Decizia nr. 8036/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
D. CIVILĂ Nr. 8036/2012
Ședința publică de la 11 O. 2012
PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta S. Z. S. S., împotriva sentinței civile nr. 420/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B.-N., în contradictoriu cu pârâta A. N. DE A. F. - D. BN, A. N. DE A. F., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantrarecurentă, avocat S. M., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 420 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B.-N., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de A. F. B. și s-a respins acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta SC Z. S. S. împotriva acestei pârâte, ca fiind formulată față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
A fost admisă excepția nerespectării termenului de introducere a acțiunii, invocată de pârâta D. G. a F. P. B.-N.
A fost respinsă, ca prescrisă, acțiunea în contencios fiscal, ulterior precizată, formulată de reclamanta SC Z. S. S. L., jud. B.-N. în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. B.-N.
A fost respinsă cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate, conform art.137 alin.1 C., excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de A. F., tribunalul a apreciat-o ca fiind întemeiată, astfel că a admis-o, având în vedere că, potrivit art.1 din HG nr.109/2009, aceasta se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea M.ui Economiei și F., finanțată de la bugetul de stat, iar pentru îndeplinirea atribuțiilor, la art.4 alin.2, pct.37, teza I din același act normativ, este prevăzut că A. reprezintă statul în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridic fiscale și alte activități ale agenției, direct sau prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a mun. B., în baza mandatelor transmise.
Însă, în speța dedusă judecății, nu se atacă un act emis de către A. N. de A. F., din analiza disp.art.1 alin.1 coroborat cu art.8 alin. l din Legea nr.554/2004, rezultând că raportul juridic supus controlului instanței de contencios administrativ este născut între persoana vătămată - reclamant și autoritatea emitentă a actului administrativ, care nu este decât pârâta D. B.-N., instituție cu personalitate juridică ce funcționează în subordinea A., conform art.2 din HG
109/2009.
Așa cum corect a susținut pârâta A., calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantei și persoana care este titularul dreptului în raportul dedus judecății (calitate procesuală activă) și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).
Or, în prezenta cauză, atât decizia de impunere nr.266/(...) este emisă de D. B.-N. - A. de inspecție fiscală, cât și D. nr.48/(...) aparține D. B.-N. - B. de soluționare a contestațiilor, autoritatea publică emitentă a actului atacat nefiind decât D. B.-N., A. N. de A. F. neavând calitate în acest raport juridic.
Prin urmare, s-a respins acțiunii reclamantei formulată în contradictoriu cu A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepția nerespectării termenului de introducere a acțiunii, invocată de pârâta D. G. a F. P. B.-N., față de prevederile art.11 din Legea nr.554/2004, instanța a reținut că prin D. de impunere nr.266/(...), A. de inspecție fiscală din cadrul D. B.-N., ca urmare a constatărilor cuprinse în raportul de inspecție fiscală înregistrat sub nr.1040/(...), a stabilit în sarcina reclamantei, printre altele, obligații fiscale suplimentare constând în taxa pe valoare adăugată (trimestrială) în cuantum de 36.289 lei și majorări de întârziere la TVA în cuantum de 9.044 lei.
Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a formulat contestație înregistrată la registratura D. B.-N. sub nr.11503/(...), cu motivarea că nu este în concordanță cu raportul de inspecție fiscală nr.1040/(...)( fila 131 dosar nr.54/2010).
D. G. a F. P. B.-N., prin B. de soluționare a contestațiilor, „având în vedere îndeplinirea condițiilor de formă și conținut specifice căii administrative de atac promovate"; de către reclamantă, a solicitat, prin adresa nr.12.237/(...), contestatoarei, ca în termen de 5 zile de la primirea acestei adrese, să transmită completările ce se impun referitoare la precizarea exactă a sumei contestate și prezentarea în scris a motivelor de fapt și de drept, conf.art.206 alin.1 lit. b) și c) C.pr.fiscală, astfel că la D. B.-N., sub nr.16.648/ (...), s-a înregistrat precizarea solicitată prin care reclamanta a indicat sumele contestate (36.289 lei TVA și respectiv 9.044 lei majorări de întârziere aferente) și a completat cererea cu motivele de fapt și de drept, concluzionând că activitatea prestată de aceasta este una scutită de la plata TVA, conform art.141 Cod fiscal, intrând în sfera serviciilor medicale desfășurate într-un cabinet medical.
B. de soluționare a contestațiilor din cadrul D. B.-N. a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă pentru suma totală de 45.333 lei, constând în TVA stabilită suplimentar (în suma de 36.289 lei), precum și majorări de întârziere la TVA (9.044 lei) și, în consecință, a decis menținerea ca fiind corespunzătoare a Deciziei de impunere nr.266 din (...) emisă de A. de I. F. B.-N., decizia fiind comunicată reclamantei, recomandat, la data de (...)( fila 154 dosar nr.54/2010).
Reclamanta a susținut, prin înscrisul depus la fila 48 dosar nr. (...), că decizia nr.48/2010 nu i-a fost comunicată decât la data de (...) și de atunci începe să curgă termenul de 6 luni inserat în cuprinsul deciziei, astfel că anularea acestei decizii, solicitată prin precizarea de acțiune depusă la data de (...), este în termen.
Acțiunea introductivă, prin care s-a solicitat inițial anularea doar a deciziei de impunere nr.2. și care releva neprimirea unui răspuns la contestația formulată pe cale administrativ jurisdicțională, a fost înregistrată la data de (...), deci după comunicarea deciziei nr.48/2010, însă cum din analiza confirmării de primire nr.12237 depusă la fila 154 dosar nr.54/2010, prin raportare la prevederile art.44 alin.2 lit.c) C.pr.fiscală coroborat cu reglementările generale ale art.85-100
C., ce impun indicarea clară a numelui, prenumelui, calității și semnăturii celui care primește înscrisul comunicat, reiese că nu apar inserate numele, prenumele
și calitatea celui ce a primit corespondența și nici ștampila societății, ceea ce determină o îndoială serioasă cu privire la împrejurarea că actul fiscal fost comunicat persoanei juridice contestatoare, tribunalul a apreciat că momentul cert al luării la cunoștință a deciziei nr.48/2010 este (...), când s-a comunicat reprezentantului reclamantei un exemplar al întâmpinării și al deciziei nr.48/2010, anexă la întâmpinare.
În aceste condiții, termenul de 6 luni prev. de art.11 din Legea nr.554/2004
și în care se putea contesta, conform art.218 C.pr.fiscală, decizia nr.48/(...) este cu mult depășit raportat la data formulării „precizării contestației";- (...) (fila 37 dosar), în contextul în care a și beneficiat reclamanta de asistență juridică prin angajarea unui apărător ales anterior împlinirii termenului de 6 luni în care se putea depuse precizarea acțiunii inițiale, calculat conform art.101 alin3 C., adică (...), împuternicirea avocațială de la fila 24 dosar fiind din data de (...), iar primul termen de judecată la care avocatul ales s-a prezentat a fost (...).
Pentru argumentele expuse, ca urmare a nerespectării termenului de introducere a acțiunii, acela de 6 luni da la data comunicării actului contestat, comunicare realizată în mod valabil și indubitabil la data da (...), s-a admis excepția nerespectării termenului de introducere a acțiunii, invocată de pârâta D.
G. a F. P. B.-N., cu consecința respingerii, ca prescrisă, a acțiunii în contencios fiscal, ulterior precizată, formulată de reclamanta SC Z. S. S., în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. B.-N.
Față de soluția adoptată s-a respins și cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, nefiind verificată ipoteza impusă de art.274
C.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC Z. S. S., solicitând în principal casarea sentinței atacate, iar în subsidiar modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că instanța de fond a fost investita cu contestație împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. 266, decizie a cărei nelegalitate a susținut-o prin prisma faptului ca in perioada 2007-2010 a prestat numai servicii medicale veterinare, care pana la începutul anului 2010 au fost scuti te de plata T. U. a formulat si un petit privind anularea Deciziei nr. 48/(...) prin care intimata D. B.-N. i-a respins contestația împotriva Deciziei de impunere nr. 2..
Instanța de fond admite excepția nerespectării termenului de introducere a acțiunii și respinge ca prescrisa acțiunea in contencios fiscal, reținând ca "tribunalul apreciază ca momentul cert al luării la cunoștința a deciziei nr.
48/2010 este (...) când s-a comunicat reclamantei un exemplar al întâmpinării si al deciziei nr. 48/2010".
Evident ca instanța de fond, deși investita cu doua capete de cerere, primul vizând anularea Deciziei de impunere nr. 2. si celalalt vizând D. nr. 4812010, s-a pronunțat doar asupra petitului privind anularea deciziei nr. 48/2010 si nu s-a pronunțat si asupra petitului privind anularea Deciziei de impunere nr. 2., astfel ca devin incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 C. pr. civila, in sensul ca instanța nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut.
Arată ca acțiunea in contencios împotriva Deciziei de impunere nr.
26612010 nu era prescrisa, astfel ca hotărârea este data cu aplicarea greșita a legii, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. pr. civila.
Sub acest aspect, arată ca potrivit art. 212 C. pr. fiscala, alin. 2 "persoanele care participa la realizarea venitului in sensul art. 205 alin. (5) și nu au înaintat contestație vor fi introduse din oficiu si 3) persoanei introduse in procedura de contestației se vor comunica toate cererile si declarațiile celorlalte părți; aceasta persoana are drepturile si obligațiile părților rezultate din raportul de drept fiscal ce formează obiectul contestației si are dreptul sa înainteze propriile sale cereri", completate cu dispozițiile Codului de pr. civila, evident ca sancțiunea încălcării normelor de procedura de ordine publica este nulitatea absoluta a actului, nulitate care poate fi invocata oricând.
Pe fond, reiterează următoarele aspecte din care rezulta ca hotărârea instanței de fond este data cu aplicarea greșita a legii: D. nr. 266/(...) este nelegala deoarece:
- prin aceasta decizie in sarcina acesteia s-au stabilit obligații suplimentare de plata TVA in cuantum de 36289 lei majorări de întârziere in cuantum de 9044 lei, cu motivarea ca avea obligația de a-și înregistra ca plătitori de TVA începând cu luna februarie a anului 2008;
- un prim aspect al nelegalitatii Deciziei respective îl constituie faptul ca acest act nu este in concordanta cu raportul de inspecție fiscala unde se retine ca obligație de a ne înregistra ca plătitori de TVA luna februarie 2010 si nicidecum luna februarie 2008- sunt încălcate dispozițiile art. 109 C. pr. fiscala valabil in anul 2010 si aplicabil spetei, potrivit cărora (alin. 1) rezultatul inspecției fiscale va fi consemnat într-un raport scris, în care se vor prezenta constatările inspecției din punct de vedere faptic și legal, iar (alin.2) la finalizarea inspecției fiscale, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere care va cuprinde și diferențe în plus sau în minus, după caz, față de creanța fiscală existentă la momentul începerii inspecției fiscale; prin urmare, decizia de impunere nu poate cuprinde alte date decât cele prevăzute in raportul de inspecție fiscala si orice modificare ulterioara in cuprinsul raportului de inspecție fiscala trebuie concretizata in emiterea unei noi decizii;
- precizează ca raportul de inspecție fiscala cuprinde date corecte sub aspectul termenului de la care aceasta avea obligația înregistrării ca plătitori de TVA, respectiv luna februarie 2010, întrucât pana la acea data noi am prestat servicii medicale - veterinare scutite de la plata T.
- un alt aspect al nelegalității acestei decizii este dat de aplicarea greșita a legii in stabilirea cuantumului TVA - în susținerea acesteia potrivit căreia serviciile medicale sanitare erau scutite de la plata TVA se prevalează de dispozițiile art. 141 alin. 1 lit. a C. fiscal actualizat 2009, in vigoare la data respectiva, unde aceste servicii sunt asimilate serviciilor medicale realizate in cabinete medicale care nu au fost excepta te de la scutirea plății T.
- se invoca in întâmpinare hotărârea Curții Europene de Justiție in cazul
CEJC-122/87, insa acele prevederile referitoare la faptul ca scutirea prevăzuta in art. 141 alin. 1 lit. a C. fiscal nu se aplica pentru serviciile medicale veterinare au fost introduse in legislație prin HG nr. 1620 din (...) publicata in MOF nr.
927/(...)- devin incidente doua principii de drept: primul, "unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem" (Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus)- sub acest aspect arată faptul ca aceste servicii nu erau exceptate de la aplicarea art. 141 alin. 1 lit. a C. fiscal in vigoare in anul fiscal 2009 si nici anterior acestui an - si al doilea, principiul neretroactivității legii civile - sub acest aspect arată faptul ca HG nr. 1. nu se aplica situațiilor fiscale născute anterior intrării in vigoare, respectiv obligarea la plata TVA pentru prestarea serviciilor medicale veterinare înainte de intrarea in vigoare a hotărârii respective, cum este cazul acesteia;
- obligațiile fiscale reținute in sarcina noastre prin D. de impunere nr. 2. se refera la perioada înainte de anul intrării in vigoare a Hotărârii de G. nr.
162012009 la care am făcut referire, perioada in care aceste servicii erau exceptate de la plata TVA, așa cum rezulta din prevederile Codului fiscal actualizat in 2009 b) D. nr. 48/(...) este nelegala pentru ca:
- potrivit art. 212 C. pr. fiscala, organul de soluționare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluționarea contestației, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluționare a contestați ei. Înainte de introducerea altor persoane, contestatorul va fi ascultat conform art. 9.
(2) Persoanele care participă la realizarea venitului în sensul art. 205 alin.
(5) și nu au înaintat contestație vor fi introduse din oficiu.
(3) Persoanei introduse în procedura de contestație i se vor comunica toate cererile și declarațiile celorlalte părți. A. persoană are drepturile și obligațiile părților rezultate din raportul de drept fiscal ce formează obiectul contestației și are dreptul să înainteze propriile sale cereri.
- prin urmare, in soluționarea contestației, D. Sanitara Veterinara B.-N., în calitate de persoana care a participat la realizarea veniturilor subscrisei, trebuia introdusa din oficiu, fiind persoana afectata de D. nr. 2.
- apreciază ca încălcarea procedurilor legale in soluționarea unei contestații atrage anularea și acestei decizii.
În drept recurenta a invocat prevederile art. 304 ind. 1 C. pr. civila.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
1. Sub un prim aspect, Curtea reține că așa cum rezultă din prevederile art. 218 alin. 2 C. obiectul acțiunii în contencios fiscal este format din decizia organului de soluționare a contestațiilor după epuizarea procedurii prevăzută la art. 205 și urm. din legea procesual fiscală.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, inițial reclamanta a atacat exclusiv actul administrativ fiscal fără să înțeleagă că supune examenului de legalitate și decizia pronunțată de organul de soluționare a contestațiilor. Chiar dacă ulterior, pe parcursul litigiului s-a promovat o cerere adițională de soluționare a obiecțiunii de nelegalitate și împotriva deciziei, termenul de 6 luni prevăzut la art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 curge de la data comunicării răspunsului la plângerea prelabilă, cu care este asimilată procedura de soluționare a contestației administrative fiscale.
În acest sens, în practica secției de profil a Î. s-a reținut în mod constant și unitar că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementate de art. 205-218 C. este o procedura administrativa prealabilă, iar nu o jurisdicție specială în sensul art. 21 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. (A se vedea spre pildă, soluția de principiu adoptată de P. judecătorilor Secției de C. A. și fiscal a Î. la 12 februarie 2007 precum și decizia nr. 106 din 17 ianuarie 2006 a Î., precum și D. nr. 409/2004 a Curții Constituționale).
Tot astfel, Î. Curte a decis că în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile menționate anterior din Codul de procedură fiscală, fiind astfel obligatorie de urmat procedura contestației pe cale administrativă reglementată de T. IX din OG nr. 92/2003, republicată, întrucât poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ și fiscal numai decizia emisă de organul competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal (A se vedea în acest sens, decizia nr. 1363 din 6 martie 2007 și decizia nr. 1653 din 20 martie 2007).
Așa fiind, corect a statuat instanța de fond că acțiunea în ceea ce privește anularea Deciziei nr. 48/2010 este formulată cu încălcarea termenului de 6 luni care are natura juridică a unui termen de prescripție conform dispozițiilor art. 11 alin. 5 teza I din Legea nr. 554/2004.
Din această perspectivă, corect s-a respins ca prescrisă acțiunea în contencios fiscal ce vizează anularea Deciziei nr. 48/2010.
2. Cât privește lipsa pronunțării asupra cererii privind anularea Deciziei de impunere nr. 266 din (...), deși instanța de fond nu s-a pronunțat în mod explicit, trebuie să notăm, că așa cum chiar reclamanta și-a formulat demersul procesual prin cererea are rangul unei cereri accesorii subordonată cererii principale ce viza anularea Deciziei nr. 48/2010, cu toate consecințele ce decurg din această calificare.
O consecință importantă pe acest teren este dată de însuși principiul de drept consacrat de adagiul accesorium sequitur principale care rezolvă relația dintre cererea principală și cea accesorie, în sensul că cererea accesorie urmează soarta celei principale.
Din această perspectivă, chiar dacă instanța de fond nu s-a pronunțat explicit asupra sorții cererii accesorii, aceasta este decisiv influențată de soluția dată în acțiunea principală.
Așa fiind, este de prisos a analiza cererea accesorie de vreme ce cererea principală nu mai poate fi examinată pe considerentul că a fost respinsă ca prescrisă.
Pe cale de consecință, Curtea opinează că într-o astfel de situație nu este incident motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 6 C. pe considerentul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut așa cum eronat apreciază recurenta reclamantă.
Astfel, conform art. 304 pct. 6 C. constituie motiv de recurs atunci când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut (plus petita) ori ceea ce nu s-a cerut
(extra petita).
În speță, așa cum s-a arătat mai sus instanța s-a pronunțat exact asupra a ceea ce s-a cerut și nu asupra a ceea ce nu s-a cerut.
Mai degrabă s-ar putea susține că instanța de fond ar fi omis să se pronunțe asupra unui lucru cerut, or într-o astfel de ipoteză această omisiune nu se poate trata pe calea recursului ci exclusiv pe calea prevăzută la art. 2. rap. la art. 2812 C.
Față de cele ce precedă, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din
Legea nr. 554/2004 rap. la art. 312 C. să respingă recursul ca fiind nefondat cu consecința menținerii în tot a sentinței atacate, în limitele examinate în decizia de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC Z. S. S. împotriva sentinței civile nr. 420 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B.-N., pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
L. U. M. D. R.-R. D.
GREFIER M. T.
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud.fond. D. E.na L.
