Sentința nr. 105/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 105/2012
Ședința publică de la 09 F. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U. Grefier M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - cererea de suspendare a D. nr. 18/(...) a Camerei de C. B.-N., formulată de reclamanta C. J. - B. PRIN P. C. T., în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și CAMERA DE CONTURI BISTRIȚA NĂSĂUD, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de (...), pârâta C. de C. a R. a depus la dosar concluzii scrise.
De asemenea, la data de (...), reclamanta C. J.-B. a depus concluzii scrise.
Se constată totodată de către instanță faptul că, prin încheierea de ședință din data de (...) s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
{ F. | }
C.
Reține că prin cererea introductivă de instanță înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 10 ianuarie 2012 reclamanta C. J.-B., prin primar, a solicitat în contradictoriu cu pârâții: CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și C. DE C. B.-N. să se dispună suspendarea actului administrativ - D. nr. 18 din (...) emis de pârâta CCB-N, precum și a Încheierii nr. 3/(...) emisă de aceeași pârâtă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. (...) al C. de A. C.
În esență, reclamanta susține că a formulat o cerere de anulare a acestor două acte administrative acțiune ce face obiectul dosarului nr. (...) în care a formulat și o cerere de suspendare identică cu cea din acest dosar dar că dat fiind faptul că acest dosar a fost suspendat se impune ca pentru protejarea drepturilor acesteia să intenteze o nouă cerere de suspendare.
C. a reținut că această nouă cerere este în stare de judecată raportat la împrejurarea că prin încheierea din 1 noiembrie 2011 s-a suspendat judecarea cauzei privind cererea de anulare și de suspendare în dosarul nr. (...) pendinte la C. de A. C.
Principala problemă de drept, înainte de a se antama alte aspecte privitoare la soluționarea cererii și pe care C. a pus-o în dezbaterea contradictorie a părților, conform art. 137 alin. 1 C.pr.civ., s-a circumscris excepției de necompetență materială a C. raportat la dispozițiile art. 10 alin.
1 din L. nr. 5. și la art. 2 lit. d) și art. 3 pt. 1 C.pr.civ.
Conform art. 10 alin. 1 din L. contenciosului administrativ nr. 5. cu modificările și completările ulterioare, Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de
500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Tot astfel, legea procesual civilă partajează competența în materie a instanțelor de contencios administrativ în etapa judecării în fond între tribunale și curți de apel după rangul de situare al organului administrativ emitent al actului administrativ, respectiv, pe baza corelării dintre art. 2 lit. d) și art. 3 pct. 1 C.pr.civ. se stabilește în regulă generală competența în primă instanță a tribunalelor, în afară de cele date expres în competența curții de apel.
Astfel fiind, se poate observa că legea de drept comun procesuală prevede competența de excepție în materie a curților de apel circumscrisă explicit proceselor și cererilor în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale, deosebit de cele stipulate în legea specială (art. 10 alin. 1 din L. nr. 5.).
Din această perspectivă, pentru stabilirea competenței materiale a instanței de contencios administrativ în faza de judecare în fond a cauzei între tribunal și curtea de apel, deci între instanțe de grade deosebite, competență de ordine publică conform art. 159 pct. 2 C.pr.civ, în litigiul de față este necesar a se stabili care este actul administrativ a cărui suspendare se solicită și care este autoritatea publică emitentă.
Potrivit art.2 alin.1 lit.c) din L. nr.5. cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „. unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice";.
Potrivit dispozițiilor art.204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice C. de C., precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin H. P. nr.130/2010 publicată în M,.Of. al R. nr.832 din (...), Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către C. de S. a C. E. măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de C. de S. a C., prin care se respinge integral sau parțial contestația";.
În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii C. de C. prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art.2 alin.1 lit. c) din L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare.
În acest context, în speță actul administrativ susceptibil de suspendare este Încheierea nr. 3 din 22 august 2011 emisă de pârâta C. DE C. J. B.-N. (f. 69-73) prin care s-a respins integral contestația nr. 273/(...) formulată de reclamanta C. J.-B., prin primar.
Pentru stabilirea competenței materiale și a răspunde și argumentelor evocate de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI în concluziile scrise pe marginea acestei excepții, C. urmează a analiza și dispozițiile pertinente din Regulamentul precitat.
Este adevărat că Regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale C. de C., prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.
Mai departe același Regulament prevede la art.228: „. de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ";.
C. constată că deși textul art. 227 din Regulament conține o normă de trimitere la dispozițiile în materia stabilirii competenței prevăzute de L. contenciosului administrativ în conținutul art. 228 stabilește in terminis competența de soluționare în favoarea Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ.
Această normă este esențial și vădit nelegală și neconstituțională.
Regulamentul precitat este ca natură juridică un act administrativ cu caracter normativ adoptat de către un organ constituțional în executarea și aplicarea art. 11 alin. 2 și 3 din L. nr. 94/1992.
Două considerente de neconstituționalitate și respectiv de nelegalitate se impun a fi reținute.
În primul rând, conform dispozițiilor art. 126 alin. 2 din C. R. competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege iar conform art. 73 lit. k) din aceeași lege fundamentală contenciosul administrativ se reglementează prin lege organică.
Sub acest aspect norma regulamentară este vădit neconstituțională ceea ce echivalează cu cea mai gravă formă de nelegalitate.
Sub aspectul nelegalității dispoziției din regulament este de notat că potrivit art. 10 alin. 1, parte finală, din L. nr. 5. care întăresc dispozițiile art. 126 alin. 2 rap. la art. 73 lit. k) din C. R., se reține că dispoziții legale privind competența în materia contenciosului administrativ, derogatorii în materie, nu pot fi stabilite decât prin lege organică specială.
Astfel fiind, C. reține că singurele norme pe baza cărora se poate stabili competența în materia contenciosului administrativ sunt cele conținute de L. nr. 5., ale art. 2 lit. d) și art. 3 pct. 1 din codul de procedură civilă precum și cele stabilite prin legi speciale organice.
Or, este evident că Regulamentul adoptat de P. C. de C. nu întrunește calificarea de lege specială organică în sensul prevăzut de C. R. și R. celor două camere legislative ale R..
În altă ordine de idei, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin D. nr.4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.(...), a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr.112/ 2011 a C. de A. B. prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct.228 și 229 din Regulamentul aprobat prin H. P. C. de C. nr.130/2010, Î. Curte a întărit soluția cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel de cauze prin decizia nr. 5657 din 24 noiembrie
2011.
Din această perspectivă, cu trimitere la dispozițiile art. 10 din L. nr. 5., C. va stabili competența în favoarea secției de contencios administrativ a Tribunalului B.-Năsăsud.
Se are în vedere cu privire la această soluție, faptul că actul administrativ al cărui suspendare se cere este emis de o autoritate locală, o structură teritorială a C. de C. și că stabilirea competenței materiale se face independent de faptul că structura are sau nu personalitate juridică.
Este important ca din punct de vedere administrativ respectiva entitate să aibă capacitate de drept administrativ, ceea ce în speță nu s-a negat.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 10 alin. 1 din L. nr. 5. rap. la art. 2 pct. 1 lit. d) cu aplicarea art. 158, art. 159 pct. 2 și art. 1591
C.pr.civ. se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului B.-N. - Secția contencios administrativ și fiscal căruia i se va înainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
{ F. |HOTĂRĂȘTE}:
Declină competența de soluționare a cererii de suspendare a executării actului administrativ - D. nr. 18 din (...) emis de pârâta C. DE C. B.-N., precum și a Încheierii nr. 3/(...) emisă de aceeași pârâtă, formulată de reclamanta C. J.-B., prin primar privind și pe pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, în favoarea Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului B.-N..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 09 F. 2012.{ F. |
PREȘEDINTE,
L. U.
GREFIER, M. T.
}
Red. L.U./Dact.L.U.
2 ex./(...)
