Sentința nr. 226/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR. 226/2012

Ședința publică din data de 21 M. 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE F. T.

GREFIER D. C.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. C.-D. în contradictoriu cu pârâtele A. N. DE A. F. și GARDA FINANCIARĂ - C. G. B., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.188/1999) reintegrare în funcție publică.

Prin serviciul registratură, la data de (...) reclamantul a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 martie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de (...) sub nr.(...) și ulterior extinsă și precizată reclamantul C. C. D. în contradictoriu cu A. N. de A. F., Garda Financiară - C. G. B. , C. G. al G. F. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr.1375/(...), obligarea pârâților la reintegrarea în funcția teritorială de execuție comisar clasa I grad profesional superior la Garda Financiară - Secția J. B., obligarea pârâților la plata salariilor indexate, majorate și necalculate cât și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat ocupând funcția publică teritorială de execuție de comisar clasa I grad profesional superior la G. F. - Secția J. B. începând cu (...) și până la reintegrarea în funcția deținută anterior iar în subsidiar în măsura respingerii petitelor 2 și 3 a fi obligați pârâții la reintegrarea în funcția de consilier juridic grad profesional la Garda Financiară - Secția J. B. N. începând cu (...), obligarea pârâților la plata salariilor indexate, majorate și recalculate cât și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat ocupând funcția de consilier județean grad profesional superior și până la integrarea în funcția amintită; cu cheltuieli de judecată.

În susținerea celor solicitate arată reclamantul că a ocupat funcția publică teritorială de execuție de comisar clasa I grad profesional superior la Garda Financiară - Secția J. B.-N. iar la data de (...) i s-a comunicat înscrisul nr.8. preaviz - prin care i se aducea la cunoștință faptul că funcția în care a fost numit este supusă reorganizării (potrivit anexei nr. din HG nr.1324/2009 și a ordinului nr.2253/2011) și prin urmare cu data comunicării i-a fost acordat un preaviz de 60 de zile potrivit art.99 alin.2 lit.b De asemenea se arată că a fost informat ca opțiunea pentru una din funcțiile publice vacante va fi formulată în scris și comunicată comisariatului sau secției teritoriale până la 1 iulie 2011 având în vedere că nu se încadrează în situațiile prevăzute la art.100 alin.1 și 2 din L. nr.188/1999. În aceste condiții a optat pentru funcția deținută până la aceea dată și anume aceea de comisar clasa I grad profesional superior. Cum pentru acest post au optat și alte persoane părțile a fost organizat examen iar în urma desfășurării nu a reușit să ocupe una din funcțiile de comisar clasa I din cadrul G. Financiar

- Secția J. B..

Ulterior la data de (...) i-a fost comunicată decizia nr.1375 prin care s- a decis ca începând cu (...) ca urmare a reorganizării este eliberat din funcție. În aceste condiții a formulat plângere și prin adresa nr.807582/(...) aceasta este respinsă considerându-se că decizia a fost dată cu respectarea normelor legale.

Decizia arată reclamantul că este nelegală întrucât: a) fost emisă în baza unui act normativ ordinul 2253/2011 care nu a intrat în vigoare, act ce a fost suspendat prin hotărâre judecătorească și nu poate produce efecte; este emisă cu încălcarea dispozițiilor art.99 alin.3,5,6 din L. nr.188/1999; nu respectă prevederile art.99 alin.1 lit.b prin raportare la art. 100 alin.5 din L. nr.188/1999, este consecința unui concurs ce nu a respectat metodologia prevăzută de HG nr.611/2008, nu respectă art.69 alin.3 lit.c din L. nr.188/1999 și art.68-74 Codul muncii, încalcă art.62 alin.3 C.muncii. Astfel în dezvoltarea aspectelor menționate reclamantul arată că ordinul nr.2253/2011 nu există în realitate iar dacă există nu a putut produce efecte juridice întrucât nu a fost publicat și în plus era suspendat începând cu data de (...).

Cu privire la încălcarea dispozițiilor art.93 alin.2.5, 6 din L. nr.188/1999 arată reclamantul că potrivit acestor norme termenul de preaviz (sau perioada preavizului) începe să curgă după ce se exprimă manifestarea de voință privitoare la demiterea din funcție. Astfel din punct de vedere cronologic autoritatea pârâtă mai întâi trebuia să-și exprime manifestarea de voință în sensul eliberării din funcție iar ulterior să respecte termenul de preaviz. Ori emitentul nu a respectat aceste condiții acordând un termen de preaviz anterior eliberării din funcție. Procedând astfel i s-a adus o vătămare deoarece nu i s-a dat posibilitatea de a opta pentru postul liber existent în cadrul instituției publice din care a fost demis.

În privința nerespectării art.99 alin.1 lit.b prin raportare la art.100 alin.5 din L. nr.188/1999 arată reclamantul că textul art.99 alin.1 lit.b vorbește despre posibilitatea eliberării din funcție în cazul în care autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității prin reducerea postului ocupat de funcționarul public. Aceasta înseamnă că pentru a fi respectat acest text de lege nu este suficient să aibă loc orice formă de reorganizare ci doar reorganizarea „prin reducerea postului ocupat"; de reclamant. P. său nu a fost redus (acest post există în continuare și este ocupat de o altă persoană) actul administrativ atacat nu respectă prevederile legale în baza căruia a fost emis. Eventual decizia trebuia emisă în temeiul art.100 alin.1 din L. nr.188/1999 însă autoritatea pârâtă nu a înțeles să procedeze în această manieră. Apoi pentru a fi în prezența art.99 alin.1 lit.b este necesară existența unui act prin care să se dispună reducerea postului ocupat iar în speță nu există un atare act. Autoritățile au făcut confuzie între reorganizarea funcției publice pe de o parte și reorganizarea activității prin reducerea postului ocupat de funcționarul public. Dacă ar fi fost respectate cerințele art.99 alin.1 lit.b atunci trebuia să fie redus un număr de posturi. E. anterior reduceri mai multe persoane ce ocupau aceste posturi trebuiau stabilire criterii obiective pentru a stabili care dintre funcționarii publici trebuie demiși.

În plus dacă s-ar interpreta că ordinul nr.2253/2011 ar dispune reducerea postului în mod valabil ori există un alt act care să dispună în mod valabil in acest sens atunci s-ar încălca art.11 alin.5 din L. nr.188/1999 care înterzice înființarea de posturi similare celui ocupat timp de un an de la data desfășurării.

În ceea ce privește nerespectarea metodologiei de examinare se arată că în conformitate cu art.8 din HG nr.611/2008 funcțiile publice ce se vacantează în cursul anului și nu au fost prevăzute în planul de ocupare a funcțiilor publice pot fi ocupate prin recrutare, promovare, transfer, redistribuire în condițiile legii. În speță este așadar vorba de situația ocupării funcțiilor prin recrutare ceea ce presupune organizarea concursului pentru ocuparea postului. Apoi art.46 din același act normativ impune că

„concursul de recrutare consta în trei etape succesiv; selecție dosare , proba scrisă, interviu iar criteriile de evaluare sunt : abilități de comunicare, capacitate de analiză și sinteză, abilitățile impuse funcției, motivația candidatului, comportamentul în situații de criză. A obținut punctaj minim la proba scrisă și interviu însă insuficient ocupării unui post deoarece întrebările au avut caracter profesional fără vreo legătură cu criteriile reglementate de art.55 alin.2. Ori conform art.71 din HG nr.611/2008 concursul organizat cu nerespectarea prevederilor este nul. Decizia este nulă mai arată reclamantul deoarece nu respectă metodologia de examinare sub aspectul art.26 alin.2 privind modul de constituire a comisiilor. Toți membrii comisiei în speță au fost reprezentanți ai autorității niciunul al A..

Referitor la respectarea art.69 alin.3 lit.e din L. nr.188/1999 arată reclamantul că nu s-a ținut cont de calificative la evaluare deși norma privea acesta iar în ceea ce îl privește nu a avut decât calificative de foarte bine.

Totodată cu privire la nerespectarea art.68-74 C.muncii se arată că operând o concediere colectivă acesta trebuia să se desfășoare după procedurile prevăzute de normele menționate.

Tot astfel cu privire la încălcarea art.62 alin.3 C.muncii se arată că potrivit normei decizia de eliberare din funcție sub sancțiunea nulității trebuia să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termen în care poate fi contestată și instanța. Decizia nu cuprinde precizări cu privire la termen, instanță.

De asemenea arată reclamantul cu privire la încălcarea HG nr.566/2011 că trebuia să aibă loc un proces de reorganizare a activității prin reducerea în limita celor stabilite din acest act normativ.

În fine cu privire la încălcarea art.16 alin.3 și 4 din HG nr.1324 și încălcarea art.55, 56, 57 și 58 din L. nr.188/1999 se arată că trebuia aplicată procedura prevăzută din aceste norme. Ori condițiile și procedura care nu i-au fost aduse la cunoștință pentru a putea ocupa funcția vacantă de comisar nu respectă sub nici o formă cerințele normelor menționate. În aceste condiții nefiind vorba despre o condiție permisă de lege și despre o procedură desfășurată cu respectarea acesteia rezultă că rezultatul respins pe care membrii comisiei de examinare l-au acordat este unul nelegal.

Mai arată reclamantul cu privire la reintegrare că sunt aplicabile dispozițiile art.106 alin.2 din L. nr.188/1999 iar în măsura în care instanța apreciază că concursul organizat pentru testare profesională cât și rezultatele corespund normelor legale aplicabile sunt dispozițiile cuprinse în art.99 alin.6 teza a II-a din L. nr.188/1999.

În fine cu privire la despăgubiri se arată că potrivit dispozițiilor art.106 alin.1 din teza a-II a din L. nr.188/1999 este îndreptățit la acordarea despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.

Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata Garda

Financiară - C. G. a solicitat respingerea acțiunii în considerarea că ordinul invocat nu se impunea publicat. Acest act se adresează unui număr restrâns și bine definit, îndeplinind condițiile unui act administrativ individual; suspendarea nu poate produce efecte în cauza de față deoarece hotărârea judecătorească de suspendare nu produce efecte ergo omnes, hotărârea neavând nici o relevanță având în vedere principiul relativității efectelor hotărârilor judecătorești.

Mai arată intimatul că nu pot fi reținute nici susținerile reclamantului cu privire la încălcarea art.99 alin.3,5,6 din L. nr.188/1999 dat fiind că la emiterea preavizului au fost respectate dispozițiile legii ce prevăd că în perioada de preaviz dacă există funcții vacante există obligația de a fi puse la dispoziție , iar dacă mai mulți funcționari au optat pentru aceeași funcție se organizează examen de către autoritatea publică. Raportat la acestea este vădit eronată susținerea reclamantului potrivit căreia preavizul trebuia să fie comunicat ulterior eliberării din funcție. În acest sens este de altfel și decizia nr.4623/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție și mai mult în dosar nr.(...) prin decizia nr.(...) a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de suspendare.

Totodată arată intimatul că sunt neîntemeiate și susținerile potrivit cărora s-ar fi încălcat dreptul de a se pune la dispoziție funcțiile vacante și dreptul de a fi transferat deoarece i-a fost făcută cunoscută lista posturilor vacante pentru a opta pe site-ul G. F. și A. și afișate la avizierul C. general și al secției teritoriale.

Referitor la posturile vacante reclamantul a beneficiat exprimându-și pe de o parte opțiunea pentru ocuparea uneia cât pe de altă parte și participarea propriu zisă la concursul organizat.

În privința susținerii vizând încălcarea art.99 alin.1 din L. nr.188/1999 respectiv derularea unei proceduri nelegale arată intimatul că nu a fost organizat concurs în sensul recrutării sau promovării ci a fost o acțiune de a asigura celor ale căror funcții se reduc posturi de nivelul celor deținute sau inferioare.

Cât privește susținerile referitoare la încălcarea art.100 alin.5 arată intimatul că nu este vorba de o înființare de posturi similare ci de stabilirea numărului de posturi corespunzătoare reducerii în procesul de reorganizare.

În ceea ce privește metodologia de examinare se arată că temeiul invocat de reclamant este aplicabil concurenților pentru recrutare funcționari în timp ce în cauză este vorba de un examen organizat în vederea reorganizării.

Referitor la încălcarea art.69 C.muncii arată intimatul că este aplicabil iar referitor la art.68-74 C.muncii și art.62 C.muncii de asemenea se arată că nu sunt aplicabile.

Tot astfel mai arată intimatul că prin hotărâre de G. a fost redus numărul de posturi a instituției. Prin reorganizarea care a avut loc la nivelul

G. F. nu s-a procedat la reducerea unui post ca urmare a modificărilor aduse atribuțiilor de serviciu ci a avut loc o reorganizare prin reducerea numărului cu obligarea la încadrarea în cheltuielile bugetare astfel încât nu erau aplicabile prevederile art.100 alin.2 din L. nr.188/1999 ci conform art.100 alin.3 din același act normativ trebuia organizat examen în situația în care existau mai multe persoane.

Necesitatea reorganizării ține de oportunitate și nu de legalitatea emiterii unui act administrativ.

În fine în privința reintegrării se arată că postul a fost supus reorganizării și este ocupat de un alt funcționar ce a participat la testare și a obținut un punctaj corespunzător.

A. N. de A. F. prin demersul sau a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive in considerarea ca nu este emitentul actului contestat iar pe fond a aratat ca acheseaza sustinerilor formulate de garda financiara.

Examinand mai intai exceptia invocata instanta retine ca potrivit legii contenciosului calitatea procesuala pasiva o are emitemtul actului atacat sau al refuzului nejustificat in solutionarea unei cereri. A.N.A.F nu este emitentul actului nici al refuzului context in care exceptia fiind intemeiata va fi admisa cu consecinta respingerii fata de aceasta entitate

Asadar trecand la analiza susținerile in contradictoriu cu cealalta parte

Curtea reține următoarele:

La data de (...) prin Garda Financiară - Secția J. B.-N. se comunică reclamantului preavizul nr.8. prin care face cunoscut faptul că funcția publică teritorială de execuție în care a fost numit este supusă reorganizării potrivit noii structuri organizatorice prevăzute în anexa 1 din HG nr.1324/2009 și prin urmare începând cu data comunicării s-a acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice în condițiile art.99 alin.1 lit.b și alin.3 din L. nr.188/1999. Prin același act s-a făcut cunoscut reclamantului că lista funcțiilor publice de execuție vacante pentru care se poate opta va fi publicată pe site-ul G. F. A. și afișate la avizierul comisariatului general și al secțiilor teritoriale iar opțiunea pentru numire în una din funcțiile publice vacante potrivit noii structuri se va formula în scris și va fi comunicată comisariatului. De asemenea s-a făcut cunoscut că în cazul în care pentru funcția pentru care se optează există și alte opțiuni se va desfășura examen

- probă scrisă, interviu - pentru numirea în funcții (f.76).

Urmare a preavizului primit reclamantul optează pentru funcția publică teritorială de execuție de comisar clasa I grad profesional superior la

Garda Financiară Secția B.-N. Cum pentru același post au existat și alte opțiuni în condițiile preavizării s-a procedat la testarea personalului. În urma examinării/testării profesionale obținând un punctaj final de 110 reclamantul este declarat respins (f.78 dosar).

Ulterior la (...) dat fiind și incapacitatea temporară medicală se emite decizia nr.1375 prin care se stabilește că începând cu (...) urmare a reorganizării reclamantul se eliberează din funcția publică teritorială de execuție de comisar clasa I grad profesional superior.

Conform celor consemnate în decizie, eliberarea din funcție a fost luată avându-se în vedere: Hotărârea G.ului nr.1324/2009, ordinul nr.2253/2011, avizul A., preavizul de 30 de zile calendaristice acordat potrivit prevederilor L. nr.188/1999, lista funcțiilor publice corespunzătoare puse la dispoziție odată cu preavizul pentru a se opta în vederea numirii în una din funcțiile vacante, opțiunea reclamantului, rezultatul examenului de testare pentru ocuparea funcției publice de execuție consemnate în raportul prin care reclamantul a fost respins.

Actul normativ evocat prin decizie L. nr.188/1999 prin art.99 alin.1 prevede că (1) Persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune eliberarea din funcția publică prin act administrativ, care se comunică funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri: a) autoritatea sau instituția publică și-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate, iar funcționarul public nu este de acord să o urmeze; b) autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public; c) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția publică ocupată de către funcționarul public a unui funcționar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea; d) pentru incompetența profesională, în cazul obținerii calificativului

"nesatisfăcător" la evaluarea performanțelor profesionale individuale; e) funcționarul public nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 54 lit. g); f) starea sănătății fizice sau/și psihice a funcționarului public, constatată prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare funcției publice deținute; g) ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcționar public de acceptare a numirii în condițiile art. 93.

În cazul eliberării din funcție prevede alin.3 al articolului menționat autoritatea sau instituția publică este obligată să acorde funcționarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice.

Tot astfel prin alin.5 al articolului arătat se prevede că în cazul alin.1 lit.b (autoritatea/instituția își reduce personalul ca urmare a reorganizării prin reducerea postului…) în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligația de a le pune la dispoziție funcționarilor publici iar prin alin.6 se prevede că în cazul prevăzut la alin.1 lit.a (autoritatea/instituția și- a încetat activitatea ori a fost mutată…), dacă nu există funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice, autoritatea ori instituția publică are obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor P.i, în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante.

Același act normativ prin art.100 prevede că în caz de reorganizare a instituției În caz de reorganizare a autorității sau instituției publice, funcționarii publici vor fi numiți în noile funcții publice sau, după caz, în noile compartimente în următoarele cazuri: a) se modifică atribuțiile aferente unei funcții publice mai puțin de 5. b) sunt reduse atribuțiile unui compartiment; c) este schimbată denumirea fără modificarea în proporție de peste 50% a atribuțiilor aferente funcției publice; d) este schimbată structura compartimentului.

În cazul în care există mai mulți funcționari publici, se organizează examen de către autoritatea sau instituția publică.

În cazul reorganizării activității prin reducerea posturilor, autoritatea sau instituția publică nu poate înființa posturi similare celor desființate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării.

Tot astfel prin HG nr.1324/2009 și HG nr.566/2011 pentru modificare

și completare se prevede că numărul maxim de posturi pentru Garda

Financiară este de 1092 iar încadrarea personalului în limita numărului de posturi se face în condițiile legii în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Din normele enunțate reiese că eliberarea din funcție se face în situația reorganizării cu condiția preavizării și oferirii posturilor vacante celor în cauză. Mai reiese din norme că numirea directă pe postul vacant corespunzător în cazul reorganizării se face doar în situația în care acesta a avut loc urmare a reducerii atribuțiilor aferente funcției sau unui compartiment, în celelalte situații de reorganizare cum este reducerea posturilor prin efectul legii ocuparea posturilor rămase cu atribuții similare postului desființat se realizează în lipsa unei stipulații exprese prin raportare la art.99 alin.3 și 100 alin.3 din L. nr.188/1999 prin examen/testare profesională.

Actele dosarului relevă că a avut loc o reorganizare prin efectul L. (HG nr.1324 cu modificările aduse prin HG nr.566/2011 - ce prevăd numărul maxim al posturilor la nivelul instituției și reducerea realizată în 45 zile); reorganizarea prin reducerea posturilor de același fel a vizat întreg personalul iar în condițiile reducerii posturilor personalul a fost preavizat. Tot astfel relevă actele că în condițiile informării făcute în contextul preavizării s-a procedat la afișarea numărului posturilor rămase respectiv la punerea la dispoziție sens în care au și fost făcute opțiuni.

Mai atestă actele că pentru ocuparea posturilor rămase au fost mai multe opțiuni pentru care s-a procedat la examinare iar rezultatul s-a consemnat în raportul final reclamantul fiind respins.

Ulterior atestă actele ca fiind expirat termenul indicat în preaviz și nefiind posibilități pentru încadrare pe postul vacant a fost emisă și decizia de eliberare.

Se poate observa din acte că reorganizarea a avut loc prin reducere de posturi - nu prin modificare de atribuții ,ca personalul a fost în condițiile reorganizării preavizat de eliberarea din funcție si că posturile rămase au fost puse la dispoziție pentru acestea existând mai multe opțiuni s-a procedat la examinare iar eliberarea din funcție a avut loc în condițiile în care nu exista posibilitatea încadrării. Ori față de cele rezultate din acte nu se poate susține nu a fost realizată o reorganizare și efectiv realizată eliberarea din funcție în raport cu normele mai sus enunțate.

Susține reclamantul că eliberarea s-a făcut necorespunzător din perspectiva cronologică a emiterii preavizului. Normele mai sus enunțate prevăd expres că în caz de reorganizare personalul se eliberează din funcție iar în cazul eliberării se emite preaviz. Așadar prin norme nu se prevede că preavizarea trebuie să aibă loc ulterior examenului. Dimpotrivă se stabilește că în caz de reorganizare personalul trebuie eliberat din funcție dar acesta se face cu preaviz, cu obligația ca în perioada preavizului să se ofere posturile vacante și dacă pentru acestea sunt mai multe opțiuni sa se procedeze la examinare. Prin urmare preavizul se emite anterior oricăror demersuri pentru ocuparea posturilor vacante, și respectiv pentru eliberarea din funcție.

Legat de aceasta susține reclamantul că i-a fost încălcat dreptul de a opta pentru o funcție dat fiind că termenul de preaviz nu a curs după manifestarea voinței în sensul eliberării din funcție iar o atare manifestare nu a existat anterior. În condițiile în care reducerea numărului posturilor la nivelul instituției a fost făcută prealabil prin HG nr.1324/2009 nu se poate susține lipsa unei manifestări de voință în sensul invocat de reclamant. În plus trebuie observat că situația a fost comunicată întregului personal din structura organizatorică a pârâtei iar prin comunicarea făcută s-a dat posibilitatea de a se opta pentru oricare din posturile nereduse/vacante. Reclamantul conform actelor a optat participând la examen. Ori în condițiile participării la examinarea pentru ocuparea unui post susținerea reclamantului se vădește nefondată și va fi respinsă.

Se mai susține de reclamant că nu s-a realizat o reorganizare efectivă dat fiind că postul deținut exista iar în caz de reorganizare nu pot fi înființate noi posturi. Susținerea nu poate fi reținută deoarece reorganizarea a avut loc prin efectul legii și nu au fost înființate noi posturi ci s-a redus numărul posturilor/funcțiilor similare.

Se susține însă de reclamant că nu au fost stabilite criterii obiective pentru reducerea personalului. Susținerea de asemenea nu poate fi primită având în vedere că prin preavizul și respectiv publicațiile făcute pe site-urile instituției s-a făcut cunoscut că va fi organizată o testare profesională. Prin urmare a fost stabilit criteriul relevat pentru reducere și a fost făcut cunoscut Ca atare susținerea se vădește neîntemeiată și va fi respinsă.

Respinsă va fi și susținerea constând în aceea că nu au fost respectate normele privind organizarea, concursul pentru recrutare respectiv demisie. În cauză nu este vorba de o demitere ci de o reorganizare care impunea o redistribuire a personalului pe eventualele posturi vacante ce puteau fi chiar inferioare celui reorganizat, iar o redistribuire corectă nu poate fi făcută decât prin examinarea personalului în condițiile în care existau mai multe opțiuni. Nici de o recrutare nu poate fi vorba. Recrutarea are loc în condițiile în care existau posturi vacante în instituție și se recurgea la încadrarea pentru prima dată a unui funcționar. Ori în instituție întreg personalul a trecut de prima etapă la ocuparea posturilor deținând calitatea de funcționar public la momentul reorganizării.

În atare situație pentru ocuparea unor eventuale posturi funcții chiar inferioare vacante în cazul reducerii era necesară organizarea unei examinări care nu este cea pentru recrutare sau promovare sau demisie. Normele invocate de reclamant se referă la recrutare nefiind așadar aplicabile.

Susține reclamantul că nu s-a ținut seama de dispozițiile codului muncii și că astfel decizia este nelegală. Nici această susținere nu poate fi primită deoarece se omite a se avea în vedere că potrivit legii privind statutul funcționarului public dispozițiile acestui act normativ se completează cu cele de drept comun dacă nu sunt prevederi în legea specială. Ori actele normative în privința funcționarului public cuprinde reglementări speciale atât în privința reorganizării cât și a examinării procedurii de ocupare a funcției. Ca atare normele privind conflictele, concedierea colectivă din codul muncii nu sunt aplicabile.

Desigur se susține de recurent că ar fi aplicabile normele din cod vizând conținutul deciziei iar în cauză decizia nu cuprinde termenul de contestare, instanță și nu descrie starea de fapt și temeiul. Susținerea nu poate fi primită întrucât decizia precizează că eliberarea din funcție a avut loc având în vedere HG nr.1383/2009, avizul A., preavizul acordat în baza L. nr.188/1999, lista funcțiilor puse la dispoziție opțiunea reclamantului, rezultatul testării prin care reclamantul a fost respins .In plus în decizie se precizează că aceasta poate fi contestată în condițiile legii contenciosului nr.554/2004. Ori în situația în care se relevă reorganizarea în baza HG nr.1324, actele și normele ce au stat la baza deciziei cât și legea în baza căreia se poate contesta decizia nu se poate reține o lipsă a elementelor în măsură să atragă anularea actului contestat.

Nici susținerea constând în aceea că nu s-a ținut seama de calificativele obținute nu poate fi primită deoarece nu poate fi ignorat rezultatul examinării.

Se relevă însă de reclamant că nu a avut loc o vacantare a posturilor deoarece nu au fost făcute demersuri. În cauză nu se poate reține o lipsă a demersurilor pentru vacantarea posturilor câtă vreme tot personalul a fost prevaizat, a opta pentru un post și de vreme ce au fost cerute avizele obligatorii prevazute de lege. Ori în condițiile date ale preavizări și opțiuni reiese că posturile au fost eliberate și ca atare vacantate.

Tot astfel susține reclamantul că la testarea profesională și respectiv reorganizare nu a respectat principiile publicității transparenței și a acelor principii care stau la baza oricărei funcționar public. Susținerile de asemenea nu pot fi reținute întrucât a fost făcută informarea cu privire la reducerea posturilor, au fost publicate- afișate listele posturilor vacante, făcute cunoscute condițiile de participare. Ori în atare situații nu se poate reține o lipsă a transparenței ,a tratamentului egal evocate de reclamant .

Așadar față de cele arătate în baza art.18 din L. nr.554/2004 și a dispozițiilor L. nr.188/1999 Curtea va da o soluție de respingere a acțiunii formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A. N. DE A. F. și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamantul C. C.-D. în contradictoriu cu această pârâtă.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. C.-D. cu domiciliu în

B. str. Gh.Pop de B. nr.11, ap.2, jud. B.-N. în contradictoriu cu A. N. DE A. F. cu sediul în B. str. A. nr.17, sector 5 și GARDA FINANCIARĂ - C. G. B. cu sediul în B. P. A. I. nr.6, bl.I5, sector 3.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE GREFIER F. T. D. C.

Red.F.T./S.M.D.

4 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 226/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal