Decizia nr. 76/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 76/2012
Ședința 1 iunie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L. RUS
JUDECĂTOR A. A. M. JUDECĂTOR D. M. GREFIER V. D.
S-a luat spre examinare cererea de revizuire formulată de revizuentul C. I., împotriva deciziei civile nr. 1754 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al C. de A. C., cauza privind și pe intimații D. G. A F. P. S. și A. F. P. C. S. PRIN D. G. A F. P. S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite
- restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de revizuire este timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de (...) s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei D. S.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 322 C.p.civ. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză. Din oficiu, invocă excepția tardivității promovării cererii și reține cauza în pronunțare pe excepție.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 1754 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al C. de A. C. a fost admis recursul declarat de D. G. a F. P. S. și A. F. P. C. S. împotriva sentinței civile nr. 333/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., care a fost modificată în totul, în sensul că a fost respinsă acțiunea formulată.
Pentru a pronunța această decizie, curtea a reținut, în esență, că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de prima formă a
OUG nr 50/2008, formă care nu realizează un tratament protectiv și discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei de poluare percepute.
Prin Legea nr.157/2005 România a ratificat T. prin aderarea R. B. și
R. la U. E., efectele acestei ratificări fiind reglementată de art.148 alin.2 și4 din Constituția R., astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art. 90 alin. 1 din T. Comunității E.
(actual art. 110 din T. privind funcționarea U. E.) „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel
(2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Trebuie avut în vedere de asemenea că T. CE a creat ";o noua ordine juridică"; în dreptul internațional (denumită astfel de Curtea E. de Justiție în cazul Van Gend en Loos, 1963), caracterizată prin faptul că are efect direct și se bucură de supremație (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă. Aceste principii au fost consacrate și de art. 148 alin. 2 din Constituția R., potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate fața de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară. În speță, OUG nr. 50/(...) stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Prin urmare, eventualul caracter discriminatoriu al dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare, iar nu cu privire la autovehiculele înmatriculate în România înainte de (...) și nici cu privire la autovehiculele înmatriculate în perioada (...) - (...), supuse taxei de primă înmatriculare.
Evaluarea deprecierii unui autoturism poate fi extrem de dificilă, ceea ce a condus legiuitorul român la utilizarea unei grile de calcul, care însă nu este incompatibilă cu dreptul comunitar. A. pentru că, așa cum a reținut Curtea E. de Justiție în cauza C-393/1998, Antonio Gomes Valente c. Fazenda P.a, deprecierea exactă a unui autovehicul nu poate fi calculată decât printr-o expertiză individuală. Cu toate acestea, datorită faptului că un astfel de sistem este prea împovărător pentru statul membru ce impune o astfel de taxă, Curtea a admis totuși și posibilitatea impunerii taxei de primă înmatriculare, potrivit unei grile fixe de impozitare, ce ar putea să aibă în vedere diverse criterii în baza cărora să se poată realiza un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai apropiată de realitate (vechimea autovehiculului, numărul de kilometri parcurși, tipul de motor, starea autovehiculului, modelul autovehiculului, etc.). Curtea a apreciat că și un astfel de sistem va fi compatibil cu art. 90 CE (actual art. 110 din T. privind funcționarea U. E.) doar dacă garantează în absolut toate cazurile (fără nici o excepție) că taxa aplicată nu depășește cuantumul valorii reziduale deja încorporate în valoarea autovehiculelor similare deja înmatriculate în statul membru respectiv. Curtea a mai precizat că un astfel de sistem poate garanta neutralitatea absolută a taxei, dacă respectă trei cerințe, considerând că actul normativ în discuție respectă aceste cerințe impuse de raționamentul instanței comunitare și în consecință nu contravine T.ui. Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea a admis admis recursul declarat de D. G. a F. P. S. în numele A. F. P. C.-S. și a modificatat sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul C. I.
Împotriva a acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuientul C. I., solicitând admiterea cererii și schimbarea în tot a hotărârii atacată, în sensul respingerii ca nefondat a recursului declarat de pârâta D. G. A F. P. S. împotriva Sentinței Civile nr. 333 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. S., cu consecința menținerii acestei sentințe ca fiind legală și temeinică.
În motivarea cererii de revizuire, revizuientul arată că temeiul juridic al acestei revizuiri îl reprezintă art. 21 alin. (2) din Legea 554/2004, respectiv prioritatea dreptului si a hotărârilor comunitare față de prevederile naționale, situație ce constituie caz special de revizuire și care a intervenit ulterior pronunțării hotărârii atacate.
Astfel, prin H. din 7 aprilie 2011 a C. de Justiție a U. E., în cauza C-
402/09 s-a dat o nouă interpretare dispozițiilor interne referitoare la taxa de poluare și taxa specială de primă înmatriculare auto, fiind declarate neconforme cu legislația comunitară.
A. optică a instanței europene a generat o practică judiciară națională nouă și unitară în domeniul taxelor auto, spre deosebire de orientarea jurisprudențială existentă la momentul la care s-a judecat recursul meu, când în același tip de cauze, având același obiect și temei juridic, s-au pronunțat hotărâri diferite, de la o instanță la alta, chiar și de la un complet de judecată la altul, în virtutea principiului independenței și suveranității judecătorului în aprecierile pe care le face și soluțiile pe care le pronunță.
Prin urmare, consideră revizuientul că singurul procedeu juridic prin care se poate înlătura inechitatea și discriminarea suferită de cei cărora li s- au respins acțiunile în justiție pentru restituire taxă de poluare introduse înainte de 7 aprilie 2011, îl reprezintă această cale extraordinară de atac, reglementată de dispoziții legale speciale și incidente tocmai în astfel de situații, precum cea dedusă judecății.
Termenul în care a introdus cererea este de 15 zile de la data la care a luat la cunoștință de conținutul deciziei atacate. Astfel, fiind vorba de o decizie dată în recurs, care nu se comunică, a solicitat o copie a acesteia de la arhiva T. S., la data de (...), după ce dosarul s-a întors de la instanța de recurs.
Pe fondul cauzei, arată că, încuviințând cererea de revizuire, instanța poate schimba în tot sau în parte hotărâre a atacată, conform art. 327 Cod proc. civ.
Solicită în acest sens să se aibă în vedere considerentele Hotărârii din
7 aprilie 2011 a C. de Justiție a U. E., în cauza C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), precum și dispozitivul hotărârii instanței europene, conform căruia "Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată auto vehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. "
Analizând cererea de revizuire, curtea reține următoarele:
Referitor la excepția tardivității din perspectiva termenului în care se poate formula cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 al. 2 din Legea nr. 554/2004, având în vedere cele statuate prin D. C. C. nr.
1609/(...), publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr.70/2011, Curtea constată că termenul de revizuire în cauză este de o lună, termen general de revizuire prev. de art. 324 pct. 1 teza finală c.pr.civ.
Curtea reține că acest termen este aplicabil în virtutea normei de trimitere de la art. 28 din legea nr. 554/2004.
Revizientul își întemeiază cererea de revizuire pe decizia CEJ în cauza C402/09-cauza Tatu, emisă în data de (...) iar ulterior publicată în Jurnalul Oficial al U. E. seria C nr.160 din (...).
Termenul de o lună, calculat chiar și de la această ultimă dată, s-a împlinit cel mai târizu la data de (...) iar cererea de revizuire a fost depusă în data de (...) (f.1) deci cu depășirea evidentă a termenului legal.
Revizuientul arată că, fiind vorba de o decizie dată în recurs, care nu se comunică, a solicitat o copie a acesteia de la arhiva T. S., la data de (...), după ce dosarul s-a întors de la instanța de recurs, considerând că ar fi în termen față de această dată. Curtea consideră că nu poate primi o atare justificare, având în vedere că procedura de judecată a recursului este publică, la fel ca și pronunțarea hotărârii, precum și că soluția se poate afla și de pe portalul instanțelor de judecată, prin minime diligențe aflate în putința reclamantului.
Drept urmare, în baza considerentelor mai sus reținute și a textelor legale invocate, cererea de revizuire va fi respinsă ca tardivă, păstrându-se în întregime decizia atacată.
Cererea fiind soluționată în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite excepția de tardivitate.
Respinge ca tardivă revizuirea declarată de revizuentul C. I., împotriva deciziei civile nr. 1754 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al C. de A. C.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. L. RUS A. A. M. D. M.
GREFIER V. D.
Red. R.S.L. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.recurs: R.R.D., L.U., M. D.