Decizia nr. 9/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 9/2012
Ședința ta de 15 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de reclamantul L. G. PRIN M. S. L. împotriva deciziei civile nr. 700 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., în contradictoriu cu pârâții C. LOCAL AL C. B., P. C. B. PRIN P., D. K. - consilier local, Ș. I. - consilier local, M. C. - consiler local, C. V. - consilier local, M. A. - consilier local, L. V.
- consilier local, B. V. - consilier local, M. L. - consilier local, Ș. V. - consilier local, C. F. - consilier local, B. T. - consilier local, K. B. - consilier local, având ca obiect - anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul
L. G. personal, identificat cu CI seria SX nr. 2., lipsind celelalte părți.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 319 al. 1 C., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Contestatorul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare.
Contestatorul arată că susține contestația în anulare așa cum aceasta a fost formulată și solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată și completată, apreciind că instanța de recurs a fost în eroare la momentul analizării probelor care existau la dosar, se confundă drumul european E
81, fost „drum județean 1310"; , denumit anterior „drumul țării"; cu un drum vecinal, care în realitate nu există Hotărârea consiliului local nr. 6/2009 a fost adoptată la aproximativ un an după efectuarea investițiilor pe proprietăți private.
Solicită anularea deciziei pronunțată de Curtea de A. C. și pronunțarea unei hotărâri prin care să se admită acțiunea și să se dispună anularea HCL 6/2009, ținând seama de probele existente la dosar și de aspectele evocate în completarea contestației. Totodată arată că solicită acordarea cheltuielilor judiciare.
Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 700 din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...) s-a respins recursul declarat de reclamantul L. G. împotriva sentinței civile nr. 1704 din 19 mai 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care a menținut-o în întregime.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sălaj în (...), reclamantul L. G. a chemat în judecată C. Local al C. B. și consilierii care au votat Hotărârea nr.
6/(...), pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acestei hotărâri, recunoscând dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului situat în Localitatea B., locul numit Ș. B., pentru care s-a eliberat titlul de proprietate 2./(...). În motivarea cererii reclamantul a susținut că, în mod nelegal P.ul comunei B., în martie 2008, a dispus construirea unui drum peste terenul proprietatea reclamantului, obținând autorizația de construcție 25/235/(...). A. drumului s-a realizat pe un alt traseu decât cel prevăzut în autorizația de construire, peste proprietățile private ale mai multor cetățeni.
Prin S. civilă nr. 1704 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L. G. împotriva pârâților: 1. C. LOCAL AL C. B.; 2.
D. K.; 3. Ș. I.; 4. M. C.; 5. C. V.; 6. M. A.; 7. L. V.; 8. B. Vilhelm; 9. M. L.; 10. Ș. V.; 11. C. F.; 12. B. T. și 13. K. B.. Pârâții 2-13, consilieri locali cu sediul procesual la sediul pârâtei 1, având ca obiect anulare Hot. C.L. B. nr. 6/(...) și recunoașterea dreptului de proprietate. S-a respins cererea pârâtei 1 pentru cheltuieli de judecată.
La (...) I.C.C.J. a suspendat soluționarea cauzei în urma cererii de strămutare formulată de reclamant, întemeiat pe dispozițiile art. 40 al. 2
C.p.c. (f.19). Prin Încheierea 3804/(...) (f.22) cererea de strămutare a fost admisă, cauza fiind repartizată T.ui M..
Prin Încheierea 1963/(...) (f.38) Tribunalul Sălaj s-a desesizat și a trimis dosarul la Tribunalul Maramureș, unde acesta a fost înregistrat sub nr. (...) în (...).
Prin Încheierea din (...) (f.62-63) a fost respinsă cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, cu motivarea că nu sunt întrunite condițiile cerute pentru luarea acestor măsuri, conform prevederilor art. 15 din Legea 554/2004 modificată privind contenciosul administrativ. Prin aceeași încheiere a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei și a P.ului, care au figurat în calitate de pârâți în cererea introductivă la instanță. Încheierea nu a fost atacată de nici una dintre părți, devenind irevocabilă.
Prin Hotărârea nr. 6/(...) (f.32) adoptată de C. Local al C. B. s-a dispus completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei B. cu o porțiune de teren inclusă la categoria „. vicinale";, aferentă parcelei 65 a, în lungime de 1,7 km, în locul numit „. - B. paralel cu drumul european DE-81.
La hotărârea de mai sus s-a întocmit anexa din (...), depusă în copie la fila 15, din care rezultă că înainte de a fi inclus în domeniul public al comunei, terenul dobândit în 1991 potrivit Legii 18/1991 a format proprietatea privată a comunei B.
Cu privire la faptul dacă a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamantului, respectiv dacă acesta a fost vătămat intr-un drept al său, pentru a fi aplicabile prevederile art. 1(1) din Legea 554/2004 modificată privind contenciosul administrativ, se rețin următoarele:
Din expertiza topografică întocmită de ing. M. I. (f.86-96) la cererea reclamantului, s-a reținut că fiecare dintre părți a indicat un amplasament diferit pentru terenul în litigiu. În anexa 1 (f.92) este redată voința reclamantului, iar în anexa 2 (f.93)este redată voința pârâților.
Reclamantul are titlul de proprietate nr. 23134/79853/(...) (f.10) unde figurează printre alte parcele și una de 5.600 mp, ca fiind prezentă în locul numit Ș. B. R. la suprafața de 5.600 mp, trecând la măsurători, conform limitelor indicate de reclamant s-au găsit doar 4.833 mp, deci cu 767 mp mai puțin decât în titlu. Măsurând după limitele încălcate de pârât s-au găsit 5.728 mp, cu o diferență în plus de 128 mp. A. după CF 639 B. nr. top
1088 în suprafață de 5.036 mp (f.12) care a aparținut antecesorilor reclamantului, dobândit prin cumpărare în 1938 nu a putut fi reconstituit datorită modificărilor survenite în timp asupra limitelor de proprietate (pg. 4 din expertiză - f. 89).
Nu a existat un plan de amplasament cu ocazia punerii în posesie conform Legii 18/1991 modificată, deși trebuia să existe un plan de parcelare, conform prevederilor art. 32-36 din HG 1172/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate și punere în posesie a proprietarilor, în vigoare la data când reclamantul a primit titlul de proprietate, în prezent abrogat.
Prin sentința civilă 3633/(...) (f.164-165) pronunțată de Judecătoria
Oradea în dosarul (...), ramasa irevocabila, titlul de proprietate al reclamantului a fost recunoscut doar pentru 5.036 mp, fiind anulat pentru diferența de 564 mp, până la 5600 mp. D. vicinal în litigiu este situat la capătul tarlalelor. A fost folosit de proprietari pentru exploatarea terenurilor avute în proprietate. Anularea partiala a TP nr. 23134/79853/(...) s-a solicit tocmai in considerarea litigiului cu privire la porțiunea de drum vicinal care ar trece peste terenul recurentului.
Față de probatoriul administrat de prima instanță referitor condițiile emiterii hotărârii de consiliu local atacate și la destinația de drum vicinal, la concluziile raportului de expertiză, la depozițiile martorilor și la celelalte înscrisuri administrate recursul apare ca fiind nefondat.
Reclamantul nu a făcut dovada că i-a fost încălcat dreptul de proprietate. Prin acțiunea introductivă, reclamantul precizează ca temei juridic al demersului faptul că este titularul dreptului de proprietate asupra terenului înscris în titlul de proprietate Nr. 2. din 2002 pe baza. certificatului de moștenitor. Mai menționează faptul că acest teren este identificat prin date de carte funciară cu CF nr. 639 top 1088 B., al cărui proprietar a fost bunicul acestuia . Curtea constată faptul că pretențiile reclamantului se limitează la limitele de proprietate înscrise în CF, astfel cum au fost consfințite prin S. civilă nr. 3. pronunțată de Judecătoria Oradea, prin care a fost dispusă reducerea suprafeței înscrise în titlul de proprietate al antecesorului pârâtului la limita suprafeței înscrise în CF nr.
639 top 1088 B. Proprietatea reclamantului a fost consfințită prin T. de proprietate nr. 2., astfel cum a fost modificat prin S. civilă nr. 3., rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului conform Deciziei civile nr. 4. ambele pronunțate în Dosar nr. (...), în sensul stabilirii proprietății la suprafața de 5054 mp.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare L. G. solicitând anularea deciziei nr. 700/(...) a Curții de A. C. pentru următoarele considerente:
Instanța de judecată nu a studiat: titlul de proprietate nr. 2. eliberat la
(...) pe numele antecesorului contestatorului, procesul-verbal de punere în posesie nr. 595/(...), certificatul de moștenitor nr. 1., extrasul CF cu nr. topo
1088 din care rezultă faptul că bunicul contestatorului este proprietar tabular, HCL B. nr. 6/(...), HCL B. nr. 1117/(...), procesul-verbal de ședință din (...), raportul expertizei dispuse de către Tribunalul Maramureș efectuată de către expertul topo M.u I.
De asemenea, instanța nu a solicitat procesele-verbale de punere în posesie de la O. de C. și P. I. S., procesele verbale de punere în posesie și titlurile de proprietate aparținând numiților Pop V., N. V., B. M., B. E., M. F.
Toate documentele menționate se află în dosarul nr. (...) al Curții de A.
C., astfel încât decizia contestată nu poate fi decât rezultatul unei greșeli materiale ce se impune a fi remediată.
La termenul de judecată din data de (...) contestatorul L. G. a depus la dosar o completare la contestația în anulare apreciind că dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale constand in acea, drumul european nr: E81 fost "drum judetean, " "drumul tarii" este confundat cu un "drum vecinal" care in fapt nu exista, probat cu actele de la dosar; A. administratv atacat in instanta, in fapt este o deposedare de proprietate a mea, si interzicere a acesului direct la drumul european E 81, drept pe care toti vecinii il au nevatamat, respectiv parcele de 2800 m.p. sau
5600, m.p. cum au fost parcelate conform actelor topografice, fapt pentru care contestatorul pe drept este vatamat in dreptul de proprietate si de acces la un drum public,
In drept s-au invocat dispozitiile art.317-321 C. Proc civ.
Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate,
Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. 1 teza a II-a C. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Datorită faptului că ne aflăm în prezența unei căi extraordinare de atac de retractare, motivele pentru care poate fi cerută și eventual admisă o contestație în anulare sunt strict și limitativ prevăzute de lege, neputând fi extinse și la motive ce țin de greșita apreciere a probelor sau de aplicarea legii, acestea din urmă fiind motive de reformare a hotărârii posibile doar în recurs.
În sensul textului citat anterior prin greșeală materială se înțelege o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată.
Legea are în vedere exclusiv greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. Nu s-a urmărit prin reglementarea acestei instituții juridice să se deschidă părților calea unui recurs la recurs care să fie soluționat de aceeași instanță sub motivul că s-a stabilit eronat starea de fapt.
O greșeală în aprecierea probelor, așa cum invocă în speță contestatorul, datorită căreia situația de fapt reținută de instanță ar fi eronată este o greșeală de fond care nu poate fi valorificată pe calea prevăzută de art. 318 C.
Interpretarea într-o anumită manieră a actelor de proprietate invocate de către contestator - titluri de proprietate, procese-verbale de punere în posesie, extrase de CF, precum și aprecierea unui drum ca fiind drum județean sau drum vecinal sunt chestiuni ce țin de o judecată în fond care nu mai poate fi realizată pe calea contestației în anulare.
Față de aceste considerente, raportat la dispozițiile art. 320 C. Curtea va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de L. G. împotriva deciziei civile nr. 700/(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de L. G. împotriva deciziei civile nr. 700/(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, (...).
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.recurs: S.Al H., D.M., G.A.N.
Jud.fond: Ștefan Szaitz