Decizia nr. 9102/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ S. A II-A CIVILĂ,

DE C. A. ȘI F.

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 9102/2012

Ședința din data de 07 N. 2012

PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursurilor declarate de reclamantul S. V. și pârâta U. S. H. împotriva sentinței civile nr. 3130 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtul C. Ș. PENTRU E. I. ȘIMLEU S., având ca obiect - excepție nelegalitate act administrativ.

Componența prezentului complet de judecată a fost modificată prin H. C. de C. al C. de A. C. nr. 25 din data de 21 iunie 2012.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurentul- reclamant prin avocat S. I., în substituirea d-nei avocat I. D. A., care depune la dosar delegație de substituire din (...), lipsind celelalte părți litigante.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C., raportat la art.21 din Constituție, art.4 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta recurentului-reclamant solicită admiterea recursului declarat sentinței civile nr. 3130 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, casarea în întregime a sentinței recurate și reținerea cauzei spre rejudecare cu consecința respingerii excepției de nelegalitate invocată de C. pentru E. I. Ș.l S. ca nefondată, pentru motivele evocate în memoriul de recurs.

Susține apărătorul recurentului că deși instanța de fond a fost învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate, prin sentința pronunțată și care face obiectul prezentului recurs acesta și-a depășit limitele învestirii, pronunțându-se asupra unui litigiu de muncă care a făcut obiectul dosarului nr. (...) și a cărei hotărâre, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost pusă în executare.

Astfel prin sentința pronunțată instanța de fond a dispus respingerea ca nefondată a acțiunii formulată de reclamantul S. V., a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la recunoașterea calității de profesor, a respins capetele de cerere privind acordarea drepturilor salariale ca profesor, a admis cererea reconvențională a pârâtului-reclamant reconvențional C. Ș. PENTRU E. I. ȘIMLEU S. și a dispus obligarea reclamantului pârâta la plata sumei de 6319 lei. Totodată a constata nelegalitatea adeverinței nr. 815/2009 emisă de U. S. H. pe numele reclamantului.

Din această perspectivă sentința pronunțată este rezultatul unei grave erori judiciare.

De asemenea eronat este și modul în care instanța de fond a înțeles să soluționeze excepția de nelegalitate, raportat la împrejurarea că prin sentința civilă nr. 3. pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...) instanța a admis cererea reclamantului privind obligarea Universității S. H. la eliberarea diplomelor de licență, sentință în cuprinsul căreia se face referire la adeverința a cărei anulare se solicită, în sensul că instanța a reținut faptul că adeverința eliberată de F. de P.-P. din B. din cadrul Universității S. H. constituie o recunoaștere a faptului că reclamanții au urmat studiile pe care U. S. H. le-a organizat la forma de învățământ la distanță și calitatea de licențiat înscrisă în adeverință.

Se mai menționează faptul că sentința nr. 3. a fost menținută de Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 1., prin respingerea recursului promovat de către M. E., T. și S.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului declarat de către reclamant, fără acordarea cheltuielilor judiciare.

În privința recursului formulat de către pârâta U. S. H. reprezentanta recurentului solicită a fi admis, apreciind că acesta este întemeiat.

Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 3.130 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului S. V. împotriva pârâtului C. Ș. PENTRU E. I. ȘIMLEU S. pentru a se constata că reclamantul are calitatea de profesor cu studii superioare, licențiat în științe ale E. în urma examenului de licență din sesiunea iulie 2009 la F. de P.-P. din B. - Specializarea P. din cadrul

Universității S. H.

S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la recunoașterea calității reclamantului de profesor cu studii superioare și încadrarea acestuia pe post de profesor cu studii superioare începând cu luna septembrie 2009.

S-a respins ca nefondate capetele de cerere privind acordarea drepturilor salariale ca profesor cu studii superioare către reclamant începând cu luna iunie

2010 și pentru obligarea pârâtului la operarea în carnetul de muncă al reclamantului a modificărilor ce ar fi rezultat în cazul admiterii acțiunii acestuia.

S-a admis cererea reconvențională a pârâtului - reclamant reconvențional C. Ș. pentru E. I. și s-a dispus obligarea reclamantului-pârât reconvențional S. V. la plata către acesta a sumei de 6.319 lei reprezentând drepturi salariale încasate nelegal în perioada (...)-(...), reprezentând diferența dintre drepturile salariale pentru funcția de profesor cu studii superioare și funcția de învățător.

S-a constatat nelegalitatea adeverinței nr.815 din (...) emisă de U. S. H. pe numele reclamantului S. V.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. V. solicitând instanței admiterea acestuia, casare hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună respingerea excepției de nelegalitate ca nefondată.

În motivarea recursului, reclamantul arată că sentinț-a recurată este o gravă eroare judiciară, deoarece, întreaga sentință reprezintă o analiză a unui dosar cu care instanța de contencios administrativ nu era legal investită, anume acțiune de fond, din dosarul nr. (...). Astfel, dosarul de fond, având ca obiect drepturi bănești se afla în competenta soluționare a completului de litigii de muncă, fiind un litigiu purtat între angajat și angajator, în legătură cu desfășurarea raportului de muncă.

Apoi, a mai precizat reclamantul, instanța de fond a reținut în mod eronat nr. adeverinței în privința căreia a fost ridicată excepția de nelegalitate, respectiv nr. 1235/(...) și nu 815/2009.

Pe de altă parte, reclamantul a învederat că ceea ce se impunea a fi analizat este dacă procedura de acreditare trebuie urmată doar pentru învățământul la zi pentru fiecare specializare aparte sau și pentru fiecare formă de învățământ, respectiv zi/distanță/frecvență redusă, menționând că actul normativ ce reglementa această problemă la momentul începerii studiilor sale era O.U.G. nr.

7..

În final, reclamantul a precizat că instanța de fond a făcut referire la prev. O. nr. 1., act normativ care însă nu este aplicabil în speță, deoarece aceasta a intrat în vigoare la data de (...), ulterior promovării și obținerii de către reclamant a titlului de licențiat.

Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs și pârâta U. „. H. B., solicitând instanței admiterea acestuia, casare hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună respingerea excepției de nelegalitate a adeverinței nr. 815/(...) emisă de universitate invocată de pârât, iar în ce privește acțiunea reclamantului solicită a se constata nulitatea sentinței atacate întrucât a fost pronunțată cu încălcarea disp. art. 105 alin. 1 și 2 C.

În motivarea recursului, pârâta a susținut că Tribunalul Sălaj, deși a fost investit cu soluționarea numai a excepției de neegalitate, prin sentința recurată instanța s-a pronunțat pe toate capetele de cerere ale acțiunii introductive de instanța promovată de reclamantul S. V., precum si pe cererea reconvențională a pârâtului - reclamant C. Ș. pentru E. I. S.l S., mai puțin pe cererea de chemare in garanție a pârâtei.

A menționat pârâta că prin N. de S. depuse a combătut excepția de nelegalitate a adeverintei nr. 815/(...) pe care a emis-o în temeiul art. 38 din «

Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de învățământ » aprobat prin O. M. E. nr. 2. invocata de pârâta- reclamanta C. S. pentru E. I., si a solicitat respingerea acesteia, aducând drept argumente pe de o parte legalitatea acesteia, precum si faptul ca prin sentinta civila nr. 346/(...) pronunțata de Curtea de A. C.- S. C., de C. A. si F. - pronunțată în dosarul nr. (...)a fost admisa acțiunea aceluiași reclamant din prezenta cauza S. V. si obligată U. S. H. să elibereze diploma de licenta, fiind admisa si cererea de chemare în garanție pe care a formulat-o în contradictoriu cu M. E., C., T. si Sportului care a fost obligat sa aprobe formularele tipizate pentru diplomă.

A mai precizat pârâta că instanța de fond nu a luat în considerare apărările sale, si mai mult, s-a pronunțat si pe litigiul de munca, pronunțând o solutie nula cu încălcarea disp art 105 alin (l) si (2) cod proc civ, fiind si nelegala si netemeinica. Astfel instanța s-a pronunțat pe toate capetele de cerere din acțiunea introductiva de instanța promovata de intimatul-reclamant S. V. precum si pe cererea reconvențională asupra căreia urma sa se pronunțe instanta de litigii de munca, care de altfel s-a si pronunțat în dosarul nr. (...) - Tribunalul Sălaj.

Or, instanța în prezenta cauză, deși nu era investită decât cu excepția de nelegalitate, si nu putea sa se pronunțe ca instanță de contencios administrativ pe o cerere care ținea de natura juridica a unui litigiu de munca, a dezlegat totuși pricina în tot, cu încălcarea normelor de competenta, situație care are drept consecință, conf. dispozițiile art. 105 alin (1) C. nulitatea hotărârii.

Deopotrivă, pârâta solicită și casarea sentinței recurate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 si 9 C., respectiv faptul că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut pronunțând hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, instanța de fond a fost investita numai cu soluționarea excepției de nelegalitate a A. nr. 815/(...), dar instanța depășindu-si limitele investirii a încălcat principiul disponibilității si a competentei materiale în sensul ca s-a pronunțat si asupra tuturor capetelor de cerere din acțiunea suspendată ce forma obiectul dosarului nr. (...) al T.ui S. - litigii de munca.

O alta critica adusă sentinței recurate se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C., deoarece, instanța de fond fără să motiveze admiterea excepției de nelegalitate, ajunge la concluzia nelegală si netemeinică potrivit căreia Adeverința nr. 851/(...) emisă de U. S. H. este nelegală. Astfel, instanța de fond ignorând susținerile sale și probatoriul administrat în cauza din care rezulta fără putință de tăgada că fusese dezlegată irevocabil pricina ce avea drept obiect obligarea sa să elibereze diploma de licență. iar M. E., C., T. si Sportului să dea aprobarea pentru formularul tipizat de licență, de către Î. Curte de C. si J.- S. C. A. si F. in dosarul nr. (...), a pronunțat hotărârea fără sa ia act si de aceasta soluție.

Analizând argumentele aduse prin recursurile declarate, în raport de normele juridice incidente de art.304 C. Curtea reține următoarele:

În dosarul nr. (...) al tribunalului S. s-a ridicat excepția de nelegalitate a adeverinței nr. 815/(...) emisă de către U. S. H.

Soluționarea excepției a fost transmisă C. de A. C., care prin sentința civilă nr. 5. pronunțată în dosarul nr. (...) și-a declinat competența în favoarea T.ui S..

În prezenta cauză, deși T. fost investit doar cu soluționarea excepției de nelegalitate, acesta s-a pronunțat și asupra fondului cauzei, deși nu era investit cu soluționarea fondului, ci doar a excepției.

Mai mult, fondul cauzei, în care s-a invocat excepția de nelegalitate a fost soluționat prin sentința civilă nr. 3716/(...), pronunțată în dosarul (...), prin admitere.

Sub acest aspect, sentința recurată în prezenta cauză a nelegal emisă și urmează a fi modificată.

În recurs, instanța va analiza, pe fond, doar aspectele referitoare la modul de soluționare a excepției de nelegalitate, cu care a fost investită instanța de fond, celelalte aspecte din hotărâre, urmând a fi înlăturate.

Referitor la excepția de nelegalitate, admisă de către instanța de fond, se rețin următoarele:

In fața instanței de fond s-a pus în discuție legalitatea adeverinței de studii nr. 8. emisă de către U. S. H., sub aspectul competanței legale de emitere, din partea emitentului.

În acest sens se reține că actul normativ în vigoare la momentul adeverinței, Legea nr.88/1993 ce reglementează acreditarea, prin dispozițiile sale prevede că procesul de acreditare ce cuprinde autorizarea de funcționare provizorie (ce acordă dreptul de organizare a admiterii și desfășurare proces de învățământ) și acreditare (care acordă și dreptul de a organiza examen de licență, diploma,/ este supus evaluării.

Același act normativ mai prevede că evaluarea se face la nivelul specializărilor universitare și/sau la nivelul structurilor instituționale iar evaluarea la nivelul structurii instituționale se face pe departamente, colegii, facultăți și/sau instituții de învățământ superior.

Mai prevede actul normativ că facultatea, specializările instituției de învățământ se supun periodic evaluării iar specializările acreditate pentru care nu sunt depuse rapoarte în vederea evaluării într-un ciclu de salarizare intră în lichidare, că pot desfășura activități de învățământ superior și pot utiliza denumirile universitare numai instituțiilor autorizate să funcționeze provizoriu.

Din actul normativ arătat nu reiese că acreditarea/. se face distinct pentru fiecare formă de învățământ ci pe specializări evaluate, într-un termen maxim, pe ciclu de școlarizare.

Că nu s-a avut în vedere forma de învățământ ci specializarea reiese și din actele normative adoptate pe parcursul școlarizării intimatului.

Intimata U. S. H. după înființarea potrivit legii, a fost autorizată provizoriu/acreditată pe specializarea inclusiv domeniu specializare Sociologie- P., în acest sens fiind HG nr.410/2002, HG nr.940/2004 s.a.

Ulterior prin OUG nr. 7. în vigoare la momentul începerii studiilor de către intimată art. 29 alin. 3 și 4 s-a prevăzut că „în învățământul superior evaluarea si acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ si de a organiza, după caz, admiterea la studii; b) acreditarea, care acorda, alături de drepturile prevăzute la lit. a), si dreptul de a emite diplome, certificate si alte acte de studii recunoscute de M. E. si C. si de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.

Din dispozițiile actului normativ nu reiese necesitatea acreditării/ autorizării distinct pentru fiecare formă de învățământ ci pentru fiecare program de ciclu de licență care duce la o calificare universitară distinctă. Potrivit metodologiei aprobate prin HG nr.1418/2006 noțiunea de program de studii a fost definită ca fiind totalitatea activității de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, învățării si cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.

În acest context de vreme ce art. 60 alin. 3 din Legea învățământului

84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licență stabilea că diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită, se poate retine că nu forma de învățământ absolvită ( zi, frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare univers itar ă, c i spec ial iz are a al e as ă ș i ur mată.

Intimata U. S. H. după înființare, potrivit legii, a fost autorizată provizoriu/acreditată pe specializarea inclusiv domeniu specializare Sociologie-P. în acest sens fiind HG nr.410/2002, HG nr.940/2004 s.a.

Prin urmare câtă vreme actele normative nu au prevăzut o acreditare pe forme de învățământ ci pe specializări iar acreditarea instituție/specializări arătate au fost adoptate prin hotărâri de guvern se poate reține legalitatea a deverinței contestate.

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.cvi. se vor admite recursurile declarate de reclamantul S. V. și de pârâta U. „. H. B. împotriva sentinței civile nr. 3.130 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o va modifica în totalitate, în sensul că se va respinge ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a adeverinței nr. 815/(...) emisă de U. „. H..

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursurile declarate de reclamantul S. V. și de pârâta U. „. H. B. împotriva sentinței civile nr. 3.130 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în totalitate în sensul că respinge ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a adeverinței nr. 815/(...) emisă de U. „. H..

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința din 07 noiembrie 2012.

Red.M.D./ (...) Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: C. N.C..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 9102/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal