Decizia nr. 9878/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)*

DECIZIA CIVILĂ Nr. 9878/2012

Ședința ata de 28 N. 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H.

JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanții G. V. și G. M., împotriva sentinței civile nr. 3129 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...)*, în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL M. Z., având ca obiect

- comunicare informații de interes public (L. Nr.544/2001).

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții-reclamanți prin avocat C. S. și intimatul-pârât prin consilier juridic C. C. D., în baza delegației de reprezentare nr. 42127/(...) aflată la fila 39 din dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 3129 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj și pe cale de consecință modificarea în totalitate a sentinței civile ca fiind netemeinică și nelegală în sensul admiterii acțiunii introductive, astfel cum a fost formulată.

Se relevă că reclamanții au solicitat furnizarea unor informații de interes public cu privire la modificările PUG Z., a R. planului urbanistic, respectiv informații în privința cărora se impunea a fi redactat un răspuns concret și la obiect. P. dispozițiilor legale în termen de 10 zile nu s-a formulat un răspuns acestei cereri și nici nu au fost informați că cererea ar necesita un timp mai îndelungat pentru soluționarea ei, drept pentru care reclamanții s-au adresat instanței de judecată, în condițiile L. nr. 544/2001.

Cererea introductivă a fost respinsă pe considerentul că după expirarea termenului de 10 zile reclamanților li s-a dat un răspuns, însă o adresă formală nu poate fi asimilată unui răspuns la solicitarea reclamanților.

Instanța de recurs a casat hotărârea primei instanțe arătând totodată că cu prilejul rejudecării trebuie efectuată o analiză concretă a cererii, a răspunsului formulat, în sensul de a se stabili dacă intimatul a respectat termenul procedural impus de legea specială și procedura impusă de aceasta.

De asemenea, în privința daunelor morale solicitate instanța de recurs a apreciat că acestea nu sunt de natură a fi probate.

Cu ocazia rejudecării instanța de fond nu a analizat îndrumările date de către instanța de control, în sensul verificării dacă pârâtul a respectat procedura imperativ prevăzută de legiuitor.

În fapt reclamanții au formulat acțiunea introductivă după expirarea termenului de 10 zile ca în final, prin sentința recurată să nu li se acorde daunele morale și nici cheltuielile de judecată, deși litigiul a fost ocazionat de culpa intimatului care nu a răspuns solicitării în termenul legal.

În opinia sa reclamanții sunt îndreptățiți la plata daunelor morale având în vedere că autoritatea publică nu și-a respectat obligația prevăzută imperativ de norma legală specială.

Prin analiza răspunsului elaborat se poate constata că acesta nu a răspuns în concret solicitării reclamanților.

Față de aceste considerente solicită admiterea recursului și acordarea cheltuielilor judiciare conform notei de cheltuieli pe care o depune la dosar.

Reprezentanta intimatului-pârât solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, pentru motivele detaliate în cuprinsul întâmpinării, apreciind că în mod corect instanța a respins acțiunea reclamanților de obligare a pârâtului la furnizarea informațiilor cu caracter public, la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond a reținut că pârâtul a furnizat reclamanților informațiile solicitate și, deși s-a depășit termenul de 10 zile, acest fapt s-a datorat unei perioade mai lungi de verificare și documentare, încadrându-se totuși în termenul maxim de 30 de zile.

În acest context nu se poate susține că există o culpă a pârâtului ca urmare a necomunicării răspunsului la solicitarea reclamanților.

În ce privește daunele morale instanța de control a recomandat a se verifica dacă există un prejudiciu cauzat ca urmare a necomunicării răspunsului. Instanța de fond, cu ocazia rejudecării constatând că nu există un atare prejudiciu, a respins cererea de acordare a daunelor morale.

Față de neacordarea cheltuielilor judiciare se relevă de către apărătorul intimatului-pârât că nu se justifică acordarea acestora atât timp cât nu se poate reține culpa pârâtului în necomunicarea răspunsului la solicitarea reclamanților.

De asemenea se susține că, raportat la modul cum a fost formulată cererea privind furnizarea informațiilor de interes public, s-a emis răspuns, chiar dacă acesta nu corespunde așteptărilor reclamanților.

Pentru toate aceste considerente solicită respingerea recursului, fără acordarea cheltuielilor de judecată.

Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3129 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...)* a fost respinsă ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamanții G. V. în contradictoriu cu pârâtul C. Local al M. Z.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că răspunsul comunicat reclamanților la (...) cuprinde în corpusul său toate informațiile de interes public, solicitate de către reclamanți în mod legal , respectiv faptul că prin actualizarea P. U. G. al municipiului Z., s-a schimbat regimul unității teritoriale de referință al zonei în care se află și imobilul reclamanților din UTR-LFCM2 în UTR-LFCM6 care prevede locuințe unifamiliale/ semicolective (max 10 ap.) existente sau propuse cu regim mic mediu de inaltime D+P+M - D+P+2E+M, MAX 12 M la cornișe sau streașină. Se menționează că această modificare nu s-a făcut la solicitarea expresă a cuiva, ci în urma unei analize detaliate a situației existente în zona străzii C. C., cuprinsă între Pensiunea Giorgiani și Pensiunea Vlad.

Funcțiunea U.T.R. - LFCM6 a fost inclusă în P.U.G. datorită unui număr mare de P.-uri emise în zonă cu condiții similare de construire și din necesitatea de a uniformiza indicii urbanistici și regimul de înălțime din zonă. Totodată în decursul anilor, începând din anul 1990, în zonă au fost realizate o serie de clădiri care impun regimul de înălțime și indicii urbanistici din LFCM6, exemple în acest sens fiindu-vă prezentate în adresa nr.45115/(...). Modificarea UTR-ului din LFCM2 în LFCM6 nu a afectat cu nimic funcțiunea zonei, respectiv aceea de zonă rezidențială, nefăcând altceva decât să preia o stare reală din teren, fapt pentru care nu a fost necesară obținerea de noi avize în acest sens. Precizăm că modificarea UTR-ului nu a adus nici un fel de atingere avizelor obținute, sens în care nu se impunea obținerea unor avize diferite de cele obținute pentru actualizarea PUG-ului. Planșele cu zonificarea au fost comunicate emitenților de avize dar aceste planșe nu fac parte din avizele emise, neexistând o condiționare în acest sens. Proiectul de hotărâre nu a mai suferit nici un fel de modificări ulterior declanșării procedurii de transparență decizională iar, în ce privește solicitările adresate proiectantului referitor la actualizarea PUG-ului, este evident că acestea au fost făcute de către reprezentanții legali ai instituției, conform normelor legale. Proiectul de hotărâre privind actualizarea PUG, aprobat prin H. L. Z. nr.l 17 din (...), a fost supus dezbaterii publice încă din anul 2007, atât în procedura de avizare din punct de vedere a condițiilor de mediu cât și în cadrul procedurii de consultare a cetățenilor, conform L. nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică locală, cu 30 de zile înainte de adoptarea hotărârii de aprobare a actualizării PUG.

Astfel, în ce privește procedura transparenței privind actualizarea P. U. G. al municipiului Z., aceasta s-a făcut cu respectarea atât a prevederilor L. nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cât și a prevederilor L. nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul. Proiectul de hotărâre privind actualizarea P. U. G. al municipiului Z. aprobat prin HCL nr.55/(...), a fost făcut public după cum urmează:

- prin afișare la sediul instituției în data de (...), publicare pe site-ul instituției noastre în data de (...),

- publicare în cotidianul „Sălăjeanul" în datele de (...), (...) și (...).

Din acest punct de vedere PUG-ul, ca și documentație de urbanism, a fost întocmit și aprobat conform prevederilor L. nr.350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, fiind obținute toate avizele legale necesare, așa cum v-au fost acestea indicate în adresa nr.45115/(...).

În aceste circumstanțe, acțiunea reclamanților apare în mod evident rămasă fără obiect, pârâtul răspunzând în scris la toate chestiunile de interes public solicitate de către reclamanți.

Drept consecință și capătul de cerere privind solicitarea reclamanților la plata de daune morale va fi respins tot ca rămas fără obiect.

Împotriva soluției arătate au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli în ambele cicluri procesuale.

În susținerea celor solicitate se arată că deși art.7 din L. nr.554/2004 prevede un termen de comunicare a informației, precum și comunicarea necesității prelungirii instanța nu face nicio referire cu privire la cauzele care au determinat comunicarea răspunsului după termenul instituit de norme de 10 zile rezumându-se doar la concluzia că răspunsul a fost comunicat în termenul de 30 de zile. N. considerentului este evidentă atâta vreme cât prelungirea termenului general de 10 zile de furnizare a informațiilor de interes public nu operează automat, ci condiționat de încunoștințarea motivată de către autoritatea competentă cu privire la necesitatea prelungirii acestui termen, comunicare care trebuie realizată, așa cum s-a arătat mai sus în termenul de 10 zile de la data înregistrării cererii. Prima instanță a realizat o interpretare greșită a textului de lege, concluzionând că răspunsul a fost comunicat reclamanților recurenți în termenul legal.

De altfel se arata instanță nu a analizat îndrumările date de către instanța de control, în sensul verificării dacă pârâtul intimat a respectat procedura imperativ prevăzută de către legiuitor, în condițiile în care acestea sunt obligatorii, în cazul casării hotărârii judecătorești.

Sentința pronunțată de către instanța de fond este neîntemeiată fiind apreciat în mod greșit de către prima instanță că răspunsul comunicat de către pârâtul intimat este complet, acesta răspunzând la toate solicitările de informații.

O analiză comparativă obligatorie pentru a statua asupra cererii poate constata cu usurință că informațiile solicitate nu au fost furnizate prin adresa nr.54603/(...). Astfel nu se furnizează informațiile solicitate despre data exactă la care a intervenit modificarea, cine a solicitat modificarea PUG și RLU, dacă ulterior modificării a procedat la informare și consultarea publicului cu privire la PUG în cursul lunii aprilie. Ori în atare situație pârâtul nu a furnizat informațiile solicitate.

Tot astfel se arată că hotărârea este netemeinică și nelegală și din perspectiva respingerii cererii vizând daunele morale raportat la consecințele suferite în condițiile refuzului comunicării informațiilor.

Cât privește cheltuielile se arată că acestea se justifică în contextul în care au fost depuse documentele justificative o culpă în a răspunde în raport cu informațiile cerute.

Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului în considerarea în esență că s-a răspuns solicitărilor recurenții fiind informați cu privire la modificarea regimului unității teritoriale de referință a zonei, la justificarea acesteia, la cine a solicitat modificarea proiectului, a supunerii dezbaterii publice.

Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:

Actul normativ pe care s-a întemeiat solicitarea respectiv L. nr.554/2001 prin dispozițiile sale instituie obligația autorităților sau instituțiilor să comunice informațiile ce privesc activitatea și să răspundă solicitării într-un anumit termen, inclusiv refuzul motivat.

Actele dosarului atestă că recurenții s-au adresat intimatului solicitând a se comunica informații constând în precizarea dacă este real că în cursul elaborării documentațiilor privitoare la actualizarea PUG Z., mai exact în cursul lunii aprilie 2010, proiectul-actualizare PUG și RLU M. Z., proiectant SC EXPERIMENT PROIECT a fot modificat, fiind modificate subdiviziunile urbanistice ale teritoriului astfel încât Unitatea Teritorială de R. ce cuprinde terenul situat în Z., str. C. C. nr. 1250 și terenul din Z. str. C. C. nr. 129 a fost transformat din UTR LFCm2 (cum figura în proiect până în luna aprilie 2010) și care este data; cum a fost argumentată necesitatea și oportunitatea modificării PUG mai sus amintită; daca a fost solicitată de către C. Local a M. Z., ca beneficiar, proiectantului modificarea de proiect descrisă anterior. Cine (ce persoană) a dispus proiectantului să aducă modificarea anterioară; dacă a fost făcută publică modificarea PUG, respectiv modificarea la nivelul UTR amintite anterior, dacă s-a realizat participarea publicului la activitățile de urbanism potrivit art. 57 și urm. din L. 350/2011 modif. După modificarea adusă proiectului, dacă a fost informat și consultat publicul cu privire la modificarea adusă actualizării PUG În cursul lunii aprilie 2010; dacă este real că avizele obținute și care fac parte din documentație au avut in vedere zonele și subdiviziunile urbanistice ale teritoriului și zonificarea funcțională, așa cum se prezentau acestea anterior modificării lor in luna aprilie 2010.; dacă, o dată cu solicitarea avizelor ce au fost trimise de către instituții și au stat la baza aprobării și actualizării PUG au fost transmise de către pârât planșele cu zonificarea și dacă aceste planșe fac parte din avizele emise la solicitarea sa.

Mai atestă actele ca la solicitare s-a răspuns comunicându-se că documentația reprezentând PUG în forma în care a fost adoptată de către C. Local în ședința din (...) a fost prezentată spre consultare publicului conform normelor; Cu ocazia actualizării PUG s-a schimbat regimul unității teritoriale de referință a zonei în care se găsește imobilul deținut, modificare nu s-a făcut la solicitarea expresă a cuiva ci în urma unei analize a situației și determinată de existența unui număr mare de PUZ-uri emise în zona și din necesitatea de a uniformiza indicii urbanistice și regimul de înălțime în zonă, aceasta nu a afectat cu nimic funcțiunea zonei, nu a adus nici un fel de atingere avizelor; proiectil nu a mai suferit modificări ulterioare declanșării procedurii de transparență decizională; solicitările adresate proiectantului la actualizarea PUG au fost făcute de reprezentanții legali iar procedura privind actualizarea PUG s-a făcut cu respectarea legii.

Analiza comparativă a celor adresate intimatului prin solicitarea făcută și conținutul răspunsului atestă că s-a răspuns sumar sau generic. Astfel se relevă o modificare a unui proiect de actualizare în ceea ce privește UTR în care se găsește terenul indicat prin solicitare și se precizează că solicitările de actualizare au fost efectuate de reprezentanții legali ai instituției dar nu se arată care este data exactă la care a intervenit modificarea, cine a dispus proiectantului să aducă modificarea. Tot astfel deși se arată că s-au adus modificări subdivizărilor urbanistice nu se arată dacă ulterior acestei modificări s-a procedat la informarea și consultarea publicului cu privire la această modificare adusă PUG în cursul lunii aprilie 2010. De asemenea nu se arată avizele obținute și care fac parte din documentație avand în vedere zonele și subdiviziunile urbanistice,zonificarea funcțională așa cum se prezentau acestea anterior modificărilor.

Ori pentru a fi în ipoteza răspunsului conform dispozițiilor legale intimatul era obligat să răspundă în mod concret iar dacă considera că solicitarea nu este destul de clară trebuia să solicite lămuriri. În cauză nu au fost cerute lămuriri iar în aceste condiții trebuia să fie dat un răspuns clar, corect și nu unul sumar generic. Prin urmare raportat la acte și la dispozițiile L. nr.554/2004 susținerile recurenților cu privire la greșita reținere a comunicării informațiilor se vădesc întemeiate și vor fi admite.

Cât privește susținerile privind daunele Curtea reține că prejudiciul moral derivă din imposibilitatea recurenților de a intra în posesia informațiilor în condițiile dreptului statuat de L. nr.554/2004. În această situație a neputinței urmare a conduitei intimatului în formularea unui răspuns generic și nu aunuia concret recurenții s-au adresat instanței. Nevoie de a se adresa instanței de judecată pentru realizarea dreptului, frustrare și conștiința neputinței ce i-a încercat pe recurenți în relația cu autoritatea îndrituită a lua măsuri de comunicare sunt elemente determinante în aprecierea prejudiciului suferit. Ca atare se apreciază că acordarea sumei de 1000 lei cumulată cu obligația la comunicarea informațiilor cerute este de natură să asigure o compensație echitabilă. În fine cu privire la cheltuieli se reține că susținerile recurenților de asemenea sunt întemeiate în contextul în care culpa aparține intimatului iar dovezile relevă efectuarea acestora.

Așadar față de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu dispozițiile L. nr.554/2004 și art.274 C.pr.civ. Curtea va admite recursul și va modifica hotărârea conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:

Admite recursul declarat de G. M. și G. V. împotriva sentinței civile nr.

3129 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...)* al T.ui S. pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea.

Obligă pârâtul C. Local Z. să furnizeze reclamanților informațiile cu caracter public solicitate prin cererea expediată la (...) și înregistrată la (...) sub nr. 49573.

Obligă pârâtul la plata unor daune morale în valoare de 1000 lei.

Obligă intimatul la plata în favoarea recurenților a sumei de 2295,95 lei, cheltuieli de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28.XI.2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. H. D. M. F. T.

GREFIER D. C.

Red.FT/SMD

2 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 9878/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal