Sentința nr. 709/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 709/2012

Ședința Camerei de consiliu din data de 17 O. 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.

GREFIER D. C.

S-a luat spre examinare conflictul negativ de competență ivit între TRIBUNALUL CLUJ și JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA, pentru soluționarea contestației la executare formulată de către contestatoarea M. S. D. în contradictoriu cu intimata C. DE A. DE S. A J. C.

Soluționarea conflictului negativ de competență s-a făcut in camera de consiliu, fără citarea părților.

S-au citit actele și lucrările dosarului după care, Instanța reține cauza in pronunțare asupra regulatorului de competență.

CURTEA

Constată că prin sentința civilă nr.13039 pronunțată la data de 18 iunie

2012 în dosar nr.(...) al Judecătoriei C.-N. a fost admisă excepția necompetenței materiale și declinata competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea M. S. și intimata C. J. de P. C. în favoarea Tribunalului C. Secția Mixtă de contencios administrativ , conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că în cauză se contestă modul de calcul al asigurărilor sociale iar potrivit art.154 și art.155 din Legea nr.19/2000 revine competența Tribunalului - secția mixtă contencios administrativ conflicte de muncă și asigurări sociale.

Sesizat în acest context Tribunalul Cluj în temeiul art.165 C.pr.civ. a disjuns petitele cererii având ca obiect contestație împotriva titlului de creanță și dispus formarea unui nou dosar iar în privința cererii vizând contestația la executare a admis excepția necompetenței și declinat competența în favoarea J.

În motivarea soluției tribunalul a reținut că prin petite s-a formulat și contestație la executare contestatoarea solicitând și anularea formelor de executare pornite în dosar execuțional nr.8643/(...) iar în speță sunt incidente dispozițiile art.373 alin.1, art.400 C.pr.civ.

Analizand conflictul ivit Curtea retine urmatoarele

Prin demersul introductiv de instanță (dosar nr.(...)) M. S. D. în contradictoriu cu C. de asigurări de S. C. a arătat că formulează contestație la executare și contestație la titlu solicitând instanței anularea titlului executoriu nr.8643/2011 precum și a tuturor formelor de executare îndeplinite în dosarul mai sus menționat.

Din cele de mai sus se observă că reclamanta a solicitat în demersul său nu doar anularea titlurilor de creanță fiscală disjuns ulterior ci și anularea formelor de executare emise în dosarul de executare nr.8643/2011.

Potrivit Codului de P. fiscală persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor codului de către organele fiscale precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

Același cod mai prevede că poate fi făcută contestație și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Tot astfel același cod prevede că „se introduce contestație la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedura de urgență.

Totodată prin dispozițiile sale Codul de procedură fiscală (art.2 alin.3) mai prevede că „unde prezentul cod nu dispune se aplică dispozițiile codului de procedură civilă";.

Din normele enunțate reiese că persoana interesată poate face contestație împotriva titlului executoriu, dar și împotriva formelor de executare iar contestația se face la instanța competentă respectiv în lipsa unei reglementări expuse cu privire la instanță regulile sunt cele ale codului de procedură civilă.

Codul de procedură fiscală prevede în privința titlului de creanță posibilitatea contestării actului fiscal organul fiscal iar apoi raportat la decizia dată în soluționare în fața instanței de contencios (art.205, art.2908) C.pr.fiscală. Actul normativ arătat nu prevede situația vizând contestația la executare, a formelor de executare statuând doar că „ contestația se introduce la instanța competentă"; (art.172 C.pr.fiscală). A. dispoziție trebuie coroborată cu dispozițiile mai sus enunțate, dispoziții ce precizează că „unde prezentul cod nu dispune se aplică dispozițiile Codului de procedură civilă";.

Or în condițiile Codului de procedură contestația la executare, a formelor de executare este de competența J. A. interpretare este de altfel dată și prin decizia pronunțată în interesul legii nr.XIX/2007.

Prin urmare , față de cele arătate competența așa cum a reținut și tribunalul revine în soluționarea cererilor privind anularea actelor de executare J.

Așadar față de cele arătate în temeiul art.22 C.pr.civ. Curtea va stabili competența în privința petitului privind, anularea formelor de executare în dosar execuțional nr.8643/2011 în favoarea Judecătoriei C.-N..

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a contestației la executare silită ce face obiectul dosarului execuțional 8643/2011 al CASEI DE A. DE S. A J. C., contestație formulată de contestatoarea M. S. D. cu domiciliul în C.-N. str. Primăverii nr.22, ap.5, jud. C. în contradictoriu cu C. DE A. DE S. A J. C. cu sediul în C.-N. str. Constanța nr.5 jud. C., în favoarea Judecătoriei C.-N..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE GREFIER F. T. D. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 709/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal