Decizia nr. 9955/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 9955/2012
Ședința Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L. R.
JUDECĂTOR A. A. M. JUDECĂTOR M. D. GREFIER M. V.-G.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. S. în numele A. F. P. Z., împotriva sentinței civile nr. 1719/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu reclamantul N. F., privind și pe A. F. pentru M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1719/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea reclamantului N. F., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. Z. care a fost obligată să-i restituie suma de 4023 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății și până la restituirea efectivă.
S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a D. G. a F. P. S., sens în care s-a respins acțiunea față de această pârâtă.
S-a admis cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. B., care a fost obligată la restituirea către pârâtă a sumelor necesare efectuării plății.
Deliberând cu prioritate asupra excepțiilor invocate în cauză, tribunalul a reținut că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată, ia reclamantul/a s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație, potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul/a a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său cererea se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Conform dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin.1 din Ordinul nr.1899/2004 emis de M. F. publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire in cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere dreptul la restituire.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, direcțiile generale ale finanțelor publice au în principal atribuția de a realiza strategia guvernamentală în domeniul finanțelor publice și de a aplica politica fiscală a statului.
Din această perspectivă, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei
D. G. a F. P. a J. S. a fost admisă, acțiunea formulată de reclamant împotriva acesteia fiind respinsă, instanța reținând că înscrisurile a căror anulare se solicită nu au fost emise de aceasta.
Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamantul/a a solicitat pârâtei A. F. P. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamanta achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5., T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H. nr. 6. privind normele metodologice de aplicare a
O. nr. 5., taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată
și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 C.pr.civ., din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. S. în numele A. F. P. Z., prin care a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului/ei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant/a nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prevăzută de dispozițiile C. de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art.
110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul/a solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
In ce priveste exceptia de inadmisibilitate privind lipsa procedurii prealabile, aceasta este neintemeiata in conditiile in care refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri este o conditie de fond pentru admisibilitatea unei actiuni in contencios administrativ a carei indeplinire rezulta din practica administrativa constantă a paratelor și din chiar pozițiile procesuale. Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei.
Totodată, tribunalul a reținut corect calitatea procesuală a pârâtei având în vedere că aceasta a calculat și perceput suma a cărei restituire se solicită.
Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de
7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie
2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A.
F. P. S., A. F. pentru M. și M. M..
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 5..
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor, este de principiu că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. S. în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 1719 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. L. R. A. A. M. M. D.
GREFIER
M. V.-G.
Red.SRL/dact. MS
2 ex./(...)
Jud.fond: D.D.I.
