Sentința nr. 216/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)/a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 216/2012
Ședința de la 19 M. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE M.-I. I. Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - excepția de nelegalitate invocată de reclamantul D. I. în contradictoriu cu pârâta C. N. P. C. și
MINISTERUL JUSTIȚIEI SI L. C., având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 2 martie
2012, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
C U R T E A :
Prin încheierea civilă din data de 11 noiembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...), Tribunalul Cluj, în temeiul art. 4 pct. 1 din L. nr. 554/2004, a suspendat cauza privind pe reclamantul D. I. și pe pârâtele și C. N. P. C. și Ministerul Justiției și L. C. și a sesizat Curtea de A. C. - Secția comercială de contencios administrativ și fiscal cu soluționarea excepțiilor privind nelegalitatea parțială a O. M. J. nr. 2. și nelegalitatea art. 27 din R. de punere în aplicare a Legii nr. 3..
Pe rolul Curții de A. C., cauza a fost înregistrată la data de (...) sub nr.
(...)/a1.
La această instanță, reclamantul D. I. a depus precizări prin care a susținut în continuare excepția de nelegalitate a O. M. J. nr. 2./(...).
În motivarea excepției de nelegalitate, reclamantul a prezentat mai multe aspecte de nelegalitate. A. s-a arătat că art. 27 din Regulament este nelegal deoarece încalcă dispozițiile art. 4 și art. 13 lit. b ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care prevăd că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă, iar proiectul de act normativ, întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăși limitele competenței instituite prin acel act și nici nu poate contraveni principiilor și dispozițiilor acestuia.
Raportat la aceste norme de tehnică legislativă, reclamantul arată că în textul Legii notarilor publici și a activității notariale nr.3., în executarea căreia a fost emis R., nu există nicio dispoziție care să aibă ca obiect reglementarea schimbării sediilor birourilor notariale, care să facă vorbire de locuri vacante de notar public destinate schimbării de sedii, de un regulament sau concurs pentru schimbarea sediilor birourilor notariale, ori care să autorizeze ministrul justiției să elaboreze norme care să permită schimbarea sediilor birourilor notariale doar în anumite condiții. În consecință, prin edictarea textului regulamentar criticat, ministrul justiției a adăugat la lege și a încălcat limitele competenței sale de reglementare.
În fapt, textul regulamentar criticat a fost edictat prin exces de putere, așa cum este definit acest exces de art.2 al.l lit.n din L. nr. 554/2004. În mod evident, excesul de putere este realizat nu doar prin încălcarea limitelor competenței ci și prin încălcarea uneia dintre libertățile fundamentale consacrate de C. R.
Reclamantul mai susține că textul din regulament în discuție încalcă și art.5 al.2, art.6 al.3 și art.31 al.l lit.a din L. nr. 24/2000 deoarece adoptarea formei actuale a art.27 din Regulament s-a făcut la inițiativa C. U. care nu avea drept de inițiativă legislativă, acest drept revenind conform art.103 din L. nr.3. ministrului justiției. De asemenea, proiectul de act normativ nu a fost însoțit de expunerea de motive și de nota de fundamentare sau referatul de aprobare, astfel că în preambulul ordinului nu se precizează cerințele care au reclamat intervenția normativă de modificare și completare. Lipsa oricărei motivări a actului normativ de modificare și completare demonstrează, de fapt, că adoptarea formei actuale a art.27 din Regulament a fost făcută arbitrar, fără o legitimare extrasă din dispozițiile Legii nr. 3..
Reclamantul mai pretinde că acest tetxt din regulament încalcă dispoziția cuprinsă în arte 41 al.l teza a doua din Constituție, care dispune că "Alegerea ... locului de muncă este liberă".
Statuând că notarul public nu își poate stabili și schimba liber sediul biroului notarial, în orice localitate din aceeași circumscripție judecătorească - așa cum rezultă din L. - ci numai în anumite condiții (prevederea locului vacant în ordinul de actualizare, etc.), art.27 din Regulament violează libertatea alegerii locului de muncă (element constitutiv al dreptului la muncă), deoarece restrânge nelegitim această libertate. Potrivit art. 53 din Constituție, exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale nu poate fi restrâns decât prin lege iar L. nr.3. nu prevede o astfel de restrângere.
În opinia reclamantului sunt încălcate și dispozițiile art. 15 alin. 1 și 2 din
L. nr.3., care au următorul conținut "( 1) În circumscripția unei judecătorii pot funcționa unul sau mai multe birouri de notari publici. Numărul notarilor publici și al birourilor in care aceștia își desfășoară activitatea se stabilește de ministrul justiției, la propunerea C. U. N. a N. P. (2) Numărul de notari publici se actualizează anual de către ministrul justiției, potrivit propunerilor Camerelor N. P. și, cu prioritate, în raport cu numărul notarilor stagiari care au promovat examenul de notar public ".
Din aceste texte de lege rezultă că actualizarea numărului notarilor publici se face exclusiv pe circumscripții de judecătorii și nu pe localități sau categorii de locuri vacante.
Rezultă, de asemenea că notarul public numit într-o anumită circumscripție judecătorească își poate stabili, și ulterior schimba, în mod liber sediul în oricare din localitățile circumscripției în care a fost numit.
Textul regulamentar criticat, vorbind de locuri vacante prevăzute special pentru schimbarea de sedii precum și de un concurs și un regulament pentru schimbarea de sedii, care se aplică inclusiv pentru schimbarea sediului biroului notarului public dintr-o localitate în alta din aceeași circumscripție, adaugă la L., pe care o modifică implicit.
Este de observat că, în forma sa inițială, art. 27 nu se preocupa în niciun fel de schimbarea sediului biroului notarial în localități din aceeași circumscripție, și asta tocmai pentru că L. permite ca notarul public să își stabilească sediul în oricare din localitățile circumscripției în care a fost numit.
Articolul 27 din Regulament aduce atingere și dispozițiilor Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică întrucât anunțul privind elaborarea actului normativ nu a fost publicat pe site-ul propriu al ministerului și în mass-media (art.6 alin 1), nu s-a respectat termenul de 30 de zile dintre data publicării pe site și data adoptării (art.6 a1.2) și nu s-a fixat termenul de 10 zile pentru primirea propunerilor și opiniilor (art.6 alin. 4).
A., H. C. U. nr.319/2009, care a stat la originea procesului normativ a fost adoptată la data de (...), adoptarea O. nr. 2./2009 a avut loc la data de (...), iar publicarea lui la data de (...).
Reclamantul a mai invocat și excepția de nelegalitate a art.2 al.2 din Regulament, susținând că acesta contravine prevederilor art. 4 al.3 și art.13 lit.b din L. nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative deoarece în L. nr. 3. nu se regăsește nicio dispoziție care să stabilească faptul că actualizarea numărului locurilor vacante de notar public se face nu numai global, pe circumscripții, ci și pe destinații.
De asemenea a susținut nelegalitatea și din perspectiva încălcării art.5 a1.2, art.6 a1.3 și art.31 al.1 lit.a din L. nr. 24/2000 pentru aceleași considerente evocate și în motivarea excepției precedente și din perspectiva dispozițiilor art. 15 alin. 1 și 2 din L. nr. 3. care dispune că actualizarea numărului notarilor publici se face exclusiv pe circumscripții de judecătorii și nu pe localități sau categorii de locuri vacante.
Procedând la actualizarea anuală a numărului notarilor publici pe categorii de persoane beneficiare, în condițiile în care L. nr. 3. vorbește numai de o actualizare globală, textul regulamentar criticat instituie o discriminare între persoane aflate în aceeași situație juridică.
Discriminarea constă în faptul că anumite posturi vacante de notari publici pot fi ocupate numai de anumite persoane, în funcție de modul de dobândire a calității de notar public sau de existența în functie ca notar public.
Cât privește O. M. J. nr.2./(...), reclamantul pretinde că este nelegal în parte, în ce priveste precizarea în conținutul său a localității B., deoarece:
1. Încalcă dispozițiile art.15 alin. 1 și 2 din L., din care rezultă că actualizarea numărului notarilor publici se face exclusiv pe circumscripții judecătorești și nu pe localităii.
Voința legiuitorului a fost aceea ca numirea notarului public să se facă prin indicarea în ordinul de numire exclusiv a unei circumscripții judecătorești, fără altă determinare geografică. Procedând și la precizarea localității B., ca sediu al biroului notarial, ordinul criticat intră în conflict cu textul de lege menționat.
2. Încalcă dispoziția cuprinsă în art. 7 al.2 din Regulament, în redactarea pe care această dispoziție o avea la data emiterii ordinului criticat.
Împrejurarea că, ulterior emiterii actului administrativ individual, ministrul justiției prin O. nr. 2. a modificat art. 7 alin 2 din Regulament, în sensul că ordinul de numire include și indicarea localitătii de sediu, este lipsită de relevanță în examinarea legalitătii actului administrativ individual în discutie, deoarece acest demers se îndeplinește în raport de reglementările în vigoare la data emiterii actului administrativ individual.
3. Încalcă art.16 alin. 1 din C. României, potrivit căruia "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Prin menționarea în ordinul de numite a notarului public a localității de sediu, soluție care a și fost preluată normativ în conținutul actual al art.7 din
Regulament, practic înființarea de birouri notariale este posibilă numai în anumite localități, ceea ce reprezintă o discriminare, sub aspectul serviciilor notariale, a cetățenilor din localitățile în care nu au fost numiți notari publici.
Reclamantul apreciază totodată că prin imposibilitatea stabilirii libere a sediului în alte localități, în special în localități mari, și de către alți notari decât cei numiți, se menține în mod artificial un număr redus de notari publici în aceste localități în scopul protejării intereselor lor pecuniare prin reducerea concurentei si mentinerea unui nivel ridicat al tarifelor de onorarii.
4. Încalcă art.2 alin. 1 lit.b din L. concurenței nr.21/1996, întrucât prin numirea notarului public într-o anumită localitate se împiedică mobilitatea teritorială a notarilor publici și a serviciilor notariale și, prin aceasta, autoritatea administrativă intervine în operațiuni de piață influențând concurența între notarii publici, care sunt prestatori de servicii, precum și tarifele aplicabile serviciilor notariale.
Reclamantul susține că activitatea notarială nu este asociată exercitării autorității publice - așa cum, în mod greșit susține U. - ci este o activitate exercitată în condiții de concurență, fapt confirmat prin H. pronunțată de Curtea de J. a U. E. la data de (...) în cauza C50108 Comisia Europeană contra Republicii Franceze
Reclamantul respinge interpretarea oferită de pârâți referitoare la necesitatea inserării în ordinul de numire a localității de sediu cu argumentul că art.7 a1.2 din Regulament, în redactarea pe care o avea la data emiterii O. nr.203/(...), prevedea în mod clar și neechivoc că în ordinul de numire se va specifica circumscripția judecătoriei în care își va avea sediul biroul notarului public, astfel că pe cale de interpretare, nu se putea ajunge la concluzia că ordinul de numire a notarului public ar trebui să cuprindă și altceva decât ceea ce se spunea explicit în respectiva dispoziție regulamentară.
Faptul că ministrul justiției, prin ordinul nr. 9. din (...), a făcut actualizarea numărului notarilor publici pe circumscripții și pe localități, nu are nici o relevanță în soluționarea excepției de nelegalitate deoarece analizarea excepției de nelegalitate presupune examinarea concordanței actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară și nu concordanța cu un alt act administrativ individual.
Chiar dacă prin absurd s-ar considera că O. nr. 9. din (...) este un act administrativ normativ, el este inexistent pentru că nu a fost publicat în Monitorul Oficial. În realitate, actele juridice cu forță juridică superioară, în raport de care se examinează O. nr. 2./(...), sunt L. nr. 36/1009 și O. nr. 910/C/1995, prin care a fost adoptat R..
Nu se poate ignora nici faptul că actualizarea numărului notarilor publici pe localități intră în contradicție cu criteriile de actualizare prevăzute de art. 2 din Regulament, care nu se pot aplica decât raportat la întreaga circumscripție, și nu la localități distincte din aceasta.
Împrejurarea că după susținerea concursului, constrâns de pericolul de a nu fi numit notar public, a solicitat numirea ca notar public în localitatea B., jud. C., este o chestiune de fapt, fără relevanță în soluționarea excepției de nelegalitate. Așa cum îi spune și numele, excepția de nelegalitate vizează legalitatea unui act administrativ, adică concordanța sa cu actele normative cu forță juridică superioară, deci este o chestiune de drept, care nu depinde de conduita subiectului căruia i se adresează.
Aserțiunea din întâmpinarea C. N. P. C., potrivit căreia ordinul de numire ar fi nul numai în ipoteza în care legea ar interzice inserarea mențiunilor suplimentare inserate in ordinul criticat sau în cea în care acesta nu ar cuprinde ceea ce prevede actul normativ, nu și în ipoteza În care cuprinde și alte elemente, care exced actului normativ, nu poate fi acceptată.
Pe de o parte, actul administrativ individual trebuie să respecte nu numai dispozițiile prohibitive ci și pe cele onerative ale actului normativ superior. Pe de altă parte, compatibilitatea actului administrativ individual cu actul normativ în baza căruia a fost emis, presupune și ca actul administrativ individual să nu depășească limitele stabilire prin actul normativ. În întâmpinarea camerei se spune: nimic nu împiedica autoritățile emitente să stipuleze condiții suplimentare, în măsura în care consideră necesar, chiar dacă acestea presupun o restricționare suplimentară în ceea ce privește pe beneficiarii actelor. In condițiile în care actul administrativ individual reprezintă aplicarea normei juridice la o situatie de fapt concretă, nu este permis însă ca in actul individual să se regăsească elemente care nu se regăsesc în normă.
De asemenea, chiar dacă am accepta teza că, de principiu, organul administrativ poate impune restricționări suplimentare prin actul individual, în cazul în speță acest lucru nu ar fi posibil, întrucât asta ar însemna restrângerea libertății de alegere a locului de muncă, ca element al dreptului la muncă, consacrat de art. 41 din Constituție, ceea ce nu poate fi realizat printr-un act administrativ normativ, ci numai prin lege.
Nefondată este și afirmația că prin punerea în executare a actului criticat mai bine de 5 ani, reclamantul a renunțat, implicit, la dreptul de a invoca ilegalitatea acestuia. Timpul scurs de la emiterea actului administrativ individual este lipsit de relevanță în invocarea exceptie de nelegalitate, în condițiile in care art. 4 alin. 1 din L. nr. 554/2004 prevede că, pe cale de excepție, legalitatea acestui act poate fi cercetată oricând.
Afirmația că era necesară precizarea localității de sediu în ordinul de numire a notarului public, este contrazisă și de analiza comparativă a practicii M.
J. în materia actualizării numărului și numirii notarilor publici, pe de o parte, și executorilor judecătorești, pe de altă parte.
La datele la care s-au făcut actualizările numărului notarilor și executorilor pentru anul 2005 - când reclamantul a susținut concursul de dobândire a calității de notar public - L. nr. 3. și L. nr. 1. privind executorii judecătorești și regulamentele de aplicare a acestor legi, aveau dispoziții cu totul asemănătoare cu privire la actualizarea numărului și numirea notarilor și executorilor. Cu toate acestea, actualizarea numărului și numirea notarilor publici s-a făcut pe circumscripții și localități, în timp ce actualizarea numărului și numirea executorilor judecătoresti s-a făcut exclusiv pe circumscripții.
Argumentul că prin precizarea localității de sediu în ordinul de numire a notarului public se urmărește apropierea serviciului notarial de cetățean este fără susținere pe textul legii și este fals.
In realitate, sub pretinsa generozitate a apropierii serviciului notarial de cetățean, argumentul invocat disimuleză o finalitate anticoncurențială, protecționistă și contrară interesului cetățeanului. Scopul real al precizării localității în ordinul de numire este prezervarea intereselor financiare ale anumitor notari, prin înfeudarea acestora în localități mari, cu cerere mare de servicii notariale și reducerea posibilității intrării altor notari pe respectivele piețe. Consecința directă este menținerea serviciilor notariale la tarife ridicate, ceea ce evident, nu este în interesul solicitantului de servicii notariale.
Pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției de nelegalitate a dispozițiilor din R. de punere în aplicare a Legii nr. 3. aprobat prin O. nr. 7., ridicată de reclamant.
În primul rând, se invoca exceptia inadmisibilitatii întrucât OMJ 7. nu este un act administrativ unilateral cu caracter individual, ci cu caracter normativ care poate fi atacat doar printr-o acțiune directă și nu printr-o excepție de nelegalitate.
În ceea ce privește criticile de nelegalitate, se învederează că reclamantul a fost numit în funcția de notar public în urma concursului din anul 2005 pentru locurile vacante a căror listă s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, nr. 556 din 2 august 2005.
A., reclamantul a luat cunoștință de împrejurarea că în circumscripția
Judecătoriei C.-N. singurul loc vacant era cel din localitatea B., iar în urma susținerii concursului și declarării "admis", reclamantul și-a exprimat în mod expres opțiunea de numire în circumscripția Judecătoriei C.-N., localitatea B., prin cererea adresata ministrului justiției.
A., numirea se face pe locuri vacante, iar reclamantul a optat pentru locul vacant la data susținerii concursului din circumscripția Judecătoriei C.-N., localitatea B., astfel încât consideră că nu poate invoca la acest moment nelegalitatea ordinului de numire în funcție ori a R. de punere în aplicare a Legii nr. 3. aprobat prin O. nr. 7..
Cu privire la criticile formulate de reclamant privi art. 2 alin. 2 și art. 27 din R. de punere în aplicare a Legii nr. 3., pârâtul arată faptul că L. nr. 3. nu reglementează, expres modalitatea în care are loc schimbarea sediului biroului notarului public într-o altă localitate precum și actualizarea anuală a numărului de locuri vacante în vederea ocupării nu exclude posibilitatea reglementării acestor aspecte prin R. de punere în aplicare, cum de altfel a reținut și Î.C.C.J. prin decizia nr. 4.522/(...).
Analizând obiectul acțiunii astfel cum a fost precizată de reclamant, reiese că această solicită obligarea pârâtei C. N. P. C. la confirmarea prev. de art. 8 alin.
3 din R. de punere în aplicare a Legii nr. 3., aprobat prin O. nr. 7. în vederea schimbării sediului în circumscripția aceleiași judecătorii. Or, condiția unei confirmări cu privire la faptul că biroul notarial dispune de spațiu corespunzător desfășurării activității și conservării arhivei în bune condiții a fost instituită prin R. de punere în aplicare, fără o dispoziție expresă în L. nr. 36/1996, dar și fără a putea fi caracterizată drept ilegală ori abuzivă.
Prin concluziile scrise, pârâta C. N. P. C. a invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate parțială a OMJ nr. 2./(...) pe motiv că a fost depășit termenul de decădere de un an în interiorul căruia putea fi promovată o acțiune directă, iar prin admiterea unei excepții de nelegalitate s-ar ajunge la eludarea prev. art. 11 din L. nr. 554/2004.
Pârâta consideră inadmisibilă și excepția de nelegalitate a prevederilor art. 2 alin. 2 din R. de punere în aplicare a Legii nr. 3. în considerarea faptului că Tribunalul Cluj nu a sesizat Curtea de A. și cu soluționarea acestei excepții, astfel că lipsa investirii instanței face imposibilă soluționare pe fond a acestei excepții.
Pârâta apreciază că în ipoteza în care se va da curs celor două excepții demersul reclamantului cu privire la invocarea excepției de nelegalitate a art. 27 din Regulament rămâne lipsit de interes.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea celor trei excepții de nelegalitate.
Analizând excepțiile de nelegalitate invocate, Curtea reține următoarele:
Prin încheierea pronunțată la (...) în dosarul nr. (...), Tribunalul Cluj a sesizat Curtea de A. C. cu soluționarea excepției privind nelegalitatea parțială a
OMJ nr. 2. și nelegalitatea art. 27 din R. de punere în aplicare a Legii nr. 3..
Cu toate că reclamantul D. I. a invocat în fața T.ui C. și excepția de nelegalitate a art. 2 alin. 2 din R. de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 3., excepție pe care a reiterat-o în fața Curții de A. C., limitele investirii instanței de contencios administrativ sunt date de încheierea pronunțată de
Tribunalul Cluj la data de (...).
De vreme ce Tribunalul Cluj a apreciat că soluționarea pe fond a litigiului depinde de legalitatea OMJ nr. 2. și a art. 27 din R. de punere în aplicare a Legii nr. 3., fără a face vreo mențiunea cu privire la excepția de nelegalitate a art. 2 alin. 2 din R. de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 3., Curtea de A. C. nu se poate considera legal investită și cu soluționarea acestei din urmă excepții,astfel că va da curs excepției de inadmisibilitate invocată sub acest aspect de către pârâta C. N. P. C..
Ca atare, Curții de A. C. îi revine obligația conform art. 4 din L. nr.
554/2004 să se pronunțe doar în limitele investirii sale de către instanța sesizată cu judecarea fondului cauzei, motiv pentru care în temeiul art. 4 din L. nr.
554/2004 va respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a prevederilor art. 2 alin. 2 din R. de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 3..
Cu privire la cea de-a doua excepție de nelegalitate invocată, respectiv a
O. M. J. nr. 2. din 12 ianuarie 2006, Curtea reține următoarele:
Prin O. M. J. nr. 2. din 12 ianuarie 2006 reclamantul D. I. a fost numit notar public cu sediul biroului notarial în circumscripția Judecătoriei C. N., localitatea B.
Apărarea pârâtei C. N. P. C. prin care a invocat inadmisibilitatea acestei excepții în considerarea depășirii termenului de decădere de un an instituit de art. 11 din L. nr. 554/2004 nu va fi primită de către Curte deoarece posibilitatea părții de a se prevala de acest mijloc de apărare nu este limitată din punct de vedere temporal, prevederile art. 4 alin. 1 din L. nr. 554/2004 statuând în mod expres și neechivoc că nelegalitatea unui act administrativ poate fi invocată oricând pe cale de excepție.
În acord cu acest text de lege, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. A., termenul de decădere de un an instituit de art. 11 din L. contenciosului administrativ este aplicabil doar în cazul acțiunilor directe prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate, fără a putea fi extins și asupra situațiilor în care nelegalitatea unui act administrativ este cenzurată de instanță pe cale de excepție.
Reclamantul consideră că mențiunea privitoare la inserarea localității B. în ordinul său de numire în calitate de notar public este nelegală. Nelegalitatea parțială a OMJ nr. 2. din 12 ianuarie 2006 este susținută prin evocarea mai multor argumente de către reclamant.
Cu privire la acest administrativ individual, Curtea reține în primul rând că reclamantul nu poate justifica o vătămare în vreun drept subiect sau într-un interes legitim. Pentru a concluziona în acest sens Curtea are în vedere faptul că numirea reclamantului pe un post de notar public în localitatea B. din circumscripția Judecătoriei C. N. s-a efectuat la cererea reclamantului, adresată M. J. la data de 29 noiembrie 2005 ( f. 52 ), după promovarea unui concurs organizat în 18-19 octombrie 2005 pentru ocuparea unui post vacant de notar public scos la concurs pentru această localitate. Prin înscrierea și participarea la acest concurs, urmate de valorificarea rezultatului obținut, reclamantul și-a exprimat în mod liber consimțământul de a-și stabili sediului biroului notarial în localitatea B., decizie care a corespuns intereselor reclamantului din momentul solicitării emiterii și executării acestui act administrativ individual. Schimbarea ulterioară a centrului intereselor sale profesionale și financiare către o zonă urbană care i-ar asigura accesul mai facil la o clientelă mai diversificată și mai extinsă explică încercarea reclamantului de a obține mutarea sediului pe raza localității C. N. A. demers este însă paralizat de procedura instituită de art. 27 din
R. de punere în aplicare a Legii nr. 3., iar nu de faptul că ordinul inițial de numire specifică localitatea B. ca sediu al biroului său notarial. Prin urmare pretinsa vătămare reclamată este cauzată de forma actuală a art. 27 din OMJ nr. 7., iar nu de OMJ nr. 2. din 12 ianuarie 2006, acesta producându-și pe deplin efectele, illo tempore, fără a cauza vreun prejudiciu reclamantului.
Din această perspectivă, Curtea apreciază că soluționarea pe fond a pricinii ce are ca obiect obligarea pârâtei C. N. P. C. la eliberarea confirmării necesare în vederea înregistrării noului sediul al biroului notarial la Curtea de A. C. nu depinde de legalitatea OMJ nr. 2. din 12 ianuarie 2006 astfel că în privința acestui act administrativ nu sunt îndeplinite condițiile evocării excepției de nelegalitate, ca mijloc de apărare, prevăzute de art. 4 alin 1 din L. nr. 554/2004.
În subsidiar, Curtea reține și netemeinicia criticilor de nelegalitate evocate în susținerea acestei excepții.
Cât privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 15 alin. 1 și 2 din L. nr.
3. Curtea nu împărtășește teza interpretativă dată de reclamant acestor dispoziții legale care sunt redactate după cum urmează:
„În circumscripția unei judecătorii pot funcționa unul sau mai multe birouri de notari publici. Numărul notarilor publici și al birourilor în care aceștia își desfășoară activitatea se stabilește de ministrul justiției, la propunerea C. U. N. a N. P.
Numărul de notari publici se actualizează anual de către ministrul justiției, potrivit propunerilor Camerelor N. P. și, cu prioritate, în raport cu numărul notarilor stagiari care au promovat examenul de notar public.";
Din aceste dispoziții legale nu transpare în mod neechivoc concluzia că stabilirea numărului de notari publici și de birouri notariale trebuie să se realizeze exclusiv pe circumscripții de judecătorii și că s-ar limita la o contabilizare numerică a birourilor notariale, iar adăugarea altor elemente de identificare ar constitui o adăugare la lege.
Legiuitorul a statuat la art. 15 alin. 1 din L. nr. 3. că intră în competențele ministrului J. stabilirea numărului notarilor publici și al birourilor notariale. Stabilirea numărului birourilor de notari publici, destinate a deservi o anumită circumscripție de judecătorie, presupune implicit o localizare spațială a acestor birouri notariale pentru a se asigura accesul întregii populații la serviciile notariale. A. textul de lege evocat de reclamant este susceptibil a primi interpretarea dată de pârâta C. N. P. C. în sensul că prin a stabili numărului birourilor de notari publici se înțelege atât indicarea numerică cât și localizarea spațială a acestora.
Ca un argument în plus pot fi evocate și prevederile art. 21 alin. 1 lit. a din
Statutul U. N. a N. P. din România unde se arată că principala atribuție a C. U. este de a propune ministrului justiției numărul de birouri notariale și de notari publici, care se actualizează anual conform R. de aplicare a legii potrivit propunerilor Camerelor și cu prioritate în raport cu numărul notarilor publici care au promovat examenul de notar public. Se precizează că la actualizare se vor avea în vedere: numărul notarilor publici în exercițiu și cerințele locale rezultate din întinderea teritoriului, numărul locuitorilor, volumul solicitărilor etc.
Prin urmare actualizarea birourilor notariale nu se face în mod arbitrar, ci în funcție de criterii obiective precum: numărul notarilor publici în exercițiu și cerințele locale rezultate din întinderea teritoriului, numărul locuitorilor, volumul solicitărilor, care privite în mod unitar îndreptățesc ministrul justiției să actualizeze locurile de notari publici și de birouri notariale atât prin precizarea numărului acestora cât și a localității de funcționare a sediului acestora.
De altfel și alte prevederi din L. nr. 3. conduc la concluzia că intenția primară a legiuitorului a fost aceea de a aronda fiecare notar public unei anumite localități. În acest sens merită a fi examinate dispozițiile art. 30 și 115 din L. nr.
3..
În conformitate cu art. 30 ( forma în vigoare la momentul emiterii ordinului de numire al reclamantului), notarii publici își exercită personal profesiunea si se bucura de stabilitate in funcție, neputând fi mutați în altă localitate fără acordul lor. A. legea protejează notarul public împotriva oricărei măsuri externe voinței sale care ar afecta stabilitatea sediului său circumscris unei anumite localități.
De asemenea art. 115 din lege stabilește că „birourile notariale constituite in condițiile prezentei legi își pot organiza sedii secundare in localitățile din aceeași circumscripție teritorială in care nu au luat ființă birouri de notari publici. Sediile secundare își vor înceta activitatea o dată cu constituirea in acea localitate a unui birou de notar public";.
Dacă am accepta teza reclamantului referitoare la libertatea totală a notarului public de a-și schimba sediul biroului său în cadrul aceleiași circumscripții de judecătorii nu s-ar putea găsi nici o explicație logică pentru restricția instituită de art. 115 din lege referitoare la înființarea sediilor secundare doar în acele localități în care nu au luat ființă birouri de notari publici. De asemenea încetarea activității sediilor secundare la momentul înființării unui birou notarial în localitatea respectivă este tot consecința controlului pe care autoritatea competentă poate să îl exercite în materie de localizare spațială a sediilor birourilor notariale.
În concluzie, Curtea apreciază că inserarea localității B. în ordinul de numire a reclamantului în calitate de notar public nu aduce atingere prevederilor art. 15 din L. nr. 3. și art. 7 alin. 2 din OMJ nr. 710/C/199, localizarea sediului biroului notarial corespunzând spiritului legii privind activitatea notarială.
O. de numire nr. 2. din 12 ianuarie 2006 nu aduce atingere nici prevederilor constituționale ale art. 16 alin. 1 din C. România care proclamă egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice întrucât competența reclamantului de a încheia acte notariale și de a presta servicii notariale nu este limitată la aria teritorială a localității B. în care este stabilit sediul notarial ci se extinde pe toată circumscripția Judecătoriei C. N. În egală măsură este garantat și accesul întregii populații din circumscripția Judecătoriei C. N. la serviciile prestate de reclamant, neexistând nicio restricție pe criterii teritoriale în cadrul aceleași circumscripții de judecătorii.
Aceleași argumente pledează și pentru respingerea afirmației reclamantului că OMJ nr. 2. din 12 ianuarie 2006 ar încălca art. 2 alin. 1 lit. b din L. concurenței prin împiedecarea mobilității teritoriale a notarilor publici. Admițând că notarii publici prestează servicii în condiții de concurență, Curtea nu agreează teza reclamantului potrivit căreia stabilirea sediului biroului notarial ar fi de natură să afecteze regulile concurențiale cât timp serviciile notariale prestate de reclamant pot fi oferite oricărui cetățean din circumscripția Judecătoria C. N. și la tarife care să determine populația să prefere serviciile sale celor oferite de alte birouri notariale stabilite în mun. C. N.
Trimiterea făcută la L. nr. 1. nu are nicio relevanță în prezenta cauză deoarece reglementează activitatea unei alte categorii profesionale, respectiv cea a executorilor judecătorești, iar specificul activității desfășurate de acești auxiliari ai justiției poate impune o altă filozofie în abordarea modului de organizare și exercitare a profesiei.
Referitor la excepția de nelegalitate a prevederilor art. 27 din R. de punere în aplicare a Legii notarilor publici și activității notariale nr. 3., aprobate prin O. M. J. nr. 2. din 23 octombrie 2009 Curtea o califică drept admisibilă, însă este nefondată.
Curtea va respinge apărarea pârâtului Ministerul Justiției referitoare la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, apărare fundamentată pe caracterul normativ al actului administrativ contestat, întrucât în lumina disp. art. 4 alin. 1 din Lerea nr. 554/2004, controlul de legalitate pe cale de excepție nu poate fi limitat la actele administrative individuale ci, el trebuie sa vizeze si actele administrative normative pentru care acțiunea în anulare este imprescriptibilă.
O astfel de interpretare este dedusă din împrejurarea că, pe de o parte, legea nu interzice cercetarea legalității unui act administrativ normativ pe calea excepției, acesta putând fi supus oricând controlului de legalitate potrivit art. 11 alin. 4 din L. nr. 554/2004, iar pe de alta parte scopul instituirii normei citate este acela de a reglementa procedural un mijloc de apărare la îndemâna celui vătămat printr-un act administrativ nelegal, fie el individual ori normativ.
În sensul celor prezentate mai sus, referitor la posibilitatea de a fi cenzurate pe calea excepției de nelegalitate actele administrative unilaterale, fără a distinge după cum acestea au caracter normativ sau individual, plenul judecătorilor secției de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curti de C. si J. a adoptat o soluție de unificare a practicii judiciare în ședința din 26 mai 2008.
Textul art. 27 din R. de punere în aplicare a Legii notarilor publici și activității notariale nr. 3., aprobat prin O. M. J. nr. 2. din 23 octombrie 2009 este redactat după cum urmează:
„(1) Schimbarea sediului biroului notarului public din localitatea în care își desfășoară activitatea într-o localitate din cadrul aceleiași circumscripții sau din altă circumscripție judecătorească se face prin concurs pe post vacant, prevăzut în ordinul de actualizare, cu excepția situației în care pentru ocuparea unui post vacant se depune o singură cerere de schimbare a sediului biroului notarial. În cazul decesului sau încetării calității de notar public a unuia dintre asociați, locul rămas vacant va fi ocupat de asociatul care, anterior asocierii, a fost numit în altă localitate, la cererea acestuia. În cazul existenței mai multor asociați care, anterior asocierii, și-au desfășurat activitatea în alte localități, locul rămas vacant va fi ocupat prin concurs organizat de U. N. a N. P. La concurs pot participa numai notarii publici care au avut calitatea de asociat al notarului public decedat sau căruia i-a încetat calitatea. În cazul în care în localitatea din care urmează să își schimbe sediul notarul public nu își mai desfășoară activitatea un alt notar public, Colegiul director al C. notarilor publici este obligat să asigure continuitatea serviciului notarial, precum și preluarea arhivei.
(2) Concursul de schimbare de sedii se organizează anual de către U. N. a N. P. și constă într-o probă scrisă de practică notarială. Concursul de schimbare de sedii se susține în fața unei comisii formate din 3 sau 5 notari publici desemnați de către C. U. N. a N. P.
(3) Rezultatele concursului de schimbare de sedii se validează de C. U. N. a N. P. (4) Procedura de organizare și desfășurare a concursului de schimbare de sedii este stabilită prin regulament, aprobat prin ordin al ministrului justiției și libertăților cetățenești.
(5) După emiterea ordinului ministrului justiției și libertăților cetățenești de schimbare a sediului, notarul public are obligația de a face înscrierile corespunzătoare potrivit prevederilor art. 8 din prezentul regulament; cu privire la arhivă sunt aplicabile dispozițiile art. 18 alin. (3) din prezentul regulament.
(6) Locurile rămase vacante după actualizare, în urma concursului prevăzut la art.
4 din prezentul regulament, a concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale, precum și ca urmare a decesului sau încetării calității de notar public vor fi prevăzute în următorul ordin de actualizare, în situația în care menținerea acestora se mai justifică.";
După cum se poate observa aceste dispoziții din R. de punere în aplicare a
Legii nr. 3. stabilesc procedura de urmat de către notarii publici care doresc să își schimbe sediul biroului notarial fie într-o localitate din cadrul aceleiași circumscripții, fie într-o localitate din altă circumscripție judecătorească.
Principala critică de nelegalitate susținută de către reclamant se fundamentează pe lipsa oricărui temei legal în L. notarilor publici și a activității notariale pentru reglementarea unei astfel de proceduri, fapt ce ar atrage nesocotirea prev. art. 4 alin. 3 și art. 13 lit. b din L. nr. 24/2000.
Curtea admite că legiuitorul nu a fost preocupat cu ocazia adoptării Legii nr. 35/1995 de reglementarea unei proceduri care să asigure mobilitatea notarilor publici în cadrul aceleași circumscripții de judecătorie sau între diferite circumscripții de judecătorii. P. notarială a demonstrat că instituirea unor astfel de proceduri este necesară și utilă.
Având în vedere că legiuitorul nu putea imagina toate situațiile ce ar impune o reglementare, revine legislației secundare sarcina de a edicta norme de punere în aplicare care să asigure aplicarea unitară a legii și să suplinească vidul de reglementare atunci când acest lucru se impune. În acest sens legiuitorul prin art. 107 din L. nr. 3. a delegat atribuția de elaborare a R. de punere în aplicare a acestei legi M. J..
Argumentația reclamantului evocată în susținerea tezei că art. 27 din R. de punere în aplicare a Legii notarilor publici și activității notariale nr. 3. ar adăuga la lege pornește de la premisa că acest act normativ ar permite ca actualizarea numărului de notari publici și de birouri notariale să se facă doar pe circumscripții de judecătorii, iar nu și pe localități sau pe categorii de locuri vacante.
Această teză interpretativă dedusă din prevederile art. 15 alin. 1 și 2 din L. nr. 3. a fost demontată de către Curte cu ocazia analizei excepției de nelegalitate a OMJ nr. 2. din 12 ianuarie 2006, argumente ce își mențin valabilitatea și în cazul excepției de față și care nu vor mai fi reluate.
De vreme ce Curtea a ajuns la concluzia că L. nr. 3. nu interzice în mod expres fixarea localității în raza căreia notarul public trebuie să își stabilească sediul apare ca firească adoptarea unei norme secundare care să reglementeze o procedură transparentă care să permită totuși mutarea sediului dintr-o localitate în alta, inclusiv în cadrul aceleiași circumscripții de judecătorii. Prin urmare art. 27 din R. de punere în aplicare a Legii notarilor publici și activității notariale nr.
3. nu adaugă la lege ci stabilește o procedură de urmat pentru asigurarea mobilității notarilor publici, materie în care nu există un act juridic cu o forță juridică superioară.
Nici prevederile art. 5 alin. 2, art. 6 alin. 3 și art. 31 alin. 1 lit. a din L. nr.
24/2000 nu au fost nesocotite întrucât O. M. J. nr. 2. din 23 octombrie 2009 care a aprobat articolul contestat a fost elaborat de Ministerul Justiției, autoritatea competentă să adopte și implicit să modifice R. de punere în aplicare a Legii nr.
3. conform art. 107 din acest act normativ. De asemenea în preambulul ordinului s-a menționat că adoptarea ordinului este justificată prin H. C. U. N. a N. P. nr.
319 din 6 octombrie 2009 de aprobare a propunerilor privind modificarea R. de punere în aplicare a Legii nr. 3., astfel că o expunere sumară de motive subzistă în cazul de față.
Nu se poate reține nici o încălcare a prevederii constituționale referitoare la libertatea alegerii locului de muncă cât timp reclamantul a fost cel care a consimțit să își desfășoare activitatea în localitatea B. și nicio dispoziție legală nu îi recunoaște în mod expres dreptul de a-și exercita profesia de notar public fără nicio restricție sau limitare de ordin spațial. Prin urmare reclamantul și-a ales în mod liber locul de muncă, iar pentru schimbarea acestuia trebuie să urmeze procedurile instituite în acest scop.
Cât privește pretinsa încălcare a Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională Curtea apreciază drept pertinentă observația pârâtei C. N. P. C. referitoare la inaplicabilitatea acestui act normativ reglementării contestate cât timp UNPR este o persoană juridică de drept privat care prestează un serviciu de interes public dar care nu face parte din cadrul autorităților administrației publice centrale sau locale sau al instituțiilor publice pe care art. 1 din L. nr.
52/2003 le obligă să se supună prescripțiilor acestei legi.
Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul art. 4 din L. nr.
554/2004 va respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a prevederilor art. 2 alin. 2 din R. de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 3., va respinge ca nefondate excepția de nelegalitate a prevederilor art. 27 din R. de punere în aplicare a Legii notarilor publici și activității notariale nr. 3., și excepția de nelegalitate parțială a O. M. J. nr. 2. din 12 ianuarie 2006.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. Curtea va obliga reclamantul la plata sumei de 3.720 lei în favoarea pârâtei C. N. P. C., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial achitat conform extrasului de cont de la fila 99.
PENTRU A.E MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
:
Respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a prevederilor art. 2 alin. 2 din R. de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 3..
Respinge ca nefondată excepția de nelegalitate a prevederilor art. 27 din R. de punere în aplicare a Legii notarilor publici și activității notariale nr. 3., aprobate prin O. M. J. nr. 2. din 23 octombrie 2009, invocată de reclamantul D. I., cu domiciliul procesual ales în B., nr. 923, jud. C. în contradictoriu cu pârâta C. N. P. C., cu sediul în C. N., str. I. B. D., nr. 72, jud. C.
Respinge ca nefondată excepția de nelegalitate parțială a O. M. J. nr. 2. din
12 ianuarie 2006 invocată de reclamantul D. I. în contradictoriu cu pârâta C. N. P. C..
Obligă reclamantul la plata sumei de 3.720 lei în favoarea pârâtei C. N. P.
C., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. I. A. B.
Red.M.I.I./(...). Dact.H.C./5 ex.
