Decizia nr. 8351/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 8351/2012

Ședința { F. |publică de la 22 O. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A. M.

Judecător S. L. R.

Judecător A.-I. A.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul B. S. împotriva încheierii civile nr. 4. din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. D. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. - M. M.LUI, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite. părților.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este legal timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin încheierea civile nr. 4. din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. s-a respins cererea de îndreptare a omisiunii vădite formulată de reclamantul B. S.

Din oficiu s-au îndreptat erorile materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 6. pronunțată de Tribunalul Cluj la data de (...) în dosarul nr. (...), și anume prin înlăturarea paragrafelor 5, 6 din pag. 4 și a mențiunii din paragraful 11 referitoare la obligarea chematei în garanție la plata dobânzii legale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul B. S. a solicitat numai restituirea taxei de poluare, nu și dobânzi legale.

Din acest considerent, respectând limitele investirii sale, după cum rezultă din minuta hotărârii, instanța a admis acțiunea potrivit celor solicitate.

Acesta este motivul pentru care în dispozitivul sentinței nu se face referire la obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale în materie civilă.

Prin urmare, în dispozitiv nu există nici o omisiune vădită.

Dimpotrivă, în considerentele sentinței s-a strecurat o eroare materială constând din inserarea paragrafelor 5, 6 din pag. 4 și mențiunii referitoare la dobândă din paragraful 11, care sunt străine cauzei de față.

Având în vedere starea de fapt expusă anterior, în temeiul disp. art. 281 Cod pr. civ, instanța a respins cererea reclamantului de înlăturare a omisiunii vădite, și din oficiu a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în considerentele sentinței civile nr. 6. pronunțată de Tribunalul Cluj la data de (...), și anume prin înlăturarea paragrafelor 5, 6 din pag. 4 și a mențiunii din paragraful 11 referitoare la obligarea chematei în garanție la plata dobânzii legale.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul B. S. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia și îndreptarea omisiunii și completarea dispozitivului sentinței 6.492 din (...) a T.ui C. în sensul acordării pe lângă taxa de poluare achitată în sumă de 2.914 lei și a dobânzii legale, calculată de la data plății acesteia și până la data restituirii, conform celor solicitate în cererea introductivă.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că în mod eronat instanța a considerat că în cererea introductivă nu a solicitat și acordarea dobânzii legale, deoarece acest lucru este menționat în mod expres la finalul cererii introductive, iar aceeași solicitare este prevăzută și în răspunsul formulat împotriva întâmpinării și a cererii de chemare în garanție formulată de către pârâtă. Mai mult, prin sentinței civile nr. 6. instanța a reținut și a înserat în cuprinsul acesteia că prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat și dobânda legală aferentă sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, apreciind că se poate acorda reclamantului dobânda legală în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.

Față de aspectele învederate, recurentul solicită îndreptarea acestei omisiuni și completarea dispozitivului sentinței în sensul acordării și a dobânzii legale calculate de la data plății și până la data restituirii.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele: Prima instanta a apreciat ca in dispozitivul hotararii pronuntate in prezentul dosar nu exista nici o omisiune vadita intrucit reclamantul nu a solicitat prin cererea de chemare in judecata si acordarea dobanzii legale .

In realitate in cuprinsul cererii de chemare in judecata reclamantul a formulat si o cerere de acordare a dobanzii legale de la data platii taxei de poluare si pana la restituirea ei ,cerere aflat la pagina 6 ultimul alineat din actiune .Totodata si in cererea de chemare in garantie exista o cerere similara .Ca atare prima instanta a omis sa se pronunte asupra acestui petit urmind ca in temeiul art. 281 indice 2 C.pr.civ corob cu art. 304 indice 1

,art. 312 C.pr.civ sa se admita recursul formulat in speta si sa se completeze sentinta in sensul acordarii si a dobanzii legale de la data platii si pana la restituirea ei .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de reclamantul B. S., împotriva încheierii civile nr. 4. din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în întregime în sensul că admite cererea formulată de către reclamant și completează dispozitivul sentintei civile nr. 6492 din (...), cu obligatia paratei si a chematei in garantie de plata si a dobanzii legale de la data platii si pana la restituirea taxei de poluare .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2012.

{ F. |

PREȘEDINTE,

A. A. M.

JUDECĂTOR,

S. L. R.

JUDECĂTOR,

A.-I. A.

GREFIER, A. B.

}

Red.A.A.M./(...).

Dact.H.C./3 ex. Jud.fond:C.V.B..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 8351/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal