Sentința nr. 172/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 172/2012

Ședința 06 M. 2012

Completul compus din: PREȘEDINTE : C. I. GREFIER : M. N. ȚÂR

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta L. ANA G. în contradictoriu cu pârâții M. E., C., T. ȘI S. - D. G. Î. S., E. ȘI R. S. ȘI D., pârât Ș. CU C. I-V. NR. 1 DEJ, având ca obiect obligația de a face recunoaștere titlu de licențiat.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea promovată nu este legal timbrată lipsind o diferență de taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei, având aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea pârâtei, Ș. cu C. I-V., Dej- script.

La data de (...) se înregistrează din partea reclamantei - cerere de renunțare la judecată.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.10 din L. nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține că deși legal citată reclamanta cu mențiunea achitării unei diferențe de taxă judiciare de timbru în cuantum de 4 lei aferente acțiunii promovate nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din L. nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

C U R T E A :

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta L. ANA G. în contradictoriu cu pârâții M. E., C., T. ȘI S. - D. G. Î. S., E. ȘI R. S. ȘI D., pârât Ș. CU C. I-V. NR. 1 DEJ, a solicitat obligarea pârâtului M. la recunoașterea titlului de L. în psihologie în raport cu Diploma de licență seria A nr.0043873/(...); constatarea nelegalității deciziei nr.22/(...) emisă de pârâtă; obligarea pârâtei Ș. cu C. I-V. nr.1 Dej corelativ cu chematul în garanție ISJ Cluj, la recunoașterea studiilor universitare ce izvorăsc din Diploma de licență seria A nr.0043873/(...) cât și la recunoașterea dreptului reclamantei de a fi încadrată pe postul de profesor învățământ primar gradul I în acord cu studiile universitare certificate prin actul de studii.

Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că reclamantei i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,30 lei în conformitate cu dispozițiile art.19 din L. nr.146/1997.

Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Dispozițiile art. 11 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanța.

Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului sa achite suma datorată pana la primul termen de judecata. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se tine seama de reducerea ulterioara.

Neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art. 20 alin 3 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin L. fundamentală.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza

Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).

Constatând că reclamanta deși legal citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar, nu a îndeplinit obligația de plata până la termenul stabilit lipsind diferența de 4 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă judecării cauzei, astfel că urmează a se aplica sancțiunea anularii acțiunii ca insuficient timbrat, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

ANA G.

Anulează ca insuficient timbrată cererea formulată de reclamanta L.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 6 martie 2012.

PREȘEDINTE GREFIER I. C. ȚÂR M. N.

Red.CI Dact.SzM/3ex. (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 172/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal