Decizia nr. 9365/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 9365/2012
Ședința de la 12 N. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A. A. M.
JUDECĂTOR : S. L. R. JUDECĂTOR : D. P. GREFIER : S.-D. G.
S-au luat în examinare recursurile declarate de către pârâta A. F. P. C.-N. și de către reclamantul K. L., împotriva sentinței civile nr. 2112/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., privind și pe chemata în garanție A. F. pentru M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâta A. F. P. este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Recursul formulat de reclamant este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2112/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulata de reclamantul K. L. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C.-N., care a fost obligată sa restituie reclamantului suma de 1009 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală de la data achitării si până la data restituirii efective.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., care a fost obligată să plătească pârâtei suma de 1009 lei cu titlu de taxa de poluare cu dobânda legala.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecata în sumă de 539,3 lei.
Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamantul/a a solicitat pârâtei, A. F. P. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul/a achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5., T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În ce privește dobânda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat, s-a remarcat ca reclamantul/a a solicitat acordarea dobânzii legale, în speță, se poate acorda dobânda legala întrucât perceperea taxei din speța cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o fapta ilicita ce atrage răspunderea paratei in condițiile dreptului comun aceasta fiind obligata sa repare întreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodată pusa in întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speța.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâta A. F. P. C.-N., cât și reclamantul K. L.
Prin propriul recurs, reclamantul K. L. a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței civile recurate, în sensul admiterii acțiuni reclamantului, așa cum a fost formulată, cu consecința obligării pârâtei A. F. P. la plata integrală a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.279,3 lei aferente fondului cauzei.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
În motivare s-a arătat că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică, în condițiile în care instanța de fond a redus nelegal suma solicitată drept cheltuieli de judecată, încălcând principiul disponibilității, fiind astfel incidente prevederile art. 304 pct. 6 C.. corespunzătoare situației în care instanța de judecată a dat „ceea ce nu s-a cerut";.
Prin recursul său, pârâta A. F. P. C.-N. a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul înlăturării obligației pârâtei de plată a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 și art. 3041 C.., pârâta a susținut că este nejustificată obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, neputând fi reținută culpa sa în aplicarea textelor naționale în vigoare.
Pe de altă parte, arată recurentă, cuantumul onorariului avocațial acordat de prima instanță este nejustificat de mare în raport de munca prestată, aceasta apreciind că se impunea reducerea acestuia, în temeiul art. 274 alin. 3 C..
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie
2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 5. respectiv C-2. vizind forma OUG 5. dupa (...) având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin aceaste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A.
1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din
T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de
Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5. trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Cu referire la incidența la speță a prevederilor Legii 9/2012 antamate de recurentă prin motivele de recurs Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 12 din acest act normativ in cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5., aprobată prin nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.
Curtea reține că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de (...) respectiv in perioada 1 iulie 2008-(...) și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor U. E..
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat(actualmente art. 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag.
61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de (...) pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa de poluare .
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la (...) și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa de poluare încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea Legii 9/2012 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
In ce priveste motivarea data de catre prima instanta petitului din cererea de chemare in judecata vizind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata aceasta motivare chiar daca este sumara este suficienta pentru a concluziona ca solutia data acestui petit este motivata .
Astfel prima instanta a facut trimitere la prevederile art. 274 alin. 3 C. care reglementeaza posibilitatea diminuarii cheltuielilor de judecata constind in onorar avocatial in baza criteriilor prevazute de acest text de lege respectiv valorea pricinii si munca depusa de avocat .
Valorea pricinii care in speta este de 1.009 lei este avuta in vedere chiar de legiuitor ca si criteriu la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecata ce se acorda astfel ca acest criteriu nu poate fi ignorat de instanta .Munca avocatului chiar daca este una suficienta intrucit a dus la castigarea litigiului nu este unicul criteriu de acordare a acestor cheltuieli ci acesta munca se apreciaza exclusiv cumulativ cu valoarea pricinii.
Reperul avut in vedere de catre instanta la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecata sunt asa cum s-a aratat mai sus cele doua criterii prevazute de art. 274
C. la care considerentele hotararii face trimitere deci nu se poate sustine ca acest reper este necunoscut .
Suma achitata de catre reclamant de 744 lei si nu 1240 lei cum s-a solicitat in cererea de recurs a fost achitata de catre aceasta cu titlu de onorar avocat conform chitantei aflate la f 332 dosar fond si nu cu titlu de TVA . In raportul dintre partile litigante suma achitata de catre o parte avocatului reprezinta onorariu avocatial si poate fi pus pe seama acesteia doar cu acest titlu relatia dintre avocat si client fiind din aceasta perspectiva indiferenta .Ca atare indiferent ca in componenta onorariului avocatial avocatul a calculat si TVA acest aspect este irelevant in raportul dintre partile din proces una dintre parti respectiv cea cazuta in pretentii urmind a suportat aceasta suma doar cu titlu de onorariu avocatial si nu titlu de TVA .
In ce priveste cuantumul onorariului avocatial acesta se stabileste si in prezent in raport cu art. 274 alin.3 C. care nu este caduc si care stabileste criteriile de acordare a acestor cheltuieli respectiv munca depusa de avocat si valoarea pricinii
.Chiar daca aceste criterii nu mai pot fi raportate la tabelul onorariilor minime caracterul lor rezonabil poate fi stabilit prin raportare la cele doua criterii prevazute de art. 274 alin. 3 C. care astfel nu este caduc in intregimea sa .
Asa cum s-a aratat mai sus in raporturile dintre partile litigante suma achitata de catre o parte avocatului sau reprezinta onorariu avocatial asa cum este si in speta si ca atare el poate fi redus .
Chiar daca procesul civil este guvernat de principiul disponibilitatii si al contradictorialitatii cererea pentru cheltuieli de judecata este un capat de cerere din cererea de chemare in judecata care a fost pus in discutia partilor si pe care partile au pus concluzii si asupra caruia instanta poate sa aprecieze prin prisma prevederilor legale si sa-l admita in parte fara a incalca principiul disponibilitatii si fara a fi necesara vreo cerere a partii adverse in acest sens .In plus in speta o asemenea cerere exista cata vreme pozitia procesuala a paratului a fost de respingere a intregii cereri de chemare in judecata .
In ce priveste cuantumul onorariului acordat in prima instanta Curtea apreciaza ca acest cuantum corespunde valorii pricinii si muncii depuse de avocat constind in formularea cererii prealabile ,redactarea si sustinerea actiunii .In acesta materie munca desfasurata de avocat este mult simplificata de existenta hotararilor CJUE in cauzele T. si Nisipeanu astfel ca munca avocatului nu este si una de concepere a unui model juridic cu un obiect si o motivarea proprie ,particulara spetei in vederea obtinerii rezultatului urmarit de catre reclamant asa cum se intimpla in alte cauze ci de folosire a unui model deja elaborat,depunerea actelor probatorii specifice acestui model si sustinerea lui .Raportat la aceste doua criterii vizate de art. 274 alin. 3 C. si considerentelor de mai sus Curtea a apreciat ca suma de 500 lei raspunde in mod rezonabil celor doua cerinte legale sus mentionate
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursurile declarate se vădesc a fi nefondate și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamantul K. L. și de pârâta A. F. P. C.-N., împotriva sentinței civile nr. 2112 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. A. M. S. L. R. D. P.
S.-D. G.
GREFIER
Red.AAM/dact. MS
2 ex./(...) Jud.fond: L.M.F.