Decizia nr. 82/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 82/2012
Ședința 01 O. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător A. M. C. Judecător M. S.
Grefier V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. S. S. împotriva sentinței civile nr.6909 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimatul reclamantul S. D. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.
De asemenea, Curtea invocă excepția de ordine publică a lipsei de interes a D.G.F.P. S. în promovarea recursului în nume propriu.
În baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., curtea apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6909 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. S. și a fost respinsă în consecință acțiunea formulată de reclamant împotriva acesteia.
A fost admisă excepția inadmisibilității anulării adresei și a deciziei de calcul a taxei de poluare și respinge în consecință cererea de anulare a acestora.
A fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de restituire.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. D., cu domiciliul în Ș. S., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. Ș. S. și în consecință:
A fost obligată pârâta A. F. P. Ș. S. la restituirea sumei de 2990 lei în favoarea reclamantului, încasată cu titlu de taxă de poluare.
A fost respinsă cererea reclamantului pentru acordarea dobânzii în materie fiscală și cererea de restituire formulată împotriva pârâtei A. F. pentru M.
A fost admisă cererea de chemare în garanție și a fost obligată chemata în garanție A. F. Pentru M. să restituie pârâtei suma de 2990 lei
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D. G. a
F. P. S.
Obligă pârâta A. F. P. Ș. S. să achite reclamantului suma de 39 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. a J. S. a fost admisă, acțiunea formulată de reclamant împotriva acesteia fiind respinsă, instanta retinand ca, inscrisurile a caror anulare se solicita nu au fost emise de aceasta.
Excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr. 17431/2011 a fost admisa și în consecință cererea reclamantului privind anularea acesteia a fost respinsă, instanța reținând că aceasta nu reprezintă un act administrativ in sensul art. 2 din Legea nr.554/2004.
Exceptia inadmisibilitatii cererii de restituire pentru neindeplinirea procedurii prealabile a fost respinsa pentru urmatoarele considerente:
Așadar, raportat la faptul că reclamanta a inițiat procedura prevăzută de art.7 din legea nr.554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său, cererea reclamantului de încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art.11 din Legea nr. 554/2004
De altfel, in cazul in care o taxa a fost incasata in baza unei legislatii interne contrara normelor comunitare se aplica principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxa contrara dreptului comunitar este obligat sa restituie taxa perceputa prin incalcarea acestuia.
Asupra fondului cauzei, instanta a retinut că taxa de poluare este contrară art.90 (110) TCE.
În cauza Tatu pronunțată în data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a
U. E., la întrebarea adresată cu privire la faptul dacă articolul 110 T. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, a răspuns astfel:
Articolul 110 T. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Apreciind că raportului juridic dedus judecății nu ii este aplicabilă prevederea cuprinsă la art.119 din O.G.92/2003 care se referă la dobânda în materie fiscală, ci reglementările prevăzute de OG 9., răspunderea pârâtei fiind calificată ca o răspundere delictuală, tribunalul a respins cererea de acordare a dobânzii în materie fiscală.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta A. F. P. a O. Ș. S. să achite reclamantului suma de 39 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. S. S. prin care se solicită admiterea acestuia, respingerea acțiunii formulată de reclamant ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefondată, menținerea sentinței cu privire la admiterea cererii de chemare în judecată a A. F. pentru M..
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6,7, 8 și 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., recurenta a arătat următoarele:
Practic instanta de fond a dispus restituirea unei sume achitate in prealabil in temeiul legii, iar instanta de contencios administrativ nu poate pronunta o astfel de solutie, aceasta, esentialmente, este chemata sa cenzureze acte administrative emise de autoritati publice.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 "persoana care se considera vatmata Într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata" Acelasi act normativ, dupa ce prin art. 7 reglementeaza institutia plingerii prealabile, pe care persoana care se considera vatamata este datoare sa o urmeze înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ, precizează prin art.8 care este obiectul acțiunii: anularea în tot.
Pronunțându-se în limitele acestei învestiri asupra actiunii, instanta trebuia sa examineze admisibilitatea cererii.
OUG nr. 50/2008 stabileste, potrivit dispozitiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule , care constituie venituri la B. F. pentru M. și se gestioneaza de A. F. pentru M. , in vederea finantarii programelor și proiectelor pentru protectia mediului, iar potrivit dispozitiilor art. 4 , obligatia de plata a taxei intervine: A. cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul În România; Taxa pe poluare instituita de dispozițiile OUG nr.
50/2008 nu poate fi asimilata impozitelor interne, aceasta taxa fiind percepută pentru asigurarea protectiei mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin inmatricularea acestora in Romania, inteleg sa le utilizeze pe teritoriul R., contribuind astfel la poluarea mediului.
Cu privire la acordarea de catre instanta de fond si a cheltuielilor de judecata , considera ca in mod neintemeiat instanta a acordat si acest capat de cerere deoarece in speta de fata nu se poate retine culpa procesuala a recurentei, intrucit organul fiscal a calculat taxa pe poluare in conformitate cu dispozitiile OUG nr. 50/2008 si in indeplinirea sarcinilor de serviciu, motiv pentru care soicita inlaturarea aceastei dispozitii.
Analizând recursul formulat de D. S. în nume propriu, curtea reține următoarele:
Interesul reprezintă o condiție esențială a oricărei cereri de chemare în judecată, inclusiv a căilor de atac exercitate de părțile din proces, indiferent de natura juridică a cauzei, fiind necesar ca acel care declară recurs să justifice și interesul de a ataca hotărârea. Practic, înseamnă că interes are numai partea care a pierdut procesul, deoarece cel care a câștigat în primă instanță nu poate dovedi drepturi ce i-au fost lezate.
În speță, față de recurenta D. S. acțiunea a fost respinsă, reținându-se că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, astfel că nu poate justifica un interes în exercitarea recursului în nume propriu
În consecință, se va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu.
Referitor la inadmisibilitatea acțiunii
Instanța observă că reclamantul nu contestă însăși decizia AFP de calcul a taxei, care, în fapt, a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale interne în vigoare la acea dată, ci compatibilitatea acestora cu legislația comunitară. Reclamantul a adresat, ulterior achitării taxei (formalitate necesară în vederea înmatriculării), o cerere către organul încasator, cerere care a fost respinsă, împrejurare față de care reclamantului nu i se poate opune excepția invocată, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea.
Pe fondul cauzei, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a U. E. a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu c. Statul Român, s- a decis că dreptul U. se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de
30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul U. nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr.
50/2008.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 T., o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată direct, cu prioritate, încă de la data intrării în vigoare a OUG 50/2008, deci încă de la data de (...).
Astfel, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție a U. E. (cauza Simmenthal).
Referitor la cheltuielile de judecată
Contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.274 C.proc.civ., pârâta AFP fiind în culpă procesuală întrucât a încasat o taxă constatată ca fiind nelegală, nu a restituit-o la cerere, astfel că reclamantul a fost nevoit să inițieze prezentul demers procedural pentru a-și recupera suma de bani percepută cu încălcarea dreptului comunitar.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente, iar recursul declarat în numele AFP Ș. S. este nefondat și, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr.
554/2004 și art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN N. LEGII
D E C I D E
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu împotriva sentinței civile nr. 6909 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de D. G. a F. P. S. în numele A. F. S. S.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. P. A. M. C. M. S.
V. D.
GREFIER
Red. C.P./Dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: P. A.R.