Decizia nr. 8881/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI COMERCIAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 8881/2012

Ședința publică din data de 01 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: A. A. M.

M. B. GREFIER: M. V.-G.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta- pârâtă A. F. P. A M. C.-N., împotriva sentinței civile nr. 6043 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu intimatul- reclamant P. D. și intimata- chemată în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control și impozite - taxă de poluare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul intimatului- reclamant P. D., avocat R. C. din Baroul Cluj cu delegație în substituirea avocatului C. C. din Baroul Arad, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatul- reclamant P. D., recurenta - pârâtă A. F. P. a M. C.-N. și intimata- chemată în garanție A. F. pentru M..

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, recurs.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Reprezentantul intimatului- reclamant P. D., avocat R. C. depune la dosar dovada înmatriculării autoturismului în România.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul intimatului- reclamant P. D., avocat R. C. solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 6043 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Administratiei F. P. a mun. C.-N..

S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. D. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun.C.-N., jud.C. și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 3114 lei, reprezentând taxa de poluare și dobândă legală aferentă calculată de la data plății-(...) și până la restituirea integrală.

S-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M..

A fost obligată chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A.

F. P. a mun.C.-N. suma de 3114 lei, reprezentând taxa de poluare și dobândă legală aferentă calculată de la data plății-(...) și până la restituirea integrală.

A fost obligată pârâta A. F. P. a mun.C.-N. să plătească reclamantului suma de 1279,3 cheltuieli de judecată.

A fost obligată chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A.

F. P. a mun.C.-N. suma de 1279,3 cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. P. a mun. C.-N., că aceasta reprezintă entitatea juridică ce a încasat suma care se solicită a fi restituită în prezentul litigiu , generându-se astfel un raport juridic între reclamant și pârâtă.

Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. C.-N. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție, raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O. 5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. C.-N. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut, referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită cheltuieli de judecată, că acestea au fost acordate într-un cuantum excesiv în raport de munca avocatului și valoarea obiectului pricinii, și că nici nu ar putea fi obligată la plata cheltuielilor având în vedere lipsa sa de culpă, solicitând exonerarea sa deplină sau reducerea cuantumului acestora în conformitate cu art. 274 alin. 3 C. pr. civ.

În cauză a depus întâmpinare reclamantul intimat P. D. prin care a solicitat respingerea recursului (fila 8).

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. E. adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Dacă în privința muncii îndeplinite de avocat, Curtea nu găsește motive de reducere (cu toate că in abstracto cauza nu este una complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați - efortul,

„munca";, concrete pe parte de susținere nefiind mai prejos decât în alte tipuri de cauze), nu este mai puțin adevărat că valoarea pricinii nu este una semnificativă, iar cheltuielile de judecată solicitate la fond au totalizat o proporție importantă din valoarea capătului de cerere principal și din întreaga miză a procesului pentru reclamant.

Prin urmare, Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente consideră că un cuantum al cheltuielilor de judecată reprezentat de onorariul avocațial de

500 lei corespunde criteriilor legale.

În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9

C.pr.civ. rap. la dispozițiile. art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul declarat de A. F. P. T. împotriva sentinței civile nr.6043 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. pe care o va modifica în parte în sensul că va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță până la suma de

539,3 lei. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de A. F. P. T. împotriva sentinței civile nr.6043 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. pe care o modifică în parte în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță până la suma de 539,3 lei.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința de la 01 N. 2012.

Red.S.L.R./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: A. F. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 8881/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal