Decizia nr. 8184/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 8184/2012
Ședința 16 O. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-I. A.
Judecător C. I.
Judecător D. P. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea plângerii privind achizițiile publice formulată de petenta SC A. M. I. SA împotriva Deciziei nr.2. din (...) pronunțată de către C. în contradictoriu cu intimatul C. LOCAL AL C. C., având ca obiect litigiu privind achizițiile publice .
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea promovată este legal timbrată cu suma de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea petentei- declarație de renunțare la judecata prezentului dosar.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.283 alin.1 din OUG nr.34/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține cauza în pronunțare asupra actului de dispoziție al petentei.
C U R T E A ,
Prin plângerea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus, petenta SC A. M. I. SA a solicitat admiterea plângerii, modificarea deciziei nr. 2. a C.ui Național pentru Soluționarea Contestațiilor, admiterea contestatiei formulate impotriva adresei nr. 2644/(...) de comunicare a rezultatului procedurii, comunicata la data de (...) de C. local al comunei C. in care i-a comunicat faptul ca oferta sa nu a fost acceptata, fiind declarata inacceptabila, conform art 36 alin 1 din HGR 925/2006.
În motivarea plângerii se arată că prin D. nr. 2. din (...) C. NATIONAL
DE SOLUTIONARE A CONT.ATIILOR a respins contestatia reclamantei impotriva adresei nr. 1954/(...) de comunicare a rezultatului procedurii, a raportului procedurii intocmit de catre comisia de evaluare pentru atribuirea contractului de achizitie publica avand ca obiect "C. LOCAL DE I. T. C. C. E. si proximitatile (DESE., GIULE. BUDE., OCNA SUGATAG), DEZVOLTARE si
MARKETING TURISTIC" si a tuturor actelor subsecvente.
Prin adresa nr.2644/(...) de comunicare a rezultatului procedurii, C. local al comunei C. a comunicat faptul ca oferta reclamantei nu a fost acceptata fiind declarata inacceptabila conform art 36 alin 1 din HGR
925/2006. In contestatia depusa la C. a aratat punctual faptul ca niciuna dintre elementele retinute de comisia de evaluare nu pot atrage declararea ca inacceptabila a ofertei intrucat nu sunt intrunite prevederile legale pentru a fi atribuit acest caracter ofertei.
Consiliu face confuzie intre oferta inacceptabila si cea neconforma, ele fiind distincte, fiind expres reglementate in actul normativ invocat, art. 81 obligand Comisia de evaluare sa respinga ofertele inacceptabile și ofertele neconforme.
Concluzia C.ui este nefondata, fiind facute aprecieri asupra raspunsului dat de reclamantă la clarificari in sensul ca a recunoscut lipsa lucrarilor din programul calitatii, acesta fiind incomplet in opinia acestuia, iar despre lucrarile pentru care s-au cerut clarificari se sustine ca a depus o oferta incompleta, fiind astfel justificata hotararea comisiei de evaluare. . de preparare, turnare (punere in opera) a mixturilor asfaltice, controlul punerii in opera a acestora, incadrarea cu borduri de beton au fost tratate in planul calitatii la lucrari de constructii, în lista cuprinzind procedurile tehnice de executie din propunerea tehnica au fost trecute principalele categorii de lucrari privind realizarea obiectivului. Lucrarile de amenajarea aleii pietonale si parcarea pentru aceasta investitie nu intra in aceasta categorie, respectiv nu intra in categoria lucrarilor principale, acesta fiind sensul afirmatiilor reclamantei exprimat in clarificari.
Nici proiectantul nu a considerat lucrarile de amenajari exterioare ca lucrari principale intrucat nu le-a detaliat in proiectul tehnic si in caietul de sarcini.
Pentru termenul de judecată din data de (...) petenta a depus o cerere prin care arată că renunță la judecată în dosarul nr. (...).
Examinând cererea, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 246 (1) Cod proc.civ., „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă";.
Raportat la dispozițiile legale sus arătate, la principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, în baza art. 246 (1) Cod proc.civ., se va lua act de renunțarea petentei SC A. M. I. SA la judecarea plângerii formulate în contradictoriu cu intimatul C. LOCAL AL C. C., împotriva Deciziei nr.2480/280/C9/2869 din (...) a C..
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Ia act de renunțarea petentei SC A. M. I. SA, cu sediul în B. M., Aleea E. nr. 1 la judecarea plângerii formulate în contradictoriu cu intimatul C. LOCAL AL C. C., cu sediul în C. Cătinești împotriva Deciziei nr.2480/280/C9/2869 din (...) a C.ui Național pentru Soluționarea Contestațiilor, cu sediul în București, str. Stavropoleos nr. 6, sector 3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
A. I. A. C. I. D. P. M. N. ȚÂR
Red. D.P. dact. GC
2 ex/(...)