Decizia nr. 9645/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. A. ȘI F.
D. CIVILĂ Nr. 9645/2012
Ședința publică de la 22 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanta SC R. R. S. și pârâta D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 8324/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta recurentă, avocat D. R., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar la dosar s-au depus întâmpinări.
Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurentă solicită respingerea recursului pârâtei ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, solicitând totodată admiterea recursului propriu, cu cheltuieli de judecată, conform dovezii pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 8324 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost admisă cererea formulată de reclamanta S. R. R. S. C.-N. în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. C.
S-a dispus suspendarea parțială a executării Deciziei de impunere nr. F-CJ-
308 din data de (...) și a Raportului de inspecție fiscală din aceeași dată, în ceea ce privește obligația de plată a sumei totale de 145.874 lei, formată din suma de
72.236 lei reprezentând impozit pe profit calculat suplimentar ca urmare a ajustării bazei de impunere, suma de 62.803 lei reprezentând majorări de întârziere și suma de 10.835 lei reprezentând penalități de întârziere, până la pronunțarea instanței de fond.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pe baza raportului de inspecție fiscală întocmit, pârâta D. G. a F. P. C. a emis
D. de impunere nr. F-CJ-308/(...) privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală în sarcina reclamantei S. R. R. S., prin care s-a determinat un impozit suplimentar pe profit de 88.956 lei, majorări de întârziere de
67.708 lei și penalități de întârziere de 13.343 lei.
Cu respectarea art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestor acte administrative fiscale (filele 36-47), iar prin prezenta cerere solicită să se dispună suspendarea parțială a executării lor, în ceea ce privește obligația de plată a sumei totale de 145.874 lei, formată din suma de 72.236 lei reprezentând impozit pe profit calculat suplimentar ca urmare a ajustării bazei de impunere, suma de 62.803 lei reprezentând majorări de întârziere și suma de 10.835 lei reprezentând penalități de întârziere, până la pronunțarea instanței de fond.
Potrivit art. 14 alin. 1 din L. nr. 554/2004, „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond";.
Potrivit definiției legale, sunt cazuri bine justificate „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ";, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil (art. 2 alin. 1 lit. t și ș din L. nr. 554/2004).
De asemenea, fiind vorba despre un act administrativ fiscal, conform art. 215 alin.2 din O.G. nr. 92/2003, partea interesată are obligația de a depune o cauțiune în cuantumul stabilit de instanță, legea indicând doar nivelul maxim al acesteia.
În primul rând, s-a reținut atât îndeplinirea cerinței formale de urmare a procedurii de contestare a actului administrativ fiscal, cât și depunerea cauțiunii în suma de 14.587,4 lei indicată în cursul procesului.
Apoi, examinând sumar cauza, fără a fi posibilă antamarea fondului în aceasta etapă a procedurii, instanța apreciază că este întrunită cerința cazului bine justificat impusă de lege raportat la unele aspectele necorelate sau insuficient motivate din analiza fiscală realizată de inspectorii fiscali. Astfel, raportul privind prețurile de transfer pentru perioada 2007-2010 întocmit de reclamanta S. R. R. S. a fost însușit până la un punct de pârâtă, care a respins însă concluziile celor două metode prezentate de societate - metoda prețului comparabil necontrolat și metoda marjei nete de tranzacționare - pentru a ajunge la concluzia că tarifele utilizate în relația cu clientul afiliat sunt mai mici decât cele de pe piața liberă.
După cum a subliniat societatea reclamantă, analiza funcțională a tranzacțiilor controlate (desfășurate între reclamantă și R. I.) comparativ cu tranzacțiile necontrolate (desfășurate între reclamantă și clienți neafiliati) a fost preluată de organul fiscal, care nu a dat însă eficiență în aplicarea metodelor de calcul al prețurilor de transfer și diferențelor semnificative dintre funcțiile îndeplinite și riscurile asumate de R. R. în relația cu Societatea mamă față de funcțiile îndeplinite și riscurile asumate de R. R. în relațiile cu clienții neafiliați.
De asemenea, în aplicarea metodei marjei nete de tranzacționare divergența de opinii dintre R. R. și organul fiscal a apărut cu privire la cheltuielile alocate pe categorii de profit. R. consideră că erorile săvârșite de organul de control sunt următoarele: alocarea către centrul de profit R. R. - R. I. a unor cheltuieli neproductive fără legătură cu funcțiile asumate de R. R. în relația cu R. I.; utilizarea unui procedeu de alocare imprecis (respectiv proporționalitatea cu cifra de afaceri generată de fiecare centru de profit); alocarea inconsecventă a cheltuielilor neproductive.
În mod evident, toate aceste aspecte prezentate succint acum dar expuse pe larg de reclamantă prin cererea introductivă vizează fondul litigiului și nu pot fi analizate în profunzime în cadrul cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal, fiind totuși de natură a crea anumite suspiciuni cu privire la legalitatea acestui act și impunând o verificare temeinică a întregului raționament al organelor de inspecție fiscală.
Or, în contextul complexității ridicate a cauzei, măsura suspendării executării
Deciziei de impunere apare ca fiind soluția oportună, față de cea a menținerii caracterului executoriu al acesteia, cu riscul valorificării creanței bugetare înainte de tranșarea pe fond a litigiului. în această din urmă variantă, situația economico- financiară a reclamantei ar putea fi grav afectată prin raportare la cuantumul mare al sumei imputate și la necesitatea asigurării fondurilor pentru plata drepturilor salariale lunare ale angajaților și pentru suportarea cheltuielilor curente ale societății.
Astfel, prejudiciul material care ar fi suportat de societate este imediat și previzibil, fiind îndeplinită și condiția de prevenire a unei pagube iminente impusă de textul legal.
Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că solicitarea reclamantei întrunește condițiile art. 14 din L. nr. 554/2004, sens în care a dispus suspendarea parțială a executării Deciziei de impunere nr. F-CJ-308 din data de (...) și a Raportului de inspecție fiscală din aceeași dată, în ceea ce privește obligația de plată a sumei totale de 145.874 lei, până la pronunțarea instanței de fond.
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții a fost obligată la plata sumei de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și reprezentând contravaloarea parțială a onorariului avocațial, taxa judiciară de timbru și timbre judiciare. în acest sens, onorariul avocațial în cuantum de
8.291,14 lei a fost redus de instanță în temeiul art. 274 alin. 3 din Cod întrucât obiectul cererii, durata și probațiunea dosarului nu justifică întregul onorariu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. R. R. S. C.-N. și pârâta D. G. a F. P. C.-N.
Prin recursul declarat de reclamanta S. R. R. S. C.-N., s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul obligării pârâtei-intimate la plata către subscrisa reclamantă-recurentă a cheltuielilor de judecată în sumă totală de 8.295.44 lei, sumă compusă din 4 lei taxă de timbru, 0,3 lei timbru judiciar și 8.291,14 lei onorariu avocațial,
În motivarea recursului reclamanta a arătat că prin cererea înregistrată cu numărul de dosar de mai sus a solicitat T.ui C. suspendarea parțială a executării deciziei de impunere nr. F-CJ-308 din (...) și a raportului de inspecție fiscală din aceeași dată.
Soluționând cererea, T. a admis integral cererea noastră, dispunând suspendarea executării actului administrativ fiscal dedus judecății.
In ceea ce privește capătul de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată, T. a hotărât obligarea pârâtei la suportarea parțială a cheltuielilor de judecată ale recurentei, respectiva sumei totale de 3.500 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în motivare faptul că « obiectul cererii, durata și probațiunea dosarului nu justifică întregul onorariu. »
Apreciază că, sub acest aspect, hotărârea nu este întemeiată și solicită modificarea acesteia, obligând pârâta-intimată să suporte integral cheltuielile de judecată ale reclamantei, justificat de argumente prezentate în cele ce urmează.
Cadrul legislativ aplicabil în speță este articolul 274 din codul de procedură civilă (în continuare C.pr.civ.) și articolul 127 din Statutul profesiei de avocat, publicat în Monitorul Oficial numărul 898 din data de 19 decembrie 2011 (în continuare Statut): C.pr.civ.: „Art.274
( .. .)
(3) Judecătorii au Însă dreptul să (...) micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de (...) mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. "
"Art.127
(1)Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său.
(2)Onorariile vor fi stabilite în raport cu dificultatea, amploarea sau durata cazului.
(3)Stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente: a)timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau a activității cerute de client; b)natura, noutatea și dificultatea cazului; c)importanța intereselor în cauză;
( .. .) e)notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului;
( .. .) g)avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat;
(. . .) i)constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante. "
De asemenea, cu titlu orientativ facem trimitere și la o decizie a Consiliului
Uniunii A. din Republica Moldova din data de (...), prin care se formulează recomandări privind cuantumul onorariilor avocaților și compensarea de către instanțele de judecată a cheltuielilor de asistență juridică, document pe care îl anexăm în copie prezentului recurs - Anexa 2).
În susținerea prezentului recurs face trimitere și la practica judiciară recentă a Curții de A. C. (din care amintim D. nr. 160/2011 pronunțată în dosarul nr. (...) -
Anexa 3).
Recurenta observă că textul legal mai sus citat din C.pr.civ. trasează două criterii de evaluare a onorariul avocațial: raportat la munca efectiv depusă și la valoarea pricinii.
În speță, valoarea pricinii este substanțială, fiind vorba despre suspendarea executării silite a sumei de 145.874 lei, o sumă suficient de mare pentru a destabiliza financiar o firmă de mărime medie, așa cum este reclamanta. R. la această sumă, onorariul fără TVA, în sumă de aproximativ 6.600 lei (echivalentul în lei a 1.500 euro) semnifică un procent de 4,5% din obiectul dosarului. Procentul este rezonabil, coroborându-se și cu complexitatea deosebită a dosarului, volumul mare de muncă necesar soluționării complete a dosarului, importanța deosebită a cauzei pentru interesele clientului și, nu în ultimul rând, constrângerile de timp în care avocații au fost nevoiți să lucreze pentru activitatea centrală - redactarea cererii de chemare în judecată.
De asemenea, există repere în jurisprudența constantă a Curții Europene pentru Drepturile Omului, conform cărei un reclamant poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea
și caracterul rezonabil.
Pornind de la aceste repere normative și jurisprudențiale, va încerca să prezinte sensul noțiunilor de "necesitate" și „." a cheltuielilor de judecată, întrucât realitatea acestora este evidentă, fiind depuse la dosar actele justificative (factură și chitanță).
NECESITATEA ON.RIULUI ACHITAT DE R. în CAUZĂ:
Sau, cu alte cuvinte, ar fi putut reclamanta să găsească pe piața avocaturii din C.-N. asistență juridică de aceeași calitate, achitând un onorariu mai mic? Răspunsul la această întrebare nu este unul facil însă apreciază că va putea deduce pe cale logică faptul că aceste cheltuieli au fost absolut necesare pentru ca reclamanta să obțină asistență juridică aptă să maximizeze șansele de reușită în prezentul dosar.
Totodată prin recurs, recurenta prezintă situația de lucrări din care rezultă, minut cu minut, activitatea desfășurată în acest dosar de doi avocați din cadrul firmei de avocatură „. și asociații", respectiv avocat D. R. și avocat C.-Ș. J. P. că situația este extrasă din programul de gestiune a pontajelor în cadrul firmei și nu este fabricată pro-causa.
Prin contractul cu programa clientului a avut loc la data de (...), iar contractul de asistență juridică pentru acest dosar a fost semnat la scurt timp după această dată. Cu toate acestea, lucrul efectiv la cererea de chemare în judecată nu a putut fi început anterior datei de (...), dată la care reclamanta a finalizat și înregistrat la D. G. a F. P. C. contestația împotriva actului administrativ fiscal (contestație a cărei copie se găsește la dosarul cauzei). P. că pentru redactarea acestei contestații, firma a beneficiat de asistență din partea unui alt consultant extern, astfel că redactarea cererii de chemare în judecată a fost imposibil de realizat anterior momentului la care firma noastră de avocatură a intrat în posesia acestui act.
A., la data de (...) (vineri) a primit de la client un exemplar al contestației, moment de la care avocații au pornit într-o cursă contra cronometru pentru redactarea cererii de chemare în judecată. Motivul urgenței este evident, executarea silită fiind iminentă.
Solicită să se observe din fișa de pontaj de mai sus faptul că redactarea acțiunii a avut loc în perioada (...) - (...) și reamintim faptul că data de (...) a fost zi nelucrătoare legală, fiind a doua zi de R. R. acțiunii a fost o muncă dificilă, extrem de tehnică, fiind necesară operarea cu noțiuni și termeni economici, financiari și contabili, așa cum lesne se poate observa din lecturarea acesteia.
După finalizarea redactării în cadrul firmei noastre, au fost necesare alte 2 zile pentru a obține acordul clientului asupra formei finale a acțiunii, perioadă în care am dat diverse explicații și a existat un schimb de telefoane și corespondență cu reprezentanții clientului.
Ulterior înregistrării acțiunii, au apărut diverse alte probleme conexe acțiunii, precum:
• faptul că termenul de judecată stabilit de program a fost foarte lung
(mai mult de 2 luni), situație pentru care a fost necesar să dăm multe explicații clientului, nemulțumit de acest aspect și să formulăm o cerere de preschimbare de termen
• datorită termenului lung de judecată, scadența datoriei fiscale a trecut și asupra clientului plana amenintarea executării silite
• faptul că plățile efectuate de client cu titlu de impozit pe salarii au fost imputate de AFP ca plată a impozitului pe profit stabilit suplimentar prin actul fiscal atacat
• faptul că instanța de fond nu a stabilit cauțiunea în timp util pentru a ne fi pusă în vedere prin citație (iar amânarea la primul termen strict pentru plata cauțiunii fiind o situație inadmisibilă din punctul de vedere al clientului).
Pentru fiecare dintre aceste probleme (conexe dosarului) au fost nevoiți să acorde asistență clientului, consiliindu-l și informându-l cu privire la acțiunile necesare pentru a rezolva sau a ameliora situațiile create.
Are așadar un total de 56,2 ore lucrate pe acest dosar, la un onorariu stabilit de 1.500 euro (plus TVA). Dacă Împărțim 1,500 euro la 56,2 ore obținem un tarif orar de 26,7 euro/oră,
În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, apreciem evident faptul că aceasta nu poate intra în calculul tarifului orar, deoarece este o taxă pe care societatea doar o colectează de la client, vărsând-o lunar la bugetul de stat. E. o taxă indirectă pe consum, în sarcina clientului, neprofitând în niciun fel consultantului.
În ceea ce privește tariful orar obținut, de 26,7 euro/oră, apreciază că acesta este unul mic, situat sub prețul pieței avocaturii din C.-N. pentru astfel de dosare de asistență juridică cu caracter complex. Tarifele orare practicate de avocații din C. se situează în general între 30 și 80 euro/oră, uneori chiar mai mult în situațiile în care consultanța acordată este deosebit de complexă sau implică comunicări sau redactări în limbi străine.
Mai mult decât atât, așa cum puteți observa din D. Consiliului Uniunii A. din Republica Moldova (Anexa 2), tarifele recomandate de acest for sunt între 50 și
150 euro/oră. E. de notorietate faptul că R. este un stat mai dezvoltat din punct de vedere economic decât Republica Moldova, interesele economice vehiculate în R. fiind cel puțin la același nivel. în acest context și ținând cont de faptul că forul similar din R. nu a emis recomandări cu privire la onorarii, apreciem că instanțele din R. se pot orienta și după onorariile recomandate în republica Moldova. Veți observa astfel că onorariul practicat de societatea de avocatură în prezentului dosar este mult mai mic decât minimul recomandat.
În aceeași ordine de idei, tariful standard al societății de avocatură este de 50 euro+ TVA/oră, fiind astfel vizibil că în speță - datorită faptului că înțelegerea cu clientul a fost una cu tarif fix, global - am muncit pentru un tarif aproape de două ori mai mic decât cel standard.
Pentru deplina înțelegere a instanței de judecată a punctului de vedere al acesteia, mai semnalează 2 aspecte relevante cu privire la câștigurile financiare ale avocaților:
1. un tarif orar de 50 euro pe oră al unui avocat nu înseamnă un câștig lunar de 8.000 euro pe lună (sumă obținută prin înmulțirea tarifului orar cu un număr de 160 ore lucrătoare lunare). Un astfel de rezultat este practic imposibil, știut fiind faptul că nici cel mai eficient avocat nu poate susține un ritm de 8 ore productive din 8 ore lucrate.
Zilnic, un avocat este nevoit să petreacă timp pentru organizarea muncii, pentru pregătirea profesională continuă (news letter-uri juridice, acte normative noi, cursuri de pregătire profesională organizate de I. sau de alte entități, procurarea și lecturarea doctrinei și jurisprudenței de ultimă oră etc.) , pentru verificarea mail-urilor etc., timp care se ridică în medie la cel puțin 4-5 ore pe zi. A., timpul efectiv productiv, facturabil clientului, este mai puțin de jumătate din cel petrecut la locul de muncă.
2. pe de altă parte, un tarif (exclusiv TVA) de 50 euro pe oră este departe de a fi câștigul net al unui avocat. Din acest tarif, 10% din brut sunt datorați Casei de A. a A. și 8. ca și contribuție, 16% bugetului de stat ca impozit pe venit. De asemenea, din același tarif este necesară susținerea cheltuielilor societății (salarii avocați și personal auxiliar, chirie spațiu, birotică, abonament program legislativ, telefoane, întreținere rețea, investiții etc.)
Solicită să se țină cont de toate aspectele semnalate anterior atunci când se va aprecia în ce măsură un tarif orar de 26,7 euro/oră a fost o cheltuială necesară pentru reclamantă atunci când a angajat și a achitat onorariul avocațial al societăți.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor
În legătură cu caracterul rezonabil al cheltuielilor constând în onorariul avocațial, revene la textul normativ din Statut, citat mai sus.
Așa cum cunoașteți din lecturarea dosarului cauzei, speța este una de mare dificultate și complexitate. Unele noțiuni implicate sunt foarte tehnice, din domeniul economic, financiar și contabil. Aceste noțiuni nu sunt în mod necesar familiare juriștilor, astfel Încât a fost necesar să petrecem timp aprofundând aceste noțiuni, precum și pentru a găsi o modalitate adecvată de a le expune judecătorului într-o manieră inteligibilă, în limbajul strict juridic. Sub acest aspect, munca a fost amplă, laborioasă și dificilă și a necesitat abilități speciale de ințelegere a unor noțiuni dintr-un alt domeniu de activitate decât cel juridic, precum și abilități de redactare a unui text cursiv și logic, bine structurat, astfel încât să fie ușor de înțeles și asimilat de către un alt jurist căruia îÎi era destinat - judecătorul.
Pe de altă parte, interesele puse în joc au fost de mare însemnătate pentru client, deoarece respingerea acțiunii de suspendare atrăgea iminența insolvenței. Din acest punct de vedere, clientul - în mod justificat - a pus o mare presiune pe umerii avocaților implicați în dosar.
Avantajele obținute clientului prin câștigarea procesului sunt evidente, punând firma la adăpost de un injust blocaj financiar, cu potențiale consecințe dezastruoase asupra activității acesteia.
La fel, a arătat la secțiunea anterioară condițiile în care a fost redactată cererea de chemare în judecată - lucrarea centrală a dosarului - sub presiunea timpului și parțial în cursul unei zile declarate de legiuitor ca nelucrătoare.
Din toate aceste puncte de vedere, se relevă caracterul rezonabil al onorariului convenit și achitat de reclamanta-recurentă.
Solicită să se țină cont de toate aspectele învederate atunci când se va aprecia caracterul real, necesar și rezonabil al onorariului avocațial. T. aceste elemente justifică obligarea părții care a căzut în pretenții să suporte în final cheltuielile cu acest onorariu, culpa lor procesuală fiind necontestată.
În opinia recurentei, obligarea părții căzute în pretenții de a suporta cheltuielile de judecată ale părții care a căștigat procesul este doar o aplicație particulară a principiului răspunderii civile delictuale. Iar această răspundere civilă delictuală presupune repararea integrală a prejudiciilor suferite de victimă, având ca fundament culpa celui chemat să răspundă. în situația în care nu veți obliga partea căzută în pretenții să suporte integral cheltuielile de judecată ale reclamantei-recurente, aceasta se va găsi în situația injustă în care să își suporte cheltuielile făcute pentru a contracara o acțiune nelegală, culpabilă a pârâtei.
Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Prin recursul declarat de D. G. A F. P. A J. C. s-a solicitat modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare formulata de reclamanta S. R. R. S..
În motivare a arătat că prin sentința civila nr. 8324/(...) pronunțata de Tribunalul Cluj, instanța de judecata a admis cererea formulata de reclamanta S. R. R. S. în contradictoriu aceasta.
Prin dispozitivul hotărârii judecătorești, instanța de judecata a dispus suspendarea parțiala a executării Deciziei de impunere nr.F-CJ-308 din data de (...)
și a Raportului de inspecție fiscala din aceeași data, în ceea ce privește obligația de plata a sumei totale de 145.874 lei, formata din suma de 72.236 lei reprezentând impozit pe profit calculat suplimentar ca urmare a ajustării bazei de impunere, suma de 62.803 lei reprezentând majorări de întârziere și suma de 10.835 lei reprezentând penalități de întârziere, pana la pronunțarea instanței de fond.
Critică hotărârea pronunțata de instanța de fond având în vedere următoarele argumente:
Așa cum a arata și prin întâmpinarea formulata la instanța de fond, apreciază ca în prezenta cauza, intimata nu a facut dovada întrunirii condițiilor expres prevăzute de lege pentru a se putea dispune suspendarea executării actului contestat.
A., instanța de fond poate dispune suspendarea numai după verificarea condițiilor impuse de art.14 din L. nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, republicata, cu modificările și completările ulterioare și anume existenta unui caz bine justificat și iminenta pagubei.
1. În ceea ce privește existenta cazului bine justificat, în considerentele hotărârii, instanța de judecata își motivează soluția cu argumente care privesc fondul litigiului, ceea ce în opinia acesteia nu se poate realiza în contextul unei cereri de suspendare.
Se poate vorbi despre un caz bine justificat doar în situația în care, din împrejurările cauzei rezulta o îndoiala puternica și evidenta asupra prezumției de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ.
In acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de
C. A. și F. prin D. nr. 5..10.205, reținând ca "prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucura actul administrativ determina principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise in baza legii, echivalează cu a nu executa legea ceea ce intr-un stat de drept este de neconceput".
Prin urmare, pana la o eventuala anulare de către instanța de judecata, actul administrativ se bucura de prezumția de legalitate, obligațiile stabilite în sarcina reclamantei prin D. de impunere a cărei suspendare se cere, reprezintă creanțe certe, lichide și exigibile. Fata de aceasta situația nu se poate aduce ca argument, pentru dovedirea cazului bine justificat, faptul ca, s-ar fi stabilit în mod eronat obligațiile fiscale.
A., în speța nu pot fi reținute elemente de vădita nelegalitate sau împrejurări de natura a crea o îndoiala asupra legalității, veridicității și autenticității actului administrativ atacat.
2. În ceea ce privește iminenta pagubei, în considerentele hotărârii instanța de judecata arata ca situația economico-financiara a intimatei ar putea fi grav afectata prin raportare la cuantumul mare al sumei imputate și la necesitatea asigurării de fonduri pentru plata drepturilor salariale lunare ale angajaților și pentru suportarea cheltuielilor curente.
Nu împărtășește punctul de vedere al instanței de fond având în vedere ca în practica judecătoreasca s-a statuat, așa cum rezulta și din D. I. nr. 2537/(...) ca " S. susțineri făcute în conținutul cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucura actul, întrucât dispozițiile legale cuprinse în art.2 alin.(1) lit. t din L. nr.554/2004 se refera, în mod expres, la împrejurări de fapt și de drept, iar nu la afirmațiile părților.
Executarea unei obligații bugetare, stabilita printr-un act administrativ fiscal se bucura de prezumția de legalitate, nu poate constitui prin ea însăși o paguba, în sensul arl.2 alin.(1) lit. s) din L. 554/2004. Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalenta cu o paguba, dar, din punct de vedere juridic, paguba este reprezentata doar de o diminuare ilicita a patrimoniului. "
Prin urmare, raportat la cele de mai sus, nici cea de-a doua condiție prevăzuta de lege nu este îndeplinita, în speța nefiind vorba de iminenta unei diminuări ilicite a patrimoniului reclamantei, ci de executarea obligațiilor bugetare dispuse în baza unui act administrativ fiscal care se bucura de o puternica prezumție de legalitate.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, solicitam instanței de judecata sa admită recursul așa cum a fost formulat și motivat.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
1. Cât privește recursul declarat de reclamantă care vizează soluția de obligare a pârâtei la plata parțială a cheltuielilor de judecată, mai precis a diminuării cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocațial.
În acest context, Curtea reține că instanța de fond a statuat conform art. 274
C.pr.civ. că pârâta fiind căzută în pretenții va fi obligată la plata sumei de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și reprezentând contravaloarea onorariului avocațial, taxa judiciară de timbru și titmbru judiciar, sens în care onorariul avocațial în cuantum de 8.291,14 lei (f. 161-1962 dos. fond) a fost redus de instanță în temeiul art. 274 alin. 3 C.pr.civ. întrucât obiectul cererii, durata și probațiunea dosarului nu justifică întregul onorariu.
Suma cu titlu de onorariu avocațial invocată de catre reclamantă a fost achitata de catre aceasta cu titlu de onorar avocat conform documentului de tranzacție aflat la f. 162 dosar fond.
Potrivit art.274 alin. (3) Cod procedură civilă, judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Totodată, practica în această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului statuează în sensul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, S.e și alții împotriva României, Raicu împotriva României).
În același sens se statuează și în D. nr. 401 din 14 iulie 2005 a Curții
Constituționale, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă.
Contrar susținerilor recurentei, prin aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3)
Cod procedură civilă nu s-au încălcat prevederile art. 30 din L. nr. 51/1995.
În realitate, dispozițiile legii privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat menționate consacră principiul obligativității respectării contractului de asistență judiciară și sunt aplicabile exclusiv părților contractante.
In raportul dintre partile litigante suma achitata de catre o parte avocatului reprezinta onorariu avocatial si poate fi pus pe seama acesteia doar cu acest titlu, relatia dintre avocat și client fiind din aceasta perspectiva indiferenta.
Asa cum s-a aratat mai sus în raporturile dintre partile litigante suma achitata de catre o parte avocatului său reprezinta onorariu avocatial asa cum este si în speta si ca atare el poate fi redus.
In ce priveste cuantumul onorariului avocatial acesta se stabileste si in prezent in raport cu art. 274 alin.3 C.pr.civ text legal care nu este caduc si care stabilește criteriile de acordare a acestor cheltuieli respectiv munca depusa de avocat si valoarea pricinii.
Chiar daca în prezent aceste criterii nu mai pot fi raportate la tabelul onorariilor minime caracterul lor rezonabil poate fi stabilit prin raportare la cele doua criterii prevăzute de art. 274 alin. 3 C.pr.civ care astfel nu este caduc in întregimea sa.
Cuantumul acestui onorariu poate fi verificat și de catre instanta de recurs prin prisma acelorasi criterii in masura in care este investita cu un astfel de motiv de recurs întrucât recursul din speta nu este un recurs dupa apel ci un recurs reglementat de art. 304 indice 1 C.pr.civ si in care motivele de recurs nu se limiteaza la motivele prevazute de art. 304 C.,pr.civ ci la orice motiv de nelegalitate sau netemeinicie.
Totodata aceste criterii se raporteaza la circumstantele specifice al spetei deduse judecatii si nu prin comparatie cu alte tipuri de litigii.
Procesul civil este guvernat intr-adevar de principiile disponibilitatii si ale contradictorialitatii alaturi de alte principii .
Cererea pentru cheltuieli de judecata este un capat de cerere din cererea de chemare in judecata care trebuie motivat de reclamant din perspectiva tuturor prevederilor art. 274 C.pr.civ in cererea de chemare în judecata conform art. 112
C.pr.civ . Cererea de chemare in judecata se comunica paratului care isi poate expune punctul de vedere inclusiv asupra petitului privind cheltuielile de judecata .
In speta prin întâmpinare (f. 158-159 dos. fond) parata a aratat ca solicita respingerea întregii cereri de chemare in judecata (de suspendare a actului administrativ-fiscal), deci inclusiv petitul de cheltuieli de judecata.
Asupra acestui petit instanta da posibilitatea partilor de a face probatiunea necesara si da cuvântul partilor ca pe orice alt capat de cerere si care trebuie sustinut de parti prin prisma prevederilor legale aplicabile respectiv a prevederilor art. 274-277 C.pr.civ fara ca instanta sa fie necesar sa supuna în atentia partilor un anumit alineat din acest text de lege.
Asupra acestui petit instanta poate sa aprecieze prin prisma prevederilor legale si astfel sa-l admită în întregime sau în parte fara a încalca principiul disponibilitatii sau al contradictorialitatii si fara a fi necesara vreo cerere a partii adverse în acest sens.
Aceste reguli au fost respectate în speta astfel ca nu se poate retine încalcarea principiilor contradictorialitaii sau al disponibilitatii .
In ce priveste cuantumul onorariului acordat în prima instanta Curtea apreciază ca acest cuantum corespunde obiectului pricinii si muncii depuse de avocat constând în formularea cererii de chemare în judecată si susținerea cererii, având în vedere că în cauză a fost consumat doar un singur termen de judecată. Încercarea reclamantei recurente de a demonstra că a depus un volum de muncă impresionant pentru a formula, redacta și apoi susține cererea în fața instanței de fond, în vederea justificării onorariului încasat nu justifică schimbarea opticii de abordare a situației diferit față de instanța de fond.
R. la aceste doua criterii vizate de art. 274 alin. 3 C.pr.civ si considerentelor de mai sus Curtea a apreciat că diminuarea onorariului raspunde în mod rezonabil celor doua cerinte legale sus mentionate.
Curtea mai are în vedere că în lipsa dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. contractul dintre avocat și clientul său ar fi produs efecte juridice exclusiv între aceste părți ca orice alt act juridic conform principiului efectului relativ al convențiilor.
Cu toate acestea, dacă fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, atunci înseamnă că acel contract, încheiat de partea care a câștigat procesul cu avocatul său, își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul. În acest context, această din urmă parte s-ar putea vedea obligată exclusiv în temeiul voinței exprimate de persoanele care au negociat onorariul de avocat, deși aceasta, în mod evident nu a participat nici personal și nici prin reprezentant la încheierea contractului de asistență juridică.
Într-o astfel de ipoteză se reține că dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept subiectiv civil, poate fi susceptibil de exercitare abuzivă (art. 15 din L. nr. 287/2009 privind Codul civil) care s-ar sancționa pe terenul răspunderii civile delictuale, respectiv autorul abuzului ar putea fio obligat plata de despăgubiri pentru prejudiciul material sau moral cauzat prin fapta abuzivă.
În acest context, pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel ce a câștigat procesul are dreptul de a obține de la partea adversă sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu avocațial pe considerentul că fapta ilicită a fost săvârșită de cel ce a pierdut procesul , dar tot pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel ce a câștigat procesul nu ar putea obține de la partea adversă decât o parte din sumele avansate cu titlu de onorariu avocațial, pe considerentul că fapta ilicită constă în exercitarea abuzivă a dreptului.
Prin aplicarea textului art. 274 alin. 3 C.pr.civ. instanța nu intervine în contractul dintre avocat și clientul său, care produce efecte depline între părțile contractante ci doar apreciază în ce măsură onorariul plătit de partea care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut procesul, față de mărimea pretențiilor (în speță nu e cazul) și față de complexitatea cauzei, care a fost analizată în precedent.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul formulat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
2. Cât privește recursul declarat de pârâtă, Curtea reține că este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Prima critică este circumscrisă confuziei între analiza fondului cauzei și a condiției cazului bine justificat.
Cât privește condiția existenței cazului bine justificat, Curtea are în vedere în analiză sensul acestei expresii ce comensurează această condiție dat de L. contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel conform art. 2 alin. 1 lit. t) din lege, prin cazuri bine justificate se înțelege împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Pentru a-și fundamenta soluția instanța de fond reține cu privire la acest punct că există unele aspecte necorelate sau insuficient motivate din analiza fiscală realizată de inspectorii fiscali, concretizată în aceea că raportul privind prețurile de transfer pentru perioada 2007-2010 întocmit de reclamantă a fost însușit până la un punct de pârâtă , care însă a respins concluziile celor două metode prezentate de societate, spre a ajunge la concluzia că tarifele utilizate în relația clientului afiliat sunt mai mici decât cele de pe piața liberă.
Acest aspect precum și altele asemenea au fost examinate sumar de instanța de fond și raportat și la complexitatea ridicată a cauzei s-a apreciat că cea mai oportună măsură este suspendarea executării actului administrativ fiscal, mai ales că se impune o verificare temeinică a întregului raționament al inspecției fiscale.
Or, recurenta s-a rezumat doar să enunțe cu titlu general că suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă doar în cazuri bine justificate, invocând principiile ce se degajă din teoria actului administrativ, fără însă să arate în concret unde se localizează nelegalitatea ori netemeinicia hotărârii instanței de fond sub aspectul analizei efectuate de aceast sub unghiul de incidență al existenței cazului bine justificat.
Într-o astfel de ipoteză, Curtea va reține că instanța de fond a prezentat suficiente și pertinente justificări pentru a califica că în cauză există îndeplinită cerința existenței cazului bine justificat fără ca pentru aceasta să recurgă la aprecieri de fond.
Desigur că analiza în aparență a legalității actului administrativ fiscal presupune prin însăși definiția legală explorarea împrejurărilor legate de starea de fapt și de drept, însă această întreprindere este limitată la examenul de aparență de legalitate, misiune care a fost îndeplinită de instanța de fond.
Față de cele ce preced, acest motiv de recurs nu poate fi primit ca fondat.
În ceea c e privește critica privind iminența pagubei, recurenta invocă faptul că instanța de fond și-a justificat soluția prin aceea că situația economico- financiară ar putea fi grav afectată prin raportare la cuantumul mare al sumei imputate și la necesitatea asigurării de fonduri pentru plata drepturilor salariale lunare ale angajaților și pentru suportarea cheltuielilor curente iar cu trimitere la practica judiciară a instanței supreme s-a susținut că executarea unui act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă.
Curtea reține că această cerință este definită în art. 2 alin. 1 lit. ș) din L. nr.
554/2004 unde se arată că prin expresia pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Teza de la care pleacă recurenta este eronată, căci odată stabilit că actul administrativ este în aparență nelegal, prezumția de legalitate de care acesta se bucură este afectată și drept urmare dacă actul este pus în executare poate provoca o pagubă iminentă.
În altă ordine de idei, raționamentul recurentei cu trimitere la soluția instanței supreme este valabil și corect dacă se are în vedere premisa de la care pleacă, respectiv că suntem în fața unei executări a unei obligații bugetare stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate.
Or, așa cum s-a relevat anterior nu aceasta este premisa de la care pleacă raționamentul instanței de fond, care mai întâi a stabilit că legalitatea prezumată a actul administrativ fiscal este serios afectată de circumstanțele de fapt și de drept evocate, context în care s-a raportat apoi la condiția pagubei iminente fundamentând iminența prejudiciului care s-ar localiza în patrimoniul reclamantei prin executarea de îndată a actului.
Sub acest aspect de aplicare și examinare concretă a incidenței art. 2 alin. 1 lit. ș) din L. nr. 554/2004, recurenta nu a făcut nicio critică concretă ci așa cum s-a relevat anterior s-a rezumat să facă critici generale cu trimiteri la jurisprudența Î.
Așa cum rezultă din cele ce precedă la care adaugă suplimentar și Curtea, instanța de fond și-a bazat analiza pe reținerea existenței pagubei iminente ce s-a produce prin executarea de îndată a actului reflectată în consecințele negative ale patrimoniului reclamantei așa cum aceasta a dovedit prin actele contabile, situația financiară centralizată și detaliată în Anexele 12, 14 și 15 depuse la dosar (f. 106-
148 dos. fond).
Așa fiind, nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Față de cele ce precedă, în temeiul art. 14 și art. 20 alin. 3 din L. nr.
554/2004 Curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
3. În temeiul art. 274 C.pr.civ. raportat la soluția pronunțată în cauză Curtea va respinge cererea recurentei S. R. R. S. C.-N. de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Cu majoritate de voturi respinge recursurile declarate de reclamanta S. R. R. S. C.-N. și pârâta D. G. a F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 8324 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
Respinge cererea recurentei reclamanta S. R. R. S. C.-N. de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. U. M. D. R.-R. D.,
cu opinia separată, în sensul . admiterii recursului DGFP . C. și respingerii cererii de .
suspendare.
. GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...) Jud.fond. A. G. C.
