facilitatile permanente acordate de acestea participantilor eligibili, in ceea ce priveste stabilirea numarului de zile pe an calendaristic ca fiind 360 de zile, deoarece la acest articol de lege se precizeaza faptul ca numai in cazul atragerii de catre B. N. a R. de depozite de la participanti eligibili, rata dobinzii aplicate asupra depozitului este prestabilita si se calculeaza ca rata a dobinzii simple, cu conventia NUMAR DE ZILE/360.

Prin urmare, în contextul în care raporturile juridice deduse judecății nu sunt reglementate de acest act normativ, se impune ca dobânda să fie calculată in functie de numarul de zile calendaristice dintr-un an, respectiv 365 sau 366 de zile, după caz.

Drept consecință, va fi validată varianta 3 a răspunsului la obiecțiuni, în sensul în care suma datorată de către pârâtă este de 3279,45 lei, cu luarea în calcul a prev. art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000, raporturile juriidce deduse judecății neavând natură comercială, impunându-se, drept urmare, stabilirea dobânzii legale la nivelul dobânzii de referinta a B. N. a R. diminuat cu 20.

Așa fiind, în baza prev. art. 312 C.pr.civ., art. 20 din LCA, recursul va fi admis, sentința atacată fiind modificată în parte, în sensul în care pârâta A. va fi obligată să achite reclamantului suma de 3279,45 lei cu titlu de dobândă legală, fiind menținute restul dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și ca reprezentant al A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 5449 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. S., pe care o modifică în parte în sensul că obligă A. N. DE A. F. să achite reclamantului suma de 3279,45 lei cu titlu de dobândă legală.

Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).{ F. |

Președinte,

G.-A. N.

Judecător,

S. Al H.

Judecător,

M. B.

Grefier, A. B.

}

Red.M.B./dact.L.C.C.

3 ex./(...) Jud.fond: P. A. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 7152/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal