Sentința nr. 229/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 229/2012
Ședința { F. publică} de la 22 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC P. L. IFN SA, în contradictoriu cu pârâții D. G. A F. P. C. - A. F. PENTRU C. M. C., M. V., POP E., TAT I.- C. și N. C., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă, d-l A. R. L., în calitate de director, cu împuternicire la dosar, reprezentanta pârâteri D. C., consilier juridic C. cristina, cu delegație la dosar și reprezentnata pârâților persoane fizice, avocat C. A., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că acțiunea este timbrată, iar la dosar s-au depus întâmpinări, comunicate cu reprezentantul reclamantei.
Curtea pune în discuția părților competența materială a instanței.
Reprezentanta pârâților persoane fizice arată că susține excepția invocată prin întâmpinare, în conformitate cu argumentele invocate.
Reprezentanta pârâtei D. C. solicită admiterea excepției. Reprezentantul reclamantei arată că lasă la aprecierea instanței. Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției invocată.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la (...) de reclamanta SC P. L. IFN SA în contradictoriu cu pârâții D. G. A F. P. C. - A. F. PENTRU C. M. C., M. V., POP E., TAT I.-C. și N. C. s-a solicitat, întemeiat pe dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
A) obligarea pârâților la repararea în solidar a pagubei de 300.000 euro +
2.367.138,96 lei rezultată din:
- cuantumul prejudiciului material în valoare de 2.367.138,96 lei cuprinzând
+ sumele cheltuite în procesul privind anularea deciziei de impunere nr.
69/(...) emisă de către pârâtul de rând 1, Înalta Curte de Casație și Justiție precedând în consecință, emițând decizia nr. 1144 din data de (...) în acest sens.
Aceste sume sunt detaliate în anexa „facturi-ordine de plată-contracte referitoare la procesul cu F., atașată prezentei cereri de chemare în judecată;
+ prejudiciul de 1.000.000 lei reprezentând pierderi financiare cauzate de emiterea și punerea în executare a actului administrativ fiscal menționat anterior;
- prejudiciul moral în valoare de 300.000 euro;
B) să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei acțiuni.
În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esență, că despăgubirile solicitate decurg din faptul emiterii, în mod nelegal, a deciziei de impunere nr. 69 din (...) de către A. F. pentru C. M. C., subordonată Direcției Generale a F. P. C., decizie care a fost anulată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul M. V. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a Curții de A. C. - fila 98.
Pârâta D. G. A F. P. A JUDEȚULUI C. în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI
F. P. PENTRU C. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acțiunii - fila 99.
Pârâții TAT I.-C., POP E. și CÂMPAN N. au depus la dosar note de ședință prin care arată că își însușesc întâmpinarea depusă de pârâtul M. V., sens în care invocă excepția de necompetență materială a Curții de A. C. - fila 138.
Examinând excepția invocată în raport de dispozițiile art.137 C.pr.civ.
Curtea reține că este întemeiată pentru următoarele argumente:
Potrivit prevederilor art. 159 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, necompetența este de ordine publică atunci când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
Excepția necompetenței materiale, fiind de ordine publică, are caracter absolut și dirimant, motiv pentru care va fi analizată cu prioritate.
Acțiunea are ca obiect obligarea pârâților la plata sumelor de bani reprezentând daune morale și materiale, decurgând din emiterea deciziei de impunere nr. 69/(...) de către A. F. pentru C. M. C., decizie care, ulterior, a fost anulată irevocabil prin decizia civilă nr. 1144/(...) de către Înalta Curte de Casație și
Justiție.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, iar potrivit alin. 2, cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente.
De asemenea, conform art. 2 pct. 1 lit. d din Legea nr. 554/2004, tribunalele judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel.
Or, în condițiile în care suntem în prezența unei cereri de despăgubire, care nu privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora care ar fi putut atrage, raportat la sumă, competență Curții, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, excepția invocată apare ca fiind întemeiată, competența de soluționare a cererii aparținând Tribunalului C., ca instanță de contencios administrativ.
Prin urmare, pentru considerentele expuse anterior, Curtea constată că excepția invocată este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va dispune declinarea competenței de soluționare a prezentei cereri în favoarea Tribunalului C. PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
{ F. |HOTĂRĂȘTE}
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de A. C.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta SC P. L. IFN SA, în contradictoriu cu pârâții D. G. A F. P. C. - A. F. PENTRU C. M. C., M. V., POP E., TAT I.-C. și N. C., în favoarea Tribunalului C.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. D. M. T.
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./(...).