Sentința nr. 242/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 242/2012
Ședința ata de 28 M. 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. B.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. I. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect - refuz acordare drepturi conform Legii nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul personal, identificat cu CI seria KX nr. 1., lipsind pârâta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, fond.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea formulată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de la data de (...) pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, însoțită de documentația care a stat la baza emiterii hotărârii contestate.
Se constată că pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 7 la. 4 din L. nr. 1., art. 29 și art. 10 al.1 din L. nr.
554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța comunică reclamantului un exemplar al întâmpinării și documentele depuse de pârâta C. J. DE P. C.
Față de apărările invocate de pârâtă și la interpelarea instanței reclamantul arată că în perioada 1943-1944 a urmat un an de studiu la D.
Fiindu-i solicitate explicații suplimentare cu privire la considerentele pentru care apreciază că hotărârea atacată este nelegală reclamantul relevă că este născut în anul 1927 și a urmat trei clase primare la Ș. din M. în perioada 1934-
1937, ulterior fiind retras de la școală și a urmat câțiva ani de ucenicie la cizmărie, în M., iar cursurile clasei IV le-a urmat în anul 1943-1944, în localitatea D.
În acest context se aduce în discuție adeverința nr. 3., depusă la fila 9 din dosar, cu privire la care reclamantul arată că adeverința a fost eliberată la solicitarea sa, cu mult timp înainte și nu poate explica motivele pentru care se precizează în mod expres că anul absolvirii clasei a IV a ar fi în anul 1944 și că cursurile aferente acestui an ar fi fost urmate la școala din M..
Acesta este motivul pentru care în cursul anului 2012 s-a adresat din nou acestei unități școlare, cu aceeași solicitare, de a menționa în ce an a urmat cursurile primare, primind răspunsul pe care înțelege să îl depună la dosar, respectiv adresa nr. 152/2012, prin care se relevă de această dată că nu poate fi identificat în arhiva unității școlare, dat fiind împrejurarea că aceasta a fost distrusă.
La întrebarea instanței reclamantul relevă că distanța dintre M. și D. este de aproximativ 75 km. Mai arată reclamantul că a plecat din M. în toamna anului
1940 și s-a reîntors în primăvara anului 1945, că la momentul refugiului avea 13 ani și a plecat împreună cu părinții și cei șase frați, dintre aceștia doar fratelui P. V., cu doi ani mai mic, fiindu-i recunoscut statutul de refugiat.
Cu privire la modalitatea în care fratele a obținut recunoașterea statului de refugiat arată reclamantul că la acest moment nu poate indica o dată exactă de naștere a acestuia, că nu deține hotărârea obținută de fratele său și nici nu poate preciza momentul la care acesta a depus cererea pentru recunoașterea statului de refugiat.
La interpelarea instanței, referitoare la motivele refugiului, reclamantul arată că plecarea s-a datorat ocupării maghiare, în contextul în care, deși aceasta nu s-a manifestat opresiv la adresa reclamantului, temerile populației de etnie română au fost generate de împrejurarea că granița se afla în imediata vecinătate a localității M., iar într-o dimineață armata maghiară a început să tragă cu mitralierele astfel încât o mare parte dintre locuitorii satului s-au refugiat.
Fiind întrebat în legătură cu relațiile pe care acesta le-ar avea cu martorii care au dat declarații în fața notarului public și depuse la dosar reclamantul relevă că nu i-a cunoscut anterior refugiului, întrucât aceștia domiciliau în altă localitate. U. întoarcerii din refugiu și până în prezent nu poate indica de câte ori s-a întâlnit cu cei doi martori, însă poate preciza că aceștia l-au vizitat de aproximativ două ori.
De asemenea susține că nu a păstrat o legătură strânsă cu cei doi martori, ulterior refugiului și până în prezent.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, pe fondul cauzei, reclamantul solicită admiterea cererii de chemare în judecată așa cum aceasta a fost formulată, în sensul anulării hotărârii emise de pârâta C. J. de P. C. și recunoașterea statutului de refugiat, cu consecința stabilirii drepturilor prevăzute de L. nr. 1., fără acordarea cheltuielilor judiciare.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părțile prezente, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra prezentei acțiuni în contencios administrativ, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 27 februarie 2012, reclamantul P. I. a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 30.572 din (...) emisă de pârâta C. J. DE
P. C., cu consecința recunoașterii în favoarea sa a drepturilor prev. de L. nr. 1..
În motivarea cererii, reclamantul arată că în mod neîntemeiat pârâta C. C. i- a refuzat acordarea drepturilor prev. de L. nr. 1. pe considerentul că cererea conține date contradictorii.
Pârâta, C. J. DE P. C. prin întâmpinare (f. 6), a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant deoarece în dovedirea susținerilor sale, acesta nu a prezentat nici o dovadă cu acte și, mai mult, din adeverința școlară din anii 1943 -
1944 rezultă că reclamantul a absolvit 4 clase în M., deci nu se afla în D.l Mare, fapt ce conduce la concluzia inexistenței persecuției reclamantului.
Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de (...), sub nr. 71370, reclamantul a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat, cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de L. nr. 1., depunând în probațiune actele de stare civilă, precum și declarații de martori, autentificate de notarul public.
Prin hotărârea nr. 30.572 din data de (...) pârâta respinge cererea reclamantului, apreciind că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 1. (f.2).
La adoptarea acestei hotărâri, autoritatea emitentă a avut în vedere lipsa actelor oficiale privind dovada persecuției din motive etnice.
Potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 1. beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.
Probele existente la dosarul cauzei nu au aptitudinea de a dovedi că reclamantul se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999.
Din ansamblul actelor depuse și a declarațiilor autentice ale martorilor B. A.
și D. L., Curtea apreciază că starea de fapt este nerelevantă raportat la situația concretă a refugiului reclamantului și a familiei acestuia, neputând forma convingerea instanței că acesta este îndreptățit la acordarea drepturilor prev. de L. nr. 1.. În aceste condiții, întrucât reclamantul nu a propus alte probe, instanța a procedat la soluționarea cauzei în temeiul lămuririlor solicitate petentului la acest termen de judecată.
Astfel, acesta a relevat în fața instanței că s-a născut în anul 1927 și a urmat trei clase primare la Ș. din M. în perioada 1934-1937, ulterior fiind retras de la școală, și a urmat câțiva ani de ucenicie la cizmărie, în M., iar cursurile clasei IV le-a urmat în anul 1943-1944, în localitatea D., în perioada refugiului.
În acest context, instanța a adus în discuție adeverința nr. 3., depusă la fila
9 din dosar, înscris pe care s-au bazat, în esență, apărările formulate de către pârâtă, cu privire la care reclamantul a aratat că adeverința a fost eliberată la solicitarea sa, cu mult timp înainte și nu poate explica motivele pentru care se precizează în mod expres că anul absolvirii clasei a IV a ar fi în anul 1944 și că cursurile aferente acestui an ar fi fost urmate la școala din M..
Acesta este motivul pentru care în cursul anului 2012 s-a adresat din nou acestei unități școlare, cu aceeași solicitare, de a menționa în ce an a urmat cursurile primare, primind răspunsul pe care înțelege să îl depună la dosar, respectiv adresa nr. 152/2012, prin care se relevă, de această dată, că nu poate fi identificat în arhiva unității școlare, dată fiind împrejurarea că aceasta a fost distrusă (f. 16).
Or, raportat la distanța mare dintre localitățile M. și D., de aproximativ 75 km, Curtea a apreciat că situația atestată de adeverința nr. 3. nu poate fi decât cea avută în vedere și de către pârâtă, în sensul în care reclamantul nu avea cum să se afle, în anii 1943-1944, în refugiu, din moment ce a urmat cursurile primare în localitatea de domiciliu.
Aceasta statuare nu poate fi contrazisă nici de afirmațiile conform cărora reclamantul ar fi plecat din M. în toamna anului 1940, reîntorcându-se în primăvara anului 1945, la momentul refugiului având vârsta de 13 ani, fiind însoțit de părinți și de cei șase frați, dintre aceștia doar fratelui P. V., cu doi ani mai mic, fiindu-i recunoscut statutul de refugiat.
Aceasta întrucât, nu au putut fi oferite date suplimentare cu privire la modalitatea în care fratele petentului a obținut recunoașterea statului de refugiat, la data exactă de naștere a acestuia, sau la momentul la care acesta a depus cererea pentru recunoașterea statutului de refugiat.
Astfel, având în vedere vârsta reclamantului de la momentul prezumtivului refugiu, este posibil ca acesta să fi rămas în localitatea de domiciliu, pentru a-și finaliza studiile, chiar dacă unul dintre frații săi a părăsit-o, eventual, însoțit de unul dintre părinți.
Chiar dacă nu ar fi așa, Curtea a constatat că în declarațiile autentice depuse la dosar nu se face nicio referire la motivele concrete ale refugiului, chiar reclamantul relevând că plecarea s-a datorat ocupării maghiare, în contextul în care, deși aceasta nu s-a manifestat opresiv la adresa sa, temerile populației de etnie română au fost generate de împrejurarea că granița se afla în imediata vecinătate a localității M., iar într-o dimineață armata maghiară a început să tragă cu mitralierele, astfel încât o mare parte dintre locuitorii satului s-au refugiat.
Or, recunoașterea statutului de refugiat nu este, conform legii, o consecință a stării de război, în sine, ci a persecuțiilor de natură etnică, care trebuie să-l se vizeze, direct și personal, pe titularul cererii sau, în situația în care acesta a fost minor la epoca refugiului, pe ceilalți membri ai familiei sale.
În plus, fiind întrebat reclamantul în legătură cu relațiile pe care acesta le are cu martorii care au dat declarații în fața notarului public, acesta a arătat că nu i-a cunoscut anterior refugiului. De asemenea, nu a putut indica de câte ori s- a întâlnit cu cei doi martori, ulterior întoarcerii din refugiu și până în prezent, precizând doar că aceștia l-au vizitat de aproximativ două ori.
Așa fiind, Curtea a apreciat că în lipsa unor elemente pe baza cărora să se poată conchide că petentul ar fi păstrat o legătură strânsă cu cei doi martori, ulterior refugiului și până în prezent, declarațiile acestora nu pot fi validate, cu atât mai mult cu cât ele sunt contrazise de înscrisuri oficiale existente la dosar.
Pentru a determina intima convingere a judecătorului, mărturia trebuie să emane de la un martor de bună-credință și să fie veridică, să inspire judecătorului încrederea că reflectă în mod exact realitatea obiectivă. Cercetând mărturiile depuse în corelație cu celelalte probe de la dosarul cauzei, instanța a apreciat că acestea nu reflectă în mod exact realitatea.
Concluzia instanței se întemeiază și pe aceea că martorii nu au dezvăluit o relație specială în timpul refugiului cu familia reclamantului, neasistând personal la refugiul acesteia și nepercepând în mod direct cauzele care au determinat acest refugiu.
În aceste împrejurări, cum reclamantul nu a fost în măsură să dovedească cu certitudine cele invocate, cu toate stăruințele instanței, acțiunea acestuia urmează a fi respinsă întrucât statuările din actul administrativ atacat nu au fost combătute cu nici un mijloc de probă din care să rezulte că situația sa se încadrează în disp. art. 1 din O.G. nr. 105/1999 în sensul că în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la (...) și până la (...) a avut de suferit persecuții din motive etnice care l-au determinat să se refugieze din localitatea de domiciliu.
Așa fiind, față de toate considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și disp. art. 18 din L. nr. 554/2004, prezenta acțiune urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
Respinge acțiunea formulată de reclamantul P. I., cu domiciliul în C.-N., str. O., nr. 125, apt. 19, jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., cu sediul în C.-N. str. G. C. nr. 2 jud. C.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 martie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER, M. B. D. C.
Red.M.B./dact.L.C.C.
4 ex./(...)
