Decizia nr. 825/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 825/2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-I. I.
Judecător G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Grefier A. B.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul declarat de G. V., recurent S. A. L., recurent P. D., recurent P. D., recurent P. F. I., recurent M. E. A., recurent M. L., recurent C. M., recurent P. S. G., recurent C. S. L., recurent C. R., recurent Z. G. V., recurent D. S., recurent D. G. V., recurent M. I. O., recurent J. F. T., recurent S. V., recurent S. J., recurent B. M., recurent B. C. C. D., recurent I. A., recurent P. M., recurent Z. N. L., recurent M. C., recurent S. M., recurent S. I. S., recurent V. D., împotriva sentinței civile nr.
3947/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., privind și pe intimat M.
F. P., intimat I. DE P. AL J. S., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.188/1999) reduceri salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4
C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3947 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a respins ca nefondată acțiunea reclamanților G. V., S. A. L., P. D., P. D., P. F. I., M. E. A., M. L., C. M., P. S. G., C. S. L., C. R., Z. G. V., D. S., D. G. V., M. I. O., J. F. T.,S. V., S. J., B. M., B. C. C. D., I. A., P. M. , Z. M. L., M. C., S. M., S. I. S., V. D. împotriva pârâtului I. DE P. AL J. S., pentru obligarea la plata diferențelor salariale, în urma reducerii acestora cu 25%, în baza L. nr.1., privind unele măsuri necesare în vederea stabilirii echilibrului bugetar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 30 iunie 2010 a fost adoptată L. nr. 1. care a prevăzut la art. 1 următoarele: ";Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.";
Prin urmare, începând cu data de 3 iulie 2010, drepturile salariale ale reclamanților s-au redus cu 25%.
Anterior promulgării L. nr. 1., Curtea Constituțională a efectuat controlul de constituționalitate în condițiile art. 15 alin. 1 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., pronunțând Decizia nr. 872/(...).
Prin Decizia nr.872/(...), „Curtea Constituțională a apreciat că amenințarea la adresa stabilității economice continuă să se mențină, astfel încât Guvernul este îndrituit să adopte măsuri corespunzătoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste măsuri este reducerea cheltuielilor bugetare, măsură concretizată, printre altele, în diminuarea cuantumului salariilor/ indemnizațiilor/ soldelor cu 25%.
Curtea constată totodată că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod" și totodată că sunt respectate prevederile art. 53 din Constituție.
La data de 28 decembrie 2010 a fost publicată în Monitorul Oficial L. nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, la art. 1 stabilindu-se că „începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Deși se susține că prin adoptarea acestei legi, care prevede o majorare doar de 15% a salariilor, se încalcă dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr.872/(...) a C. C. care a reținut caracterul temporar al măsurii de diminuare cu 25% al salariilor, menționăm că anterior promulgării L. nr.285/2010, ca și în cazul L. nr.1., Curtea Constituțională a efectuat controlul de constituționalitate în condițiile art.15 alin.1 din L. nr.47/1992, pronunțând Decizia nr. 1655/(...).
Astfel, prin această decizie Curtea a reținut că „o atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor - indemnizațiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile C. C. nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010. Curtea a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la „. salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare". Este în același timp o obligație sub condiție care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior L. nr. 1.. Stabilirea modalității concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcție de situația economico-financiară a țării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligației sale de rezultat stabilite prin deciziile C. C. nr. 872 și
874 din 25 iunie 2010, în sensul revenirii cel puțin la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea L. nr. 1..
De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit Opiniei nr.598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la V., opinie care a fost adoptată la a cea de-a
85-a sesiune plenară a Comisiei de la V. din 17 - 18 decembrie 2010, „în lipsa unei interdicții constituționale exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în situații excepționale și în anumite condiții stricte, fără a fi privită ca o încălcare a independenței autorității judecătorești" în continuare. În opinia invocată se arată că o asemenea situație excepțională există atunci când statul suferă în mod considerabil de pe urma unei crize economice și pentru motive întemeiate legiuitorul găsește necesar să reducă salariile tuturor oficialilor statului.
Prin urmare, în urma analizei efectuată, Curtea Constituțională a constat că dispozițiile L. nr. 285/2010 sunt constituționale și, mai mult, aceste dispoziții nu sunt de natură să încalce cele stabilite prin decizia C. C. nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010.
În privința aplicării dispozițiilor art.1 din Protocolul 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului, invocate de către reclamant în susținerea acțiunii, trebuie să se rețină că în situația în care pe parcursul aprecierii instanței, răspunsul la una dintre aceste trei întrebări este negativ, analiza trebuie să se oprească si să se constate că nu există o încălcare a art.1 din Protocolul 1.
Cu privire la prima problemă, se poate constata că partea de 25% din salariu ca neintrând sub incidența art. 1 din Protocolul 1, după intrarea în vigoare a L. 1..
În principiu dreptul la salariu este într-adevăr apt a cădea sub incidența protecției instituite de art. 1 din Protocolul 1, însă aprecierea trebuie sa se realizeze în concret avându-se în vedere principiile stabilite de
C. în jurisprudența sa referitoare la situații similare sau apropiate.
De subliniat este că analiza nu trebuie să se limiteze la considerarea dreptului la salariu în general ca posesie sau bun in sensul convenției, ci să se axeze asupra caracterizării cotei de 25% din salariul reclamantului pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a legii ca bun în sensul convenției.
H. Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005 a C. arată că "(...) este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, daca printr-o dispoziție legala in vigoare se stabilește plata unor sporuri si condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt in vigoare." (par. 23).
Prin urmare, în accepțiunea C., un "bun"; în sensul art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C. l-ar putea constitui dreptul salarial prevăzut printr-o dispoziție legală în vigoare, neacordat.
În același sens H. Lelas versus Croația reține că „...instituțiile C. au reținut în mod constant că venitul care a fost câștigat constituie o posesie în sensul art.1 din protocolul 1", curtea reținând că drepturile salariale ale reclamantului constituie posesii, întrucât în perioada de referință erau prevăzute de lege.
Totodată, hotărârea Vil ho Eskelinen și alții versus Finlanda statuează că " .... nu există un drept protejat de C. de a continua să primești un salariu într-un anumit cuantum în cazul de față rezultă că reclamanții nu aveau o speranță legitimă să primească un spor salarial după încorporare în condițiile în care, ca o consecință a schimbării postului către o municipalitate în afara Sonkajarvi (prin Ordin al Ministrului de interne n.n), dreptul la un spor salarial încetase."
Față de aceste decizii de speță se desprinde principiul potrivit căruia conturarea unei posesii sau bun în sensul convenției, în ceea ce privește drepturi salariale, are loc atunci când acesta are un fundament solid în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea de drept a statului. în momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat iar această operațiune se realizează prin lege, nu se mai poate reține în continuare existența unei posesii sau bun.
Principiul este exprimat de altfel explicit în hotărârea Kechko versus
Ucraina "....este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata lor, atâta vreme cat dispozițiile legale sunt în vigoare".
Prin urmare, în cazul de față, în care art.1 alin.1 din L. 1. prevede "(1)
Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%." înlăturându-se temeiul legal pentru plata după intrarea în vigoare a acestui act normativ a procentului de 25% din salariu.
Aceste aspecte fac astfel ca acțiunea precizată a reclamanților privind revocarea deciziei atacate să fie nefondată privind diminuarea cu 25% a salariului și plata drepturilor salariale la zi , actualizate cu indicele de inflație de la scadență până la plata efectivă a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții G. V., S. A. L., P. D., P. D., P. F. I., M. E. A., M. L., C. M., P. S. G., C. S. L., C. R., Z. G. V., D. S., D. G. V., M. I. O., J. F. T.,S. V., S. J., B. M., B. C. C. D., I. A., P. M. , Z. M. L., M. C., S. M., S. I. S., V. D. solicitând ca prin hotararea ce se va pronunta sa se admită recursul, sa se caseze hotararea pronuntata si sa se admită actiunea așa cum a fost formulata.
În motivare s-a arătat că:
Solicita onoratei instante de recurs sa analizeze faptul ca instanta de fond nu s-a pronuntat asupra necomunicarii niciunui act adminstrativ din care sa rezulte aplicarea L. 1.. Invederează faptul că toți reclamanții au calitatea de lucrători de poliție ( ofiteri si subofiten) În cadrul I.ui de P. al J. S.
Salarizarea politistilor se face in conformitate cu O. S/629/(...) , fiind obligatoriu emiterea unei dispozitii de personal ori de cate ori intervin modificari ale elemetelor salariului. Chiar in cazul aparitiei unor modificari legislative, cum este cazul L. 1. trebuia , in mod obligatoriu emiterea unei dispozitii de personal pentru fiecare politist caruia i s-au aplicat aceste prevederi legale. Ori, in cazul nostru nu s-a emis nicio dispozitie ( care in acceptiunea legii este un act adminstrativ) fiind pur si simplu pusi in fata faptului implinit, primind salariile diminuate fara nicio baza legala. Reclamanților recurenți nu li s-a comunicat niciun act administrativ din care sa rezulte ca li s-au diminuat drepturile de natura salariala. Precizează că își desfasoară activitatea in aceleasi conditii ca si inainte de aceste diminuari. Totodata precizează ca reclamanților nu li s-a aplicat nicio sanctiune disciplinara cu diminuarea salariului , din cele prevazute de O. 4.
(răspunderea disciplinară este reglementată de art. 41 din L. nr. 360/2002 si de O. MAI nr.4., privind regimul disciplinar al personalului din cadrul
MAI, diminuarea salariului reprezentand o sanctiune disciplinara).
Potrivit art. 4 alin. (1) din L. nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, "Raporturile de serviciu se nasc si se exercita pe baza actului administrativ de numire. emis În conditiile legii." Art. 62 alin. (4) din L. nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, prevede ca actul administrativ de numire are forma scrisa si trebuie sa contina temeiul legal al numirii, numele functionarului public, denumirea functiei publice, data de la care urmeaza sa exercite functia publica, drepturile salariale, precum si locul de desfasurare a activitatii. Prin urmare, salariul este un element cuprins obligatoriu in actul de numire emis În forma scrisa. Solicită instanței a observa ca s-au incalcat dispozitiile legale care prevad ca drepturile salariale sunt stabilite prin act administrativ, micsorandu-se abuziv drepturile salariale ale reclamanților.
Totodata. instanta de fond nu s-a pronuntat asupra niciunei probe propuse. reiterand doar extrase luate din diferite hotarari ale C. fara nicio legatura cu speta de fata.
Avand in vedere cele de mai sus, solicita onoratei instante de recurs să caseze in tot hotararea atacata si sa dispună obligarea pârâtilor să plătească, drepturile bănești reprezentând retinerile in baza L. 1. cuvenite și neachitate, Începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării integrale a hotărârii judecătorești.
In drept s-au invocat dispozițiile art. I,alin. 1, art. 8,alin. 1, art. 10, alin. I,teza 1 și art. lI,alin. l,Iit. a din L. contenciosului administrativ nr.
554/2004 și art. 2,pct. 1. lit. c, art. 109,alin. 1, și art. I 12 din Codul de procedură civilă, practica C..
Intimata DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. A J. S. în numele M. F. P. a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat invocând, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a M. F. P. - fila 41.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
1. Prin sentința civilă nr. 3947 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a respins ca nefondată acțiunea reclamanților G. V., S. A. L., P. D., P. D., P. F. I., M. E. A., M. L., C. M., P. S. G., C. S. L., C. R., Z. G. V., D. S., D. G. V., M. I. O., J. F. T.,S. V., S. J., B. M., B. C. C. D., I. A., P. M. , Z. M. L., M. C., S. M., S. I. S., V. D. împotriva pârâtului I. DE P. AL J. S., pentru obligarea la plata diferențelor salariale, în urma reducerii acestora cu 25%, în baza L. nr.1., privind unele măsuri necesare în vederea stabilirii echilibrului bugetar.
2. In conformitate cu prevederile L. nr.330/2009, a L. 1. pârâtul a procedat la diminuarea salariului recurentilor cu 25 % inclusiv sporurile și alte drepturi salariale.
3. Cu privire la aplicarea măsurii de reducere a cuantumului brut lunar al veniturilor, instanța a făcut o analiză a textelor de lege aplicabile spetei în cauză în raport de legislația națională, de jurisprudența C. C. și a
C. E. a D. O.
4. Prin Decizia nr. 871. referitoare la exceptia de neconstituționalotate a dispozițiilor L. 118-2010 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile acestei legi sunt constituționale în raport de criticile formulate. Curtea reține că restrângerea prevăzută de legea criticată este necesară într-o societate democratică tocmai pentru menținerea democrației și salvgardarea ființei statului.
5. Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, Curtea constată că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Curtea constată totodată că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod.
6. Curtea reține că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție, analizate anterior, sunt respectate. Curtea observă, de asemenea, că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată.
În acest sens, Curtea constată că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010.
In concluzie, Curtea constată că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizației/soldei cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituție.
Dispozitivul și considerentele deciziei instanței constituționale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept.
Altfel s-ar ajunge la ignorarea deciziilor C. C., respectiv al caracterului lor general obligatoriu, ceea ce este inadmisibil mai cu seamă pentru că in cadrul considerentelor Curtea Constituțională face și analiza compatibilității normei de drept intern cu convenția in lumina jurisprudentei! pe nivelul de garantare a drepturilor omului.
7. Cu privire la cazul concret al L. nr.1., s-a ajuns la concluzia că prin deciziile sale, Curtea Constitutionala a constituționalizat aceste dispoziții legale. Chiar dacă Curtea constituțională s a pronunțat deja cu privire la constituționalitatea unei legi, acest lucru nu împiedică instanța de judecată să ajungă la concluzia ca aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare C.. In acest context, instanța a analizat cauza și din perspectiva Protocolului nr 1 din C. Europeana a D. O. si a constatat că in jurisprudența de la S. , există cauze tratate și sub aspectul drepturilor salariale, a dreptului de a primi în viitor un salariu într- un anumit cuantum..
Raționamentele jurispriudențiale aplicate in aceasta materie pot fi utile cand analizăm si speța de față. (Cauzele V Eskelinen contra Finlandei, cauza Kahko contra Ucrainei) In aceste spete, Curtea a analizat cauzele sub aspectul proporționalității măsurii luate de stat. In acest sens s-a avut in vedere marja de apreciere pe care Curtea o lasă statelor în stabilirea propriilor politici in acesta materie .
Practica judiciară a C. E. a D. O. validează doar acele drepturi patrimoniale care au o suficientă bază legală în sistemul intern de drept, or L. nr. 3. și OUG nr. 1. sunt acte normative accesibile, previzibile și predictibile și ca atare îndeplinesc exigențele de calitate a legii în materie așa cum a fost interpretată în sens autonom această sintagmă de C. (a se vedea în special, cauza Sunday Times contra Regatului Unit, cauza Aurel Rotaru împotriva României).
8. În urma analizării jurisprudenței C. E. a D. O. nu s-a identificat vreo cauză în care instanța europeană să fi stabilit că "salariul" pentru o perioadă viitoare reprezintă un "bun". Pe de altă parte, se reține faptul că L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, are aplicabilitate doar pentru viitor, respectiv doar în privința salariilor la care vor avea dreptul categoriile de salariați vizați de acest act normativ după data de 3 iulie 2010 și care, în mod evident, vor deveni exigibile după această dată, știut fiind faptul că drepturile salariale devin scadente zi cu zi pe măsura prestării muncii în favoarea angajatorului.
În H. din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen contra
Finlandei, Curtea Europeană a D. O. a statuat următoarele: "C. nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum [...].
O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, dacă are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată." (paragraful 94 din hotărâre).
În H. din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko contra Ucrainei, se precizează faptul că: "[...] este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare." (paragraful 23 din hotărâre).
Totodată, se reține că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma C., de a stabili politica economică și socială a țării (H. din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).
De asemenea, "speranța legitimă", invocată de reclamanți, a fost reținută de aceeași Curte europeană ca reprezentând un "bun", în sensul primei reguli a art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., în special atunci când în favoarea particularilor a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă
(H. din 15 iunie 2010, pronunțată în Cauza M.u contra României) sau atunci când, din cauza frecventelor modificări legislative, în special prin intervenția
G. prin ordonanțe succesive, s-a căutat să se contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la anumite politici ale statului (în acest sens, a se vedea și: H. nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunțată în Cauza Străin și alții împotriva României; H. din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României; H. din 20 iulie 2006, pronunțată în Cauza R. împotriva României).
9. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamanții ar avea un
"bun" în sensul C., se apreciază că ingerința statului asupra bunului acestora este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. europeană a drepturilor omului.
În analiza respectării regulii anterior amintite se reține că în astfel de cauze ingerința statului nu este de tipul "privării de proprietate" (a se vedea, spre exemplu, H. din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz și alții împotriva Spaniei). Curtea nu analizează situația reducerii pensiilor sau salariilor ca și cum ingerința ar fi o "privare de proprietate". În consecință, lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, ex ipso, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la C. europeană a drepturilor omului.
În jurisprudența C. E. a D. O. se statuează faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea mai constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (H. din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek contra Poloniei, paragraful
59; H. din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Mellacher și alții contra
Austriei, paragraful 53).
Având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu poate consta, în principal și exclusiv, în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, ci se va analiza în concret în ce măsură angajatul în sistemul public a fost lipsit în totalitate de salariu (H. din 12 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, paragraful 39), funcționarul și familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență (H. din 20 iunie 2002, pronunțată în Cauza Azinas contra Ciprului, paragraful 44) sau dacă măsura este discriminatorie (hotărârea pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, citată mai sus, paragraful 39).
Privită prin prisma acestor principii, se apreciază ca ingerința statului este proporțională în raport cu interesele particulare afectate.
În plus, conform instrumentului european aflat în discuție, ingerința statului asupra "proprietății" reclamanților trebuie să îndeplinească următoarele cerințe principale: a) să fie prevăzută de lege; b) să fie justificată de un interes public; c) să existe o proporționalitate a măsurii cu situația care a determinat-o.
Astfel, art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. cere ca ingerința autorității publice în dreptul de proprietate asupra bunurilor să fie legală.
În acest sens se reține că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei este prevăzută în L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, act normativ care conține prevederi suficient de clare, precise și accesibile pentru a fi considerat "lege" din perspectiva jurisprudenței C. E. a D. O.
10. Cu privire la scopul ingerinței, măsura diminuării cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei este justificată de un interes public ("utilitatea publică"), astfel cum rezultă din expunerea de motive a nr.
1., cu modificările și completările ulterioare, și din deciziile C. C. nr.
872/2010 și nr. 874/2010, respectiv de necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare în contextul crizei economice mondiale.
Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, se apreciază că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate
(reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
De altfel, preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflectă în structura art. 1 din Protocolul nr. 1 în totalitate, așadar și în cea de a doua teză care trebuie coroborată cu principiul consacrat de prima. În special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de orice măsură care privează o persoană (H. din 20 noiembrie 1955, pronunțată în Cauza Pressos Compania Naviera - S.A. și alții împotriva Belgiei).
11. Pentru a determina dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar și, în special, dacă nu obligă reclamanții să suporte o sarcină disproporționată trebuie să se ia în considerare modalitățile de compensare prevăzute de legislația națională. În această privință, Curtea Europeană a D. O. a statuat deja că fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă și că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurări excepționale (Cauza Sfintele mănăstiri împotriva Greciei din 9 decembrie
1994; Cauza Ex-regele Greciei și alții împotriva Greciei, Cererea nr. (...); H. din 22 iunie 2004, pronunțată în Cauza Broniowski împotriva Poloniei).
În caz contrar, după cum s-a pronunțat deja Curtea Europeană a D. O., dacă o reformă radicală a sistemului politic și economic al unei țări sau situația sa financiară poate justifica, în principiu, limitări drastice ale despăgubirilor, atare circumstanțe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din C., cum ar fi principiul legalității și cel al autorității și efectivității puterii judecătorești (Cauza Broniowski, citată anterior). Cu atât mai mult, absența totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepțional, în prezența unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin C. (Cauza Străin și alții împotriva României).
12. În altă ordine de idei, se reține faptul că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de
25% este incidentă tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod.
Ca atare, se consideră că prin măsurile dispuse prin 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se aduce atingere vreunui principiu fundamental consacrat prin C. (cum sunt nediscriminarea sau preeminența dreptului). În cauza de față, nu se poate aprecia că reclamanții dețineau un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat.
13. Pentru toate aceste motive, Curtea reține că recursul reclamantului nu este fondat, sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelat cu 109 din L. nr. 188/1999 se va respinge ca nefondat.
14. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE
Respinge recursul declarat de G. V. ș.a. împotriva sentinței civile nr.
3947/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
{ F. |
Președinte, Judecător, Judecător,
M.-I. I. | G.-A. N. | S. Al H. |
Grefier, A. B. |
}
Red.G.A.N./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: S. M.
