Decizia nr. 9830/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 9830/2012

Ședința din 26 Noiembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A. M.

JUDECĂTOR S. L. R. JUDECĂTOR A. C. GREFIER A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul M. D. V., împotriva sentinței civile nr. 4168/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui

C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. D., privind și pe A. F. pentru Mediu, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat.

Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din

Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4168/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis excepția nelegalei timbrări.

A fost anulată ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. D. V., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. D.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție.

T. a reținut că excepția este întemeiată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar conform alin. 3 al aceluiași articol neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. Sancțiunea anulării este reglementată și prin art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, în ipoteza neachitării timbrului judiciar.

Raportat la cele expuse, T. a apreciat că sunt îndeplinite în cauză cerințele textului legal citat și în consecință,

În temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare și art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, a fost admisă excepția netimbrării și, în consecință, a fost anulată ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. D.-V. împotriva pârâtei A. F. P. Pe cale de consecință, s-a respins cererea de chemare în garanție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. D. V., prin care a solicitat anularea soluției instanței de fond, arătând că a achitat taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferente cererii.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Prima instanta a anulat actiunea ca netimbrata retinind ca reclamantul nu a timbrat cererea de chemare in judecata .

In realitate dovada achitarii taxei judicare de timbru se afla depusa la f.

17 dosar fond in copie .Originalul acestei chitante a fost depus anexat recursului -f. 3.

In inchieerea de sedinta din data de (...) instanta de fond nu a facut nici o referire la aceasta chitanta sau la necesitatea depunerii originalului sau al dosar .

Conform art. 20 alin. 1 si 3 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.Neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Din acest text de lege rezulta ca legea sanctioneaza cu anularea actiunii neachitarea taxei judiciare de timbru si nu nedepunerea chitantei de plata in original .In speta reclamantul si-a indeplinit acesta obligatie anterior depunerii cererii de chemare in judecata ,la data de (...) astfel ca solutia anularii actiunii apare ca nelegala raportat la art. 20 alin. 3 din Legea

146/1997 .

In consecinta in temeiul art. 20 alin. 3 din Legea 554/2004 corob cu art. 304 indice 1 C.pr.civ, art. 312 C.pr.civ se va admite reclamantului ,se va casa în întregime sentinta recurata și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe retinind ca taxa judiciara de timbru a fost achitata .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de către reclamantul M. D. V. împotriva sentinței civile nr. 4168 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. A. M. S. L. R. A. C.

GREFIER

A. B.

Red.AAM/dact. MS

3 ex./(...) Jud.fond: O.R.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 9830/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal