Decizia nr. 8882/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8882/2012
Ședința de la 01 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L. R.
Judecător A. A. M.
Judecător M. B.
Grefier M. V.-G.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta A. F. P. A M. DEJ împotriva sentinței civile nr.2505 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C., în contradictoriu cu reclamantul intimat M. C. C. și chemata în garanție A. F.
PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., invocă ca motiv de recurs de ordine publică tardivitatea cererii de revizuire, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2505 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. s-a admis cererea de revizuire formulată de reclamantul M. C. C. cu privire la sentința civilă nr. 3574/(...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), care a fost schimbată în totalitate în sensul că:
S-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul
M. C. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a M. Dej, și in consecință:
A fost obligată pârâta AFP Dej să restituie reclamantului suma de 4403 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorată.
S-a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei AFP Dej și la plata dobânzilor fiscale la această sumă.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 21,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
S-a admis cererea de chemare in garanție formulata de pârâta A. F. P. a M. Dej împotriva chematei in garanție A. F. pentru M..
A fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 4403 lei reprezentând taxa de poluare restituită reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, raportat la cauza T., sunt întrunite condițiile pentru revizuirea sentinței civile nr.
3574/(...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...).
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. DEJ calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O.
5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. DEJ prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, recurenta a contestat îndeplinirea condițiilor de restituire a taxei achitate, nefiind demonstrată incidența prevederilor comunitare.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 21 al. 2 din Legea nr.554/2004 „ constituie motiv de revizuire care se adaugă la cele prevăzute de C. de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar , reglementat de art. 148 al. 2, coroborat cu art. 20 al. 2 din Constituția României. C. de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare , care se face …. în termen de 15 zile de la pronunțare, la cererea temeinic motivată a părții… ";.Textul a fost declarat neconstituțional în ce privește termenul de declarare a revizuirii prin D. nr.1609/2010 a C. C. .
Conform art.147 alin. 1 din Constituție, "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".,astfel încât urmare a lipsei de reglementare în termenul stabilit textul declarat neconstituțional nu mai produce efecte juridice. T., nu se poate face abstracție că în cauză se pune în discuție o hotărâre irevocabilă, definitivă în accepțiunea C. E.D.O., și prin aceasta se pune în discuție principiul securității raporturilor juridice. A. principiu se opune printre altele, chiar în condițiile lipsei de reglementare din partea legiuitorului național, lăsării în suspensie a dreptului judecat printr-o hotărâre definitivă, prin posibilitatea contestării acestuia sine die prin intermediul căilor extraordinare de atac, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția E.D.O. și art. 21 din Constituția României.
Dreptul comun pentru cererea de revizuire reglementată de art. 21 din
Legea nr. 554/2004 îl constituie art. 322 și următoarele C.p.civ., care se aplică în mod corespunzător. În lipsa intervenției legiuitorului spre reglementarea termenului de revizuire pentru cazul arătat și spre respectarea principiului securității raporturilor juridice, Curtea consideră că în cauză este aplicabil termenul de revizuire cel mai favorabil și pentru motivul de revizuire cel mai asemănător reglementat de C. de procedură civilă, astfel că se va considera că revizuirea pe motivul prevăzut de art. 21 din Legea nr.554/2004 poate fi exercitată în termenul de 3 luni prevăzut de art. 324 alin. 3 C.p.civ. ce începe să curgă de la data publicării în Buletinul Oficial al Uniunii Europene a deciziei interpretative a T.F.U.E..
Cum hotărârea C.J.C.E. în cauza T. contra României a fost publicată în
Buletinul Oficial al Uniunii Europene la data de (...), iar termenul de 3 luni se constată că s-a împlinit în (...), cererea de revizuire promovată la (...) fiind, deci, peste termen, tardivă.
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9
C.pr.civ. rap. la dispozițiile. art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul declarat de pârâta A. F. P. DEJ împotriva sentinței civile nr.2505 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C., pe care o va modifica în sensul că va respinge ca tardivă cererea de revizuire.
PENTRU A.E MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr.2505 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C., pe care o modifică în sensul că respinge ca tardivă cererea de revizuire.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința de la 01 N. 2012.
Red.S.L.R./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: A. Ț.








