Decizia nr. 7166/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr.7166/2012
Ședința de la 01 O. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător A. M. C.
Judecător M. S.
Grefier V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. B. N. și A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr.1254 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B. N., în contradictoriu cu intimatul reclamant B. I. și chemata în garanție A. FONDULUI PENTRU MEDIU BUCUREȘTI având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. nr. 1254 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B. N. a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta D. G. a F. P. B.-N., ca neîntemeiată.
A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC S.
B.&CO S. B., împotriva pârâtelor D. G. a F. P. B.-N. și A. F. P. B., și în consecință:
- a fost obligată pârâta AFP B. să restituie reclamantei suma de
5987 lei, achitată la data de (...), reprezentând taxă specială auto la prima înmatriculare, precum și dobânda legală calculată de la data achitării taxei
și până la data restituirii efective.
A fost respins capătul de cerere privind anularea actelor nr.
6493/01/(...) și 9508/(...) emise de pârâte.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 493,60 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a arătat că excepția prescripției este neîntemeiată, întrucât termenul de prescripție este de 5 ani, conform art.135 C.proc.fiscală..
Pe fond s-a reținut că normele de drept material aplicabile erau cele din Codul fiscal, care au fost găsite ca neconforme cu prevederile art.90 din TCE.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. B. N., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată în principal ca prescrisă, iar în subsidiar ca neîntemeiată și menținerea ca temeinic și legal a actelor administrative atacate.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și în considerarea dispozițiilor art.3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că termenul de prescripție a dreptului de sesizare a instanței de judecată este cel de 3 ani prevăzut de D. 1., întrucât nu ne aflăm în situația unei restituiri voluntare, ci se solicită concursul instanței în obligarea organelor fiscale la restituirea unei sume.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că, în opinia sa, prevederile art.214¹ Cod fiscal nu au fost în contradicție cu prevederile art.90 TCE. Cât privește acordarea de dobânzi, recurenta a arătat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.1088 alin.2 Cod civil, iar cheltuielile de judecată nu sunt datorate, întrucât taxa a fost prevăzută de legislația în vigoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și pârâta A. F. P. B., reiterând, în esență, criticile formulate de recurenta D. B. - N. cu privire la fondul cauzei.
Analizând recursul formulat de D. S. în numele AFP Z., Curtea reține următoarele:
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de art.214¹ Cod fiscal sub forma unui impozit nou, aplicabil de la data de (...), ca urmare a apariției Legii 343/2006 care a suferit modificări prin OUG
1., în sensul stabilirii unor categorii de persoane exceptate cât și situații de scutire de la plata acestei taxe.
Rezultă din reglementările cuprinse la art.214¹ Cod fiscal că la data importului autoturismului de către reclamant taxa specială pentru autoturism este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a acelui autoturism. Modul de stabilire a întinderii acestei taxe este determinat în raport de parametrii și după formula cuprinsă la art.214¹ alin. 3 Cod fiscal. Esențial este că taxa specială nu este percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunității Europene și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel, se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. Reglementată în acest mod, taxa diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second
- hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
Întrucât dispozițiile se regăsesc în art.214¹ din C. 2¹ Cod fiscal potrivit cărora persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național sunt obligate să achite o taxă specială pentru înmatricularea autoturismelor în România, acestea instituie o taxă cu efect echivalent în înțelesul art.25 TCE, care are drept efect împiedicarea libertății circulației mărfurilor în spațiul Comunității Europene.
De altfel, noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, Rec.p.I-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, Rec.p.I-1777, punctul 20).
Potrivit dispozițiilor art.90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție";. Mai mult,
Curtea Europeană de Justiție a statuat deja că art.90 TCE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C-393/04 și C-
41/05 punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi et Nemeth, punctul 45).
Astfel, prin taxa specială pe care o impune, textul din legea internă, respectiv C. 2¹, inclusiv art. 214¹ Cod fiscal contravine dispozițiilor cuprinse în Tratatul Comunității Europene arătate mai sus și care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Prin urmare, rezultă că prin art.214¹ - 2. Cod procedură civilă se încalcă dispozițiile art.90 TCE care au prioritate de aplicare, ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acestora.
De altfel, această situație a fost în mod implicit recunoscută de statul român, aceasta fiind rațiunea adoptării OUG 50/2008, prin care s-a stipulat că se vor restitui persoanelor plătitoare diferența dintre taxa de primă înmatriculare și o sumă de bani denumită taxă de poluare. I. apreciază că adoptarea acestui act normativ nu „validează"; dispozițiile din Codul fiscal în temeiul cărora s-a achitat taxa de primă înmatriculare, acestea rămânând percepute cu încălcarea dispozițiilor comunitare la acel moment inițial. Nu s-ar putea susține întemeiat că taxa ar fi legal percepută în temeiul OUG
50/2008 ca taxă de poluare, întrucât acest act normativ ar avea astfel efecte retroactive.
Prin urmare, reținând că taxa de primă înmatriculare a fost percepută cu încălcarea dreptului comunitar, rezultă că reclamanta are dreptul la restituirea sumei de bani încasate nelegal de organul fiscal, drept care se naște la data încasării taxei de primă înmatriculare. În consecință, fiind vorba despre o creanță fiscală, este aplicabil art.135 din OG 92/2003, conform căruia dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul de compensare sau restituire.
În speță, dreptul reclamantei de a cere restituirea taxei de primă înmatriculare s-a născut chiar la data plății acesteia, iar termenul de prescripție de 5 ani curge de la data de (...), dreptul la acțiune nefiind prescris. Curtea apreciază că nu s-ar putea aplica două termene de prescripție pentru restituirea aceleiași sume de bani reprezentând o creanță fiscală, nefiind de conceput ca, în ipoteza în care suma este solicitată organului fiscal, să fie supusă unui termen de prescripție de 5 ani, iar, în ipoteza în care este sesizată instanța de judecată, termenul de prescripție să fie cel general, de 3 ani.
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de această sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura micșorării patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Referitor la cheltuielile de judecată
Contrar susținerilor recurentelor, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.274 C.proc.civ., pârâtele fiind în culpă procesuală întrucât au încasat o taxă constatată ca fiind nelegală, nu au restituit-o la cerere, astfel că reclamanta a fost nevoit să inițieze prezentul demers procedural pentru a-și recupera suma de bani percepută cu încălcarea dreptului comunitar. De asemenea, contrar susținerilor recurentei SFP B., deși reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată prin cererea de chemare în judecată, le-a solicitat în cadrul cuvântului pe fondul cauzei, la ultimul termen de judecată.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente, iar recursul declarat de D. B. - N. și AFP B. este nefondat și, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. A J. B. N. și A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 1254 din (...) pronunțate în dosarul nr. (...) al
Tribunalului B. N., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE UDECĂTORI
C. P. A. M. C. M. S.
V. D.
GREFIER
Red.C.P./Dact. GC
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: B. L.T.
