Decizia nr. 8710/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Decizii și sentințe contencios/fiscal - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)**

DECIZIA CIVILĂ Nr. 8710/2012

Ședința de la 30 O. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. P.

Judecător A.-I. A.

Judecător C. I.

Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 417 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)** al T.ui B. N. în contradictoriu cu intimații V. M. D. , S. O. P. SA, D. G. A F. P. B. N., având ca obiect contestație act administrativ fiscal restituire impozit reținut pe sume compensatorii.

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. Moroșan N. în reprezentarea intereselor intimatei, S. O. P. SA cu împuternicire avocațială aflată la fila 66 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei, D. bistrița N. - întâmpinare prin care se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

La data de (...) se înregistrează din partea intimatei-reclamant, întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca inadmisibil, neîntemeiat și nelegal.

La data de (...) se înregistrează din partea intimatei S. O. P. SA - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului.

Un exemplar din întâmpinarea depusă de intimată se comunică cu reprezentanta societății O. P. SA.

Curtea pune în discuția părții litigante natura litigiului, respectiv cărei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei în primă instanță.

Reprezentanta intimatei S. O. P. SA arată că competența de soluționare a cauzei aparține secției de contencios administrativ și fiscal, inițial cauza a fost pe secția de contencios administrativ și fiscal, ulterior a fost declinată pe secția civilă pentru ca în sfârșit să revină pe secția de contencios administrativ și fiscal. Mai arată că există în acest sens dosarul înregistrat sub nr. 2545.(...)* care inițial a fost pe secția civilă pentru ca ulterior să fie declinată competența secției de contencios administrativ și fiscal. Obiectul cauzei îl reprezintă sume de bani care nu derivă dintr-un contract de muncă ci au legătură cu concedierea, problema în speță este dacă aceste sume erau sau nu impozitate. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CU R T E A

Prin sentința civilă nr. 417 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)** al T.ui B. N., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D. G. a F. P. B.-N., A. F. P. B. și SC O. P. SA și în consecință s-a respins acțiunea principală față de acestea.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității invocată de pârâta A. N. de A. F..

A fost admisă acțiunea completată formulată de reclamanta V. M. D. împotriva pârâtei A. N. DE A. F. - D. G. DE A. A M. C. și în consecință a fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să restituie reclam. suma de

3038 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P.

SA B. împotriva chematelor în garanție A. N. de A. F., D. G. a F. P. B.-N. și A. F.

P. B.

A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamant. cheltuieli de judecată în cuantum de 1190 lei.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 368,38 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform

Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin H. C. de A. al P. SA din data de

(...) și respectiv (...), în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din L. nr.

53/2003 - C. muncii, a fost emisă decizia privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei.

Potrivit art. 6 al menționatei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 15947 lei (RON).

Conform mențiunilor inserate în fișa fiscală a angajatului, coroborate cu precizările efectuate în notele de ședință depuse la dosar de pârâta angajatoare SC OMW P. SA și în cuprinsul cărora menționează, defalcat, reținerile efectuate asupra indemnizației de concediere, rezultă că din cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta OMW P. SA (în calitate de mandatar al instituțiilor financiare în temeiul art. 58 din C. fiscal), bugetului general consolidat administrat de pârâta A. N. de A. F., suma de 3038 lei cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%.

Prin cererea colectivă înregistrată la D. G. A F. P. B.-N. sub nr. 1559 din

(...) și adresată deopotrivă și A.I F. P. B., reclamanta a solicitat restituirea impozitului și a contribuțiilor pentru bugetul de asigurări sociale reținute și plătite de către angajator pentru sumele compensatorii primite în urma disponibilizării colective, sume care, în opinia petiționarilor, nu sunt incluse în categoria veniturilor salariale și nu sunt impozabile conform legislației în vigoare.

Se impune a se menționa în acest context faptul că obiectul cererii deduse judecății, așa cum a fost acesta stabilit în aplicarea principiului disponibilității, vizează doar impozitul pe venit reținut și virat bugetului general consolidat, sens în care considerațiile ce vor succeda se raportează strict la această categorie de reținere.

La dosar nu au fost depuse înscrisuri care să ateste soluționarea favorabilă a cererii adresate organelor fiscale, dimpotrivă, poziția procesuală exprimată de pârâtele A., D. B-N și AFP B. susținând legalitatea perceperii impozitului pe venit aferent indemnizației de concediere.

Potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, astfel încât, în privința excepțiilor invocate în cauză, tribunalul constată următoarele:

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P.

SA, invocată din oficiu, tribunalul a reținut că aceasta este dată în cauză, relevantă sub acest aspect fiind analiza asupra naturii sumelor reținute de angajator și beneficiarul final al acestor sume. A., suma solicitată a fi restituită a fost reținută de angajator cu titlu de impozit pe venit aferent indemnizației de concediere de care a beneficiat angajatul în urma concedierii. O atare încasare a impozitului prin stopaj la sursă constă în calcularea, reținerea și virarea la bugetul public în numele contribuabililor, de către agenții economici sau instituții, a unei diversități de impozite, contribuții, taxe. Stopajul la sursă este utilizat și în cazul impozitelor pe veniturile salariale datorate de persoanele angajate cu contract individual de muncă. În raportul juridic astfel creat, reclamanta are calitatea de contribuabil a impozitului pe venituri de natură salarială (conform art. 39-41 din C. fiscal), iar A. este creditorul final al acestor contribuții bugetare ca și componente ale bugetului general consolidat, în timp ce pârâta O. P. SA are doar calitatea de plătitor respectiv mandatar legal al autorităților fiscale care efectuează operațiunile de calcul, reținere și virare la bugetul statului a sumelor pretinse a fi restituite în prezenta cauză, obligație ce subzista în sarcina angajatorului în condițiile art. 40 alin.2 lit.f din C. muncii în vigoare la data emiterii deciziei privind încetarea contractului individual de muncă.

Ca atare, de vreme ce sumele reținute prin stopaj la sursă din valoarea sumelor compensatorii cuvenite reclamantei nu au determinat majorarea patrimoniului angajatorului O. P. SA, iar aceasta la rândul său a virat suma la bugetul de stat, nu se poate reține existența unei identități între pârâtă și beneficiarul final al sumelor reținute de la reclamantă, în privința pârâtei O. P. SA nefiind justificată calitatea procesuală pasivă. Totodată, în materie de mandat, efectele juridice ale actelor încheiate de mandatar în limita puterilor conferite se răsfrâng asupra mandantului care este ținut întocmai de toate obligațiile contractelor de mandatar. Ca atare, pretinsul drept de creanță asupra sumei reclamate se impune a fi valorificat împotriva organelor fiscale cărora le revine competența de administrare a creanțelor bugetare de natura celor reținute de la contribuabil.

Relativ la calitatea procesuală pasivă a pârâtelor D. G. a F. P. B.-N., A.

F. P. B. și A. N. a F. P., instanța a apreciat că D. B-N și AFP B. nu au calitate procesuală pasivă, spre deosebire de A. care deține această calitate, în condițiile în care în cauză, așa cum s-a relevat și în considerentele ce susțin excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei OMW P. SA, analiza poartă asupra raportului juridic în baza căruia angajatorul, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare, a reținut și virat impozitul pe venit, ca raport juridic de drept fiscal guvernat de normele C. fiscal (art. 1 din L. nr. 5. privind C. fiscal) și care s-a născut și produce efecte juridice între contribuabil și autoritatea fiscală gestionară a fondului în care s-a vărsat impozitul astfel reținut de către angajatorul mandatar.

În cadrul acestui raport, reclamanta, în calitate de contribuabil, a înțeles să urmeze procedura reglementată de prevederile art. 117 alin. 1 lit. d) din C. de procedură fiscală privind restituirea unor sume reținute de angajator și vărsate în bugetul general consolidat ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale, cererea formulată în cadrul acestei proceduri impunându-se a fi soluționată conform art. 117 alin. 9 din C.fiscală și prevederilor O.ui nr. 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, emis de Ministerul Finanțelor Publice.

Or, cum pe de o parte, impozitul pe venit calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantei a fost reținut de către angajatorul O. P. SA - aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul A. începând cu data de (...) (potrivit art. III din HG nr. 1171/2007) și cum, pe de altă parte, sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind C. de procedură fiscală, administrat de A., este lipsit de echivoc faptul legitimării procesuale pasive a acestei din urmă autorități fiscale, sens în care excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de A. urmează a fi respinsă, ca nefondată, concomitent cu admiterea aceleiași excepții cu privire la pârâtele D. B-N și AFP B., aceasta câtă vreme în speță nu se poate reține pentru nici una dintre cele două entități menționate calitatea de titular a unor drepturi și respectiv obligații de drept material fiscal, prin prisma prevederilor art. 33 din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedură fiscală atributive de competență în administrarea impozitelor.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată ca urmare a neparcurgerii de către reclamant a procedurii plângerii prealabile, invocată în cauză de pârâta A., tribunalul a apreciat că aceasta nu se fondează, pentru următoarele considerente:

Așa cum s-a reținut în cele ce preced, obiectul prezentei cereri de chemare în judecată este reprezentat de cererea de restituire a unor sume în temeiul prevederilor art. 117 Cod procedură fiscală, iar înscrisurile depuse la dosar, respectiv cererea înregistrată sub nr. 1559 din (...) (f. 96 dosar) îndeplinește cerința prevăzută de O. 1. care reglementează procedura ce trebuie urmată în astfel de cazuri.

E. real că cererea de restituire formulată de reclamantă nu a fost adresată

A. F. de A. F., fiind înregistrată, așa cum s-a reținut în prezentarea stării de fapt, la D. G. a F. P. B.-N., însă sub acest aspect instanța opinează în sensul că dobândesc deplină relevanță și aplicabilitate prevederile art. 6 ind. 1 din OG nr.

27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, text de lege potrivit cu care „petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta";.

Prin urmare, direcționarea corectă a cererii contribuabilului spre organul decizional (cu atât mai mult cu cât acesta nu a primit nici o adresă de răspuns) constituie responsabilitatea angajaților instituțiilor aflate în subordinea A., astfel încât instanța nu împărtășește teza avansată de această pârâtă în sensul neurmării procedurii prealabile (desigur cu sublinierea faptului că în materia contenciosului fiscal sunt edictate prevederi legale cu caracter special, derogatorii de la cele de drept comun care guvernează jurisdicția contenciosului administrativ, investirea instanței realizându-se fie în condițiile art. 218 C.fiscală, fie ulterior urmării procedurii prevăzute de art. 117 C. fiscală, această din urmă ipoteză legală fiind incidentă în cauza de față).

Invocarea de către pârâta A. a prevederilor art. 7 din L. nr. 5., în sensul în care impută reclamantei faptul neurmării procedurii plângerii prealabile, nu își găsește fundament câtă vreme aceasta nu a solicitat revocarea unui act administrativ unilateral tipic, dimpotrivă, în cauză ne aflăm în situația refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a sumelor de bani reținute cu titlu de impozit pe venit, astfel încât, și din perspectiva prevederilor art.7 alin. 5 din L. nr. 5., excepția inadmisibilității apare ca nefondată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată în cauză de către aceeași pârâtă prin prisma celui de-al doilea aspect relevat, respectiv acela al neîndeplinirii condițiilor legale stipulate de prev. art. 117 lit a-h Cod procedură fiscală și disp. pct. 2 din Anexa 1 la O. nr. 1., instanța apreciază că argumentul prezentat nu poate fi analizat din perspectiva inadmisibilității, nereprezentând un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată, ci un aspect care vizează însuși fondul acțiunii, respectiv caracterul întemeiat sau dimpotrivă, neîntemeiat, al cererii de restituire, sens în care, și din acest punct de vedere, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.

Având în vedere efectele admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive față de pârâtele D. B-N, AFP B. și O. P. SA, în sensul în care caracterul peremptoriu al acestei excepții lipsește acțiunea formulată de reclamantă împotriva menționatelor pârâte de o cerință esențială de exercitare a acesteia, analiza celorlalte excepții și apărări de fond invocate de aceste pârâte devine de prisos, instanța nemaifiind ținută a se pronunța asupra lor.

În același timp, tot ca o consecință a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA, nu mai este incidentă nici ipoteza legală instituită de art.60 C. pentru admiterea cererii de chemare în garanție formulată de această pârâtă împotriva A., D. B-N și AFP B., sens în care cererea a fost respinsă.

Asupra fondului cauzei, tribunalul a reținut că potrivit art. 55 alin.4 lit.j din L. nr.5. privind C. fiscal (în forma de la data emiterii deciziei privind încetarea contractului individual de muncă și acordării indemnizației de concediere), nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit, sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, conform legii.

E. adevărat că potrivit pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5. privind C. fiscal, aprobate prin HG nr.4., veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unei legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă instanța constată că prevederile mai sus menționate au fost adoptate printr-o hotărâre de G., în executarea unei legi (L. nr.5. privind C. fiscal), act normativ cu forță juridică superioară.

Or, pentru determinarea caracterului de venit salarial supus impozitării nu se poate recurge la alte criterii decât cele prevăzute explicit de prevederile art. 55 alin. 4 din C. fiscal în forma în vigoare la momentul reținerii impozitului pe venit, invocate în cererea de chemare în judecată, actul normativ respectând, din punct de vedere al principiului legalității, imperativul de a conține norme clare, precise, accesibile și previzibile.

Din această perspectivă, apare ca nelegal modul de raportare la normele hotărârii de G. realizat de pârâta A., norme ce vin în contradicție cu actul normativ în aplicarea căruia au fost edictate.

Or, potrivit art. 4 (3) din L. nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor G.ului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Relevante în sensul că dispozițiile legale edictate cu titlu de norme de aplicare a unui act normativ reprezentat de o lege nu pot modifica însăși prevederile legale ce fac obiectul aplicării, sunt și prevederile art. 75 din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cu care „ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor G.ului";.

Totodată, potrivit art. 76 din același act normativ, „ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora";.

Așa fiind, prin prevederile pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5. aprobate prin HG nr.4., nu se poate contraveni prevederilor art. 55 alin.4 lit.j din L. nr.5. conform cărora nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plăți compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, și drept urmare, în aplicarea principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative (o prevedere cuprinsă într-un act normativ - hotărâre a G.ului - adoptat în executarea unei legi nu poate contraveni legii, act normativ cu forță juridică superioară, care poate fi modificat numai printr-un act de aceeași forță juridică), se impune a se acorda prioritate de aplicare prevederi legale conținute de L. nr. 5. privind C. fiscal, în sensul că indemnizația de concediere acordată reclamantei, căreia i s-a desfăcut contractul individual de muncă pe baza unor concedieri colective, sunt exceptate în mod expres la plata impozitului de 16%, ceea ce înseamnă că în mod nelegal plățile efectuate cu acest titlu au fost supuse impozitului de 16%, calculat, reținut și virat de pârâta A. bugetului de stat.

Interpretării realizate de pârâtă textului art. 55 lit. j din C. fiscal - în sensul distingerii între situațiile în care veniturile reprezentând compensații bănești sunt acordate din fondul de salarii, de către angajator (caz în care, în opinia pârâtei, acestea sunt impozabile cu 16%) și cazul de excepție, în care nu sunt impozabile aceste compensații, atunci când sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat „. legii";, se opune principiul de drept aplicabil interpretării actelor normative și potrivit cu care unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă („Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus";).

Că este așa rezultă și din analiza asupra scopului edictării acestor norme

(analiză teleologică), sens în care se impune cu evidența unui fapt de necontestat acela că o atare distincție nu este conformă intenției legiuitorului, acela de a institui măsuri de protecție a persoanelor implicate în procesul concedierilor colective.

În sensul celor conchise, instanța subliniază faptul că toate drepturile bănești indiferent de modul în care sunt denumite(plată compensatorie, compensații bănești, indemnizație pentru concediere) reprezintă o măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii individuale sau colective, pentru motive care nu țin de persoana salariatului.

A. art. 67 din C. muncii instituie, în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod.

Art.29 din OUG nr.9. prevede dreptul salariaților disponibilizați prin concedieri colective de a beneficia de plăți compensatorii care se achită de agențiile județene de ocupare și formare profesională, conform art.37 din aceeași ordonanță iar, art.42 prevede posibilitatea pentru angajați de a beneficia de compensații bănești individuale și din partea angajatorului, din resursele financiare ale acestuia.

Prin urmare, chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în contractul colectiv de muncă, ea nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația angajatorului este una izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile contractante negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula drepturi la un nivel superior față de cel prevăzut în normele legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.

În consecință, plățile compensatorii sunt acordate în temeiul legii, indiferent de faptul că sunt acordate efectiv din fondul de salarii, de către angajator sau sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat, așa cum nelegal înțelege pârâta a distinge.

În privința dobânzii legale, cerere formulată de reclamant prin precizarea ulterioară de acțiune, aceasta se impune a se acorda acesteia în temeiul prevederilor OG nr. 9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ - iar ulterior în baza OG nr. 13/2011 și respectiv a N. Cod civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului produs contribuabilului prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului, o soluție contrară însemnând a valida implicit o îmbogățire a bugetului de stat (având în vedere perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume), pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

Se mai impune totodată a se menționa faptul că, în raport de susținerile pârâtei A. din cadrul notelor de ședință depuse la dosar prin mandatar D. B-N, în ce privește solicitarea de acordare a dobânzii legale ulterior primei zi de înfățișare, în cauză nu este operabilă sancțiunea decăderii reclamantei din dreptul de a modifica cererea conform prevederilor art. 132 C., incidentă fiind ipoteza legală a alin. 2 pct. 2 al art. 132 C., nefiind considerat modificare a cererii cazul în care se mărește câtimea obiectului acesteia.

Față de cele ce preced și în temeiul prevederilor legale mai sus invocate, tribunalul a admis acțiunea reclamantului formulată împotriva pârâtei A., conform dispozitivului prezentei sentințe, iar în privința cheltuielilor de judecată solicitate de părți, așa cum sunt reflectate de chitanțele depuse la dosar în dovedire, instanța, având în vedere soluția pronunțată asupra excepțiilor și asupra fondului cauzei, făcând aplicarea principiului culpei procesuale în acord cu prevederile art. 274 C., a fost obligată pârâta A.-D. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei (reprezentând onorariu avocațial), concomitent cu obligarea reclamantei să plătească pârâtei SC O. P. SA (față de care s-a respins acțiunea reclamantei pentru lipsa calității procesuale pasive) cheltuieli de judecată în cuantum de 368,38 lei (onorariu avocațial).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. N. DE A. F. - D. G. A. F. A M. C. B., solicitând modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii intimatului reclamant ca neîntemeiată.

În motivarea recursului pârâta a arătat că prin sentința civila nr.417/(...), a respins, în mod greșit, excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției N. de

A. F., fără a motiva în niciun fel soluția pronunțata.

Prin urmare, solicită sa se retină ca, instituția a înțeles sa invoce excepția lipsei calității sale procesuale-pasive, în temeiul următoarelor considerente:

Din conținutul acțiunii formulate, rezulta ca intimatul-reclamant a dorit sa se judece în contradictoriu cu A., D. a județului B. N., AFP B. și SC P. SA.

In acest context, trebuie arătat ca potrivit art. 1 din H.109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de A. F., aceasta "se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publica cu personalitate juridica, în sub ordine a M.ui Economiei și F., finanțata de la bugetul de stat. "

Arată instanței ca, intimatul reclamant a fost angajatul SC P. SA B., societate comerciala care a calculat și a reținut impozitul pe venit.

Conform Anexei 2 din O. nr.753/2006 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili, cu modificările și completările ulterioare, parata SC P. SA este mare contribuabil și intra in administrația Direcției Generale de A. a M. C., direcție aflata în subordinea A., potrivit art.III din Hotărârea G.ului nr.1171/2007 prin care a fost modificata Hotărârea G.ului nr.495/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de A. F.

Potrivit dispozițiilor art.47 din C. de procedura civila "Mai multe persoane pot fi Împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligațiune comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză. "

Având în vedere dispozițiile legale menționate, solicită instanței sa constate ca intre intimatul reclamant și instituția nu a existat nici un raport juridic, acesta având raporturi juridice doar cu intimata parata SC P. SA, astfel ca A. N. DE A. F. nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecații și de aceea nu exista motive pentru a se pronunța o hotărâre judecătoreasca în contradictoriu cu A. N. de A. F.

În același sens, arată instanței dispozițiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din L. contenciosului administrativ nr. 5., din interpretarea cărora rezulta ca raportul juridic se naște intre persoana vătămata - reclamant și autoritatea publica emitenta a unui act administrativ pretins vătămător.

Ori, în prezenta cauza nu exista un raport juridic intre reclamant și organele fiscale, reținerea și virarea impozitului pe venit fiind făcuta de către intimata parata SC O. P. SA.

Mai mult, în raport de prevederile art. 117 C. proc. fisc. și prevederile OPA. nr. 1., singura persoana care ar avea calitate sa solicite restituirea sumelor reprezentând impozit pe venitul aferent sumelor compensatorii, este intimata parata se O. P. SA.

Totodată, instituția pârâtă nu poate răspunde nici solidar cu intimata parata SC P. SA, întrucât nu are aceleași drepturi și nici aceleași obligații cu aceasta, în prezent nefiind născut nici un raport juridic intre aceasta societate și organele fiscale, cat timp societatea nu a formulat o cerere de restituire în conformitate cu prevederile art. 117 C.proc.fisc.

Mai mult, în raport de prevederile L. nr. 5. nu exista nici un raport juridic născut intre reclamant și organele fiscale, având în vedere faptul ca intimata parata SC P. SA a calculat și reținut impozitul pe venit conform declarațiilor fiscale întocmite și depuse de către aceasta la organul fiscal competent.

A. ca, A. nu a produs nici o vătămare intimatului reclamant pentru a putea fi chemata în judecata în calitate de parata și a fi obligata la restituirea unor sume ce nu au fost stabilite de organele fiscale, cu atât mai mult în condițiile în care nu reclamantul a făcut o astfel de plata la bugetul de stat.

Prin urmare, A. N. DE A. F. nu are calitate procesuala pasiva în prezenta cauza, nu are nicio culpa procesuala și nu a adus vreo vătămare reclamantului.

Susține aceasta întrucât intimatul reclamant în calitate de angajat al unei societăți comerciale nu a efectuat plați către bugetul de stat, pentru a putea solicita obligarea instituției noastre sa-i restituie acele sume.

Având în vedere obligațiile ce-i reveneau intimatei parate se P. SA, menționate anterior, învederam instanței ca atât modul de calcul cat și sumele reținute cu titlu de impozit aferent sumelor compensatorii ii aparține paratei, deoarece aceasta societate comerciala a inițiat aceasta procedura a concedierilor colective iar sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale au fost acordate către intimata parata din fondul de salarii.

Prin urmare, luând în considerare toate argumentele mai sus expuse, solicitam onoratei instanțe de recurs sa constate ca, instanța de fond, în mod greșit, a respins excepția lipsa calității procesuale pasive a Agenției Naționale de A. F., fără a motiva soluția pronunțata, fiind fără echivoc ca, acțiunea formulata împotriva A., a fost îndreptata împotriva unei persoane făra calitate procesuala pasiva.

1.2. În același context, pârâta retine ca, instanța de fond a admis, în mod greșit, excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei se O. P. SA și ca atare, nu putem fi de acord cu soluția pronunțata având în vedere următoarele motive:

A., solicită să se retină ca, deși instanța de fond a reținut în considerentele sentinței civile recurate (pagina 9, paragraful 7, a doua teza) ca, „... suma solicitata a fi restituita a fost reținuta de angajator cu titlu de impozit pe venit aferent indemnizației de concediere de care a beneficiat angajatul în urma concedierii. O atare încasare a impozitului prin stopare la sursa consta în calcularea, reținerea și virarea la bugetul public în numele contribuabililor, de către agenții economici sau instituții, a unei diversități de impozite, contribuții, taxe.", cu toate acestea, în mod greșit, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei parate se O. P. SA.

De asemenea, solicită să se retină ca, în mod greșit, instanța de fond a reținut, în considerentele sentinței civile recurate (pagina 9, paragraful 8) ca, " ... de vreme ce sumele reținute prin stopaj la sursa din valoarea sumelor compensatorii cuvenite reclamantului nu au determinat majorarea patrimoniului angajatorului O. P. SA, iar aceasta la rândul sau a virat suma la bugetul de stat, nu se poate retine existenta unei identități intre parata și beneficiarul final al sumelor reținute de la reclamant, în privința paratei O. P. SA nefiind justificata calitatea procesuala pasiva. "

A., arată că în mod greșit, a reținut ca, valoarea sumelor compensatorii cuvenite intimatului reclamant nu au determinat majorarea patrimoniului angajatorului O. P. SA, fără ca aceasta sa evidențieze clar și fără echivoc, în baza căror probe administrate s-a ajuns la aceasta concluzie.

De asemenea, reiterează faptul ca, în prezenta cauza nu exista un raport juridic intre intimatul reclamant și organele fiscale, reținerea impozitului pe venit fiind făcuta de către intimata parata SC O. P. SA.

Mai mult, în raport de prevederile art. 117 C.proc.fisc. și prevederile OPA. nr. 1., singura persoana care ar avea calitate sa solicite restituirea sumelor reprezentând impozit pe venitul aferent sumelor compensatorii, este intimata parata se O. P. SA, care ar fi obligata sa facă dovada achitării acestor sume reținute cu titlu de impozit pe venit.

Totodată, instituția pârâtă nu poate răspunde nici solid ar cu intimata parata SC P. SA, întrucât nu are aceleași drepturi și nici aceleași obligații cu aceasta, în prezent nefiind născut nici un raport juridic intre aceasta intimata parata și organele fiscale, cat timp aceasta nu a formulat o cerere de restituire în conformitate cu prevederile art. 117 C.proc.fisc.

1.3. De asemenea, în ceea ce privește excepțiile inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție invocate de către A. N. DE A. F., respinse în mod greșit de către instanța de fond, va învederam ca nu putem fi de acord cu soluția pronunțata.

A., a invocat atât excepția inadmisibilității acțiunii cat și a cererii de chemare în garanție formulata, întrucât, potrivit dispozițiilor art.117 din OG nr.92/2003 privind C. de procedura fiscala, sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului.

Intimata parata SC P. SA este de fapt debitorul obligațiilor fiscale privind reținerea și virarea la bugetul de stat, a impozitului pe venit aferent compensațiilor bănești acordate în urma desfacerii contractelor individuale de munca ca urmare a concedierilor colective.

Având în vedere ca, intimata parata SC P. SA a calculat și reținut impozitul pe venit aferent compensațiilor bănești individuale acordate ca urmare a concedierilor colective, va rugam sa rețineți ca, aceasta instituție era singura în măsura sa solicite restituirea sumelor, în concordanta cu dispozițiile art.7 din L. nr.5. privind contenciosul administrativ. cu completările și modificările ulterioare.

Recurenta arată că, dispozițiile art.117 Cod proc. fiscala și dispozițiile pct.

2 din Anexa 1 la O. nr. 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, care stabilește competenta în materia restituirii sumelor de la buget.

A., în considerarea prevederilor mai sus menționate, restituirea ar putea fi posibila numai în situația în care sunt îndeplinite condițiile legale, respectiv art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, cu modificările și completările ulterioare și O. nr. 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.

In ceea ce privește cererea formulata și în completarea celor de mai sus, învederam ca restituirea de sume de la buget, la cerere, se va realiza în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata. cu modificările și completările ulterioare.

Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unor dispoziții legale: "ART. 117 Restituiri de sume

(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite În plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 1. h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite."

În același sens, invocă și prevederile referitoare la competenta în materia administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat reglementata de art. 33 din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere și prevederile art.7 din L. nr.5. privind contenciosul administrativ, cu completările și modificările ulterioare, "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată Î.-un drept al său ori Î.-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, În termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, În tot sau În parte, a acestuia": se poate observa, fara echivoc, ca reclamantul nu a respectat aceste dispoziții legale.

A., în cazul în care ar exista sume de restituit de la bugetul de stat, singura îndreptățita sa le solicite AGENTIEI N. DE A. F. ar fi intimata parata SC O. P. SA

și nu intimatul reclamant.

Or, atâta timp cat intimata parata SC O. P. SA nu a solicitat AGENTIEI N. DE A. F. restituirea nici unei sume, consideram ca acțiunea formulata este inadmisibila.

Totodată, solicită sa se retină ca, instanța de fond, prin sentința nr.349/(...)

, nu a analizat excepția inadmisibilității acțiunii din perspectiva motivelor sus menționate, ignorând cu desăvârșire susținerile noastre formulate prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei.

Intimatul reclamant nu a formulat o plângere prealabila către organul fiscal competent, în speța către A. N. de A. F. - D. generala de administrare a marilor contribuabili, și ca atare, consideram ca instanța de fond a fost în eroare când a reținut ca reclamantul ar fi respectat aceasta procedura.

In acest context, instanța de fond a reținut, în considerentele sentinței civile recurate (pagina 10, paragraful 6) următoarele:

"E. real ca cererea de restituire formulata de reclamant nu a fost adresata A. F. de A. F., fiind înregistrata, așa cum s-a reținut în prezentarea stării de fapt, la D. G. a F. P. B.-N., insa sub acest aspect instanța opinează în sensul ca dobândesc deplina relevanta și aplicabilitate prevederile art. 6 ind. 1 din OG nr.

27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, text de lege potrivit cu care "petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autoritarilor sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul sa fie înștiințat despre aceasta".

De asemenea, va rugam sa retineți ca, A. F. P. a M. B., prin adresa nr.3410/10/(...), a formulat un răspuns la cererea colectiva înregistrata sub nr.1559/(...) și nr.2019/(...), prin care a precizat faptul ca SC P. SA nu este în evidenta fiscala a A.i F. P. a M. B. si, ca, aceasta se afla în administrarea AGENTIEI NATIONALE DE A. F. - D. G. DE A. A M. C..

Ca atare, urmare răspunsului emis de către A. F. P. A M. B., solicită să se rețină ca, reclamantul s-a aflat în deplina cunoștința de cauza. cu privire la instituția fiscala în administrarea căreia se afla SC P. SA și care trebuia sa fie sesizata cu o plângere prealabila. înainte de a fi sesizata instanța de judecata.

A., recurenta parata - chemata în garanție - A. - a invocat, prin întâmpinările formulate, atât excepția inadmisibilității acțiunii cat și a cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, susținând ca exista, în ceea ce privește instituția, o reglementare legala derogatorie de la dreptul comun care stabilește îndeplinirea unei proceduri speciale în materia restituirii sumelor de la buget, materializata în prevederile art.117 Cod proc. fiscala și în dispozițiile pct.2 din Anexa 1 la O. nr.1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, coroborate cu prevederile art.33 din O.G. nr.92/2003, cu atât mai mult cu cat despăgubirile de care face vorbire norma procedural civila citata, sunt denumite în norma speciala restituiri.

În acest context, A. N. DE A. F., prin excepția invocata, a avut în vedere faptul ca, aceasta cerere de restituire trebuia făcuta cu respectarea prevederilor legale speciale, având situațiile stabilite de art.117 llt. a-h din O.G.nr.92/2003, raportat tocmai la obiectul restituirii.

Date fiind aceste amănunte, pe care instanța de fond nu le-a avut în vedere, sau le-a avut dar le-a omis cu buna știința, rugam instanța de recurs sa le ia în considerare la soluționarea favorabila a recursului, implicit a cauzei, și sa admită excepția de inadmisibilitate invocata, reținând faptul ca procedura speciala de restituire rezulta din coroborarea prevederilor art.117, ale art.33 din O.G.nr.92/2003 și ale pct.2 din Anexa 1 la O. nr.1. și ea trebuie parcursa înainte de introducerea acțiunii.

A., învederează instanței de recurs ca cererea este inadmisibila, în condițiile în care legislația noastră speciala prevede ca obligația restituiri acestor sume subzista numai în baza legii, or, în speța, temeiul restituiri îl reprezintă Programul de concediere colectiva.

II. Prin admiterea cererii de chemare în judecata, astfel cum a fost formulata și completata, instanța de fond a considerat, în mod greșit, susținem noi, ca A. N. DE A. F. este obligata sa restituie reclamantului o suma de lei care reprezintă impozit pe venit ce nu i-a fost reținuta niciodată, în mod direct, de către instituția noastră.

Recurenta susține că nu este de acord cu aceasta susținere a instanței de fond, întrucât aceasta a interpretat în mod greșit temeiul legal, preluând noțiunea de plați compensatorii pe care intimatul reclamant și intimata parata se

O. P. SA au folosit-o în formularea acțiunii și a cererii de chemare în garanție.

A., în considerentele sentinței civile nr.417/2012, instanța de fond a reținut, în mod greșit, aplicabilitatea art.55 alin.4 lit. j din L. nr.5. privind C. fiscal(in vigoare și în forma de la data , care consacra faptul ca sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de munca au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile. în înțelesul impozitului pe venit.

In prezenta cauza, prevederile legale sus menționate nu au aplicabilitate, deoarece chiar instanța de fond a reținut, în considerentele sentinței civile recurate pagina 8, penultimul si ultimul paragraf) ca, "În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin H. C. de A. al P. SA din data de (...) și respectiv (...), în temeiul prevederilor ari. 65-67 și ari. 73-75 din L. nr. 53/2003 - C. muncii, a fost emisa Decizia nr.77 din (...) privind încetarea contractului individual de munca al reclamantului.

Potrivit art. 6 al menționatei decizii, valoarea neta a indemnizației de concediere acordata salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 15.947 lei (RON)."

A., solicită să se retină ca, instanța de fond, în mod greșit, a reținut aplicabilitatea art.55 alin.4 lit.i din L. nr.5. privind C. fiscal, deoarece salariatul concediat a primit compensații sub forma de indemnizație de concediere, iar acestea s-au calculat raportându-se nu la salariul mediu net pe unitate așa cum era prevăzut în art.55 alin.4 lit. i din L. nr.5. privind C. fiscal, ci cu respectarea prevederilor art.50 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivelul SC P. SA, completat cu prevederile Planului Social.

In realitate, instanța de judecata a refuzat aplicarea unei legi în vigoare, în speța, a dispozițiilor art.55 alin.2 lit.k) din C. fiscal coroborate cu dispozițiile punctului 68, lit. I) din Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind C. fiscal, aprobate prin H. nr. 4., cu modificările și completările ulterioare, care prevăd ca sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor si, în consecința, sunt supuse impozitării.

A., art. 55 alin. 4 lit.j) din C. fiscal reglementa instituția plaților compensatorii definite de OUG 9., în art. 28, ca fiind sume neimpozabile, în timp ce HG nr. 4. pct. 68 lit. I) reglementează instituția compensațiilor bănești individuale, definite ca venituri asimilate salariilor.

In demersul instanței de a soluționa prezenta cauza consideră necesar faptul de a nu fi calificate "compensațiile bănești individuale" ca fiind același lucru cu "plățile compensatorii".

A., solicită sa se aibă în vedere următoarele considerente:

- plățile compensatorii sunt definite de legiuitor prin art.28 din OUG nr.9. privind protecția sociala a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, ca fiind "sume neimpozabile al cărui cuantum lunar este egal cu salariu mediu net pe unitate, realizat în luna anterioara disponibilizării";

- compensațiile bănești sunt sume asimilate veniturilor salariale, lor aplicându-se prevederile de impunere fiscala, prevăzute de art.55 alin.2 lit.k) 7 din C. fiscal și de pct.68 1.) din Normele metodologice de aplicare a C. fiscal. aprobate prin H. nr. 4412004, conform căruia:

"Compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de munca, reprezintă venituri asimilate salariilor";

- Programul de concediere colectiva stabilește la art.6, "salariatul concediat va primii compensații sub forma de indemnizație de concediere cu respectarea prevederilor art.50 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul SC P. SA, completat cu prevederile Planului Social ";

- totodată, potrivit dispozițiilor art. 42 din OUG nr. 9. privind protecția sociala a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, "societățile comerciale, societățile și companiile naționale, precum și regiile autonome sau alte unități aflate sub autoritatea administrației publice centrale sau locale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, compensații bănești individuale, în condițiile și cuantumurile prevăzute în contractele colective de munca".

Prin urmare, rugam instanța de recurs sa constate ca dispozițiile art.55 alin.4 lit. j din C. fiscal precum și cele ale pct. 68. lit. I) din Normele de aplicare ale C. fiscal, aprobate prin HG. 4., nu se refera la același termen. nu sunt contradictorii, ci fiecare, în parte, reglementează situații juridice diferite și tratamentul fiscal al acestora.

A., ținând seama de considerentele legale mai sus invocate, de definițiile date de legiuitor celor doua noțiuni de plăti compensatorii și compensații bănești, suficient de explicit și clar prezentate, arată că SC O. P. SA și intimatul reclamant, în intenția sa de a induce în eroare instanța, folosește greșit în cererea de chemare în garanție și în acțiunea formulata. noțiunea de plăti compensatorii. în speța fiind vorba de compensații bănești sub forma de indemnizație de concediere, achitate cu respectarea cu respectarea prevederilor art.50 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivelul SC P. SA, completat cu prevederile Planului Social și a punctului 68 lit.1 din Normele de aplicare ale C. fiscal, aprobate prin HG. 4..

Prin urmare, arată instanței de recurs ca prevederea legala menționata stabilește caracterul neimpozabil al plaților compensatorii doar daca aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și finanțate din buget.

per a contrario, în spata de fata, este vorba de compensații bănești acordate sub forma de indemnizație de concediere, care au fost plătite către reclamant de către intimate parata se O. P. SA, ele fiind considerate venituri asimilate salariilor și ca atare fiind impozitate.

Prin programul de concediere colectiva, elaborat de către SC O. P. SA, astfel cum a reținut instanța de judecata, s-a stabilit ca, salariatul concediat va primii compensații sub forma de indemnizație de concediere cu respectarea prevederilor art. 50 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivelul SC P. SA, completat cu prevederile Planului Social.

A., intimata parata SC O. P. S.A a acordat compensații bănești individuale, sub forma de indemnizație de concediere, către personalul disponibilizat, din fonduri proprii, în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de munca, aceste plăti fiind considerate venituri asimilate salariilor și în consecința fiind supuse impozitarii.

Dispozițiile punctului 68, lit 1) din Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind C. fiscal, aprobate prin H. nr. 4., cu modificările și completările ulterioare, prevăd fără echivoc care sunt veniturile asimilate salariilor:

"68. Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de munca, precum §i orice sume de natura salariala primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se refer a, și care sunt realizate din:

I) compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibiliza te prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de munca ".

În consecința, veniturile obținute de către persoanele disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederile art. 57, alin. 2, lit. b din L. nr. 5. privind C. fiscal.

Având în vedere dispozițiile legale invocate, este evident faptul ca nu se justifica restituirea sumelor solicitate cu titlu de impozit pe salariu, întrucât s-a procedat corect la calcularea. reținerea și virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor, în spata, impozitarea compensațiilor bănești individuale fiind în concordanta cu dispozițiile legale menționate mai sus.

III. Referitor la obligarea A.-D. la plata dobanzii legale aferenta sumei de

3038 lei, de la data retinerii impozitului și pana la data restituirii efective, solicitam instantei de recurs sa admită prezentul recurs, sa modifice sentința recurata, avans în vedere următoarele:

Prin acțiunea introductiva, intimatul reclamant nu a solicitat obligarea la plata dobanzii lega le aferenta sumei achitata de către intimata parata SC O. P.

SA, dar cu toate acestea instanța de fond a acordat dobânda legala.

Prin urmare, solicită sas se retină ca, intimatul reclamant si-a întregit cererea de chemare în judecata, după mult timp de la data formulării cererii de chemare în judecata, solicitând actualizarea cu dobânda de referința și ignorând dispozițiile art.132 alin.1 Cod procedura civila și art.134 Cod procedura civila.

A., dispozițiile art. 132 alin.1 Cod procedura civila prevăd ca, "La prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru intregirea sau modificarea cererii precum și pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării."

Totodata, dispozițiile art.134 Cod procedura civila prevăd ca "E. socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii."

In același context, solicită sa se constate ca, intimatul reclamant nu a solicitat actualizarea sumei solicitate cu dobânda de referința, de la data retinerii sale și pana la data achitării efective, prin cererea de chemare în judecata formulata inițial.

Totodată, mai arată ca, nu i-a fost comunicata, de către instanța de fond, cererea completatoare formulata de către intimatul reclamant. prin care a solicitat, ulterior, dobânda legala, fiind evident ca nu a fost respectat principiul contradictorialității.

Având în vedere motivele invocate și reținând ca s-a solicitat dobânda legala printr-o precizare ulterioara de acțiune, despre care nici instanța de judecata nu indica concret data la care s-a depus aceasta, ca data a formulării cererii de întregire a acțiunii, va rugam sa admiteți prezentul recurs și sa dispuneți modificarea sentinței recurate, iar pe cale de consecința, va solicitam sa respingeți aceasta cerere privind actualizarea sumei solicitate cu dobânda legala. de la data retinerii sale și pana la data achitării efective, ca tardiv formulata.

A., arată că dispozițiile art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata, cu completările și modificările ulterioare, care prevăd ca: "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la ari.117 alin.2 sau la ari.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".

Prin urmare, nici una dintre condiții nu este îndeplinita în cauza, respectiv cererea privind acordarea de dobânda nu a fost adresata organului fiscal, ci direct instantei de judecata.

Prin urmare, arată ca, solicitarea de acordare a dobânzii, întemeiata pe dispozițiile art.124 alin.2 și art.120 din O.G.nr.92/2003 privind C. de procedura fiscala, este inadmisibila.

În ceea ce privește acordarea dobânzilor legale, consideră ca, dispozițiile art.9 din O.G. nr.13/2011 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, ar fi fost aplicabile în prezenta speța, potrivit cărora:

"Dobânzile percepute sau plătite de B. N. R., de bănci, de C. de E. și C. C. -

S., de organizațiile cooperatiste de credit și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementari specifice".

In acest sens, potrivit ari. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata, cu completările și modificările ulterioare "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la ari. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor". Insa, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile stabilite pentru restituirea sumelor, dispozițiile sus menționate, privind acordarea dobânzilor, nu își găsesc aplicabilitatea în speța.

În ceea ce privește cererea formulata, învederează ca restituirea de sume de la buget, la cerere, se va realiza în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr.

92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unor dispoziții legale.

A., solicită instanței de judecata sa retina ca nu sunt îndeplinite condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare, pentru restituirea sumelor solicitate și ca atare dispozițiile legale privind acordarea dobânzilor prevăzute de art.124 din O.G. nr.92/2003, nu își găsesc aplicabilitatea în prezenta speța.

De asemenea. Solicită să se retină ca, în prealabil. intimatul reclamant nu formulat o cerere prin care sa solicite acordarea dobânzilor. în conformitate cu ultima teza a ari. 124 alin. (1) din O.G. nr. 9212003 privind C. de procedura fiscala. republicata, cu completările și modificările ulterioare.

A., solicită să se observe ca, nu exista obligația de restituire a sumei de

3083 lei, aceasta plata fiind în concordanta deplina cu dispozițiile legale în vigoare la acea data și ca atare nu se justifica cererea formulata de către intimatul reclamant cu privire la acordarea . dobânzilor legale.

Ca atare arată că instanța de fond, în mod greșit, a dispus obligarea la plata dobânzii legale aferenta sumei de 3.448 lei, ignorând cu desăvârșire ultima teza a art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata, cu completările și modificările ulterioare.

IV. In ceea ce privește obligarea la plata sumei de 1.190 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecata, solicitam onoratei instanțe de recurs sa constate ca în mod neîntemeiat, instanța de fond a considerat ca sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 Cod proc.civila.

Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa prin aceasta trebuie ca parte care a pierdut procesul sa se afle în culpa procesuala sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.

O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de fata nu se încadrează în aceasta categorie.

De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina acesteia pentru ca sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecata.

Mai mult, cheltuielile privind angajarea unui aparitor, cele privind administrarea probatoriului , sunt cheltuieli obișnuite și nu se pot imputa părții adverse, așa cum s-a subliniat și în practica judiciara: "când o parte provoacă prin apărarea sa cheltuieli deosebite, ele urmează a fi suportate numai de ea, daca cade în pretenții «: T. Suprem, secția civila decizia nr. 1410/1976; Tratatul teoretic și practic de procedura civila, V. C.

În concluzie, având în vedere considerentele mai sus expuse, solicită să se admită recursul ca fondat și să se dispună modificarea, pentru nelegalitate a sentinței atacate, cu consecința respingerii acțiunii intimatului reclamant ca neîntemeiata.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de (...) reclamanta V. M. D. solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca inadmisibil, neîntemeiat și nelegal, soluția instanței de fond fiind întemeiată și temeinic motivată, cu obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare reclamanta arată că prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A., astfel că susținerile acesteia că nu s-a motivat respingerea excepției este nefondată.

Ținând cont de raționamentul instanței de fond, aceasta a admis excepția lipsei calității pasive a S. O. P. S. deoarece aceasta a acționat doar ca un mandatar, în sensul ca a reținut impozitul și l-a virat către recurenta pârâtă, neexistând nici o îmbogățire a acesteia.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție formulată de recurentă, instanța de fond a respins-o, deoarece acesta a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art.117 din O.G. nr. nr. 92/2003, în sensul că a formulat o cerere de restituire a impozitului către D. G. a F. P. B.-N..

Reclamanta mai arată că prin decizia de încetare a contractului individual de muncă, valoarea netă a indemnizației de concediu a fost stabilită potrivit art.50 din contractul colectiv de muncă, iar potrivit fișei fiscale, acest venit reprezintă baza de calcul pentru impozitul calculat și reținut. Cu toate că P. a susținut că a acordat intimatului reclamant în totalitate salariile compensatorii și că ar fi virat impozitul către recurentă pârâtă, acest impozit nu se datora, potrivit art.55 alin.4 lit.j din L. nr. 5..

În ceea ce privește obligarea recurentei la plata dobânzii legale aferente impozitului reținut în mod nejustificat, arată că reclamantul a solicitat aceste dobânzi în fața instanței de fond, dar potrivit art.132 (2) pct. 2 C. „cererile nu se socotește modificată …când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii";.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 25 octombrie 2012 pârâta SC O. P. S. B., solicitând respingerea recursului declarat de parata-recurenta A. N. de A. F. (A.N.A.F.) ca nefondat; cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod pr.civ.

În motivare arată că prin recursul declarat în cauza parata recurenta critica hotărârea instanței de fond , pentru nelegalitate solicitând modificarea acesteia cu consecința respingerii acțiunii intimatului ca neîntemeiata.

Totodată recurenta critica hotărârea instanței de fond și sub aspectul soluționării excepțiilor lipsei calității procesuale pasive aparatelor D.-BN, AFP B. și SC O. P. SA, și a excepției inadmisibilității acțiunii invocata de parata A. , susținând în esența ca pe de-o parte instanța de fond nu a motivat soluția pronunțata cu privire la aceste excepții, iar pe de alta parte ca soluția pronunțata este greșita.

În opinia acesteia recursul declarat în cauza este nefondat, ca atare solicită respingerea lui pentru motivele pe care le vom expune mai jos.

• o prima critica adusa hotărârii instanței de fond a vizat lipsa motivării soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a D.-BN, AFP B. și SC O. P. SA, pe de-o parte, precum și greșita soluție pronunțata cu privire la aceste excepții, raportat la disp. art. 304 pct.9 Cod pr.civ.

Apreciază ca în ceea ce privește soluția instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a SC O. P. SA, instanța de fond a efectuat o ampla motivare a acesteia. în mod corect a reținut instanța de fond în considerentele hotărârii, faptul ca : în raportul juridic astfel creat, " reclamantul are calitatea de C. a impozitului pe venituri de natura salariala( conform art. 39-

41 din C. fiscal), iar A. este CRE.ORUL FINAL al acestor contribuții bugetare ca și componente ale bugetului general consolidat, în timp ce parata SC O. P. SA are doar calitatea de P., respectiv de M. L. al autorităților fiscale care efectuează operațiunile de calcul, reținere și virare la bugetul de stat a sumelor pretinse a fi restituite în prezenta cauza ... ".

Reținerea sumelor de bani reprezentând impozit pe salarii este o operațiune pe care unitatea o efectuează în calitate de mandatara a bugetului de stat. P. judiciara s-a pronunțat de altfel, constant în acest sens.

Obligația angajatorului, impusa imperativ de lege ( în prezent art. 58- C.

Fiscal-L.5.), de a calcula și retine lunar impozitul aferent veniturilor salariale ale fiecărui salariat, datorat de acesta din urma și de a-l vira la bugetul de stat da expresie nu unui raport de munca, ci unui raport juridic de drept fiscal, raport juridic in sfera căruia se includ și raporturile juridice bugetare, ale căror subiecte sunt statul - prin organele financiare având atribuții specifice realizării veniturilor bugetare și contribuabilii-deci persoanele fizice sau juridice obligate sa plătească impozitele și sau celelalte venituri ale bugetului de stat. P. organele financiare cu atribuții specifice realizării veniturilor bugetare se număra și A. Mai mult decât atât activitatea de administrare a creanțelor bugetare se efectuează tot de către aceasta personal și prin instituțiile fiscale aflate în subordinea sa, fapt confirmat de altfel de dispozițiile art. 1 din C. de procedura fiscala, potrivit cărora " prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat se înțelege ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătura cu: a). înregistrarea fiscala; b). declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat ... "

In lumina acestor dispoziții este evident ca activitatea de administrare care include și declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor , contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, se realizează de către organele fiscale și nu de către angajator. A.e dispoziții sunt de natura a confirma faptul ca angajatorul în acest raport, acționează doar în calitatea sa de P., respectiv de M. al autorităților fiscale.

In temeiul dispozițiilor art. 58 Cod fiscal care instituie obligația angajatorului de a retine cu ocazia plății veniturilor salariale și de a vira la bugetul de stat contribuțiile cu reținere la sursa, societatea a reținut și virat la stat impozitul aferent plăților compensatorii, fapt necontestat de altfel de către recurenta. Evident ca în aceasta situație societatea nu putea fi obligata la plata impozitului în favoarea salariaților, atâta vreme cat el a fost virat la bugetul de stat. I.-o singura ipoteza societatea putea fi obligata la plata acestor sume către salariați și anume în situația în care reținea aceste sume și nu le vira la bugetul de stat.

In concluzie în mod corect a statuat instanța de fond în sensul ca " pretinsul drept de creanța asupra sumei reclamate se impune a fi valorificat împotriva organelor fiscale cărora le revine competenta de administrare a creanțelor bugetare de natura celor reținute de la contribuabil".

• în al doilea rând recurenta critica hotărârea instanței de fond , apreciind ca " în mod greșit s-a reținut ca valoarea sumelor compensatorii cuvenite reclamantului nu au determinat majorarea patrimoniului angajatorului se O. P. SA , fără ca aceasta sa evidențieze clar și fără echivoc, în baza căror probe administrate s-a ajuns la aceasta concluzie". În esența se susține ca nu s-ar fi făcut dovada faptului ca patrimoniul angajatorului nu ar fi fost majorat urmare a acestor stopaje la sursa.

Recurenta se afla intr-o grava eroare. Având în vedere aceste afirmații complet eronate care provin chiar de la o instituție fiscala, ne vedem datori a face o scurta prezentare a ceea ce înseamnă și ceea ce presupune stopajul/reținerea la sursa. A. potrivit dispozițiilor. art. 58 din C. fiscal " Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a retine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat .... ".

Principalele categorii de venituri pentru care exista obligația legala de a se calcula și retine obligațiile fiscale prin ,,stopaj la sursa" sunt:

- veniturile din salarii;

- veniturile asimilate salariilor;

- veniturile din pensii;

- veniturile din dividende, din jocuri de noroc, din premii, din dobânzi, din

- veniturile zilierilor, din convenții civile, din prestări de servicii, veniturile care sunt realizate cu caracter întâmplător;

- veniturile din alte surse, expres prevăzute prin lege.

Principalele obligat;; fiscale cu ,,stopaj la sursa" sunt:

- impozitul pe veniturile din salarii;

- impozitul pe veniturile asimilate salariilor;

- impozitul pe veniturile din pensii;

- impozitul pe veniturile din dividende, din jocuri de noroc, din premii, din dobânzi, din veniturile zilierilor, din convenții civile, din prestări de servicii, din veniturile care sunt realizate cu caracter întâmplător;

- impozitul pe veniturile din alte surse, expres prevăzute prin lege;

- contribuția pentru pensie;

- contribuția de sănătate;

- contribuția pentru șomaj

Reținere la sursa" care, în limbajul contribuabililor și al organelor fiscale

(dar și prin unele reglementari fiscale) se mai numește și "stopaj la sursa", înseamnă ca cel care are de plătit un venit, către o persoana fizica sau juridica, are obligația legala de a nu acorda venitul respectiv fără a calcula și retine obligații fiscale aferente.

În cazul în care nu se respecta aceasta dispoziție legala, obligațiile fiscale respective se vor suporta de către "plătitorul venitului", adica de cel care a achitat venitul fără a calcula și retine impozitul datorat. A. cum am menționat mai sus, societatea a reținut și virat la stat impozitul aferent plăților compensatorii, fapt necontestat de către recurenta. Evident ca în aceasta situație societatea nu putea fi obligata la plata impozitului în favoarea salariaților, atâta vreme cat el a fost virat la bugetul de stat.

„ Stopajul la sursa" trebuie înțeles ca stoparea, oprirea efectuării oricărei plați "la sursa de venit", adică la locul de unde se face plata venitului, pana nu se calculează și se reține impozitul datorat, în baza obligației legale pe care o are.

A., suma bruta a obligațiilor salariale pentru o societate constituie o cheltuiala.

A. cum a arătat mai sus în momentul acordării salariilor angajatorul este obligat sa efectueze următoarele rețineri: impozit pe veniturile din salarii, CAS salariat, CASS salariat și contribuția pentru șomaj. Potrivit dispozițiilor art. 58- Cod fiscal angajatorul are obligația de a calcula și de a retine acestor contribuții care constituie stopajul la sursa, "la data efectuării plății acestor venituri" ( adică la data plății salariilor). Așadar în momentul reținerii acestor contribuții angajatorul nu își diminuează cheltuielile cu salariile, ci automat își constituie obligația de plata către bugetul de stat, a contribuțiilor cu reținere la sursa. A. lucru înseamnă ca nici un moment societatea nu își majorează activul , întrucât stopajul la sursa este PARTE INTEGRANTA A CHELTUIELILOR SALARIALE. Or, cheltuielile diminuează activul nu il majorează.

In contextul în care însăși legea prevede în sarcina angajatorului obligația reținerii contribuțiilor ce formează stopajul la sursa, momentul nașterii acestei obligații precum și termenul de îndeplinire al acesteia, subscrisa nu avea și nu are obligația dovedirii unor fapte legalmente constatate, respectiv a unor fapte pe care legea le considera ca exista și care nu trebuie dovedite.

Mai mult decât atât necunoașterea legii de către organul fiscal nu poate fi invocata drept motiv de recurs (nemo censetur ignorare legem), respectiv de nelegalizate a hotărârii instanței de fond.

Prin prisma argumentelor expuse mai sus, apreciem ca soluția instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a se O. P. SA este legala și temeinica.

• O alta critica adusa instanței de fond vizează soluția de respingere a excepției inadmisibilității ridicata de parata A. fata de acțiunea introductiva și fata de cererea de chemare în garanție formulata de pârâtă.

Daca recurenta ar fi avut curiozitatea de a lectura atent considerentele hotărârii recurate, ar fi observat ca soluția de respingere a excepției inadmisibilității a vizat doar acțiunea introductiva. în ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulata de subscrisa , aceasta a fost respinsa ca efect al admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a SC O. P. SA.

Prin urmare critica adusa hotărârii instanței de fond cu privire la soluția greșit adoptata de respingere a excepției inadmisibilității invocata fata de cererea de chemare în garanție este neîntemeiata, în contextul în care cererea de chemare în garanție a fost respinsa ca efect al admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei.

Cu toate acestea, având în vedere susținerile recurentei din memoriul depus, sunt nevoiți sa aducă câteva lămuriri și cu privire la pretinsa inadmisibilitate a cererii de chemare în garanție. Cererea de chemare în garanție formulata și ulterior precizata de parata SC O. P. SA s-a întemeiat pe dispozițiile art. 60 CPC, care prevăd ca "partea poate sa cheme în garanție o alta persoana împotriva cărei ar putea sa se îndrepte , în cazul în care ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire".

Contrar susținerilor recurentei A. dispozițiile procedurale în vigoare nu limitează posibilitatea chemării în garanție doar la anumite materii. Dimpotrivă, acest art. 60CPC oferă temeiul recunoașterii principiului potrivit căruia aceasta instituție procesuala poate fi utilizata ori de către ori partea ar putea sa se îndrepte împotriva altei persoane cu o cerere în garanție sau despăgubire. Așadar scopul și utilitatea acestei dispoziții procesual civile consta în obținerea unui titlu executoriu care sa facă eficienta răspunderea solid ara instituita de textul menționat.

In concluzie necesitatea parcurgerii unei proceduri prealabile nu exista în situația în care paratul formulează o cerere de chemare în garanție pe cale incidentala.

In situația în care instanța ar admite cererea de chemare în garanție, și urmare a acesteia parata ar dori sa obțină acele sume de bani va trebui sa urmeze procedura prealabila, cu respectarea normelor procedurale fiscale.

Așadar procedura prealabila trebuia parcursa în situația în care s-ar fi pronunțat o hotărâre de admitere a cererii de chemare în garanție și implicit de obligare a chematei în garanție la plata despăgubirilor, în condițiile prevăzute la art. 117 lit.f C.P.F. . Potrivit acestor dispoziții se " restituie. la cerere. debitorului următoarele sume: cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau altor organe competente potrivit legii.

In ceea ce privește procedura prealabila instituita de L. nr: 5. a contenciosului administrativ, în speța aceasta poate fi cel mult o procedura subsidiara și ulterioara celei efectuata în baza normelor procesual fiscale. A. în situația în care organele fiscale refuza restituirea sumelor stabilite prin hotărârea judecătoreasca prin care s-a admis cererea de chemare în garanție, cel îndreptățit se poate adresa instanței de contencios administrativ abia după parcurgerea procedurii prealabile instituita de aceasta lege.

Evident ca în aceste condiții nu putem fi de acord cu ideea acreditata de parata A. potrivit căreia dispozițiile procesual civile privind instituția chemării în garanție, nu se aplica în materie fiscala. Complet eronat.

Si pe fond, hotărârea recurata este legala și temeinica.

A.ea sunt considerentele pentru care apreciem ca hotărârea recurata este legala și temeinica sub toate aspectele, impunându-se respingerea recursului declarat de recurenta A. ca nefondat:

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 octombrie 2012 pârâta D. G. a

F. P. B.-N. a solicitat admiterea recursului declarat ca fiind fondat, pe cale de consecință modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate ca fiind neîntemeiată.

În motivare arată că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală sub aspectul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și netemeinică și nelegală sub aspectul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. P. S., respectiv a admiterii acțiunii reclamantului, cu obligarea la restituirea impozitului pe venit și a dobânzii legale calculate de la data reținerii și până la restituirea efectivă.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Prin cererea introductivă, reclamanta V. M. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A. N. de A. F., D. G. a F. P. a jud. C., A. F. P. a mun. B. și SC P. SA, obligarea acestora la restituirea, către reclamant, a impozitului în cuantum de 3., reținut și plătit de către angajatorul SC P. SA, al cărui salariat a fost, pentru sumele compensatorii datorate ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă, în urma concedierilor colective.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că pentru sumele de bani încasate cu titlu de plăți compensatorii nu datorează impozit, astfel încât în mod nelegal SC P. SA a reținut suma de 3038 lei, cu acest titlu. Din această perspectivă, reclamantul, în finalul acțiunii, precizează în mod expres că această pârâtă ar trebui obligată la restituirea sumei de bani reținute cu titlu de impozit, în calitate de persoană care a reținut această sumă și care are dreptul să solicite recuperarea acesteia de la pârâtele de rd. 1-3.

Prin urmare, contrar celor menționate de către pârâta SC P. SA cu ocazia dezbaterilor asupra recursului și a celor menționate în petitul acțiunii, Curtea constată că, în principal, reclamantul a înțeles să solicite obligarea SC P. SA la restituirea sumei reținute cu titlu de impozit, precizarea acesteia fiind lipsită de orice echivoc. Și este normal să fie așa, reclamantul neavând vreun interes de a apela la parcurgerea unei proceduri fiscale, în condițiile în care consideră că pârâta SC P. SA, în calitate de fost angajator, a reținut și virat în mod greșit la bugetul statului o sumă cu titlu de impozit.

Pe de altă parte, Curtea constată că instanța de fond s-a considerat competentă să soluționeze pricina, apreciind natura juridică a litigiului cu care a fost investită ca fiind una de contencios fiscal, prin prisma faptului că sunt avute în vedere texte prevăzute de C. fiscal și de procedură fiscală și că angajatorul a acționat în calitate de mandatar al statului, efectuând reținerea prin stopaj la sursă.

În acest context, Curtea constată că obiect al litigiului de față îl constituie obligarea pârâtelor, inclusiv a SC P. SA, aceasta din urmă în calitate de fost angajator, la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit din cele datorate reclamantei cu titlu de plăți compensatorii ca urmare a încetării contractului individual de muncă și în baza contractului colectiv de muncă.

Or, este evident că plățile compensatorii au fost achitate foștilor salariați în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, fiind datorate salariaților la încetarea contractului individual de muncă datorate concedierilor colective. Prin urmare, orice pretenție în legătură cu aceste sume, inclusiv în ceea ce privește cuantumul datorat, este una în legătură cu încetarea contractului individual de muncă și, reprezintă deci un conflict de drepturi, în sensul dispozițiilor art. 266 C. muncii.

Pe de altă parte, este real că angajatorul are obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, în baza C. de procedură fiscală, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiv dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. f din C. muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii.

Prin urmare, obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii este una proprie, care derivă din C. muncii, astfel încât și din această perspectivă prezentul litigiu nu poate fi calificat decât ca unul de conflict de muncă.

De altfel, și Curtea Supremă de Justiție a decis, într-o speță, că cererea salariaților de restituire a impozitului reținut de către angajator din salariu reprezintă un litigiu de muncă, salariul având în primul rând o componentă juridică și apoi una materială (a se vedea decizia nr. 1816/(...)).

Aceleași rațiuni se aplică și în prezentul litigiu, în care se pune în discuție, practic, dacă reclamanta a încasat întreaga sumă la care avea dreptul cu titlu de plăți compensatorii.

A accepta ideea că orice cerere care vizează obligarea angajatorului la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit și contribuții ar fi una de contencios fiscal, doar pe considerentul că în soluționarea acestei cereri se impun a fi analizate texte din C. fiscal sau de procedură fiscală și că reținerile se fac prin stopaj la sursă ar conduce la concluzia că litigiile de muncă vizează doar salariul net, ceea ce contravine dispozițiilor art. 266 C. muncii. De altfel, ceea ce negociază salariatul este salariul de bază, respectiv salariu brut, care este și înscris în contractul individual de muncă și nu venitul net, prin urmare orice contestație cu privire la cuantumul pe care angajatorul înțelege să îl plătească reprezintă un conflict de muncă și nu unul de contencios fiscal.

Pe de altă parte, astfel cum s-a evidențiat anterior, reclamantul este, în realitate, nemulțumit de cum a înțeles angajatorul SC P. SA să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există nici o rațiune de a califica acest litigiu ca fiind unul de contencios fiscal și de a obliga fostul salariat să parcurgă procedura anevoioasă prevăzută de C. de procedură fiscală.

În consecință, Curtea constată că în mod greșit litigiul a fost tranșat de T. B.-N., ca instanță de contencios administrativ, în realitate acest litigiu fiind unul de dreptul muncii, care trebuia soluționat de instanța specializată în această materie și în compunerea prevăzută de lege.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul declarat de pârâtă este întemeiat, fiind incident motivul de casare de ordine publică prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, care atrage casarea în întregime a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.

PENTRU A.E MOTIVE, ÎN NUMELE L.,

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâta A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 417 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)** al T.ui B. N., pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la T. B.-N. - complet litigii de muncă și asigurări sociale.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

D. P. A. I. A. C. I. M. N. ȚÂR

Red. C.I./dact.V.R

2 ex/(...)

Jud, fond B. L. T.

Decizia nr. 8710/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 8710/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal