Decizia nr. 9491/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA C. Nr. 9491/2012

Ședința { F. |publică de la 15 N. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-R. D.

Judecător L. U.

Judecător M. D.

Grefier M. T.

{ F. | }

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul C. LOCAL AL M. Z., împotriva sentinței civile nr. 3587/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul P. J. S. și pe recurent, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurent, consilier juridic M. L., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., raportat la art. 317 și urm., 320 C. Pr. Civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare, un exemplar comunicându-se cu partea prezentă.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, anularea hotărârii atacate ca fiind netemeinică și nelegală și rejudecând pe fond, respingerea cererii reclamantului.

Curtea reține cauza în pronunțare.

{ F. | }

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 3587 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., a fost admisă cererea formulată de reclamantul P. J. S. și s-a dispus anularea Hotărârii 165 - Anexa2, emisă de pârâtul C. Local al M. Z. privind Statul de funcții și numărul de P. al D. P. C. de E. a P. Z.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Hotărârea 165/(...) a C. local al M. Z. s-a aprobat organigrama, statul de funcții, nr. de posturi și R. de organizare și funcționare a D. P. C. de E. a P. Z.

Anexa II cuprinde statul de funcții și a fost suplimentat la 17 posturi față de

15 deținute anterior.

Anterior emiterii acestei hotărârii, C. local Z. a solicitat Instituției P. să i se comunice care este numărul maxim de posturi stabilit pentru Serviciul P. Comunitar de E. a P. Z. (f.6).

Prin adresa nr. 2670/(...), I. P. J. S. a comunicat faptul că au dreptul la număr de 15 posturi.

În aceste condiții, au cerut suplimentarea la 17 posturi, prin transferarea a două posturi din aparatul de specialitate al primarului.

Cererea nu le-a fost aprobată, dar cu toate acestea au emis hotărârea care face obiectul prezentului litigiu.

N. de 15 posturi la care este îndreptățit Serviciul P. Comunitar de E. a P. Z. se calculează conform anexei 1 pct. 2 lit. a din Ordinul M.A.I. și M. F. (...), în care se precizează că acest este îndreptățit la un post pentru fiecare 6500 de locuitori.

Ori, potrivit datelor statistice, populația M. Z. era la 1 iulie 2010 de 94.957 locuitori. Dacă serviciul este îndreptățit la un post pentru fiecare 6500 locuitori, rezultă că numărul de personal poate fi maxim de 15 posturi.

O.U.G. 95/2010 stabilește măsuri de eficientizare a activității instituțiilor publice locale, care prevede la art. III măsuri de reducere a cheltuielilor de personal și încadrarea în numărul maxim de posturi și nicidecum mărirea schemei de personal.

Prin urmare, întregul act normativ urmărește reducerea cheltuielilor bugetare locale și îmbunătățirea actului managerial.

Raportat la aceste considerente, instanța a apreciat că Anexa 2 a hotărârii este ilegal emisă și dispune anularea sa.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. LOCAL AL M. Z., solicitând casarea hotărârii recurate ca fiind nelegală și rejudecând pricina pe fond să se dispună respingerea în întregime a cererii reclamantei.

În motivare pârâtul consideră că această hotărâre este nelegală, întrucât instanța de fond s-a pronunțat raportându-se strict la prevederile privind modul de calcul al numărului de posturi precizat în OUG nr.6. și totodată cu interpretarea greșită a acestora, fără a analiza toate celelalte precizări și prevederi legale care au fost avute în vedere la emiterea acestei hotărâri și care au fost invocate în apărare în fata instanței de fond.

O altă dovadă de interpretare eronată de către instanța de fond a spetei deduse judecății este susținerea acesteia că " OUG nr.95/2010 (act normativ inaplicabil în spetă întrucât reglementează activitatea de realizare a ortofotoplanurilor) stabilește măsuri de eficientizare a activității instituțiilor publice locale, care prevede la art.III măsuri de reducere a cheltuielilor de personal și încadrarea în numărul maxim de posturi și nicidecum mărirea schemei de personal".

O altă motivație greșită a instanței de fond este aceea că s-a cerut suplimentarea la 17 posturi, prin transferarea a două posturi din aparatul de specialitate al primarului. iar cererea nu le-a fost aprobată. Pe de o parte. nu a fost formulată vreo cerere cu acest conținut. iar pe de altă parte nici nu era necesar un aviz sau un alt accept prealabil din partea Instituției P. pentru a realiza mutarea personalului în cadrul autorității locale. potrivit prevederilor art.91 din L. nr.188/1991- statutul funcționarilor publici.

Aceste motive reținute de către instanța de fond sunt rezultatul unei interpretări greșite atât a prevederilor legale invocate cât și a modificărilor adoptate prin HCL nr.165/2011, astfel încât este necesară precizarea punctuală a următoarelor aspecte ce vin să sprijine susținerile noastre privind legalitatea actului administrativ atacat:

1. Conform prevederilor art. III alin.1 și următoarele din OUG nr.6. cu modificările ulterioare, autoritățile locale au obligația de a se încadra în numărul maxim de posturi determinat potrivit anexei care face parte integrantă din ordonanța de urgență.

La punctul 1 din anexa este prezentată formula conform căreia se calculează numărul maxim de posturi corespunzător fiecărei unități administrativ-teritoriale iar la punctul 2 este prezentată formula potrivit căreia se calculează numărul de posturi care se adaugă numărului maxim obținut la punctul 1, adică cu cât se suplimentează numărul maxim de posturi obținut la punctul 1 și se aplică numai în cazul unităților administrativ-teritoriale care au organizat serviciu comunitar local de evidență a persoanei. Această formulă reprezintă practic modul de calcul al suplimentului de posturi și nicidecum o restricție pentru serviciul de evidentă a persoanei.

2. Sancțiunile reglementate de O. de U. nr.6. sunt stabilite numai pentru încălcarea numărului maxim de posturi calculate pentru unitatea administrativ- teritorială, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.

3. N. maxim de posturi pentru municipiul Z. este de 543 din care au fost prevăzute în organigrame doar 494. Deci, în prezent există un disponibil de 40 de posturi.

4. Prin HCL nr.16S/20 11 nu s-a realizat o majorare a numărului de posturi

(sau o mărire a schemei de personal cum eronat reține instanța de fond) ci o reorganizare a serviciului prin aplicarea art.91 din L. nr.18811991- statutul funcționarilor publici - "( 1) Mutarea în cadrul autorității sau instituției publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice poate fi definitivă ori temporară", adică mutarea personalului între compartimentele autorității locale rară a se modifica numărul de personal al acesteia.

5. Nici una dintre instituțiile abilitate să urmărească respectarea numărului maxim de posturi: Ministerul Administrației și Internelor, A. N. a F. P., D. G. a F. P. S., nu a interpretat că aceste modificări ar reprezenta o încălcare a numărului maxim de posturi stabilit pentru municipiul Z.

6. Aceste instituții abilitate au emis avize prealabile favorabile necesare reorganizării D. de E. a P. Z. conform HCL nr.165/2011.

Față de aceste aspecte opinăm că actul administrativ este legal în totalitate, inclusiv anexa nr.2 contestată, fiind adoptat cu interpretarea corectă a prevederilor legale, a actelor speciale în materie de personal respectiv - OUG nr.6. pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice 10 cale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, Lg.nr.188/1991 privind Statutul funcționarilor publici, OG nr.84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor și numai după consultarea autorităților publice centrale cele mai avizate a emite puncte de vedere privind interpretarea acestor acte normative: M. A. și Intemelor - D. pentru E. P. și Administrarea Bazelor de D., respectiv A. N. a F. P., și totodată după obținerea avizelor favorabile din partea acestora, așa cum vom expune în mod amănunțit în cele ce urmează.

Potrivit prevederilor OG nr.84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor:

- ART. 1 alin. l "Serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, denumite în continuare servicii publice comunitare, se organizează la nivelul consiliilor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, precum și la nivelul consiliilor județene, respectiv al municipiului B.

- ART.9 alin.(3) Structura organizatorică, statul de funcții, numărul de personal și regulamentul de organizare și funcționare ale serviciilor publice comunitare locale, județene, respectiv al municipiului B., se stabilesc prin hotărâre a consiliilor locale, județene, respectiv a C. G. al M. B. și a consiliilor locale ale sectoare lor municipiului B., cu avizul Inspectoratului.

- ART.2411 alin. (22) P.ul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor este format din polițiști și personal contractual, detașați de la Ministerul Administrației și Internelor pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea de prelungire a perioadei detașării, cu acordul acestora, precum și din funcționari publici și personal contractual.

- ART. 25 alin. (2) Până la constituirea în toate localitățile a serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, activitatea de evidență a persoanelor, pentru unitățile administrativ-teritoriale în care nu funcționează astfel de servicii publice comunitare, va fi asigurată de serviciile publice comunitare la care sunt arondate în prezent aceste localități.

Potrivit acestor reglementări speciale evidența persoanei este un serviciu public organizat la nivelul consiliului local, astfel încât gestionarea acestuia este un atribut al consiliului local așa cum rezultă din prevederile art.36 alin.2 lit.d, art.36 alin.6 lit.a pct-ul l2 din L. nr.215/2001 privind administrația publică locală.

Prin urmare consiliul local are obligatia de a adopta, în conditiile legii, toate măsurile necesare pentru a asigura un serviciu de calitate, functional în măsură să satisfacă cerințele cetățenilor.

Prin adoptarea OUG nr.63/20 10 pentru modificarea și completarea Legii nr.

273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare s-a reglementat procedura de stabilire a numărului maxim de posturi din cadrul unităților administrativ teritoriale conform prevederilor din anexa nr.l la acest act normativ.

Totodată, în temeiul prevederilor de la punctul 2 din anexa nr.1 "În cazul în care unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială are organizat serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor, cu sau fără personalitate juridică, la N. maxim al posturilor rezultat în urma aplicării prevederilor de la punctul 1 se mai adaugă numărul de posturi determinat după cum urmează: a) un post pentru fiecare 6.500 de locuitori pentru comune, orașe și municipii, inclusiv din unitățile administrativ-teritoriale arondate acestora, cu excepția municipiului B. "

Prin urmare, este lesne de observat din însăși formularea textului legal - la N. maxim al posturilor rezultat în urma aplicării prevederilor de la punctul 1 se mai adaugă", că aceste prevederi nu sunt restrictive cu privire la numărul de personal al serviciului public de evidență al persoanei ci existența acestui serviciu vine practic să suplimenteze numărul maxim de posturi din cadrul unităților administrativ- teritoriale.

In aplicarea acestor prevederi C. local al municipiului Z. a aprobat prin HCL nr.192/(...) organigrama, statul de funcții, numărul de posturi și R. de O. și F. ale S. P. Comunitar de E. a P. Z., cu un număr de 10 posturi.

Insă, întrucât prevederile inițiale ale OUG nr.63/20 1 O nu au avut în vedere faptul că unele dintre aceste servicii publice deserveau și alte unități administrativ- teritoriale care nu aveau înființat un astfel de serviciu, prin L. nr.1. privind aprobarea Ordonanței de urgență a G. nr. 6. pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare s-au modificat prevederile punctului 2 din anexa nr.1.

Urmare acestor modificări, prin adresa nr.2670/(...) emisă de către I. P. S. se comunică faptul că numărul maxim de posturi aferent S. P. Comunitar de E. a P. Z. crește la 15 posturi.

Prin referatul nr.16282/(...) șeful S. P. Comunitar de E. a P. solicită în mod justificat aprobarea suplimentării numărului de personal al acestui serviciu la

17 persoane, dat fiind faptul că potrivit unei analize a activității acestui serviciu pe anul 2010 comparativ cu activitatea pe întreg județul S., rezultă că ponderea activităților este de 51 % din volumul acestora pe linie de stare civilă la nivelul județului și de 45% pe linie de evidență a persoanelor. Prin urmare această suplimentare s-a dovedit absolut necesară văzând volumul mare de muncă al S. de evidență a persoanelor Z. care include atât activitatea de stare civilă (nașteri, căsătorii, decese) cât și activitatea de evidență a persoanelor pentru municipiul Z. dar și pentru celelalte unități administrativ-teritoriale arondate, astfel încât acest serviciu să poată funcționa calitativ în sensul satisfacerii cerințelor cetățenilor beneficiari

Aceste aspecte au fost aduse la cunoștința A. N. a F. P. din cadrul M.ui A. și I. prin adresa nr.16198/(...), care prin răspunsul nr.8./(...) ne-a comunicat că este posibilă mutarea funcționarilor publici între compartimentele din cadul unității administrativ-teritoriale cu respectarea numărului maxim de posturi stabilit potrivit OUG nr.6. la nivelul unitatii administrative- teritoriale, mutarea personalului fiind reglementată potrivit art.91 din L. nr.188/1991 privind Statutul funcționarilor publici - "(1) Mutarea în cadrul autorității sau instituției publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice poate fi definitivă ori temporară. "

Văzând prevederile invocate mai sus și punctul de vedere al autorității abilitate în acest sens, s-a efectuat reorganizarea ca direcție a S. P. de E. a P. cu un număr total de 17 posturi dintre care 2 posturi de conducere, cu încadrarea în numărul total de posturi pe unitate administrativ-teritorială.

ANTERIOR APROBĂRII ACESTEI REORGANIZĂRI - ca direcție cu un număr de 17 posturi prin HCL nr.165/(...), s-a solicitat atât avizul D. pentru E. P. și

Administrarea Bazelor de D. din cadrul M.ui A. și I. cât și avizul A. N. a F. P.

DE MENȚIONAT este faptul că avizele celor două autorități centrale tutelare: nr.19S3989/19.0S.2011 al D. pentru E. P. și Administrarea Bazelor de D., respectiv nr.890128/(...) al A. N. a F. P. au fost favorabile inclusiv cu privire la numărul de 17 posturi ale directiei de evidentă a persoanelor.

Prin, urmare, este evident că reclamanta a analizat greșit această speță strict prin interpretarea prevederilor OUG nr.6. pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, fără a analiza celelalte prevederi legale în materie de personal la care a făcut referire în conținutul întâmpinării.

Această problemă - privind funcționarea eficientă a serviciilor de stare civilă, este una la nivel național, întrucât în aceeași situație s-au regăsit și serviciile de evidență din alte unități administrativ-teritoriale (de exemplu S.-M.), iar soluția adoptată de noi este una comună și a fost comunicată de către D. pentru E. P. și Administrarea Bazelor de D. din cadrul M.ui A. și altor unități administrativ- teritoriale - a se vedea în acest sens și corespondența purtată de către P. S.-M. cu ministerul A. și I..

În concluzie, în virtute a celor expuse mai sus considerăm că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, astfel încât solicită admiterea recursului, casarea acesteia și rejudecând pe fond să dispuneți respingerea acțiunii privind anularea parțială a HCL nr.165/20 11.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de I. P. J. S. a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

În motivare s-a arătat că sentința atacată este legală, iar prima instanță în considerentele hotărârii atacate, în mod corect retine starea de fapt conform careia numarul de 15 posturi la care este indreptatit Serviciul P. de E. a P. Z., este rezultatul calculului facut si comunicat P. Z., conform Anexei 1, pct.2, lit."a" din Ordinul comun al M. administratiei si internelor si al M. finantelor nr.

234/269812011, in care se precizeaza expres ca acest serviciu este indreptatit la un post pentru fiecare 6500 locuitori. Conform situatiei transmise de I. N. de S., comunicat si cu instanta, Municipiul Z. impreuna cu unitatile administrativ teritoriale arondate avea la data de (...) un numar de 94.957 locuitori. Conform actului normativ aplicabil(anexa ldin ordinul comun mai sus citat), acest numar impartit la 6500, rezulta 14,60, care rotunjit, in conditiile legii, presupune un numar maxim de 15 posturi pentru Serviciul P. de E. a P. Z.

Fata de cele de mai sus, apreciază ca atât OUG nr.6., cat si Ordinul nr. (...) sunt actele normative speciale in materie, astfel incat invocarea de catre parata- recurenta a prevederilor Legii nr.188/1991, apare ca fiind fără relevanta, raportat la speta dedusa judecatii. Mai mult, M. A. și I., prin raspunsul nr. 8./(...), comunica expres P. Z. ca este posibila mutarea functionarilor publici intre compartimentele din cadrul unitatii administrativ-teritoriale dar cu respectarea numarului maxim de posturi stabilit portivit OUG nr.6., respectiv 15 posturi pentru serviciul in speta.

Apreciază de asemenea ca autoritatea deliberativa a M. Z., prin suplimentarea, fara temei legal, a numarului de posturi de la 15 la 17 nu a urmarit altceva decat sa transforme serviciul in directie, cu tot ce implica aceasta, respectiv transformarea postului de sef serviciu in director, cresterea numarului de angajati, ceea ce duce la majorarea cheltuielilor de personal. Ori scopul OUG nr. 6. a fost tocmai de a reduce cheltuielile bugetare locale, luand in considerare opiniile și recomandarile Fondului Monetar International, Comisiei Europene si ale Bancii Mondiale referitoare la cresterea disciplinei financiare si adoptarea unei politici de restrangere a cheltuielilor bugetare.

Exista posibilitatea detasarii unor angajati din alte compartimente de activitate dar nicidecum mutarea acestora eludand astfel unele prevederi clare și exprese ale ordonanței de urgenta a carei scop principal era, așa cum a arătat mai sus, tocmai reducerea cheltuielilor bugetare.

În consecința, solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauza respingerea recursului ca fiind nefondat.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

1. Prin Hotărârea nr. 165 din 18 iulie 2011 adoptată de C. local al municipiului Z. s-a aprobat Organigrama , Statul de funcții , numărul de posturi și R. de O. și funcționare pentru D. P. C. de E. a P. Z. din subordinea C. local, prevăzându-se, între altele, în Anexa 1 care reflectă organigrama un număr total de

17 posturi din care 2 de conducere și 15 de execuție distribuite pe cele două compartimente, respectiv la compartimentul E. P. un număr de 8 toate de execuție, iar la compartimentul S. C. un număr de 8 posturi din care unul de conducere și 7 de execuție la care se alătură un post de conducere a direcției, exercitată de director.

Pentru adoptarea actului administrativ mai sus relevat, autorul actului a evidențiat în formula introductivă, conform art. 82 rap. la art. 42 alin. 4 din L. nr.

24/2000, următoarele temeiuri juridice pe baza și în executarea căruia a fost emis: prevederile OUG nr. 6. pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare aprobată și modificată prin L. nr. 1., art. 36 alin. 3 lit.b) și art. 45 alin. 1 din L. nr.

215/2001 privind administrația publică și o serie de acte ori operațiuni administrative preparatorii.

Principala critică de nelegalitate a actului administrativ evidențiată de organul administrativ de tutelă s-a circumscris faptului că D. P. C. de E. P. Z. este îndreptățită conform dispozițiilor legale pertinente doar la un număr maxim de 15 posturi și nu la 17 posturi așa cum greșit s-a aprobat, aspect care a fost confirmat și de instanța de fond.

Criticile din recurs aduse spre analiză de autorul actului administrativ contestat sunt întemeiate așa cum se va arăta în cele ce urmează:

Astfel conform art. III alin. 1 din OUG nr. 6. pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, în vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege, la stabilirea numărului de posturi din aparatul de specialitate al primarului, aparatul de specialitate al consiliului județean, precum și din instituțiile publice locale înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative, autoritățile administrației publice locale se încadrează în numărul maxim de posturi determinat potrivit anexei care face parte integrantă din această ordonanță de urgență.

Așa cum rezultă din Anexa la OUG nr. 6. la pct. 1 se prevede formula de calcul de stabilire a numărului maxim al posturilor corespunzător fiecărei unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, cu excepția posturilor aferente funcționării serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor, poliției locale și pazei obiectivelor de interes județean, după caz, se stabilește prin raportarea la media numărului locuitorilor aferentă, prevăzută în tabelul 2.

Pentru ipoteza în care unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială are organizat serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor, cu sau fără personalitate juridică, la numărul maxim al posturilor rezultat în urma aplicării prevederilor de la punctul de la pct. 1 se mai adaugă numărul de posturi determinat după formula prezentată la pct. 2.

Aceste dispoziții legale practic oferă regulile de calcul a numărului de posturi în situația în care unitatea administrativ-teritorială are organizat serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor, cu sau fără personalitate juridică, ca în speța de față, în care municipiul Z. are organizat o structură distinctă, respectiv D. de P. C. de E. a P. Z.

Conform pct. 2 lit. a) din Anexa la OUG nr. 6., pentru determinarea suplimentului de posturi ce se cuvin serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor, care se adaugă numărului de posturi determinat conform formulei de la pct. 1 pentru unitatea administrativ teritorială, se are în vedere un post pentru fiecare 6.500 de locuitori pentru comune, orașe și municipii, inclusiv din unitățile administrativ-teritoriale arondate acestora, cu excepția municipiului B.

Așa cum rezultă din probele dosarului nr. maxim de posturi calculat pentru municipiul Z. este de 543 din care au fost prevăzute în organigrame doar 494, fiind în prezent disponibile un număr de 40 de posturi.

În acest context se poate reține cu temei că afirmația pârâtei recurente conform căreia prin actul administrativ atacat nu s-a realizat o majorare a numărului de posturi ori o mărire a schemei de personal ci s-a realizat în mod practic o reorganizare a serviciului, incidente fiind și dispozițiile art. 91 alin. 1 din L. nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici conform cărora: Mutarea în cadrul autorității sau instituției publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice poate fi definitivă ori temporară.

Or, este permisă mutarea personalului între compartimentele autorității locale dacă nu se modifică numărul de posturi al acesteia, aspect pe care pârâta recurentă l-a și realizat fără să aducă atingere numărului de posturi alocat și calculat conform formulei de mai sus pentru unitatea administrativ-teritorială.

Pe de altă parte, Curtea observă că toate autoritățile abilitate de lege să urmărească respectarea numărului maxim de posturi alocate au avizat favorabil în prealabil adoptarea actului administrativ propus spre aprobare, fără să evidențieze că prin soluția adoptată s-ar încălca numărul de posturi alocate municipiului Z.

Pe de altă parte, Curtea reține ca justificată apărarea recurentului de a adopta, în condițiile legii, toate măsurile necesare pentru a asigura un serviciu de calitate și funcțional, în măsură să satisfacă cerințele cetățenilor, inclusiv de responsabilitatea ce-i revine conform OG nr. 84/2001. În acest context, prin demersurile efectuate prealabil adoptării actului administrativ, recurentul a adus la cunoștință autorităților implicate în această procedură de necesitatea majorării numărului de personal al serviciului respectiv, iar A. N. a F. P. din cadrul M.ui A. și I. prin adresa nr. 8. din (...) a comunicat recurentei că este posibilă mutarea funcționarilor publici între compartimentele din cadrul administrativ teritoriale cu respectarea numărului maxim de posturi stabilit potrivit OUG nr. 6. la nivelul unității administrativ-teritoriale, regimul juridic al operațiunii mutării personalului fiind stabilit la art. 91 din L. nr. 188/1999.

Acestea sunt coordonatele pe baza cărora s-a operat reorganizarea S. cu un număr de 17 posturi din care 2 posturi de conducere fiind solicitate inclusiv avizele favorabile pentru reorganizarea ca direcție, altor două autorități implicate în procedura administrativă, recte D. pentru E. P. și Administrarea Bazelor de D. și respectiv A. N. a F. P.

Față de cele ce precedă, Curtea nu a fost în măsură să deceleze vreun element de nelegalitate din cele invocate de reclamantul intimat, sens în care soluția de anulare a actului pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeincă.

Așa fiind, în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelat cu art. 312

C.pr.civ. va admite recursul cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii acțiunea formulată de P. J. S.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. Z. împotriva sentinței civile nr. 3587 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de P. J. S.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 noiembrie 2012.

{ F. |

PREȘEDINTE,

R.-R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

JUDECĂTOR,

M. D.

GREFIER, M. T.

}

Red.L.U./Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud.fond. P. R.a M.lena

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 9491/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal