Sentința nr. 236/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a1
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 236/2012
Ședința de la 27 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE : C. I. GREFIER : M. N. ȚÂR
Pe rol judecarea excepției de nelegalitate a A. nr.3. , excepție invocată în cadrul acțiunii formulată de reclamanta N. N. M. în contradictoriu cu intimat U. S. H., Ș. CU C. I-V. V.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. Patricia G. în reprezentarea intereselor reclamantei, care depune împuternicire avocațială.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea
Universității S. H. - cerere de amânare.
Reprezentanta reclamantei relevă instanței că lasă la aprecierea acesteia să se pronunțe asupra cererii de amânare.
Curtea după deliberare, respinge cererea de amânare formulată reținând în motivare că, în speță Curtea a fost sesizată cu judecarea unei excepții de nelegalitate, care în conformitate cu dispozițiile art.4 din Legea nr.554/2004 se judecă de urgență și cu precădere.
Instanța, din oficiu și în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004, invocă și pune în discuția părții litigante excepția necompetenței materiale a Curții în soluționarea excepției de nelegalitate a A. 3. emisă de intimată, ca fiind o autoritate constituită la nivel local și nu central.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea excepției de necompetență materială relevând în susținere că deja la Tribunalul Cluj, există două soluții de respingere a acestei excepții de nelegalitate.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției de necompetență materială în soluționarea excepției de nelegalitate a A. 3. emisă de intimată
.
C U R T E A
Prin încheierea din 2 februarie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) a T.ui C., s-a dispus sesizarea Curții de A. C. cu soluționarea excepției de nelegalitate adeverinței nr. 334 din (...).
S-a suspendat judecata cauzei până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate a diplomei de licență și a suplimentului la diploma de licență.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția de nelegalitate a adeverinței nr. 334 din (...) este invocată din oficiu de către instanță, în baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în raport cu prevederile HG nr. 9., HG nr. 9., HG nr. 6., HG nr. 1., art. 15 și Capitolul XI privind Învățământul particular din Legea nr. 84/1995 a învățământului, respectiv art. 103-117.
S-a constatat că este necesar a se analiza de către instanța de contencios administrativ competentă caracterul legal sau nelegal al acestui act administrativ în raport cu prevederile hotărârilor de guvern, succesive, privind instituțiile autorizate și acreditate să funcționeze ca instituții de învățământ superior și cu privire la specializările și formele de învățământ autorizate provizoriu sau, după caz, acreditate, respectiv HG nr. 9., HG nr.
9., HG nr. 6., HG nr. 1. și în raport cu dispozițiile art. 15 și art. 103-117 din Legea nr. 84/1995 a învățământului, dispoziții legale care au incidență asupra instituțiilor de învățământ particular autorizate sau acreditate să funcționeze și cu privire la specializările și formele de învățământ pe care acestea le pot organiza.
Legalitatea sau nelegalitatea acestei diplome de licență și a suplimentului la diploma de licență trebuie stabilită având în vedere că diploma a fost eliberată ca urmare a studiilor efectuate de către reclamantă la forma de învățământ la distanță în cadrul Univ. S. H., Facultatea de S. - P. P. au apreciat că diploma este nelegală, schimbând încadrarea reclamantei din profesor în învățător, prevalându-se de nelegalitatea acestei diplome de licență și a suplimentului la diploma de licență, iar reclamanta contestă această încadrare și solicită repararea pagubelor materiale și morale, inclusiv repunerea sa în situația anterioară. S-a apreciat de către pârâți că studiile efectuate de către reclamantă la forma de învățământ la distanță în cadrul Univ. S. H., Facultatea de S. - P. nu au fost acreditate ori autorizate provizoriu așa cum au fost cele desfășurate la forma de învățământ la zi, acestea din urmă fiind autorizate prin HG nr. 9., astfel că diploma de licență deținută de către reclamantă nu are valoare juridică și nu îi permite acesteia exercitarea funcției de profesor.
Pentru aceste motive, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța a dispus sesizarea Curții de A. C. cu soluționarea excepției de nelegalitate, și s-a suspendat judecata până la soluționarea excepției de nelegalitate.
La data de 29 ianuarie 2012, cauza s-a înregistrat la Curtea de A. C. sub numărul de dosar (...)/a1.
În ședința publică din (...) în raport de prevederile art.137 C.proc.civ. Curtea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale de soluționare a excepției de nelegalitate.
Analizând excepția invocată, Curtea reține următoarele:
Competența materială de fond în materia contenciosului administrativ potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ este reglementată în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente a actului ilegal în sistemul administrației publice și valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ.
Din această perspectivă, speța de față pune problema stabilirii competenței materiale prin prisma evaluării primului criteriu care partajează competența în funcție de locul autorității administrației publice emitente a actului a cărui nelegalitate s-a invocat pe calea art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
U. S. H. B. este o instituție de învățământ superior căreia prin lege i-a fost acordată personalitate juridică de drept privat și îi este recunoscută utilitatea publică sens în care poate fi asimilată noțiunii de autoritate publică așa cum este stabilită la art. 2 alin. 1 lit. b) teza a II-a din Legea nr.
554/2004.
Astfel, este de stabilit dacă în speță autorul actului administrativ, recte U. S. H. B. este o persoană juridică asimilată unei autorități centrale sau locale.
Curtea reține că deși în aparență s-ar putea reține că aceasta având sediul în B. ar părea că este o autoritate centrală nu s-a demonstrat că are o structură și o organizare similară cu o autoritate a administrației publice centrale de stat.
Curtea reține că în practica pertinentă a secției de profil a Î. s-a reținut că prin autoritate centrală se înțelege acea entitate care este poziționată la vârful ierarhiei sistemului autorităților publice (cum ar fi bunăoară Guvernul României) sau al unui subsistem al sistemului autorităților publice (cum este cazul ministerelor , al autorităților publice centrale de specialitate) și care este investită cu competențe de coordonare și conducere a celorlalte autorități din sistem/subsistem. S-a mai statuat că întotdeauna, autorizarea centrală se află în raporturi pe verticală cu celelalte autorități ale sistemului /subsistemului, față de care se află pe o poziție de autoritate (de comandă). (Î.-SCAF, decizia nr. 2750 din 25 mai
2010).
Apoi, chiar dacă pârâta este autorizată să presteze un serviciu public care, prin premisă, ar acoperi întreg teritoriul național, această împrejurare este neesențială în stabilirea locului pe care această instituție de învățământ îl ocupă rândul instituțiilor publice și deci nu poate servi ca argument relevant pentru stabilirea competenței în favoarea curților de apel.
Față de cele ce precedă, rezultă fără echivoc că U. S. H. nu este o autoritate publică centrală pentru că ea nu ocupă poziția descrisă mai sus în sistemul autorităților publice iar împrejurarea că o instituție de învățământ superior, cum este cazul pârâtei, nu se regăsește explicit enumerată între autoritățile publice locale și județene la care se referă art. 120-123 din Constituția României, nu poate conduce la concluzia că U. S. H., obligatoriu, nu poate fi încadrată în categoria decât în categoria autorităților centrale.
Așa fiind, Curtea reține că în speță se aplică regula conform căreia unitatea de învățământ superior este asimilată cu o autoritate publică locală și drept urmare competența de fond a instanței de contencios administrativ în ceea ce privește anularea actelor sale ori a constatării nelegalității acestora pe calea prevăzută la art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu trimitere și la art. 2 pct. 1 lit. d) C.pr.civ. aparține conform tribunalului și nu curții de apel.
Din această perspectivă, ținând seama și de dispozițiile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 Curtea urmează ca în temeiul art. 158 și art. 159 pct. 2 și art. 1591 C.pr.civ. să stabilească competența de soluționare a cauzei de față în favoarea T.ui C. ca instanță de contencios administrativ și fiscal, căruia i se va declina competența.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E :
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența de soluționare a excepției de nelegalitate a adeverinței nr.334 din (...) emisă de U. S. H. în favoarea T.ui C. - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pronunțată în ședința publică din 27 martie 2012.
PREȘEDINTE GREFIER I. C. ȚÂR M. N.
Red.CI Dact.SzM/3ex. (...)
