Decizia nr. 9748/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C., DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA C. NR. 9748/.
Ședința noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTOR: S. L. R. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. ÎN N. A. F. P. N. împotriva sentinței civile nr. 393 din 19 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat B. F. și pârâtele intimate A. F. P. A O. ȘIMLEUL S., A. F. P. N. și A. F. PENTRU M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
P. de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, având în vedere motivele de recurs care vizează fondul cauzei, Curtea apreciază că recursul este formulat de către D. G. a F. P. S. în numele A. F. P. Ș. S. și dintr-o eroare materială a fost menționată A. F. P. N., D.G.F.P. S. putând formula recurs în numele ambelor Administrații Financiare.Totodata constata ca inca de la termenul anterior a pus in discutie exceptia lipsei de interes in formularea actiunii raportat la existenta solutiei din dosarul nr. (...)
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 393 din 19 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor A. F. P. N. și D. G. a F. P. a J. S. și a fost respinsă în consecință acțiunea formulată de reclamant împotriva acestora.
A fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de restituire.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B. F., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. Ș. S. și în consecință:
A fost obligată pârâta A. F. P. Ș. S. la restituirea sumei de 4439 lei în favoarea reclamantului, încasată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală de la data de 29 martie 2010, până la achitarea efectivă.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a A. F. Pentru M., formulată de pârâta A. F. P. N. și D. G. a F. P. a J. S.
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. N. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule
.reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O.
5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în numele A. F. P. S. S. , prin care se solicită admiterea recursului si rejudecand in fond respingerea cererii formulata ca fiind netemeinica si nelegala.
În motivarea recursului se arată următoarele:
Suma solicitata in speta a fost deja restituita reclamantului in dosarul nr.
(...).
Referitor la critica adusă de recurentă sentinței civile sub aspectul respingerii cererii de chemare în garantie / în judecată a A. F. PENTRU M., arată că organul fiscal din subordinea ANAF are doar atributii de calculare a taxei, iar banii încasați de către organul fiscal constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestionează de A. F. pentru M..
Consideră că instanța de fond a ignorat prevederile imperative reglementate de O. Nr. 5. și a reținut în mod eronat faptul că suma a fost încasată și administrată de către A. N. de A. F. prin unitățile sale fiscale, aspect față de care această sumă constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M.,în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protectia mediului,iar hotărârea judecătorească astfel pronunțată de către instanta de fond,nu este opozabilă și A. F. pentru M..
Referitor la pronunțarea sentinței civile, solicită instantei de recurs modificarea sentintei recurată în sensul respingerii actiunii formulată de reclamant ca fiind nefondată pentru următoarele:
Având în vedere faptul că atât pe calea administrativ jurisdicțională instituită de art.205 Cod procedură fiscală cât și prin acțiunea înregistrată pe rolul T. S.,reclamantul a solicitat anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare, și R. sumei , în cauză sunt aplicabile prevederile O. nr.SO 12008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, raportate la data plății taxei .
Intrucât această taxă nu a fost percepută și calculată conform art.214 Cod
Fiscal - abrogat la data achitării taxei - ci conform O.nr.5. privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule,consideră că perceperea taxei de către unitatea fiscală,este legală având în vedere că prin adoptarea noului act normativ de către legiuitor,s-a instituit un instrument de protecție a mediului,calculul taxei fiind determinată În funcție de emisia de dioxid de carbon produsă de fiecare mașină.
Departe de a da eficienta textelor din OUG nr. 5., instanta de fond a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor specia le pentru autoturisme, astfel cum au fost prevăzute de art. 1. acelasi act normativ, acestă solutie fiind nelegală, deoarece ,actul normativ prevede in mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare si anume: atâta timp cât cadrul legislativa prevăzut în mod imperativ că orice persoană fizică și juridică care înmatriculează pentru prima dată în România un autoturism comercial, datorează o taxă de poluare acesta este de strictă interpretare, completându-se cu principiul" unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem".
Raportat la dispozitiile legale invocate în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei rezultă în mod indubitabil că suma solicitată nu se încadra în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Instanta de fond referitor la incidenta art. 725 alin. 1 Cod P. C. invocat in intimpinarea depusa la dosarul cauzei nu face nici o referire.
Dispozitiile art.725 alin 1 din Codul de P. C. consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură atât proceselor în curs de judecată începute sub legea veche. Acest text de lege nu încalcă dispozițiile art.15 alin (2) din Constituție, având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare proceselor incepute sub legea veche,dar aflate in curs de judecată(Decizia C. Constituționale nr.628/2006). Neadmiterea unei atare soluții ar determina rezolvarea diferențiată a aceleași situații juridice ,(respectiv obligația achitării taxei care atât în noul act normativ, se achită și respectiv intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România) ceea ce ar fi profund inechitabil și contrar spiritului legii noi.
Consideră că solutia legală pe care trebuia sa o pronunte T. S. in speta de fata trebuia să fie În raport de noile dispozitii legale din OUG nr.5. prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...)-(...) și nu restituirea integrală a taxei.
Instanta de fond a retinut că aplicarea OUG nr. 5. contravine principiului consacrat de art. 20 alin. 2 din Constituia R.. Referitor la acest aspect arată motivele pentru care OUG nr. 5. este de imediata aplicare si nu incalca principiul neretroactivitatii legii civile in timp, asa cum gresit a retinut instanta de fond.
Conform art.4 din O. nr.5O/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine a)cu ocazia primei înmatrlculări a unui autovehicul în România;
Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă; pentru stabilirea taxei,persoana fizică sau persoana juridică,denumită în continuare contribuabil,care intenționează să efectueze înmatricularea autovehiculului va depune documentele din care rezultă elementele de calcul al taxei,prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
De asemenea cuprinsul O. prevede o singură modalitate de a contesta taxa
și anume atunci când persoana care urmează să înmatriculeze un autovehicul rulat poate să facă dovada că autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută în anexa nr.4. Motivele invocate de către reclamant în cuprinsul acțiunii sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că în Infograma nr.5899/(...) trimisă de R. P. a R. pe lângă UE -B., se arată că expertul DG T. a menționat ca prevederile privind taxa pe poluare pentru autovehicule sunt conforme cu criteriile europene. Această informație a fost transmisă DGFP S. de Ministerul Finanțelor Publice - C. S. de stat.O. nr.5. a fost emisă ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile,inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E. și pentru evitarea oricărei consecințe negative ale situației create. Aceasta taxă este aplicabilă în statele membre ale U.E.,s-a aliniat la regulile liberei concurențe "Noua formă a taxei,care se referă la gradul de poluare, este asemănătoare cu ce există și în alte state și cu ce se va implementa în altele.
Caracteristicile fiscalității aplicate autovehiculelor sub incidenta dreptului comunitar, astfel cum sunt acestea determinate prin jurisprudenta C. de Justiție, se regăsesc în trăsăturile taxei stabilite prin actul normativ menționat mai sus.
Alt document care a fost relevant în fundamentare actului normativ respectiv O.) este și Rezoluția parlamentului European din 11 martie 2008 privind politica europeană în domeniul transportului durabil, ținând seama de politicile europene în domeniul energiei și a mediului, în care se subliniază că pentru atingerea scopurilor acestei politici este deosebit de important să se recurgă la instrumente de piață pentru promovarea vehiculelor cu un consum redus de carburant și nivel redus de emisii, pentru care s-a recomandat adoptarea directivei privind taxarea autovehiculelor, măsurile stabilite de O. sunt compatibile cu prevederile art.90 din Tratatul de instituire a C. E.,taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Prin noua taxă de poluare se asigură condițiile necesare respectării obiectivelor de protecție a mediului prevăzute în Protocolul de la K., al cărui semnatare este și România.
În domeniul taxării autoturismelor și al autovehiculelor nu există încă o directivă europeană care să impună taxarea autovehiculelor pe baza unor criterii unice. Această este și explicația faptului că Încă 16 State Membre practică sisteme de taxare a mașinilor.
De asemenea, prin sentința civilă recurată instanța de fond în mod nelegal a admis capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate de reclamant, având în vedere dispozițiile Codului de P. F. coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.
Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 7 după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Examinând recursul, instanța reține următoarele:
Taxa de poluare a fost achitata la AFP S. S. care este mentionata si in dispozitiv ca parata .In acelasi dispozitiv se arata ca parate AFP N. nu are calitate procesual pasiva, actiunea fata de ea fiind respinsa ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate proceusal pasiva .
In cererea de recurs se arata ca recursul este declarat si in numele AFP N. care ar fi fost obligata la restituirea taxei de poluare .In realitate aceasta obligatie s-a stabilit in sarcina AFP S. S. astfel ca instanta de recurs pornind de la principiul ca un act trebuie interpretat in sensul de a produce un efect juridic si nu nici un efect juridic a apreciat ca recursul este declarat in numele acesteia iar mentionarea AFP Nusflau este o simpla eroare materiala ,DGFP S. reprezentind si formulind recursuri in numele ambelor administratii financiare .
Instanta a pus in discutia partilor atata la termenul de judecata din data de (...) cit si la termenul de judecata din data de (...) exceptia lipsei de interes in formularea cererii de chemare in judecata fata de AFP S. S. raportat la imprejurarea ca reclamantului i s-a restituit deja irevocabil taxa pe poluare din speta in dosarul nr. (...) al T. S. .
Este bine stiut ca interesul ca si conditie de exercitare a actiunii civile trebuie sa fie actual si totodata legitim .Scopul prezentului demers judiciar al reclamantului a fost recuraperarea taxei pe poluare achitata prin incalcarea dreptului Uniunii E. .Acest interes ,folos practic a fost obtinut de catre reclamant in dosarul (...) solutionat irevocabil la data de (...) de catre Curtea de A. C. prin decizia civila nr.8102 /. .In aceste conditii interesul reclamantului nu mai este actual dar mai mult el a devenit si nelegitim intrucit o a doua restituire a aceleiasi taxe ar reprezenta pentru reclamant o imbogatire care nu are la baza nici un temei juridic .
In consecinta raportat la prevederile art. 20 din Legea 554/2004 corob cu art. 304 indice 1 C.pr.civ ,art. 312 C.pr.civ va admite recursul declarat in cauza si va modifica in parte sentinta recurata in sensul ca va respinge cererea de chemare in judecata fata de AFP S. S. ca fiind lipsita de interes .Se vor mentine restul dispozitiilor sentintei recurate .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. S. în numele A. F. P. S. S. împotriva sentinței civile nr. 393 din 19 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul
Sălaj în dosarul nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de A. F. P. S. S. ca fiind lipsită de interes.
Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. A. M. S. L. R. A. C.
GREFIER A. B.
Red. AAM dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: D. I.