Încheierea nr. 547/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 547/2012

Ședința ata de 10 septembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. S.

GREFIER : V. D.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții N. L. M. și N. V., în contradictoriu cu pârâta A. - D. G. A F. P. A J. B. N., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru reclamanți, avocat

Puț I. S. și pentru pârâtă, consilier juridic Roman V.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea nu este timbrată, lipsind dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 12 lei și timbru judiciar de 0,9 lei, reclamanții fiind citați cu mențiunea timbrării filele 43-44 din dosarul cauzei.

S-a făcut cauzei, după care se constată că, în data de (...) în temeiul dispozițiilor art. 95 alin.11 din R.O.I.I.J. s-a întocmit un referat din care reiese că urmare a verificărilor făcute în sistemul Ecris s-a constatat că, pe rolul acestei secții există înregistrat dosarul nr. (...), având cerere formulată de aceleași persoane, împotriva aceleiași pârâte și având obiect identic cu obiectul prezentei cauze, la care s-a atașat fișa dosarului nr. (...).

Reprezentantul pârâtei depune la dosar întâmpinare prin care s-a invocat excepția de litispendență față de cauza ce face obiectul dosarului nr.

(...), din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentantul reclamanților.

Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză. Aduce la cunoștința reprezentantului reclamanților că potrivit art. 95 alin.11 din R.O.I.I.J. din oficiu, se fac verificări și că, nu este permis ca părțile să își aleagă judecătorul care dorește să le soluționeze cauza .

Reprezentantul reclamanților arată că, nu se pune problema în această manieră, că a formulat cererea spre finele celor 6 luni și a comunicat-o clienților săi, care nu au reușit să-l contacteze în acea perioadă și pentru a nu pierde termenul au înregistrat cererea și clienții săi, dar că nu va timbra cererea și nu o va susține.

Reprezentantul pârâtei solicită anularea acțiunii ca fiind netimbrate și depune la dosar nota de cheltuieli.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând reține că,

Prin acțiunea în contencios administrativ reclamanții N. L. M. și N. V., au chemat în judecată pe pârâta A. - D. G. A F. P. A J. B. N. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr.70 a D.

G. a F. P. B.-N. privind soluționarea contestațiilor noastre împotriva deciziilor de impunere și a rapoartelor de inspecție fiscală; anularea deciziei de impunere privind taxa pe valoarea adăugată stabilită de inspecția fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr.183/(...) și a Raportului de inspecție fiscală aferent nr.199/(...), ambele emise de către D. G. a F. P. B.-N. anularea Deciziei de impunere privind taxa pe valoarea adăugată stabilită de inspecția fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr.566/(...) și a raportului de inspecție fiscală aferent nr.617/(...) ambele emise de către D. G. a F. P. B.-N. precum și la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În ședința publică de azi, instanța constatată că reclamanții au renunțat la judecata acțiunii, renunțare întemeiată pe dispozițiile art. 246

Cod pr.civ.

Potrivit art. 246 C.pr.civ. reclamantul poate renunța oricând la judecată, fie verbal fie prin cerere scrisă.

Cererea reclamantei se circumscrie dispozițiilor legale menționate.

În consecință, în temeiul art. 246 C.pr.civ., se va constata că reclamanții au renunțat la judecarea acțiunii.

Cât privesc cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea nu sunt dovedite, nefiind depuse documente justificative care să ateste efectuarea cheltuielilor de transport astfel că făcând aplicarea dispozițiilor art.274 C.pr.civ. le va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecată a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții N. L. M. și N. V. ambii cu domiciliul în S. Băi str.V. B. nr.195A, jud.B.-N., în contradictoriu cu pârâta A. - D. G. A F. P. A J. B. N. cu sediul în B., str.1 D. nr.6-8, jud.Bistrișa.

Respinge cererea de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile d ela comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10 septembrie 2012.

PREȘEDINTE, GREFIER, M. S. V. D.

Red.M.S./A.C., 5ex. - (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea nr. 547/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal