Decizia nr. 744/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 744 /2012

Ședința publică din data de 01 februarie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTOR: M. B. JUDECĂTOR: F. T. GREFIER: D. C.

S-a luat în examinare recursul promovat de pârâta A. J. PENTRU P. S. S., împotriva sentinței civile nr. 3299 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., în contradictoriu cu reclamanta C. M., având ca obiect - obligare emitere act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința , se prezintă intimata-reclamantă C. M. personal, identificată cu CI seria SX nr. 0., lipsind recurenta.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciar de timbru și a timbrului judiciar.

Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 C.pr. civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr. 5. și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Intimata-reclamantă personal solicită respingerea recursului promovat împotriva sentinței civile nr. 3299/(...) pronunțată de Tribunalul Sălaj și menținerea hotărârii recurate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 3299 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a respins excepția prescripției acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă.

S-a admis cererea reclamantei P. M. și a fost obligată pârâta pârâtei

A. J. pentru P. S. S. să elibereze reclamantei copii și extrase de pe documentele care atestă vechimea în muncă și alte sporuri de care reclamanta a beneficiat în calitate de angajată a fostei F. de B. Z.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Din evidența carnetului de muncă al reclamantei atașat la dosar reiese cu certitudine faptul că aceasta a fost angajată a Filaturii de B. Z., însă nu sunt consemnate sporurile pe care reclamanta le solicită.

A. J. pentru prestații S. S. este deținătoarea documentelor în baza cărora reclamanta solicită recalcularea pensiei, și ca atare acesteia îi revine obligația să elibereze adeverința solicitată de reclamantă, sens în care în baza art. 8 din L. nr. 5. a fost obligată la eliberarea ei.

Aceasta nu contestă că ar fi depozitarea acestor documente, apărându-se doar cu aceea că nu are în competență eliberarea de copii ale actelor solicitate care sunt în păstrarea altor instituții ale statului.

Potrivit art. 18 din L. nr.1. în forma inițială, prevede că în cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele (…) cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de M. sau de direcțiile județene, până la data de (...) când art. 18 a fost modificat prin L. nr. 358/(...) prin care s-a instituit această obligație în sarcina C. J. de P. până la data de 31 mai 2006.

Arhiva Filaturii de B. Z. a fost preluată de către D. M. și P. S. S., ca urmare aceasta a fost obligată la eliberarea actelor solicitate.

Față de aceste considerente acțiunea reclamantei apare ca fondată și a fost admisă în consecință de instanță.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. J. PENTRU

P. S. S. solicitând admiterea recursului și desființarea sentinței menționată ca nelegală și netemeinică.

În motivare s-a arătat că:

1. In primul rând invocă necompetența completului de litigii de muncă În soluționarea cauzei. Soluționarea prezentei cauze intră sunt incidența L. nr. 554/2000 L. contenciosului administrativ. Competența instanțelor de litigii de muncă izvorăște din contractul individual de muncă sau dintru litigiu legat de contractul colectiv de muncă(conflict de drepturi sau de interese). În această situație nu s-a pus problema unui astfel de litigiu, Î. reclamanta nu a fost salariată instituției pârâte și nici D./ A. S. nu este succesoarea În drepturi a fostei SC F. de B. Z., societate desființată În anul 2001. De asemenea, cererea reclamantei nu a intrat nici sub incidența L. nr. 19/2000 și nici a L. nr. 263/2010 privind sistemul de pensii. În consecință, solicitarea reclamantei se Î. În prevederile art. 1 din L. nr. 5.. Motiv pentru care solicită admiterea recursului formulat. Ține să precizeze faptul că zeci de dosare aflate pe rolul T. S. au fost și sunt judecate În baza prevederilor L. nr. 5., cauze soluționate În recurs tot de către completele de contencios administrativ. Mai mult, instanța de judecată În motivarea sentinței invocă prevederile L. nr. 5.

2. Prin sentința civilă nr. 3299 Tribunalul Sălaj a obligat A. S. să elibereze reclamatei copii și extrase de pe documentele care atestă vechimea În muncă și sporurile de care a beneficiat reclamanta la F. de B. Z.

La pronunțarea acestei sentințe instanța de judecată a Î. În mod evident prevederile L. nr. 5. L. contenciosului administrativ. Cererea de chemare În judecată formulată de reclamantă a vizat refuzul unei instituții publice, a fostei Direcții de M., respectiva A. J. pentru P. S. S., ca succesoare În drepturi a acesteia ( D. de M. a fost desființată În luna decembrie 2009, iar patrimoniul și o parte din atribuțiile acesteia au fost preluate de A. S.) de a elibera copii după statele de plată și alte asemenea documente din care să reiasă sporurile de care a beneficiat În această unitate.

Cererea de chemare În judecată a reclamantei a fost tardiv formulată, așa cum reiese chiar din conținutul acestei, respectiv că s-a adresat D. S. În anul 2008, iar răspunsul i-a fost comunicat prin adresa nr. 668/(...).

Potrivit prevederilor L. nr. 5., L. contenciosului administrativ « Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată Î.-un drept al său ori Î.-un interes legitim printr- un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, În termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, În tot sau În parte, a acestuia.

»

« Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce În termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis În soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; e) data Încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, În cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, În cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data Încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz." (Art. 11)

Având În vedere faptul că adresa D. S. a fost comunicată În reclamantei sub nr.668/(...), iar acțiunea a fost Înregistrată În data de (...), solicită a constata că cererea reclamantei a depășit chiar și termenul de decădere de un an prevăzut de L. nr. 5.. Instanța În motivarea sentinței susține că nu s-a făcut dovada comunicării răspunsului la cererea formulată. În această situație se ridică Î.ebarea cum de reclamanta a avut acest răspuns dacă nu i-a fost comunicat. Mai mult de atât s-a făcut dovada expedierii corespondenței cu reclamanta. De asemenea, nu s-a ținut cont de faptul că D. de M. S., cea care a emis actul adminsitrativ, a fost desființată În luna decembrie 2009. În această situație nu a fost posibil ca după această dată să fie emis un act administrativ de către A. S. În numele fostei D. S.

In consecință, cererea reclamantei trebuia respinsă ca fiind tardiv introdusă pentru depășirea termenelor avute În vedere de L. nr. 5..

3. L. calității procesuale pasive a pârâtei A. S.

Prin adoptarea L. nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități

și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, direcțiile de muncă și protecție socială au fost desființate, ca urmare a comasării prin absorbție de către A. N. pentru P. S.. Drept urmare, În data de 26 noiembrie 2009 a fost publicată În MO nr. 810

HG nr. 1384 din 18 noiembrie 2009 pentru modificarea și completarea Statutului propriu de organizare și funcționare al A. N. pentru P. S., aprobat prin H. G. nr. (...), precum și pentru stabilirea unor măsuri cu caracter organizatoric. Potrivit art. II din HG nr. 1384/2009 "Începând cu data intrării În vigoare a prezentei hotărâri, direcțiile de muncă și protecție socială județene și a municipiului B., servicii publice deconcentrate ale M.ui

M., Familiei și P. S. cu personalitate juridică, se desființează, activitatea acestora fiind preluată de către A. N. pentru P. S., prin agențiile județene de prestații sociale și a municipiului B."

A. S., preluând o parte din atribuțiile fostei D. S., nu are atribuții legate de eliberarea de adeverințe din care să reiasă sporurile de care a beneficiat În calitate de salariat a fostei se F. de B. SA Z.

Preluarea acestei arhive s-a făcut În urma adresei nr 53853 din (...) a M.ui M. aflată În dosarul nr. 1354/2000 pentru declararea falimentului se F. de B. SA Z. A., În L. nr. 1.-L. A. N. În forma inițială a fost instituită obligația ca "în cazul desființării, În condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare practică, În baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile individuale ale cetățenilor vor fi depuse la M. M. și P. S. sau la directiile judetene ale acestuia". Numai ulterior, prin L. nr. 3., L. A. N. a fost modificată În sensul că "în cazul desființării unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare practică, În baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de către casele judetene de pensii."

În perioada de la intrarea În vigoare a L. nr. 1. și până la apariția L. nr.

3., structura organizatorică a M.ui M. a suferit modificări esențiale, În sensul desprinderii din cadrul direcțiilor generale de muncă și protecție socială a caselor județene de pensii.

Dacă observăm derularea acestor schimbări, la data preluării unei părți din arhiva fostei SC F. de B. SA Z. ((...)), L. nr. 1. a făcut referire la direcțiile generale de muncă și protecție socială, direcții ce nu aveau În competența lor atribuții legate de pensii, ci acestea au revenit caselor de pensii. A., În perioada amintită 2001-2002 L. A. N. a făcut referire la D. generale de muncă și protecție socială, neținând seama de modificările intervenite la nivelul M., astfel sarcina de a elibera copii, certificate privind drepturile de asigurări sociale revenind caselor de pensii.

Prin adoptarea HG nr. 51/2003 privind procedura de predare-primire a documentelor creatorilor și/sau deținători de documente persoane juridice, care s-au desființat, casele de pensii aveau obligația de a prelua "documentele cu valoare practică, referitoare la stagiile de cotizare realizate de asigurați În sistemul public de pensii ale creatorilor de documente, care În condițiile legii, se desființează, se preiau de casele teritoriale de pensii În raza cărora și-au avut sediul aceștia" « Documentele ce urmează a fi preluate de casele teritoriale de pensii sunt statele de plată a salariilor și centralizatoarele acestora, corespunzătoare întregii perioade de activitate a angajatorului, precum și documentele care atestă Încadrarea locurilor de muncă În grupa I sau II de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite de muncă». La solicitarea D. S., C. de P. S. cât și C. N. de P. au refuzat preluarea acestei arhive motivând lipsa de spațiu și de personal, iar mai apoi că se așteaptă modificarea L. nr. 1., modificare ce s-a produs În anul 2006.

Prin Ordonanța de urgență a G. nr. 3., aprobată cu modificări prin L. nr. 4., art. 18 din L. nr. 1. a fost modificat În sensul «În cazul desființării, În condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele ... , cu valoare practică, În baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de A. N. sau de directiile judetene ale A. N.» În consecință, obligația de a prelua și implicit de a elibera copii, extrase și certificate privind drepturile referitoare la stagiile de cotiza re revin D. J. a A. N., instituție care refuză preluarea acestei arhive invocând lipsa de personal și spațiu precum și alte aspecte care nu au nici o relevanță. OUG nr. 3. a fost adoptată tocmai pentru a Înlătura crearea unei incompatibilități Î.e activitatea de bază specifică instituțiilor ce dețin astfel de arhive și activitatea de eliberare a adeverințelor ce stau la baza stabilirii drepturilor de asigurări sociale. Activitatea de bază specifică a A. S. este În domeniul asistenței sociale și politicilor familiale și nicidecum aceea de a elibera dovezi referitoare la stagiile de cotizare ale foștilor salariați ai societăților comerciale desființate, așa cum reiese din Statutul de organizare și funcționare al ANPS și A. teritoriale.

După preluarea acestei arhive D. S. În anul 2001, a efectuat numeroase demersuri pentru intrarea În legalitate către CJPAS S., CNPAS, MMPS și D. J. a A. N. În vederea predării acesteia instituțiilor abilitate de lege să elibereze stagii de cotizare cetățenilor. Dar toate aceste demersuri nu au avut nici o finalitate, Î. instituțiile În drept să preia această arhivă au motivat refuzul prin lipsa de spațiu și personal, apariția unei noi reglementări și alte asemenea motivații fără suport legal. Problema acestei arhive este cunoscută atât la nivel local cât și la nivel central, dar nu s-a găsit Încă nici o soluție care să rezolve această situație.

Extinderea aplicării L. nr. 1., respectiv obligarea A. S. la eliberarea unor astfel de adeverințe ar duce la blocaje În activitatea instituției, Î. nu dispunem de spațiu (sediul În care își desfășoară activitatea este o clădire concesionată de la C. J. S.) și nici de personal specializat (numărul total de salariați ai A. S. este de 20 de persoane). Activitatea prevăzută de L. A. N. presupune existența unui personal calificat În profesia de arhivar, Î. documentele trebuie manipulate, arhivate și gestionate.

În statul de funcții al instituției pârâte nu este cuprins un compartiment de arhivă și nici un salariat nu se Î. În prevederile art. 24 din L. nr. 1. Î. nu este necesar pentru arhiva proprie a instituției. Potrivit art. 24 din L. A. N. «Formarea, atestarea și perfecționarea personalului de specialitate din A. N., cât și din celelalte unități creatoare și deținătoare de documente de arhivă se realizează prin F. de A. și prin Ș. N. de P. A.. Eliberarea unor asemenea adeverințe prin care să se certifice stagii de cotiza re trebuie făcute numai de către persoane specializate și numai cu avizul A. N. (art. 23 « Desemnarea personalului Însărcinat cu activitatea de arhivă, structura și componența acestor compartimente de arhivă vor fi stabilite de către conducerea unității creatoare și deținătoare de documente, cu avizul A. N. sau, după caz, al direcțiilor județene ale A. N. »).

Având În vedere lipsa unui act normativ În vigoare, prin care A. S. să fie obligată la eliberarea de acte referitoare la stagiile de cotizare a foștilor salariați ai SC F. de B. SA Z., precum și lipsa de personal specializat În a elibera asemenea documente, solicită respingerea acțiunii pe motivul lipsei calității procesuale pasive a pârâtei. L. competenței materiale a A. S. ar face ca eliberarea unei asemenea adeverințe să fie lovită de nulitate.

Potrivit prevederilor art. 34 din Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice "P. juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de Î. sau statut. Orice act juridic care nu este făcut În vederea realizării acestui scop este nul".

Ține să precizeze faptul că documentele eliberate de D. S. altor foști salariați ai Filaturii de B. nu au fost valorificate de către C. de P. S. pe motiv că nu este instituție competență În eliberarea unor asemenea dovezi. Nu există la această dată un cadru legal În baza căruia A. S. să fie obligată să elibereze cele solicitate.

Învederează instanței, că odată cu desființarea D. S. și preluarea atribuțiilor acestei instituții de către A. S., numărul salariaților noii instituții reorganizate a fost diminuat ca urmare a disponibilizărilor ce au avut loc În baza L. nr. 329/2009 și a HG nr. 662/2010, fapt ce duce la imposibilitatea eliberării copiilor și extraselor de pe statele de plată.

În baza celor prezentate mai sus solicită să se admită recursul formulat, să se caseze sentința civilă nr. 3299/(...) ca netemeinică și nelegală, și În consecință să se respingă cererea reclamantei.

În drept s-au invocat prevederile: L. nr. 5., OUG nr. 3., OUG nr.

116/2007, HG nr. 1285/2008.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:

Reclamanta a solicitat D. S., la (...) eliberarea de copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare în sistemul public de pensii, pentru perioada în care a lucrat la F. de B. Z.

Răspunsul D. S. a fost acela că solicitarea nu face obiectul activității și atribuțiilor sale, depozitarul documentelor, din perspectiva art. 18 din L. nr.

1. trebuind să fie A. N.

Poziția astfel exprimată, menținută în întregime și în cursul procesului, arată fără putință de tăgadă că pârâta nu dorește să onoreze solicitarea reclamantei.

Prin urmare, față de acest refuz fățiș, și în egală măsură, actual, acțiunea reclamantei nu putea fi paralizată prin faptul că aceasta nu ar fi urmat procedura prealabilă prev. de art. 7 din L. nr. 5. ori pentru că acțiunea a fost introdusă după trecerea termenului de 6 luni sau 1 an, statornicit în L. nr. 5..

Instituind procedura prealabilă, legiuitorul a avut în vedere să ofere organului administrativ posibilitatea de a rezolva probleme reclamate de cei ce se consideră vătămați într-un drept al lor, nicidecum de a obstrucționa accesul acestora din urmă la justiție, prin apărări formulate de către un organ administrativ care refuză în continuare, nejustificat, să dea curs solicitării întemeiate a unui petiționar.

Recurenta A. J. pentru P. S. S. este depozitara documentelor care conțin informațiile solicitate de către reclamantă. Prin urmare, nu poate susține că nu are calitate procesuală pasivă .

În aceiași ordine de idei, pârâta D. J. S. a A. N., care nu deține aceste documente, nu poate fi obligată a le elibera chiar dacă, potrivit art. 18 din L. nr. 1., în cazul desființării unei persoane juridice documentele care conțin informații din categoria celor solicitate de reclamantă trebuie preluate de A.

N.

În fapt, în acest moment, documentele se află în păstrarea A. J. pentru P. S. S., astfel încât orice alte susțineri legate de lipsa calității procesuale pasive a recurentei sunt neîntemeiate.

În raport de aceste considerente, Curtea reține ca fiind corecte dezlegările date de prima instanță în ceea ce privește excepția tardivității, excepția lipsei calității procesuale pasive.

La data de 8 ianuarie 2004 D.D.F.S.S. S. (a cărei succesoare este D.

S.) a procedat la recepția actelor care generează relații de pensii din cadrul

S.C. F. S. Z., sens în care s-a încheiat un proces-verbal de recepție.

După această preluare, pârâta D. S. a inițiat o corespondență oficială cu diverse instituții ale statului, cu scopul declarat ca acestea să preia arhiva S.C. F. de B. S.

A., pârâta D. S. s-a adresat cu memorii M.ui M., Familiei și Egalității de Ș., D. J. S. a A. N., C. N. de P. și A. D. de A. S. precum și C. J. de P. S.

Aceste demersuri au rămas însă fără rezultat astfel că și în prezent documentele care atestă stagiile de cotizare ale angajaților fostei S.C. F. de B. S. Z. (pentru care s-a dispus lichidarea judiciară) se află în păstrarea pârâtei D. S. a cărei atribuții au fost preluate de recurenta A. J. pentru P. S. S.

În mod corect a reținut T. că refuzul recurentei de a elibera extrase din documentele care atestă stagiile de cotizare , sporurile și grupa de muncă în care a fost încadrată reclamanta în perioada în care a fost angajată în cadrul S.C. F. S. este nelegitim.

Disputa (din perspectiva prevederilor L. 1. și OUG 3.) privitoare la abilitarea legală a A. J. pentru P. S. S. ori a unei alte instituții a statului de a depozita documentele relative la stagiile de cotizare, sporuri și grupa de muncă, procedura și logistica pe care o implică furnizarea informațiilor solicitate nu prezintă relevanță și nu poate conferi refuzului exprimat de recurentă un caracter legitim.

Desființarea creatorului de documente este situația care a generat în mod direct și necondiționat, ope legis, în sarcina recurentei obligația de preluare a arhivei acestuia.

Aceasta , în calitate de depozitar al arhivei documentare preluată de la fostul angajator al reclamantei, în temeiul prevederilor L. nr.1. este obligată să soluționeze favorabil cererea prin care acesta solicitat eliberarea de extrase din documentele care atestă stagiile de cotizare, sporurile și grupa de muncă în care a fost încadrată .

Pentru aceste motive, în temeiul prevederilor art. 20 alin. 3 din L. nr.

5. coroborat cu art. 312 C. proc. civ recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE

Respinge recursul declarat de A. J. PENTRU P. S. S. împotriva sentinței civile nr. 3299 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Jud.fond: M. K.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 744/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal