Sentința nr. 177/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R.
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 177/2012
Ședința publică din data de 07 M. 2012
I. constituită din:
PREȘEDINTE: M. H.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC T. D. SRL prin lichidator judiciar CII B. D. C. în contradictoriu cu pârâta A. DE P. PENTRU D. R. ȘI P., având ca obiect - anulare act emis de autoritățile de reglementare.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29 februarie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la 14 noiembrie
2011 de reclamanta SC T. D. SRL prin lichidator judiciar CII B. D. C. în contradictoriu cu pârâta A. DE P. PENTRU D. R. ȘI P. s-a solicitat:
- Anularea Procesului verbal de constatare intocmit de A. de P. pentru dezvoltare R. si P. nr. 17.873/(...) privind proiectul "Extindere depozit de produse alimentare cu spatii de transare, ambalare si depozitare", cu consecinta exonerarii reclamantei S. T. D. S. de la obligatia de restituire a valorii integrale a finantarii primite de 709.914,16 lei;
- Anularea Notificarii nr. 18.031 emisa de parata la data de (...) , act subsecvent Procesului verbal de constatare contestat nr. 17.873/(...), prin care i se aduce la cunostinta - bligativitatea restituirii integrale a sumei primite ca finantare nerambursabila;
- Anularea Deciziei nr. 23.314/(...) prin care s-a respins contestatia reclamantei nr.275/(...) , contestatie inregistrata la parata sub nr.
20.937/(...);
Cu obligarea paratei la plata cheltuieli de judecata.
Prin Decizia nr. 23.314/(...), parata a facut o analiza sumara si subiectiva a motivelor invocate in aparare de catre reclamanta prin contestatie, fara a raspunde cu argumente pertinente criticilor aduse legalitatii masurilor luate prin procesul verbal.
Pentru ca O. I. sa se edifice asupra starii de fapt si intrucat parata nu a raspuns prin decizia data criticilor reclamantei, intelege sa reitereze aspectele invocate prin contestatie si anume:
1. In baza contractului cadru de finantare nr. RO 1. 1. (...) încheiat cu parata. S. T. D. S. a beneficiat de o finanțare nerambursabilă în cuantum de
709.914,16 lei pentru punerea in aplicare a proiectului intitulat" Extindere depozit de produse alimentare cu spatii de transare, ambalare si depozitare
".
In perioada (...)-(...) parata A. a procedat la efectuarea unei verificari documentare, in scopul analizarii mentinerii eligibilitatii proiectului F 1. 1..
Obiectivul verificarii a fost clarificarea modului in care reclamanta a respectat angajamentele asumate prin cererea de finantare si contract, respectiv respectarea : criteriilor de eligibilitate, a conditiilor de implementare si a modului in care se desfasoara activitatea raportat la cerintele programului.
C. de redactare a procesului verbal contestat a apreciat ca nu este necesara audierea beneficiarului ! Punct de vedere sustinut si prin decizia de solutionare a contestatiei, invocand prev.art.2 alin.3 din HG 1. ! Punct de vedere pe care reclamanta nu-l impartaseste.
Concluziile verificarii au fost in sensul ca : " U. a verificarilor efectuate s-a constatat ca investitia realizata de beneficiarul.... a devenit NEELIGIBlLA ca urmare a prevederilor legale incalcate prezentate la C. 7 .... A. considera C. cadru de F. nr. RO I. 1. /(...) reziliat datorita incalcarii prevederilor contractuale de catre beneficiar, pe perioada de valabilitate a acestuia. "
La cap.7 se invoca prevederi legale si contractuale incalcate.
Reiterează criticile aduse legalitatii masurilor luate prin procesul verbal, respectiv:
1. In primul rand intelege sa invoce incalcarea dreptului fundamental la aparare al petentei beneficiare - prev.de art.6.3 din CEDO - avand in vedere maniera in care ati introcmit procesul verbal de constatare: fara audierea beneficiarului, fara posibilitatea de aparare:
" Orice acuzat are, in special, dreptul: a) să fie informat, in termenul cel mai scurt, intr-o limbă pe care o ințelege și in mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse impotriva sa; b) să dispună de timpul și de inlesnirile necesare pregătirii apărării sale; c) să se apere el insuși sau să fie asistat de un apărător ales de el
și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat in mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer; d) să intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării in aceleași condiții ca și martorii acuzării; e) să fie asistat in mod gratuit de un interpret, dacă nu ințelege sau nu vorbește limba folosită la audiere. "
Fără indoială asadar că procesul verbal de constatare constituie o
"acuzatie" in sensul Conventiei. C. a apreciat ca nu se impune audierea reclamantei, intrucat sunt suficiente informatiile primite de la B. R.
2. Solutia rezilierii C. cadru de F. nr. RO 1. 1. /(...) este abuziva, nelegala si prematura. Se imputa reclamantei incalcarea anumitor prevederi legale si contractuale, prin interpretarea trunchiata a dispozitiilor legale si contractuale.
Parata nu a raspuns motivelor invocate de reclamanta cu privire elementele de caz fortuit si forta majora, cauze străine si care o exonerează de răspundere pe reclamanta.
Rezilierea reprezinta desfacerea contractelor sinalagmatice cu executare succesiva, urmare a neexecutarii sau executarii necorespunzatoare culpabile a contractelor de catre una dintre parti, din cauze imputabile acesteia. Deci rezilierea este desfacerea unui contract sinalagmatic cu titlu de sanctiune, iar esential este ca aceasta neexecutare sa fie imputabiIa debitorului.
Pentru a fi în prezența răspunderii contractuale se cer a fi întrunitre patru condiții: fapta ilicită, prejudiciul patrimonial cauzat creditorului, raportul de cauzalitate Î. fapta ilicită și prejudiciul cauzat creditorului precum și culpa debitorului. C. 4 conditii trebuie indeplinite cumulativ, ori, in speta, nu sunt indeplinite conditiile faptei ilicite si vinovatiei / culpei, astfel ca lipsa acestor conditii face inutila analiza celorlalte.
Reclamanta nu poate fi sanctionata cu rezilierea contractului de finanatare si restituirea integrala a finantarii primite cu titlu nerambursabil, pentru efectele unor elemente exterioare si imprevizibile de caz fortuit. Elementele imprevizibile de criza economica, de crestere a dobanzilor bancare, de diferenta de curs valutar si o scadere a cifrei de afeceri ( opus prognozei ), predeaza cel putin pentru caz fortuit, daca nu chiar pentru fortat majora. Dezastrul economic ce a urmat perioadei contractarii si implementarii proiectului nu a fost prevazut de catre societate, cum de altfel nimeni nu a fost in masura sa-I prevada.
C. exterioare, imprejurari imprevizibile de natura sa inlature vinovatia
și implicit raspunderea, sunt:
- Elementul de criza economica care s-a facut simtit pe plan national imediat dupa implementarea proiectului si a afectat societatea :
- atat din punctul de vedere al cifrei de afaceri care a inregistrat o dinamica - descrescatoare in perioada anilor 2008 - 2010 , comparativ cu perioada implemantarii proiectului ( 2007 - 2008 ), perioada in care cifra de afaceri a inregistrat o dinamica crescatoare - astfel cum se poate observa din R. de expertiza contabila intocmit de exp. A. A. si anexat in probatiune;
- cat si din punctul de vedere al cheltuielilor financiare ( dobanzi bancare, diferenta de curs valutar, s.a.) care au fost mult superioare previziunii de la momentul contractarii - conform pct. 2 si 3 din acelasi raport de expertiza;
Impactul crizei economice a avut o influienta hotaratoare pentru declinul economic si financiar al firmei. C. economica mondiala a inceput in America in anul 2007, iar in tara noastra primele semne au fost inregistrate la sfarsitul anului 2008, insa oficial a fost declarata in anul 2009. Un aspect important : societatile comerciale care aveau contractate credite, s-au trezit in fata imposibilitatii obiective de plata a ratelor aferente acestora sau rambursarii lor si concomitent cu ingreunarea posibilitatii de plata a furnizorilor, mai ales a celor in valuta. C. a lovit in primul rand in comerciantii mici ( cum este si societatea sanctionata ), care nu aveau forta financiara a marilor corporatii, lucru care s-a si urmarit : instaurarea suprematiei totale a marilor corporatii.
- Cheltuielile financiare imprevizibile la momentul contractarii, pe fondul crizei economico-financiare - sunt un alt element de caz fortuit care au afectat potentialul societatii si au constat in : evolutia nivelului dobanzilor bancare practicata de catre B. R., autoarea sesizarii si finantatoarea proiectului, de la 7 % aferenta perioadei contractarii, la 20 -
29% in perioada imediat urmatoare (conform pct.2 din anexa la R. de expertiza contabila intocmit de exp. A. A.) si pierderile inregistrate din diferenta de curs valutar de peste 600.000 ron intr-un singur an calendaristic ( pct.3 din lucrarea depusa in probatiune);
Un rol important in declinul societatii l-a avut politica agresiva a B. R. in perioada 2006 - 2007 si a practicilor neloiale ale acesteia ( dobanzi uriase, comisioane si dobanzi ascunse, modificari unilaterale de contracte, etc. ), tolerate de autoritati si care dovedesc ca bancherii privesc cetatenii si proprietatea privata ca victime sigure si nu vor opri aceasta ofensiva pana nu vor confisca tot ce pot.
- Alte cheltuieli imprevizibile ( pct. 4 - 5 - 5 din raportul de expertiza contabila ), respectiv: pierderile inregistrate din plata penalitatilor de intarziere la plata datoriilor catre bugetul statului si furnizori - datorate intarzierilor la plata a S. evolutia nivelului cheltuielilor salariale - determinata de cresterea salariului minim la nivel national; evolutia nivelului cheltuielilor cu serviciile prestate in perioada ce urmeaza implementarii proiectului; s.a.
In mod incontestabil reclamanta, acceptând finanțarea nerambursabilă acordată, s-a angajat să desfășoare proiectul în condițiile stabilite prin contractul de finanțare și prin documentele premergătoare, cu consecința asumării obligației ca, În cazul Înregistrării unei neregularități rezultate din culpa sa, constând într-o cheltuială neeligibilă conform art. 14 alin. (1) din Anexa 1 Prevederi G.e la contractul de finanțare, să restituie integral valoarea finanțării primite nejustificat din partea Autorității Contractante, o asemenea obligație avându-și temeiul legal În prevederile art. 17 alin. (4) din Anexa nr. 1 Prevederi G.e la contractul de finanțare.
Art.17 (1) din Contract - Neregularitati, sume necuvenite si restituirea finantarii - defineste conceptul de neregularitate in acceptiunea contractului si consecintele inregistrarii acesteia.
" Prin Neregularitate , in acceptiunea prezentului contract, se intelege orice abatere de la legalitate, regularitate si conformitate, precum si orice nerespectare a memorandumurilor de finantare .... rezultata dintr-o actiune sau omisiune de catre beneficiar, care printr-o cheltuia neeligibila, are ca efect prejudiciarea C. E. si a R. "
Art.17(4) : "In cazul inregistrarii unei neregularitati rezultate din culpa
B.ui, acesta are obligatia sa restituie integral valoarea finantarii ... "
Prin urmare, doar neregularitatile inregistrate din culpa beneficiarului
- reclamant atrag masura restituirii finantarii si impun recuperarea totala a sumelor necuvenite.
In sensul celor aratate anterior sunt si dispozitiile Hotararii nr.I77/(...)
: sprijinul acordat va fi recuperat dacă obiectivele sprijinite nu sunt folosite conform scopului destinat sau În cazul în care acestea au fost vândute ori închiriate într-o perioada de 5 ani după finalizarea proiectului (data ultimei transe).
Reclamanta a respectat criteriile de eligibilitate imputate la C. din procesul verbal contestat si care au fost criterii de eligibilitate indeplinite in faza de solicitant - etapa prealabila aprobarii cererii de finantare si incheierii contractului de finantare. C. ghidului solicitantului, exista criterii de eligibilitate pentru solicitant, pentru proiecte, pentru cheltuieli, pentru beneficiar. Criteriile de eligibilitate enuntate in C. din procesul verbal contestat au fost indeplinite de catre petenta si sunt specifice perioadei de implementare, respective : EG II are in vedere eligibilitatea solicitantului, Hot.I77 /2007 se refera tot la solicitant care trebuie sa demonstreze viabilitatea economico-financiar" proiectului prin studiu de fezabilitate si plan de afaceri. E. evident ca beneficiarul finantarii nu mal trebuie sa demostreze viabilitatea obiectivului finantat prin studii si planuri, ci prin rezultate concrete.
Pct.I4 din Hot. 1 7712007 are in vedere obligatiile beneficiarul finantarii: suportul acordat va fi recuperat daca obiectivele finantate nu sunt utilizate conform scopului declarat sau daca obiectivele respective au fost vandute sau inchiriate pe o perioada de 5 ani de la data incheierii contractului ( data ultimei transe). In acest sens sunt si dispozitiile art. 3 (1) din Anexa I la C. cadru, cu Prevederile generale : " ... beneficiarul se oblige sa nu modifice substantial proiectul conform art.14 (2) ..... iar art.l4 (2) : " Proiectul ramane eligibil pentru co-finantarea UE. numai daca nu sufera o modificare sufera modificari substantiale pe perioada de valabilitate a contractului. ...Sprijinul acordat va fi recuperate daca obiectivele finantate nu sunt folosite conform scopului destinat sau in cazul in care acestea au fost vandute sau inchiriate pe o perioada de 5 ani de la data incheierii contractului ( data ultimei transe). "
Neatingerea rezultatului urmărit conform planului de afaceri se datoreaza unor cauze străine care o exonerează de răspundere pe petenta. S. neobținere a rezultatului dorit nu atrage prezumția neexecutării culpabila. Reclamanta nu are nici o culpa in neobtinerea rezultatului urmărit conform planului de afaceri. R. la raspunderea contractuala, petenta este prezumata a fi in culpa, insa in speta exista cauze exterioare, imprejurari imprevizibile de natura sa inlature vinovatia.
Previziunea financiar - economica de la momentul incheierii contractului s-a bazat pe studiile de fezabilitate, planul de afaceri, pe elemente concrete si palpabile. Pentru elementele exterioare si imprevizibile atat pentru societate, cat si pentru intreaga economie nationala si mondiala ( nici pe departe a fi palpabile ), nu am putut prevedea o consecinta in implementarea si dezvoltarea unei investitii finantate.
Fata de cele expuse si care se reflecta in raportul de constatare contabila anexat, își sustine punctul de vedere potrivit caruia in speta sunt incidente dispozitiile art.ll ( 1) - Incetarea contractului, din Anexa 1 cu prevederi generale din C. cadru : " In cazuri exceptionale si temeinic dovedite, inclusiv cazuri de forta majora. A. Contractuala poate decide sa rezilieze contractul printr-o notificare scrisa. (ara a fi ceruta plata finantarii nerambursabile. "
Caracteristica cazului fortuit este faptul ca actiunea sau inactiunea unei persoane produce un rezultat neasteptat datorita faptului ca intra in concurs cu o forta straina de cunostinta si vointa sa, imprejurare a carei interventie nu putea fi prevazuta.
Daca s-ar admite existenta vreunui prejudiciu cauzat de neexecutarea obligatiilor contractuale asumate de catre reclamanta, acesta nu a fost prevazut si nici nu putea fi prevazut de catre parti la data incheierii contractului.
In speta suntem in prezenta celor 2 elemente caracteristici atat ale cazului fortuit cat si ale fortei majore , respectiv imprevizibilitatea crizei economice si a consecintelor pe plan economic si financiar produse si a invincibilitatii efectelor acesteia.
Prin procesul verbal de constatare contestat s-a facut o verificare tehnica a situatiei contabile a firmei, fara a atinge, dezvolta si motiva cauzele neeligibilitatii firmei. C. neeligibilitatii sunt profunde si obiective, situatia reflectata de actele contabile analizate reprezinta efectul unor cauze imprevizibile si invincibile.
Un alt aspect pe care il apreciază important pentru aprecierea bunei credinte si eforturilor incercate de reclamanta in depasirea impasului financiar, este acela ca a apelat si la procedura concordatului preventiv. Fundamentarea planului de redresare realizat in procedura concordatului preventiv a fost instrainarea activului principal al societatii divizate, respectiv imobilul finantat din C. N. , str.L. Rebreanu, nr.64, catre creditorul SC P. R. SRL, in vederea obtinerii sumelor necesare rambursarii integrale a datoriei catre banca petenta B. R. si catre creditorul cumparator al activului. Planul de redresare din cadrul ofertei de concordat ( acceptata de creditorul principal al societatii intimate - banca petenta), cuprinde clauza cu privire la instrainarea activului de pe str. L., nr.64, in scopul mentionat anterior ( cap.! cu propuneri pentru depasirea situatiei de dificultate econ.-fin., din Planul de redresare anexat si Scrisoarea de intentie a firmei SC P. SRL).
In scopul realizarii cu succes a planului de redresare propus prin oferta de concordat, reclamanta a solicitat paratei aprobarea cesiunii drepturilor si obligatiilor ce decurg din contractul de finantare avand ca abiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil pentru proiectul de extindere a depozitului situat la adresa indicata anterior - prin adresa nr.215/(...). Parata a raspuns prin adresa nr.13417/2010 ( pe care o anexează in probatiune), in sensul ca nu este permisa cesiunea beneficiului contractului de finantare, singura posibilitate legala fiind cesiunea partilor sociale ale societatii, cu transmiterea corelativa a activului ce a facut obiectul finantarii.
Fata de aceasta situatie si de necesitatea instrainarii activului, impusa de situatia financiara dificila a societatii si de realizarea planului de redresare, reclamanta a inteles sa demareze procedura de divizare a societatii, cu respectarea indicatiilor date si conditiilor impuse de A. S. prin adresa mentionata anterior, cu privire la o eventuala divizare.
Fata de cele expuse, instrainarea activului se putea realiza doar in contextul divizarii, iar la procedura divizarii s-a recurs la indicatia A. S. P. divizarii nu s-a finalizat intrucat creditoarea B. R. a formulat opozitie.
In concluzie, nu corespunde realitatii ca investiti a finantata este neeligibila si nici nu exista o neexecutare sau executare necorespunzatoare culpabila a obligatiilor contractuale care a justifice rezilierea contractului si restituirea finantarii.
3. Reiterează principiul securitatii juridice. C. ce caracterizeaza acest principiu este faptul ca el trebuie sa protejeze cetateanul contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei in securitati pe care a creat- o dreptul sau pe care acesta risca sa o creeze. In acest sens a fost adoptata si O. de U. nr.66 /(...).
In contextul unor interpretati date de catre forurile competente cu privire la limitele si conditiile in care puteti actiona, in lumina acestui principiu, contribuabilul are in mod indubitabil dreptul de a fi informat in avans asupra consecintelor actelor pe care le efectueaza, intr-o maniera care sa-i permita sa se comporte in deplina cunostinta de cauza. A. spus, cetateanul trebuie sa perceapa legislatia in asa maniera incat sa poata actiona preventiv.
Din principiul invocat deriva si obligatia Autoritatii Contractuale de a- si defini in mod clar exigentele si de a-si respecta angajamentele luate.
Recomandarile Curtii de J. E. sunt in sensul ca : asigurarea securitatii juridice trebuie observata cu mai mare strictete in cazul regulilor succeptibile sa produca consecinte financiare, astfel incat cei vizati de aceste reguli sa cunoasca precis intinderea obligatiilor impuse de asemenea reguli.
Deci, concluzionand, potrivit principiului comunitar al certitudinii juridice si conform jurisprudentei CEDO, o solutie dispusa printr-o lege sau printr-un alt act normativ, trebuie implementata cu o claritate si o coerenta rezonabila, pentru a evita in securitatea juridica si incertitudinea pentru subiectii de drept vizati.
Fata de cele expuse solicită sa se admită actiunea astfel cum a fost formulata.
Își rezervă dreptul de a-și preciza pozitia procesuala in functie de apararile ce se vor invoca in cauza si fata de actele ce se vor depune la dosar.
In drept s-au invocat prevederile: L. nr.554/2004, OG nr.7., Hot.l77/2007, OUG 6.;
Pârâta A. DE P. PENTRU D. R. ȘI P. a formulat întâmpinare prin care solicită ca, prin hotărârea ce se va pronunta, să se dispună respingerea actiunii formulată de reclamanta S. T. D. S. ca fiind neîntemeiată
Baza legală a contractului de finanțare o reprezintă O. nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanțării publice nerambursabile pentru proiectele de investiții din cadrul P. S.
Obținerea sprijinului financiar nerambursabil impune Î.rea unor condiții stabilite și acreditate de C. E., condiții care sunt obligatoriu de cunoscut și respectat de către beneficiari.
De această facilitate oferită de statul român a beneficiat și S. T.
OISTRIBUTION S. care a semnat În data de (...) contractul nr. RO 1.1., având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către A. C., pentru punerea În aplicare a Proiectului intitulat: "Extindere depozit existent de produse alimentare cu spații de transare, ambalare și depozitare - mun. C.- N., jud. C.".
Dispozițiile legale privind desfașurarea activitatii de implementare a P.
S. R. (O. nr. 59/2006 și H.G. nr. 1644/2006) cât și clauzele contractului de finanțare nr. RO 1.1./(...) prevăd ca eligibilitatea cheltuielilor este supusa verificarilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finantare (perioada de executie a proiectului - care se poate intinde pe maxim 2 ani, la care se adauga o perioada de 5 ani de monitorizare, conform art. 2 din contractul-cadru de finantare).
Termenul limită de finalizare a execuției asumate a fost 30 noiembrie
2008, potrivit art. 2 din C. cadru.
C. art. 3 din contractul cadru, valoarea totală eligibilă a Proiectului care face obiectul finanțării neramburasabile de către A. C. este estimată, la data semnării contractului, la 1.551.081 lei, din care A. (fostă A. S.) s-a angajat să acorde o finantare nerambursabilă de maxim 775.540 lei, echivalent cu 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Suma finală decontată de A. a fost de 709.914,16 lei, finanțare nerambursabilă.
Pe parcursul implementării proiectului au fost operate modificări ale
C. de F. respectiv, prin A. A. nr. 1/(...), În baza Notei explicative nr. 2/(...) și a Memoriului Justificativ Î.e de documente justificative emise de S. T. D. S., Î. la C. 6 S. M. cu nr. 2455/(...) și conform R.ui de analiză nr. 2503/(...) Î. la A. de P. cu nr. 7.502/(...), s-a prevăzut realocarea pe linii bugetare datorată faptului că valorile rezultate În urma achiziției de lucrări sunt mai mari decât cele previzionate inițial.
De asemenea, prin A. A. nr. 2/(...), În baza O. nr. 104/2008 care modifică și completează O. nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanțării publice nerambursabile pentru proiectele de investiții din cadrul P. S., conform Notei Explicative nr. 562/(...) și a documentelor anexate emise de beneficiar prin care se solicită prelungirea termenului de execuție a proiectului, Î. la C. 6 S. M., cu nr. 8359/(...), conform R.ui de analiză a cererii de amenare a contractului de finanțare nr. 8359/(...), Fișei de verificare a modificării termenului de execuție, Î. la A. cu nr. 26.771/(...) s-a modificat durata de execuție a proiectului.
Astfel, art. 2(2) din C. C. al C. de F. s-a modificat astfel:
"Durata de execuție a proiectului este până la data de (...)."
Învederează instanței că, În baza Notei de descoperire a unei nereguli și de fundamentare pentru desfășurarea unui control IRO 01 nr. 9727/(...) aprobată de D. G. al A." În perioada (...)- (...), s-a procedat la efectuarea unei verificări documentare ce a avut drept scop analizarea menținerii eligibilității proiectului RO 1,1., pentru co-finanțarea de la bugetul de stat În sensul ca nu a suferit o modificare substanțială pe o perioada de 5 ani de la data plății finale realizată de A.
Obiectivul verificării a constat În clarificarea modului În care beneficiara S. T. D. S. respectă angajamentele asumate prin C. de F. și C. C.
- RO 1.1./(...) "Extindere depozit de produse alimentare cu spații de tranșare, ambalare și depozitare", Î.-o perioadă de 5 ani de la data plății finale efectuate de către A., respectiv respectarea criteriilor de eligibilitate și a condițiilor de implementare, a modului În care se desfășoară activitatea raportat la cerințele P. S. R., ca urmare a controlului documentar efectuat de către echipa de control a A. În urma adresei Direcției Juridice și C. DJC nr. E53/(...) Î.ă la D. C. și A. sub nr. 132 din (...) prin care se solicită efectuarea unui control, precum și a documentelor transmise de către beneficiar prin adresa nr. 254/(...) și Î.ă la A. sub nr. 3.531/(...).
Prin adresa B. R. nr. 508/2 din (...), Î.ă la A. sub nr. 489/(...) și transmisă ulterior de către D. J. și C. prin adresa E nr. 53/(...), Î.ă la D. C. și A. sub nr. 132 din (...), s-a dus la cunoștință despre convocarea A. C. concordatari ai S.C, T. D. S., trimisă de B. R. S.A conciliatorului provizoriu Cabinet Individual de insolvență T. M. C. și depusă judecătorului sindic numit În dosarul nr. (...) aflat pe rolul T. C. - Secția C.,
De asemenea, prin adresa B. R. nr. 505/(...) transmisă spre stiință către S. T. D. S., A. de P. pentru D. R. și P. și T. C. C. - Dosar (...) au fost comunicate următoarele aspecte:
B. R. S.A, Membră a Grupului Național Bank Of Greece, prin reprezentanți, În calitate de creditor concordator care deține aprox. 60% din valoarea creanțelor concordatare, formulează cererea pentru Convocarea adunării creditorilor concordatari ai S. T. D. S. prin care se solicită, În temeiul art. 18 (2) din L. nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv ai mandatului ad-hoc, convocarea de urgență a A. C. concordatari cu următoarea ordine de zi:
1. votarea introducerii acțiunii În rezoluțiune a concordatului preventiv al S. T. D. S., cu sediul În C. N., str. Mărășești, nr. 66, jud. C., CUI
6974211, J(...);
2. desemnarea reprezentantului creditorilor, În vederea formulării și sustinerii acțiunii În rezoluțiune a concordatului preventiv;
3. prezentarea de către conciliator a raportului la zi asupra activității debitoarei, Î. de opinia conciliatorului cu privire la motivele pentru care
Oferta de concordat, astfel cum a fost modificată prin N. de negociere din
(...), nu a fost respectată de către debitoare.
Motivele cererii au fost următoarele:
Debitoarea S.C, T. D. S. și-a Încălcat grav obligațiile asumate prin concordatul preventiv deoarece:
- debitoarea a inițiat procedura divizării parțiale În baza Proiectului de divizare nr. 1/(...) depus la O. R. C. C. și publicat În M. O. nr. 4382/(...).
- proiectul de divizare a fost Întocmit și depus fără a se cere acceptul creditorilor, al conciliatorului, respectiv fără să existe vreo mențiune anterioară despre această acțiune În Oferta de concordat votată de creditori.
- prin divizarea propusă se urmărește diminuarea S. T. D. S., ca urmare a transferului unei părți din activele acestei societăți către o societate nou Înființată, prejudiciindu-se astfel drepturile tuturor creditorilor participanți la procedura colectiva a concordatului. Acest transfer de active echivalează practic cu o diminuare cu titlu gratuit a patrimoniului debitoarei, fiind astfel grav afectate drepturile creditorilor, ce urmează a fi lipsiți de principala resursa patrimonială necesară acoperirii creanțelor acestora.
- oferta de concordat, astfel cum a fost modificată prin N. de negociere Î. În data de (...) Î. banca, debitoare și conciliator, parte integranta a Ofertei de concordat nu a fost respectată.
- debitoarea a refuzat să semneze acte adiționale la contractele de credit În derulare cu B. R., În conformitate cu cele agreate În N. de negociere, cu toate că a fost notificată În acest sens de către bancă În repetate rânduri;
- de asemenea, debitoarea nu a respectat programul de plăți, neefectuând plățile datorate B. R., conform Ofertei de concordat amendată prin N. de negociere din (...).
În vederea analizării situației, A. prin adresa nr. 2.442/(...) a solicitat beneficiarului S. T. D. S. transmiterea următoarelor documente spre analiză:
- Bilanțul contabil la (...);
- Situației activelor, datoriilor și capitalurilor proprii la (...);
- Balanța de verificare analitică la (...) și (...);
- Registrul mijloacelor fixe și fișele mijloacelor fixe aferente echipamentelor achiziționate prin P. S.
- Situația achitării obligațiilor față de bugetul de stat și bugetul local;
- Situația achitării obligațiilor contractate către bănci (graficul de rambursare și ultimul ordin de plată care să ateste achitarea ratei curente);
- Autorizații de funcționare (sanitară, sanitar veterinară, de mediu);
- Balanța producției brute pe anii 2009 și 2.
- Acte deținere teren și clădiri care confirmă datele amplasamentului investiției prin P. S. (contract vânzare - cumpărare / concesiune / Închiriere
/ comodat);
- Extrasul de carte funciară;
Prin adresa S. T. D. S. nr. 254 din (...) Î.ă la A. sub nr. 3.531 din (...), beneficiarul a transmis documentele mai sus menționate.
Din analiza documentelor transmise de beneficiar s-au constatat următoarele aspecte:
- C. Bilanțului contabil la (...), vizat de ORC de pe lângă Tribunalul
Cluj, S. T. D. S. Î. pierderi În cuantum de 667.809 lei;
- C. situației activelor, datoriilor și capitalurilor proprii la (...) beneficiarul Î. În formularul 20 "Contul de profit și pierdere" pierderi aferente perioadei 01.01 - (...) În sumă de 86.999 lei;
- Din analiza Balanței de verificare analitică la (...) s-a constatat că beneficiara Î. datorii restante la bugetul de stat În sumă de 20.211,01 lei, iar conform Situației datoriilor la bugetul de stat În februarie 2011, transmisă de către beneficiar, acesta figurează cu datorii În sumă de 59.252 lei;
- C. datelor înscrise În contul 121 "Profit și pierdere" din Balanța de verificare la (...), beneficiarul Î. pierderi aferente anului 2010 În sumă de
634.546,66 lei iar În contul 117 "Rezultatul reportat" Î. o pierdere În sumă de 1.486.093,19 lei.
Potrivit actelor mai sus menționate dar și datelor prezentate, pierderea totală Î.ă de S. T. D. S. până la data de (...). este În sumă de 2.120.639,85 lei.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că beneficiara Încălca următoarele Prevederi legale și contractuale asumate:
Acord Multianual de F. din 2 februarie 2000 Î. Î. Guvernul României și
C. Comunităților E. - Secțiunea B, art. 4, alin. 4;
- C. C. nr. RO 1.1./(...) pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil În condițiile P. Special de P. pentru Agricultură și D. R. S.-R., art.1 (2): "beneficiarului i se va acorda finanțarea nerambursabilă În termenii și condițiile stabilite În acest Contract, care este constituit din C. cadru și anexele acestuia, pe care B. declară că le cunoaște și le acceptă.
- C. de finanțare depusă de beneficiar, rezultată În urma verificărilor, modificărilor și completărilor efectuate pe parcursul procedurii de evaluare - selectare devine obligatorie pentru beneficiar";
- prevederile art. 3(1) din Anexa I - Prevederi G.e la C. C.
"B. se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise În C. de finanțare.
De asemenea, pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de A.
SA PA RD, beneficiarul se obligă să nu modifice substanțial proiectul conform art.14(2) al prezentului contract";
De asemenea, beneficiara S. T. D. S. nu respecta:
- Criteriul de E. G. E. "Nu este eligibil solicitantul care are pierderi sau obligații fiscale restante către bugetul de stat consolidat și bănci (altele decât pentru care este respectat graficul de rambursare) conform ultimelor declarații fiscale sau altor declarații eliberate de către autoritățile fiscale";
- H. nr. 177/(...) privind modificarea unor Anexe la H. nr. 7. privind aprobarea fișelor tehnice ale măsurilor din P. național pentru agricultură și dezvoltare rurală finanțat din fonduri S., Fișa tehnică pentru Măsura 1.1 - "Îmbunătățirea prelucrării și marketingul produselor agricole și piscicole" , punctul 4- Criterii de eligibilitate generale, nu au fost respectate următoarele criterii de eligibilitate:
"Trebuie să se demonstreze viabilitatea economico-financiară a proiectului prin studiu de fezabilitate și plan de afaceri. Prin viabilitate economică se Înțelege obținerea de performanțe financiare eficiente si abilitatea de a opera fără a re curge la sprijin public În activitatea sa operatională. B. trebuie să demonstreze că îs! poate plăti obligațiile și datoriile În mod regulat, fără să supună la niciun risc desfășurarea normală a activității agentului economic, și că generează un venit net semnificativ (nu mai putin de 5%).
"Nu va fi eligibil solicitantul care are pierderi financiare și obligații restante față de bugetul asigurărilor sociale de stat și bănci (altele decât pentru care este respectat graficul de rambursare), conform ultimelor declarații fiscale sau altor declarații eliberate de către
- H. nr. 177/(...) privind modificarea unor Anexe la H. nr. 7. privind aprobarea fișelor tehnice ale măsurilor din P. Național pentru Agricultură și D. R. finanțat din fonduri S., Fișa tehnică pentru Măsura 1.1 - "Îmbunătățirea prelucrării și marketingul produselor agricole și piscicole", punctul 9 - Dispoziții financiare: "proiectele din cadrul acestei măsuri sunt considera te investitii generatoare de profit";
- H. nr. 177/(...) privind modificarea unor Anexe la H. nr.7. privind aprobarea fișelor tehnice ale măsurilor din P. Național pentru Agricultură și D. R. finanțat din fonduri S., Fișa tehnică pentru Măsura 1.1,
"Îmbunătățirea prelucrării și marketingul produselor agricole și piscicole" punctul 14 - Condiții de finanțare:
"Suportul acordat va fi recuperat daca obiectivele finantate nu sunt utilizate conform scopului declarat sau daca obiectivele respective au fost vândute sau Închiriate pe o perioada de 5 ani de la Î. proiectului (data ultimei tranșe)."
Face precizarea că prin D. pe proprie răspundere a solicitantului - Secțiunea specifică depusă la C. de finanțare depusă În vederea obținerii ajutorului financiar nerambursabil, la punctul 3 beneficiarul a consemnat:
"Îndeplinesc toate conditiile de eligibilitate generale și specifice prevăzute În Fișa tehnică a măsurii din G. Solicitantului. ", respectiv punctul
4: "Toate informatiile din prezenta cerere de finantare și din documentele anexate sunt corecte și mă angajez să respect conditiile cerute În reglementările referitoare la prezentul program și pe cele legate de proiectul anexat și să furnizez periodic / la cerere documentele justificative necesare. " În urma verificărilor efectuate, având în vedere prevederile legale și contractuale încălcate, a fost întocmit procesul verbal de constatare încheiat la data de (...) și înregistrat la S. A. sub nr. 17.873/(...).
Prin procesul verbal mai sus menționat s-a constatat că investiția realizată de beneficiarul S. T. D. S. județul C., pentru proiectul "Extindere depozit de produse alimentare cu spații de tranșare, ambalare și depozitare" a devenit NEELIGIBILĂ ca urmare a prevederilor legale și contractuale încălcate prezentate la C. 7.
Suma totală neeligibilă datorată fiind de 709.914,16 lei, la care se adaugă penalitățile și dobânzi le prevăzute în contractele economice/acordurile încheiate În conformitate cu procedurile de implementare și costurile bancare și accesoriile calculate potrivit prevederilor legale în vigoare.
De asemenea, A. a considerat C. C. de F. nr. RO 1.1./(...) reziliat, datorită încălcării prevederilor contactuale de către beneficiar, pe perioada de valabilitate a acestuia.
În acest sens a fost emisă Notificarea privind constituirea unui debit nr. 18031/(...) prin care S. T. D. S. a fost notificată că figurează În evidențele instituției pârâte cu un debit În sumă de 709.914,16 lei, fiindu-i transmis formularul „Notificare cu privire la transferul sumelor datorate A."
Împotriva Procesului verbal de constatare Î. la data de (...) și Î. la S. A. sub nr. 17.873/(...) debitoarea S. T. D. S. a formulat contestatie, Î.ă la S. A. sub nr. 20937/(...), iar În vederea soluționării contestației a fost Întocmită N. de fundamentare nr. 21043/(...) prin care s-a constituit C. de soluționare a contestației.
Astfel, În urma verificărilor efectuate de comisia desemnată, a fost emisă Decizia nr. 23.314/(...) prin care a fost respinsă Contestația formulată de debitoarea S. C. T. D. S.
Cu privire la motivele de nelegalitate ale acțiunii formulate de reclamantă le apreciază ca fiind neîntemeiate din următoarele considerente:
• În ceea ce privește susținerea reclamantului În sensul că nu a fost auditat, menționează că, potrivit prevederilor art. 2 alin. 3 din HG 1306/
2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O. G. nr. 7. privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător:
"(3) Autoritatile cu competente În gestionarea fondurilor comunitare, În cazuri justificate, pot decide ca actiunile de verificare declansate ca urmare a unor sesizari sa nu se comunice."
Legislatia natională În vigoare nu instituie obligativitatea audierii, legiuitorul lăsând la latitudinea echipei de control să decidă dacă audierea este necesară sau nu, echipa de control care a Întocmit Procesul verbal de constatare menționat considerând ca fiind suficient pentru stabilirea faptelor controlul documentar asupra actelor ce au stat la baza declanșării procedurii de recuperare a debitului În baza O.G. 7..
Potrivit acestor texte legale echipa de control a apreciat că nu este necesară auditarea beneficiarului prin invocarea prevederilor legale mai sus menționate.
În acest sens menționează și dispozițiile arte 11 alin. 1-3 din O.G. nr.
7., respectiv:
,,(1) - Autoritățile cu competente În gestionarea fondurilor comunitare și a cofinanțării aferente au responsabilitatea de a lua măsurile necesare pentru identificarea neregulilor și constatarea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, În cadrul domeniului lor de competență, precum și pentru recuperarea sumelor reprezentând creanțe bugetare rezultate din nereguli;
(2) - În scopul identificării neregulilor, autoritățile cu competente În gestionarea fondurilor comunitare și a cofinanțării aferente au obligația verificării sesizărilor provenite din interiorul și din exteriorul autorității, inclusiv a celor cuprinse În rapoartele de audit și În rapoartele de control ale instituțiilor cu atribuții de control al obținerii, derulării și utilizării fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinantare aferente;
(3) C.a creanțelor bugetare rezultate din nereguli se efectuează de către autoritățile cu competente În gestionarea fondurilor comunitare, prin compartimentele de specialitate organizate În acest scop În cadrul autorității sau În cadrul instituției În structura căreia funcționeze autoritatea."
De asemenea, potrivit cap. 13 din titlul executoriu, reclamantei i s-a dat posibilitatea de a-și expune opiniile și de a se apăra cu privire la măsurile dispuse, prin formularea unei contestații.
În aceste condiții nu a mai fost obligatorie audierea beneficiarului În vederea Î. Procesului Verbal de C. nr. 17873/(...), astfel că În speță nu se aplică dispozițiile la care face referire reclamanta.
• Cu privire la susținerea reclamantei În sensul că "soluția rezilierii C. C. de finanțare nr. RO 1.1.1 (...) este abuzivă, nelegală și prematură" o apreciază ca fiind neîntemeiată Î.ucât, reclamanta a Î. pierderi financiare În perioada de monitorizare, Î. astfel condițiile generale de eligibilitate, respectiv A. 3 O., alineat (1) care prevede că:
"B. se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate și de selectie înscrise În cererea de finantare", obiectivele propuse În C. de F. de reclamantă nefiind atinse.
Învederează instanței că, din analiza Planului financiar anexat la C. de
F., beneficiarul a prognozat că va obține În cinci ani de la data finalizării proiectului o rată medie a capitalului investit de 80%, față de minim 5% În condițiile P. S. În vederea demonstrării viabilității economico-financiare, deci de 16 ori mai mare.
În "proiecția contului de profit și pierdere", beneficiarul a demonstrat În urma finalizării proiectului și și-a asumat obligația de a obține profit net substanțial, În toți cei 5 ani.
Prin Procesul Verbal de C. nr. 17.873/ (...) s-a identificat ca neregulă faptul că beneficiarul Î. pierderi financiare, obligații fiscale restante către bugetul de stat și bănci (altele decât cele pentru care se respectă graficul de rambursare), fapt ce conduce la nerespectarea criteriului general de eligibilitate EG 11, deci la Î. art. 3(1) paragraful 1 din Anexa Iia C. C..
Art. 3(1) din Anexa I la C. C.
"B. se obligă să respecte pe toată durata de valabilitate a contractului, criteriile de eligibilitate și selectie înscrise În cererea de finantare.
De asemenea, pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de A. de P. pentru D. R. și P., B. se obligă să nu modifice substantial proiectul conform ari. 14(2) al prezentului contract".
De asemenea la art. 2(4) din C. C. se menționează:
"Durata de valabilitate a contractului cuprinde perioada de executie a proiectului la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăti făcută de A. C.. C. va intra În vigoare la data semnării de ambele părți contractante. "
C. art. 3(1) paragraful 1, beneficiarul are obligativitatea ca Î.-o perioadă de 5 ani de la data plății finale să a demonstreze că respectă criteriile de eligibilitate din C. de F., În baza cărora proiectul a fost selectat pentru finanțare, prin rezultate economico-financiare concrete, care să demonstreze că respectă angajamentele asumate, conform Cerințelor P. S.
Una din cerințele acordării ajutorului financiar prin P. S. este și aceea ca investițiile realizate prin program să fie generatoare de profit.
Având În vedere adresa nr. 215/ (...), Î.ă la A. cu nr. 13.417/ (...), prin care S. T. D. S. solicita aprobarea Autorității Contractante În vederea vânzării către S. P. R. S. a obiectivului ce a făcut obiectul finanțării nerambursabile prin P. S., menționând că noul titular "va menține și respecta criteriile de eligibilitate", fapt ce conduce la concluzia că reclamanta a fost permanent În cunoștință de cauză cu privire la obligativitatea de a respecta criteriile de eligibilitate pe toată durata de valabilitate a contractului de finanțare.
În consecință, rezultă că reclamanta a cunoscut de la data semnării contractului de finanțare condițiile care trebuiesc respectate, În ceea ce privește acordarea ajutorului financiar nerambursabil prin P. S., chiar de la data depunerii Cererii de F., aceste condiții fiind publicate și puse la dispoziția potențialilor solicitanti gratuit tocmai pentru a conștietiza condițiile de acordare a ajutorului financiar nerambursabil.
În mod corect s-a reținut În procesul verbal contestat că s-a produs o neregulă care are ca efect prejudicierea bugetului general al C. E. și/sau a bugetelor prevăzute la art. 1 alin. 2 lit. a) - f) și lit. i din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice locale, cu modificările ulterioare și la art. 1 alin.2 lit. a) - d) din O. de U. a G. nr. 4. privind finanțele publice locale, aprobată cu modificări și completări prin L. nr.(...).
Art. 17 din Anexa I (Prevederi G.e) la contractul de finantare conține clauze exprese cu privire la obligațiile părților și modul de acordare a sumelor reprezentând ajutor financiar nerambursabil, astfel:
Art. 17 alin. (1): "Prin "Neregularitate" În acceptiunea prezentului contract, se întelege orice Încălcare a prevederilor contractului și a Acordului
Multianual de F. ratificat prin legea 3.."
Art. 17 alin. (3): "În cazul În călcării de către B. a prezentului contract
A. C. va Înceta executarea contractului. În acest caz A. C. va solicita
Înapoierea sumelor deja plătite În cadrul contractului și va aplica B.ui penalităti În procentul stabilit conform dispozitiilor legale În vigoare. Mai mult, A. C. poate aplica posibile sanctiuni În situatia neconformității cu obligatiile de mai sus În conformitate cu prevederile Acordului Multianual de F., sectiunea A, art. 5 (1) lit. d."
Art. 17 alin. (4): "În cazul Înregistrării unei neregularităti rezultate din culpa B.ui, acesta are obligatia să restituie integral valoarea finantării primite din partea Autoritătii Contractante În termen de 15 zile de la data confirmării de primire a notificării. In cazul in care B. nu se conformează acestei obligatii, A. C. va stabili penalitati in procentul stabilit conform dispozitiilor legale În vigoare, la data respectivă pentru fiecare zi Întârziere. Dacă În termen de 30 de zile din momentul notificarii, B. nu restituie integral sumele solicita te, inclusiv penalitătile, A. C. va sesiza instanta competentă În vederea declanșării executării silite, În conformitate cu prevederile legislatiei nationale În vigoare."
• De asemenea, apreciază ca fiind neîntemeiată susținerea reclamantei În sensul că s-a aflat Î.-o situație caracteristică cazului fortuit și fortei majore, invocând imprevizibilitatea crizei economice, având În vedere că faptul că, potrivit dispozițiilor art. 18 din Anexa I la C. C. forta majoră reprezintă:
Art. 18(1) "Prin fortă majoră se Întelege acel eveniment imprevizibil, insurmontabil și imposibil de Î. independent de vointa părtitor contractante, intervenit după data semnării contractului care Împiedică executarea contractului și care exonerează de răspundere partea care o invocă.
Pot constitui cauze de fortă majoră calamitătile naturale cum ar fi: cutremure, inundatii alunecări de teren, război, revolutie, embargou, etc".
C. prevederilor art. 18 alin. 2 din Anexa Iia C. C.
Art. 18(2) "Partea contractantă care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilate părți În termen de 5 zile de la data apariției respectivului caz de forță majoră, să transmită acte doveditoare În termen de
15 zile de la data producerii acesteia și este obligată să-i comunice data încetării cazului de forță majoră, În termen de 5 zile, și de a lua orice măsuri care Îi stau la dispozție În vederea Iimitării consecințelor.
Din interpretarea art. 18 Anexa I la C. de finantare reiese că forța majoră care Împiedică executarea contractului și exonerează beneficiarul de răspundere trebuie să se producă În mod direct asupra investitiei pentru a cărei realizare s-a obtinut finantarea nerambursabilă.
În primul rând, potrivit clauzelor contractuale mai-sus citate, beneficiarul avea obligația de a notifica A. În termen de maxim 5 zile apariția cazului de forță majoră și să transmită documente justificative În acest sens in maxim 15 zile .
Astfel solicită instanție a observa că reclamanta nu a lndeplinit această obligație contractuală, cu atât mai mult cu cât prin actiunea formulată se invocă intervenția acestei situații doar la nivel general fără a proba În concret producerea acesteia.
Așa fiind, atât din cuprinsul cererii de chemare În judecată cât și din probatoriul administrat, este evident că reclamanta nu a respectat niciunul dintre aceste termene și implicit prevederile contractului Însușit de către părți.
Pe de altă parte, precizează faptul că, forța majoră este un element de fapt lasat la suverana apreciere a instanței, această apreciere nu poate avea loc În afara observării criteriilor stabilite de lege sau afirmate În mod unanim de către jurisprudență pentru a Încadra o situație de fapt În categoria evenimentelor de forță majoră.
Vechiul cod civil stabilește În art. 1461 o distinctie Î. cazul fortuit și forța majoră, oferind criterii de calificare a unui eveniment drept forță majoră. Astfel, forța majoră este înțeleasă drept un "caz fortuit extraordinar cum (sunt): devastări de război, inundație neobișnuită În țară ... "
Menționează că nerentabilitatea, sporirea dificultăților sau criza mondială nu semnifică o situație de forță majoră de natură a duce la exonerarea de răspundere contractuală, Î.ucât acestea nu Î.unesc criteriile enunțate mai sus și se atribuie la categoria riscuri antreprenoriale.
La această distincție se adaugă criteriile deduse de către jurisprudență din interpretarea textelor de lege sau din aplicarea principiilor generale de drept, cu ajutorul cărora se definește forța majoră drept o împrejurare de origine externă - cauza străină ( art. 1082 Cod civil) -, cu caracter exceptional - "caz ... extraordinar ( art. 1461 Cod civil) - care este absolut imprevizibilă și inevitabilă. Potrivit unei jurisprudențe constante a instanței supreme - care are rol de îndrumare a jurisprudenței - "Forta majora este o imprejurare de fapt imprevizibilă și de neÎ. care pune debitorul În imposibilitatea absolută de a-și Î. obligațiile asumate. "
În aceste conditii, solicită a observa ca evenimentul invocat de catre reclamantă nu indeplinește criteriile pentru a fi calificat drept fortă majoră sau caz fortuit.
Forța majoră presupune o imprevizibilitate cu caracter obiectiv și absolut, iar posibilitatea de a prevedea producerea unui anumit eveniment se interpretează ca o culpă a debitorului, întrucât deși putea nu a prevazut că acel eveniment se va produce.
Reclamanta apreciază în mod neîntemeiat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 11 (1) - Încetarea contractului din Anexa I cu prevederi generale din C. cadru care dispune:
"În cazuri excepționale și temeinic dovedite , inclusiv cazuri de fortă majoră, A. Contractanfă poate decide să rezilieze conttractul printr-o notificare scrisă, fără a fi cerută plata finanțării nerambursabile", deși potrivit aspectelor analizate și consemnate, rezultă că nu se pot aplica prevederile art. 11 (1) din Anexa I la C. C., întrucât nu se poate identifica În mod concret situația specială sau cazul de forță majoră care au condus la producerea de nereguli.
Prin urmare, invocarea intervenii situației de criză economică este nerelevantă În cauză, cu atât mai mult cu cât legătura de cauzalitate Î. forta majoră și pierderile Î. de reclamantă nu este susținută, atâta timp cât clauzele contractuale stabilesc expres În sarcina beneficiarului obligația de a implementa Proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență și cu respectarea criteriilor de eligibilitate și de selecție Î. În cererea de finanțare.
• Cu privire la invocarea de către reclamantă a principiului securității juridice menționează că invocarea de către reclamantă a prevederilor O. nr. 6. este neîntemeiată, întrucât prevederile acestei ordonanțe nu puteau fi aplicate la întocmirea titlului de creanță, întrucât în conformitate cu prevederile art. 66 din O. nr. 66/ 2011:
"Activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt În desfășurare la data intrării În vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor O. G. nr. 79/ 2003, aprobată cu modificări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare."
Precizează că O. nr. 6. a intrat În vigoare odată cu publicarea În M. O. al R. nr. 461/(...), iar activitatea de constatare a neregulilor În cazul acestui proiect s-a declanșat În data de (...), conform Notei de descoperire a unei nereguli și de fundamentare pentru desfășurarea unui control IRD 0.1 Î.ă la A. cu nr. 9.727/(...). În consecință și În conformitate cu prevederile art. 66 din O. nr.66/ 20011, În vederea recuperării ajutorului financiar nerambursabil au fost aplicate prevederile O. G. nr. 79/ 2003 cu modificările
și completările ulterioare, deoarece activitatea de constatare a neregulilor În acest caz s-a declanșat Î. de publicarea În M. O. a O. nr. 6..
În consecința celor expuse mai sus, având În vedere că beneficiarul nu a respectat condițiile asumate prin cererea de finanțare, neÎ.ndu-și obligațiile asumate prin contract, fapt care a condus În mod automat la demararea procedurii de reziliere și recuperare a cheltuielilor decontate de A., rezultă În mod cert că suma totală neeligibilă datorată de reclamantă este de
709.914,16 lei, la care se adaugă penalitătile și dobânzile prevăzute În contractele economice/acordurile Î.e În conformitate cu procedurile de implementare și costurile bancare și accesoriile calculate potrivit prevederilor legale În vigoare.
Învederează instanței că, potrivit art. 11 alin. 1) din H. G. nr. 1., A., în cazul constarării unor nereguli, este obligată să declanșeze procedura de constatare și recuperare a sumelor utilizate necorespunzător.
P. S. RO este un instrument financiar pentru a cărui accesare trebuie îndeplinite o serie de criterii și condiții impuse de legislația națională și comunitară, cunoscute de beneficiari Î. de semnarea contractului de finanțare.
B. este În mod direct răspunzător de modul în care acționează, de cunoașterea condițiilor de acordare a finanțării S. RO și de solicitare a finanțării În concordanță cu aceste condiții, pârâta având un rol de supraveghere a procesului de implementare al unui proiect, cu toate etapele pe care le presupune, prin diferite niveluri de verificare.
În acest sens, citează dispozițiile art. 7 alin. (1) din C. C. - "Prezentul contract obligă părtile să respecte Întocmai și cu buna credinta fiecare dispozitie a acestuia in conformitate cu principiul obligativitatii contractului intre partile contractante in temeiul articolului 969 din C. civil si dispozitiilor Acordului Multianual de F. incheiat intre R. si C. Comunitatilor E. cu modificarile si completarile ulterioare".
C. O.G. 7., A. de P. pentru D. R. și P. este obligată să demareze procedura de recuperare a debitului care constă în Întocmirea unui Proces verbal de constatare, act administrativ fiscal cu valoare de titlu de creanță.
Astfel, A., În calitatea sa de autoritate contractantă care acordă un sprijin financiar NERAMBURSABIL În numele S. Român, are dreptul și, totodată, obligatia de a exercita supravegherea modului de derulare a fiecărui proiect și de a dispune măsurile preventive și sancționatorii stabilite
În legislația specială și clauzele contractului de finanțare oricând pe Î. durată de valabilitate a contractului de finanțare (perioada de execuție a proiectului - care se poate Întinde pe maxim 2 ani, la care se adaugă o perioada de 5 ani de monitorizare, conform art. 2 din contractul-cadru de finanțare) - aspect cunoscut și asumat de beneficiar prin semnarea contractului de finanțare.
Recuperarea prejudiciului produs din culpa reclamantei este obligatorie pentru derularea P. S. RO, prin actele normative emise de aceasta și ratificate de Guvernul României, precum și pentru o judicioasă și legală gestionare a fondurilor alocate.
Primirea unui ajutor financiar nerambursabil incumbă tuturor persoanelor beneficiare (beneficiarul direct, dar și furnizorii/prestatorii/constructorii) respectarea cu strictețe a condițiilor de realizare a obiectivului subvenționat, fapt ce justifică aplicarea din partea A. de plată a unor măsuri corective, În scopul evitării pe viitor a punerii În dificultate a proiectelor.
P. de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din nereguli și/sau fraudă survenite pe parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare este reglementată de O. G. nr. 7. privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum si a fondurilor de cofinantare aferente, utilizate necorespunzator, cu modificările și completările ulterioare și de N. M. de aplicare a acesteia, aprobate prin H. G. nr. 1. - acestea făcând trimitere la OG nr. 9. C. de procedură fiscală, precum și prevederile O. nr.
59/2006.
În conformitate cu prevederile art. 2 lit. e) și art. 3 din OG nr. 7. și cele din HG nr. 1., A. În calitatea sa de A. de implementare, este responsabilă cu Întocmirea actului de control cu valoare de titlu de creanță, stabilind astfel și individualizând obligația de plată provenită din sumele acordate necuvenit din fonduri nationale de cofinanțare ca urmare a neregulilor și/sau fraudei.
Din aspectele Învederate rezultă fără putință de tăgadă că este inadmisibil ca A. să fie obligată la virarea de fonduri publice nerambursabile În contul unui beneficiar care nu a respectat cerințele pentru acordarea finanțării, pe care le-a cunoscut În avans și pe care le-a agreat sub semnătură, obligându-se la respectarea acestora.
A. trebuie să sancționeze dezinteresul și lipsa de diligență a manifestată atât de beneficiari, cât și de contractori În respectarea termenilor contractuali ai P. S. RO Î.ucât neexecutarea investițiilor finanțate prin P. S. (R.) finanțat conform prevederilor O. nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanțării publice nerambursabile pentru proiectele de investiții din cadrul P. S. reprezintă neregulă conform regulilor specifice de finanțare.
Așa cum a arătat anterior, beneficiarul avea obligația să respecte
Întocmai clauzele contractului de finanțare, iar una din obligațiile reclamantei era aceea de a se asigura că nu Î. pierderi financiare.
Dispozițiile legale privind desfășurarea activității de implementare a P.
S. RO dar și clauzele contractului de finanțare asumat prevăd că eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare, iar În cazul În care cu ocazia unui control aprofundat sunt descoperite și dovedite nereguli, cheltuiala respectivă este declarată neeligibilă pe motiv de Î. a normelor, se procedează la constituirea debitului și recuperarea acestuia potrivit unor etape și formalități riguros stabilite, reclamanta făcându-se vinovată de Î. prevederilor contractuale asumate.
În mod evident, beneficiarul a avut cunoștință despre aplicarea legislației În materia acordării fondurilor europene nerambursabile Încă de la momentul Î. cererii de finanțare prin G. I. privind P. S. RO aferent măsurii
1.10, Ghid pus la dispoziția potențialilor beneficiari În momentul lansării P.
S. RO.
Prin declarația pe propria răspundere depusă la C. de F., cât și prin prevederile C. C. de finanțare, beneficiarul a fost În cunoștință de cauză În ceea ce privește condițiile și obligațiile ce Îi revin atât În vederea obținerii ajutorului financiar nerambursabil, cât și În urma finalizării proiectului pe o perioadă de 5 ani de la data plății finale efectuată de către A.
În conformitate cu prevederile contractului de finanțare și anexele la acesta, beneficiarul este singurul răspunzător În fața autorității contractante pentru implementarea proiectului, incluzând aici și modul de desfășurare a procedurilor de selecție și achiziții, fiind obligat să se asigure de corectitudinea desfășurării acestora, În condițiile În care societățile ofertate au fost invitate de acesta la selecție de oferte.
În consecință, solicită a se reține că A. a actionat conform prevederilor contractuale, cu respectarea obligatiilor ce Îi revin În conformitate cu prevederile legale În ceea ce privește administrarea fondurilor europene iar pe de altă parte, solicită a observa că emiterea procesului verbal de constatare mentionat nu este consecinta vointei unilaterale a A., ci rezultatul conduitei defectuoase a reclamantei În derularea contractului de finantare, care nu a respectat obligatiile pe care și le-a asumat prin semnarea acestui contract.
Așa fiind rezultă că Procesul - verbal de constatare nr. 17873/(...) dar și Decizia nr. 23314/(...) au fost Întocmite in temeiul O. nr. 7. privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător cât și În temeiul HG nr. 1. pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O. G. nr. 7., neexistând argumente juridice relevante care să atragă nulitatea absolută a acestora.
În consecintă, având În vedere cele expuse mai sus, solicită respingerea actiunii formulată de reclamanta S. T. D. S. ca fiind neîntemeiată.
Reclamanta S. T. D. S. a formulat o completare de actiune prin care intelge sa-și completeze actiunea cu urmatorul petit:
- sa se constate incidenta in speta a cazului fortuit si sa fie obligată parata A. - in calitate de autoritate contractuala - sa rezilieze C. de finantare nr. RO 1. 1. /(...) Î. cu recIamanta S. T. D. S. , in temeiul art.ll (1) - Incetarea contractului, din Anexa 1 cu prevederi generale din C. cadru;
In suplimentarea considerentelor expuse in cererea de chemare in judecata, arată urmatoarele:
Potrivit art.11 ( 1) - Incetarea contractului, din Anexa 1 cu prevederi generale din C. cadru: " In cazuri exceptionale si temeinic dovedite, inclusiv cazuri deforta majora, A. Contractuala poate decide sa rezilieze contractul printr-o notificare scrisa, fara a fi ceruta plata finantarii nerambursabile. "
Caracteristica cazului fortuit este faptul ca actiunea sau inactiunea unei persoane produce un rezultat neasteptat datorita faptului ca intra in concurs cu o forta straina de cunostinta si vointa sa, imprejurare a carei interventie nu putea fi prevazuta.
Daca s-ar admite existenta vreunui prejudiciu cauzat de neexecutarea obligatiilor contractuale asumate de catre reclamanta, acesta nu a fost prevazut si nici nu putea fi prevazut de catre parti la data incheierii contractului.
In speta suntem in prezenta celor 2 elemente caracteristici atat ale cazului fortuit cat si ale fortei majore, respectiv imprevizibilitatea crizei economice si a consecințelor pe plan economic si financiar produse si a invincibilității efectelor acesteia.
In dovedirea cazului excepțional/fortuit, depune in probațiune raportul de expertiza tehnica contabila si completarea la acest raport, întocmite de expert contabil A. A..
Pârâta A. DE P. PENTRU D. R. ȘI P. a formulat o completare la întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat respingerea acțiunii așa cum a fost formulată și completată ca fiind neîntemeiată - fila 190.
Asupra cauzei de față, Curtea constată următoarele:
Reclamanta SC T. D. SRL a semnat la data de (...) un contract-cadru pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile programului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală, A. de P. pentru D. R. și P. având calitatea de autoritate contractantă.
Obiectul contractului a fost reprezentat de acordarea finanțării nerambursabile pentru punerea în aplicare a unui proiect intitulat
„Extindere depozit existent de produse alimentare cu spații de tranșare, ambalare și depozitare Municipiul C.-N.";.
Termenul limită de execuție pentru finalizarea proiectului a fost stabilit la (...), iar valoarea totală eligibilă a proiectului a fost estimată la suma de 1.551.081 lei, din care A. a decontat 709.914,16 lei finanțare nerambursabilă.
Au fost încheiate două acte adiționale, primul în (...) prin care s-a prevăzut realocarea pe linii bugetare datorită faptului că valorile rezultate în urma achiziției de lucrări au fost mai mari decât cele previzionate inițial, iar al doilea în (...) prin care s-a modificat termenul de execuție până la data de (...).
La (...) B. R. SA încunoștințează autoritatea contractantă cu privire la convocarea A. creditorilor concordatari ai SC T. D. SRL, convocare trimisă și conciliatorului provizoriu C. T. M. C. și depusă în dosarul nr. (...) al T. C. C..
Invocând încălcarea gravă de către debitoarea SC T. D. SRL a obligațiilor asumate prin concordatul preventiv B. R. SA a solicitat convocarea A. creditorilor concordatari pentru votarea introducerii acțiunii în rezoluțiune a concordatului.
Sesizată cu aceste posibile probleme de natură financiară ale SC T. D.
SRL autoritatea contractantă i-a solicitat printr-o adresă din (...) o serie de documente financiar contabile, inclusiv bilanțuri contabile și balanțe de verificare.
În plus, în perioada (...)-(...) autoritatea contractantă A. a efectuat o verificare documentară în scopul analizării menținerii eligibilității proiectului F 1.1. și pentru clarificarea modului în care reclamanta a respectat angajamentele asumate prin cererea de finanțare și contract: respectarea criteriilor de eligibilitate, a condițiilor de implementare și a modului în care se desfășoară activitatea raportat la cerințele programului.
În urma acestui control a fost întocmit un proces-verbal de constatare la data de (...) care a concluzionat în sensul că investiția a devenit neeligibilă ca urmare a încălcării următoarelor prevederi legale și contractuale:
- acordul multianual de finanțare din (...) încheiat între
Guvernul României și C. Comunităților E. - secțiunea B, art. 4 alin. 4;
- contractul cadru nr. RO 1.1./(...) - art. 1 alin. 2;
- art. 3 alin. 1 din anexa 1 - prevederile generale la contractul- cadru;
- criteriul de eligibilitate general E.G. 11;
- fișa tehnică pentru măsura 1.1, pct. 4 din HG nr. 177/2007 privind modificarea unor anexe la H. nr. 7.
- fișa tehnică pentru măsura 1.1 pct. 9 din HG nr. 177/2007;
- fișa tehnică pentru măsura 1.1 pct. 14 din HG nr. 177/2007.
S-a reținut faptul că, potrivit bilanțului contabil de la (...) vizat de ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, SC T. D. SRL înregistrează pierderi în cuantum de 667.809 lei, pierderile aferente perioadei ianuarie - iulie 2010 ridicându- se la suma de 86.999 lei. De asemenea, în februarie 2011 datoriile la bugetul de stat însumau 59.252 lei.
Potrivit actelor anterior menționate pierderea totală înregistrată de reclamantă până la (...) a fost de 2.120.639,85 lei.
Prin procesul-verbal contestat s-a concluzionat în sensul că investiția a devenit neeligibilă, contractul-cadru a fost considerat reziliat, suma totală datorată de reclamantă fiind de 709.914,16 lei.
Reclamanta a fost notificată prin adresa nr. 18.031 din (...) cu privire la obligativitatea restituirii integrale a sumei primite ca finanțare nerambursabilă, aceasta formulând o contestație la (...) soluționată prin respingerea ei potrivit deciziei nr. 23.314 din (...).
Un prim motiv de nelegalitate invocat de către reclamantă vizează încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art. 6 alin. 3 din CEDO ca urmare a neaudierii sale cu prilejul întocmirii procesului-verbal.
Curtea apreciază că această critică este neîntemeiată, situația juridică a reclamantei neputându-se circumscrie noțiunii de „. în sensul art. 6 pct. 3 din CEDO. Astfel, reclamanta nu a avut în procedura administrativă urmată de autoritatea contractantă calitatea de acuzat și nici nu i s-a adus o învinuire de o asemenea natură care să justifice invocarea garanțiilor prevăzute la lit. a-e din textul Convenției.
Mai mult, așa cum în mod corect arată pârâta, legislația națională nu instituie obligativitatea audierii celui verificat, art. 3 alin. 3 din HG nr. 1. statuând în sensul că „autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare, în cazuri justificate, pot decide ca acțiunile de verificare declanșate ca urmare a unor sesizări să nu se comunice";. În speță, autoritatea contractantă a fost sesizată de către creditorul B. R. SA, iar echipa de control a apreciat în sensul că audierea nu este necesară, fiind suficiente actele financiar-contabile ale căror concluzii erau evidente.
De asemenea, reclamanta a avut posibilitatea de care de altfel a și uzat de a contesta procesul-verbal întocmit, punctul său de vedere fiind analizat în cadrul Deciziei nr. 23.314 din (...).
O altă critică formulată de către reclamantă vizează caracterul nelegal, abuziv și prematur al rezilierii contractului ca urmare a neluării în considerare a unor factori de natură obiectivă ce se circumscriu cazului fortuit și forței majore.
E. real faptul că rezilierea intervine ca sancțiune în cazul contractelor sinalagmatice cu executare succesivă ca urmare a neîndeplinirii culpabile de către una dintre părți a obligațiilor contractuale. Invocând criza economică ca și argument determinant pentru rezultatele financiare negative înregistrate reclamanta susține că ne aflăm în prezența unor cauze exterioare imprevizibile, de natură să înlăture vinovăția sa.
În acest sens, reclamanta se apără invocând cazul fortuit determinat de imprevizibilitatea crizei economice și invincibilitatea efectelor acesteia arătând că art. 11 alin. 1 din contract vizează situația cazurilor excepționale și temeinic dovedite, inclusiv a celor de forță majoră care pot conduce la o soluție de reziliere fără plata finanțării nerambursabile.
Pentru a contura cât mai exact situația financiară și nu în ultimul rând juridică a debitoarei la momentul soluționării prezentei cauze trebuie arătat faptul că prin încheierea comercială nr. 4712 din (...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr. (...) a fost admisă cererea formulată de SC T. D. SRL și s-a dispus dizolvarea societății, ridicarea dreptului de administrare, numirea unui lichidator judiciar ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței în formă simplificată.
C. de finanțare semnat în februarie 2007 de către reclamantă îi impunea acesteia o serie de obligații printre care respectarea pe toată durata acestuia a criteriilor de eligibilitate și selecție, inclusiv cerința ca investiția să fie generatoare de profit.
În fapt, se constată că reclamanta se află în situația de a prejudicia nu doar bugetul general a C. E. ci și bugetul de stat și creditori privați ea înregistrând pierderi financiare care au condus-o la insolvență.
În ceea ce privește cauzele de exonerare de răspundere invocate, art. 18 din anexa 1 la contract definește forța majoră ca un eveniment imprevizibil, insurmontabil și imposibil de înlăturat fiind enumerate în acest sens cu caracter exemplificativ cutremure, inundații, alunecări de teren, război, revoluție, embargo.
E. real faptul că reclamanta invocă situația cazului fortuit, dar făcând trimitere la art. 11 alin. 1 din anexa 1, acest text de lege trebuie coroborat cu art. 18 din aceeași anexă potrivit căruia beneficiarul are obligația de a notifica autoritatea contractantă în termen de maxim 5 zile și de a trimite documentele justificative în același interval.
Curtea achiesează la interpretarea autorității contractante potrivit căreia situațiile excepționale temeinic dovedite trebuie să aibă legătură directă asupra investiției ce face obiectul contractului neputându-se invoca motive de ordin general care au afectat întreaga societate.
Doctrina a definit impreviziunea ca fiind paguba pe care o suferă una din părțile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare ce apare între prestațiile lor, determinat de creșterea considerabilă și imprevizibilă a prețurilor. În cazul de față se invocă o creștere imprevizibilă a dobânzilor bancare și o diferență considerabilă de curs valutar, depunându-se o expertiză extrajudiciară și unele studii și opinii exprimate în media.
Trecând peste acest aspect de ordin probatoriu, pentru a fi în prezența impreviziunii trebuie îndeplinite în mod cumulativ mai multe condiții, respectiv contractul să fie în curs de executare, schimbarea circumstanțelor existente la data încheierii contractului să fi survenit după încheierea contractului și să nu fi fost previzibilă, în mod rezonabil, la data încheierii contractului, iar debitorul obligației devenite excesive să nu fi avut nici o culpă în crearea acestei situații.
În privința schimbării esențiale a împrejurărilor avute în vedere de părți la momentul încheierii convențiilor, se impun următoarele precizări.
Orice comerciant, în calitate de profesionist, trebuia să prevadă că declinul financiar se va instaura și în R. în scurt timp, știut fiind că R. are o economie de consum. A. de credite și alte angajamente de către reclamantă, în perioada în discuție conduce la concluzia că pârâta și-a asumat acest risc contractual și nu a dat dovadă de diligență în apărarea propriilor interese.
Nici literatura de specialitate și nici jurisprudența nu au recunoscut crizei economice mondiale atributul de „. fortuit"; nefiind vorba de o realitate imprevizibilă sau insurmontabilă. La data semnării contractului de finanțare
- februarie 2007 criza economică își făcea simțite efectele în S.U.A. și existau numeroase voci avizate în materie care vorbeau despre propagarea ei în statele Uniunii E..
Teoria impreviziunii trebuie recunoscută numai în măsura în care obligația contractuală a unei părți nu mai este susceptibilă de executare sau devine excesiv de oneroasă. S. variație a circumstanțelor ce afectează în mod implicit executarea unui contract face parte, mai degrabă, din riscul contractului, pe care-l suportă debitorul obligației de executat, în lipsa unei dispoziții contrare. E. unanim acceptat că derularea raporturilor comerciale implică riscuri, iar părțile sunt obligate să suporte efectele variațiilor economice. De regulă comercianții acceptă la data încheierii unui contract pe termen lung, că, la data la care obligațiile asumate vor fi efectiv îndeplinite, ar putea fi în prezența unui câștig ori a unei pierderi mai mari decât au estimat inițial, chiar dacă existența si conținutul obligațiilor respective sunt clar stabilite încă de la data încheierii contractului.
Nu trebuie ignorată nici împrejurarea că reclamanta și-a diminuat solvabilitatea prin angajarea voluntară a unor credite bancare de o valoare ridicată și a acceptat condiții impuse de B. R. SA astfel că blocajul financiar nu o poate exonera pe pârâtă de obligațiile asumate.
Prin urmare, invocarea intervenirii situației de criză economică este nerelevantă, nefiind de altfel dovedită nici legătura de cauzalitate între aceasta și pierderile înregistrate, cu atât mai mult cu cât proiectul asumat impunea reclamantei respectarea tuturor criteriilor de eligibilitate și selecție și implementarea acestuia cu profesionalism, eficiență și vigilență. Obligația de vigilență viza tocmai anticiparea intervenției unor factori externi care ar fi putut afecta proiectul inițial, astfel încât acesta să nu mai devină eligibil.
Concluzionând în sensul că motivele invocate de către reclamantă ca argument pentru situația financiară actuală și pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin contractul-cadru nu se circumscriu unui caz fortuit, Curtea apreciază că actele întocmite de către autoritatea contractantă atât cu ocazia verificării documentare (procesul-verbal din (...)) cât și ulterior acestui moment (notificarea din (...) cât și decizia din (...)) sunt legale și temeinice impunându-se raportat la art. 18 din L. nr. 554/2004 respingerea acțiunii completate ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
Respinge acțiunea completată formulată de reclamanta SC T. D. SRL cu sediul în C.-N., str.Mărășești, nr.66, jud.C. prin lichidator judiciar C. B. D. C. cu sediul social în C.-N., C. D., nr.22, ap.3 B-D, jud.C. în contradictoriu cu pârâta A. DE P. PENTRU D. R. ȘI P. cu sediul în B., str.Ș.- V., nr.43, sector 1.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, M. H. D. C. red.M.H./dact.L.C.C.
4 ex./(...)