Sentința nr. 157/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a1
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 157/2012
Ședința de la 29 F. 2012
I. constituită din: PREȘEDINTE M. H. G.IER D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanții T. L. D. și T. M. în contradictoriu cu pârâta C. Ș. PRIN P. și intimatul GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect - excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, fond.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea formulată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimatul G. R. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în trei exemplare.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din C., art. 10 al. 1 din L. nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Raportat la împrejurarea că prin întâmpinare depusă de G. R. se invocă de o manieră implicită excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate raportat la faptul că HG 9. anexa 44 poziția 141 este un act administrativ unilateral individual iar momentul emiterii acestuia este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 544/2004, Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin notele de ședință depuse reclamanții T. L.-D. și T. M., au înțeles să invoce, în baza prevederilor art. 4 din L. nr. 554/2004 excepția de nelegalitate a H. G. R. nr. 9., anexa 44 cuprinzând inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Ș., poziția 141.
Solicită, totodată, sesizarea prin încheiere a instanței de contencios administrativ competentă, respectiv Curtea de A. C., raportat la disp. art. 3 pct. 1 din C de pr. Civ și suspendarea prezentei cauze până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ
În fapt, prin întâmpinarea depusă de către comuna Ș. și notele de
ședință depuse la termenul din data de (...) se invocă faptul că imobilul de la nr. administrativ 2. cu teren aferent este înscris în domeniul public al comunei Ș. în baza HCL al comunei Ș. nr. 16/(...), modificată prin HCL nr.
8/(...), ulterior însușit prin HGR nr. 9., anexa 44 cuprinzând inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Ș., poziția 141.
Analizând conținutul H. G. R. nr. 9., anexa 44 cuprinzând inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Ș., poziția 141 apreciază că, aceasta este nelegală, pentru cele ce arată în continuare:
Prin dispozițiile art. 19 și art. 21 din L. nr. 213/1998 și Normele
Tehnice aprobate prin HGR nr. 54811999 s-a instituit procedura inventarierii bunurilor din domeniul public al unităților administrative, competența emiterii actului administrativ care atestă această apartenență revenind G. R., potrivit art. 21 al. 3 din L. nr. 213/1998).
În speță, s-a emis HCL al comunei Ș. nr. 16/(...), privind însușirea inventarului domeniului public al comunei Ș., modificată prin HCL nr. 8/(...) iar atestarea apartenenței la domeniul public a bunurilor proprietate publică a comunei Ș. s-a dispus prin HGR nr. 9., anexa 44.
Raportat la această împrejurare și la prevederile legale de mai sus, actul administrativ care consacră bunurile ce fac parte din domeniul public al comunei Ș. este HGR nr. 90512002, anexa 44, față de care înțeleg să invoce excepția de nelegalitate, cele două hotărâri ale C.ui Local fiind acte administrative prealabile, care doar inventariază această categorie de bunuri.
În speță, prin H. G. R. nr. 9., anexa 44, poziția 141 s-a atestat apartenența la domeniul public al comunei Ș. a imobilului de la nr. 2., cu suprafața construită și desfășurată de 7. și teren aferent în suprafață de 7., înscris "în CF top.13/8, vecini F. L., Fazecaș I., DJ 154, Fântâna armanului", în baza HCL al comunei Ș. nr. 16/(...).
Înscrierea acestui bun în domeniul public al comunei Ș. este nelegală pentru cele ce arată în continuare:
P. extrasului CF 1689 Ș. proprietari tabulari ai imobilului casă de lemn, curte și grădină în intravilan, nr. top. 216/a și 217/2, în suprafață totală de 2342 mp au fost L. L. și J. G., în cote părți egale de ½ fiecare.
În baza încheierii de predare a moștenirii din dosar 4509/1948 cota de
½, proprietatea de sub B2 a lui J. G. se transmite în favoarea numitei V. M., de la care antecesorul reclamanțilot, F. T. o dobândește cu titlu de cumpărare la data de (...), întabulându-se în cartea funciară.
În baza Sentinței Civile nr. 1015/1967 pronunțată de Judecătoria Bistrița se trece în proprietatea Statului Român, cu titlu de bun fără stăpân conform Decretului nr. 111/1951, imobilul proprietatea lui L. L., evreu deportat. Deși în sentință se face referire la întregul imobil din CF 1689 Ș., nr. top. 216/a și 217/2 este evident că numai cota de ½ din acesta s-a preluat întrucât, pe de o parte, doar atât reprezenta cota sa de proprietate, iar pe de altă parte pârât a fost doar acesta. Evident, cealaltă cotă de ½ nici nu putea trece în proprietatea Statului ca bun părăsit în anul 1967, din moment ce a fost stăpânită de o altă persoană iar în anul 1964 a fost cumpărată de antecesorul nostru. De altfel, în cartea funciară s-a operat în mod corect Statul Român, în baza Sentinței Civile nr. 1015/1967 asupra cotei de ½ părți.
Prin Certificatul de M. nr. 1., cota de ¼ părți din imobilele descrise mai sus, proprietatea lui F. T. au revenit reclamantei, cu titlu de succesiune legală, iar prin contractul de întreținere viageră autentificat sub nr.
3201/(...) ambii reclamanți au dobândit și cealaltă cotă de ¼ părți, proprietatea lui F. L., devenind astfel unici proprietari asupra cotei de ½ părți din teren, ce reprezenta o suprafață de 1171 mp și asupra cotei de ½ părți din construcții. Diferența de teren, având aceeași suprafață de 1.
(evident din moment ce reprezenta cota de ½ ) a fost reconstituită în favoarea moștenitorului fostului proprietar, de la care terenul a fost preluat de stat, L. A., prin titlul de proprietate nr. 5.. Prin contractul autentic de vânzare cumpărare nr. 1737/2008 au dobândit și această suprafață de teren în proprietate.
În baza unei documentații tehnice, imobilul "casă și curte" în suprafață de 1. a primit nr. cadastral 164, iar terenul tot de 1. reconstituit prin TP 5. nr. cadastral 165
În concluzie, la această dată reclamanții sunt proprietarii tabulari ai întregului teren în suprafață de 2., nr. cadastral 164 și 165 și a cotei de ½ părți din construcția "casă de lemn" situată pe acesta.
În aceste condiții, înscrierea unei suprafețe de teren din cel menționat mai sus, în parte, aferent imobilului de la nr. administrativ 2. este absolut nelegală, lipsindu-i orice temei juridic.
Ori, chiar dacă anterior reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea numitului L. A. s-ar admite că acest teren a făcut parte din domeniul public, potrivit art. III 1 ind. 1 din L. nr. 169/1997, actul administrativ și-a suspendat efectele, iar după punerea în posesie și eliberarea Titlului de proprietate nr. 5. și le-a încetat.
Prevederea în anexa 44 poziția 141 din HGR 9. chiar și a unei suprafețe de teren de 7. este nelegală, căci aceasta nu a fost nicicând inventariată potrivit procedurii din art. 19 și însușită de C. Local al comunei Ș. în baza art. 21 din L. nr. 213/1998, prin HCL nr. 1., în anexa la această hotărâre la codul de clasificare 1.5.3 despre care se susține că s-ar fi avut în vedere la emiterea HGR 9. figurând doar "casă comunală" cu suprafața construită de 5., fără teren aferent. De asemenea, se impune a preciza și faptul că în anexa nr. 44 poziția 141 nu este indicat numărul cărții funciare iar numărul topografic este greșit.
În ce privește construcția, cu suprafața construită și desfășurată de 7., așa cum au arătat mai sus, cota de ½ părți din aceasta a aparținut antecesorului reclamanților, încă din anul 1964, astfel că nu putea fi înscrisă în nici un caz în domeniul public, nefiind vorba de un caz de expropriere.
În ce privește cealaltă cotă de ½, rămasă în proprietatea Statului
Român nu exista și nici nu a fost invocat măcar în HCL nr. 1. un titlu legal de trecere în proprietatea unității administrativ teritoriale, comuna Ș., între proprietatea publică sau privată a statului și cea a unității administrativ teritoriale neexistând egalitate. Pe de altă parte, la codul de clasificare nr.
1.5.3 din HCL nr. 1. se indică un alt bun, respectiv o casă comunală cu suprafața construită de 558 mp, neidentificat cu date de cf sau cadastrale, și nu o casă cu suprafața de 7.
HCL nr. 1. este lipsită de orice temei de drept material, în preambulul acesteia fiind invocate doar dispozițiile art. 21 din L. nr. 213/1998 și ale HGR nr. 548/1999, dispoziții legale care permit doar inventarierea bunurilor ce constituie deja proprietate publică.
Pe de altă parte, înscrierea în domeniul public este total nelegală, neexistând nici o rațiune care să justifice uzul sau interesul public al comunei Ș. pentru cota de ½ părți dintr-o casă comunală de lemn, care stă gata să se prăbușească, un real pericol de infecție. P. art. 7 litera "e" din L. nr. 213/1998 trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora se face doar pentru cauză de utilitate publică, ori, așa cum am arătat nu este cazul în speță.
În drept s-au invocat prevederile art. 4, art. 7, art. 19 și 21 din L. nr.
213/1998, HGR nr. 548/1999, art. 4 din L. nr. 554/2004, modificată.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea excepției de nelegalitate invocată Împotriva H. G. nr.9. privind atestarea domeniului public al județului B.-Năsăud, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul B.-Năsăud, cu privire la A. nr.44 poz.141.
1. Apreciază că, în speță, trebuie înlăturată aplicarea dispozițiilor art.4 alin.(1) din L. nr.554/2004, astfel cum a fost modificat prin L. nr.262/2007,
și ale art.I1 alin.(2) teza finală din L. nr.262/2007.
În considerarea dispozițiilor art. 4 din L. nr.554/2004 cu modificările
și completări le ulterioare, din rațiuni ce țin de specificul raporturilor juridice de drept administrativ (prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ și caracterul executoriu al acestuia) nu poate fi permis, pe cale de exceptie, controlul legalității unui act administrativ cu consecința Înlăturării efectelor juridice pe care acesta le poate produce. In caz contrar permite uzitarea, fără limită în timp, a controlului de legalitate a unui act administrativ, de către cei interesați, care Însă au manifestat o atitudine pasivă prin neexercitarea acțiunii directe, În anulare, in termenul legal, sub imperiul legii aplicabile, ceea ce ar putea duce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice. A. cu atât mai mult cu cât Î. efectelor juridice pe care un act administrativ le poate produce are aceleași consecințe ca și anularea respectivului act.
In speță, invocarea, în anul 2011, a nelegalității HG nr.9. pe calea excepției prevăzută de art. 4 din L. nr.554/2004, consideră că afectează siguranța tuturor raporturilor juridice ce decurg din existența și din aplicarea actului, această perioadă fiind departe de orice apreciere a caracterului rezonabil al termenului în care poate fi atacat un act administrativ, ceea ce îndreptățește concluzia că actul este unul definitiv asupra căruia nu se mai poate interveni.
În speță, actul contestat pe această cale (HG nr.9.) este, în mod evident, un act administrativ unilateral cu caracter individual - aceasta în condițiile în care actul privește atestarea bunurilor ce aparțin domeniului public al unităților administrativ teritoriale - ca persoane juridice, act emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr.554/2004.
Menționează că aceasta este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de C. și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal, cu privire la hotărâri de G. emise anterior Legii nr.554/2004, în spetă hotărâri de G. de atestare a domeniului public de interes local emise În 2001-2002.
Spre exemplu Decizia nr.3780 din 19 august 2009, nr.3609 din 26 iunie 2009, nr.l03 din 13 ianuarie 2009, nr.2248 din 15 aprilie 2009 ș.a.
Drept urmare, având În vedere considerentele anterior retinute, apreciază că se impune respingerea exceptiei de nelegalitate formulată Împotriva HG nr.9., prin Î. aplicării dispozitiilor art.4 alin.(I) din L. nr.SS4/2004, astfel cum a fost modificat prin L. nr.262/2007, și ale art.II alin.(2) teza finală din L. nr.262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004.
În măsura în care se va aprecia că este posibilă examinarea actului administrativ contestat pe calea excepției de nelegalitate, solicită să se respingă cererea pentru următoarele considerente:
H. G. nr.9., cu modificările și completările ulterioare, este legală, fiind adoptată conform prevederilor art.l07 din Constituția R., în vigoare la acea dată, și ale art.21 alin.(3) din L. nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.
H. contestată a fost adoptată de E., astfel cum reiese și din Nota de fundamentare, prin însușirea proiectului inițiat, la acea dată, de M. A. P. ca organ de specialitate al administrației publice centrale cu atribuții și competențe în domeniu.
La elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare G., aprobat prin H. a G. nr.555/2001, în vigoare la acea dată, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia - Prefectura Județului B.-Năsăud, C. Județean B.-Năsăud, precum și de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției.
P. prevederilor art.21 din L. nr.213/1998 și Normelor tehnice aprobate prin H. G. nr.548/1999, inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unei autorități administrativ-teritoriale se întocmește de către comisiile special constituite în acest sens, în fiecare unitate administrativ-teritorială și se însușește prin hotărârea autorității publice a unității respective, urmând ca apartenența la domeniul respectiv a bunurilor cuprinse în inventar să fie atestată prin hotărâre a G.
Prin aceste acte administrative, consiliile locale/județene stabilesc regimul juridic diferențiat (proprietatea publică sau proprietatea privată) numai cu privire la bunurile lor, voința juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local sau judetean aparținând, deci, autorităților locale. Efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietății publice diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot unității administrativ-teritoriale.
În speță, domeniul public al comunei Ș. a fost însușit de C. local prin hotărâre (nr.I6/1999, modificată prin hotărâre a nr.8/2000), act administrativ, de sine stătător, emis de o autoritate a administrației publice locale și în anexele căruia a fost cuprins, anterior, bunul imobil în discuție. Actele autorităților administrației publice locale sunt aduse la cunoștință publică prin afișare în locuri autorizate și prin publicare într-un cotidian local și pot fi contestate în fața instanțelor judecătorești competente.
P. dispozițiilor art.3 alin.4 din L. nr.213/1998, cu modificările ȘI completările ulterioare, "Domeniul public al comunelor, al oraselor si al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct.III din anexă si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean".
Mai arată instanței că singurele subiecte de drept public titulare ale dreptului de proprietate publică sunt, potrivit C.i, republicată și Legii nr.213/1998, cu modificările și completările ulterioare, statul și unitățile administrativ-teritoriale, iar organizarea exercitării acestui drept revine, conform legii, organelor centrale ale puterii executive, pentru bunurile din domeniul public de interes național, respectiv autorităților publice locale, pentru bunurile din domeniul public de interes local.
Întrucât imobilul în discuție figurează în domeniul public local, considerăm că analizarea, respectiv cenzurarea valabilității titlului cu care unitatea administrativ-teritorială comuna Ș. detine imobilul este de competenta instanțelor de drept comun. I. de contencios poate analiza legalitatea unui act administrativ prin prisma respectării dispozițiilor legale în vigoare la momentul emiterii acestuia și a normelor de competență conferite de lege emitentului actului.
Sub un alt aspect, așa cum a arătat anterior, voința juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local aparține autorităților deliberative ale respectivei unități administrativ-teritoriale. În aceste condiții, orice intervenție a G. asupra inventarelor astfel însușite de autoritățile locale, în sensul adăugirii sau eliminării unor bunuri ar reprezenta o ingerință în autonomia locală, astfel cum este reglementată de C. și de L. nr.215/2001, republicată, precum și o depășire a atribuțiilor conferite de L. nr.213/1998, cu modificările și completările ulterioare.
Mai arată că potrivit dispozițiilor art.136 alin.4 din C. și celor ale art.ll din L. nr.213/1998, cu modificările ulterioare, dreptul de proprietate publică se particularizează prin trei caractere specifice: inalienabilitate (bunurile ce fac obiectul acestui drept sunt scoase din circuitul civil general, nu pot fi gajate sau ipotecate), imprescriptibilitate (atât extinctiv, cât și achizitiv) și insesizabilitate (nu pot fi urmărite de creditorii proprietarului sau ai persoanelor care le posedă cu orice titlu), bunurile aflate în domeniul public putând fi doar date în administrare, concesionare sau închiriate. Proprietatea publică ce aparține statului sau unităților administrativ- teritoriale este garantată și ocrotită de lege, situație în care consideră că partea reclamantă nu poate invoca sau obține un titlu de proprietate asupra unui imobil aflat în domeniul public.
În aceste condiții, consideră că reclamanții nu sunt vătămați în drepturi prin emiterea HG nr.9. și nu fac dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de L. nr.554/2004, pentru a solicita constatarea nelegalității acesteia, motiv pentru care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.
Raportat la motivele invocate în susținerea excepției de nelegalitate și față de situația juridică a imobilului în discuție atât la data emiterii actului cât și la data formulării cererii, consideră că actul administrativ contestat nu a adus vreo vătămare în drepturi reclamanților și nici nu a încălcat, la momentul emiterii, dispozițiile legale incidente în materie.
Pentru aceste considerente, solicită ca, prin sentința civilă ce se va pronunța, să se dispună respingerea ca neîntemeiată, a excepției de nelegalitate.
În susținerea apărărilor solicită a se încuviința proba cu înscrisuri, sens în care depune alăturat, în temeiul art.l3 din L. nr.554/2004, Nota de fundamentare ca act ce a stat la baza adoptării HG nr.9..
Asupra cauzei de față, Curtea constată următoarele:
P. dispozițiilor art. 4 alin. 1 din L. nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
În ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor cuprinse în art. 4 alin. 1 din L. contenciosului administrativ nr. 554/2004, revine judecătorului național rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. 2 al C.i republicate asupra eventualei priorități a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte (cum este cazul Convenției Europene a D. O.), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. 2 din C., care a consacrat caracterul prioritar al prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare obligatorii față de dispozițiile contrare din legile interne.
În calitatea sa de prim judecător al Convenției Europene a D. O., judecătorul național are obligația de a "asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acestora de către legiuitor" (mutatis mutandis, Vermeire c. Belgiei, H. din 29 noiembrie 1991, seria A nr. 214-C, pg. 84, §26; cauza Dumitru P.escu c. R., nr. 2, cererea nr. 71525/01, în M. Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007).
În legătură cu rolul ce revine judecătorului național, în calitate de prim judecător comunitar, Curtea de Justiție de la L. a statuat că este de competența instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune.
I. națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât a beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul C. să fie pe deplin luat în considerare (H. din 13 martie 2008 în cauzele conexate C-383/06 și C-
385/06).
Dispozițiile art. 4 alin. 1 din L. nr. 554/2004, în măsura în care ar fi interpretate ca permițând controlul judiciar al legalității actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 ar nesocoti dreptul persoanei la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenția E. a D. O. și în practica C., precum și în art. 47 din Carta D. Fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse "principiului securității juridice, care este implicit în totalitatea articolelor Convenției și care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept" (C., H. din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian c. R., §39).
Or, sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, Curtea E. a D. O. a reținut că posibilitatea de a anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (C., H. din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu c. R., §62, în M. Of. nr. 414 din 31 august 2000), iar în opinia separată la această hotărâre s-a formulat o nuanțare în sensul că "atunci când încălcarea acestui principiu (n.n. - al securității raporturilor juridice) se datorează posibilității de a anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată... încălcarea trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție garantat de art. 6 din Convenție".
Constatăm că validitatea argumentelor invocate de C. în cauza menționată este susținută de similitudinea de efecte juridice care există între o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ individual ce nu mai poate fi revocat de către autoritatea publică emitentă și definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
La rândul său, Curtea de Justiție de la L. a reținut, cu referire la posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate a actelor care emană de la instituții comunitare, că, atunci când partea îndreptățită să introducă o acțiune împotriva unui atare act depășește termenul limită pentru formularea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (H. din 27 septembrie 1983, Universitat Hamburg, C-216/82, punctul 5 și următoarele; H. din 9 martie 1994, TWD Textilwerke Deggendorf, C-188/92, punctul 10 și următoarele; H. din 12 decembrie
1996, Accrington Beef și alții, C-241/95, punctul 14 și următoarele; H. din
30 ianuarie 1997, Wilyo, C-178/95, punctul 15 și următoarele; H. din 11 noiembrie 1997, Eurotunnel și alții, C-408/1995, punctul 26 și următoarele; H. din 15 februarie 2001, Nachi Europe, C-239/99, punctul 28 și următoarele; H. din 20 septembrie 2001, Banks, C-390/98, punctul 109 și următoarele; H. din 23 februarie 2006, Atzeni și alții, C-346/03 și C-529/03, punctul 30 și următoarele).
Există, așadar, argumente puternice pe baza cărora să se aprecieze că normele analizate ale Legii nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul că permit repunerea în discuție, în mod repetat și fără limită în timp, a legalității oricărui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii sale, deoarece s-ar încălca principiile și drepturile fundamentale arătate. De asemenea, ele contravin practicii Curții Europene a D. O. și a Curții de Justiție de la L. adoptată în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției produce efecte identice, ca întindere și conținut, cu măsura anulării actului respectiv.
În sensul celor de mai sus s-a pronunțat și Î. Curte de casație și
Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, prin soluția de principiu adoptată la (...).
Față de aceste împrejurări, raportat la art. 137 Cod proced. civilă, constatând faptul că actul a cărui nelegalitate se invocă este un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a L.554/2004- H. G. nr.9., în condițiile în care actul privește atestarea bunurilor ce aparțin domeniului public al unităților administrativ teritoriale ca persoane juridice, Curtea va admite excepția inadmisibilității și va respinge excepția de nelegalitate invocată de reclamanții T. L. D. și T. M. în contradictoriu cu intimatul GUVERNUL ROMÂNIEI și pârâtul C. Ș. prin P. ca inadmisibilă.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
Respinge excepția de nelegalitate invocată de reclamanții T. L. D. și T. M. ambii cu domiciliul în B., str.D. V., nr.3, sc.B, ap.7, jud.B.-Năsăud în contradictoriu cu intimatul GUVERNUL ROMÂNIEI cu sediul în B., P. V., nr.1, sector 1 privind și pârâtul C. Ș. prin P. cu sediul în Ș., jud.B.-Năsăud, ca inadmisibilă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, (...).
PREȘEDINTE, G.IER, M. H. D. C.
Red.M.H./dact.L.C.C.
6 ex./(...)
