Sentința nr. 392/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 392/2012

Ședința 29 Mai 2012

Completul compus din: PREȘEDINTE : C. I. GREFIER : M. N. ȚÂR

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulate de către reclamanta POP I. în contradictoriu cu pârâta A. N. DE I., R. D.- în calitate de funcționar al pârâtei având ca obiect sesizări conform Legii 144/2007.

La data de 21 mai 2012 se înregistrează din partea reclamantei concluzii scrise.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15 mai 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.

C U R T E A :

Prin cererea înregistrată pe rolul T. M. la data de (...), sub nr. de mai sus, reclamanta Pop I. în contradictoriu cu pârâții A. N. de I. și funcționarul din cadrul acesteia R. D. a solicitat ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună anularea actului administrativ emis de către A. N. de I., I. de I. sub nr. 6. din (...) și obligarea în solidar a pârâților la repararea pagubei cauzate în cuantum total de 2.000 lei.

În motivarea cererii reclamanta susține că în mod eronat s-a reținut prin raportul de evaluare încheiat de către pârâtul R. D., inspector de integritate în cadrul Agenției Naționale de I., cazul de incompatibilitate în care s-ar fi aflat aceasta din data de (...)8 și până în prezent, prin încălcarea art.88 lit.c din Legea nr.161/20003 întrucât deține simultan calitatea de consilier local obținută în mandatul 2008-2012 și cea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul Compartimentului C. care face parte din aparatul propriu al C.ui local S. Acest text de lege nu îi este aplicabil reclamantei întrucât căminul cultural își desfășoară activitatea în baza OUG nr.118/2006, fiind persoană juridică de sine stătătoare, cu patrimoniu propriu, fără a exista cazul de incompatibilitate prevăzut de art.88 lit.c din Legea nr.161/20003, sens în care pârâta A. N. de I. și-a exprimat punctul de vedere prin adresa nr.887/(...) comunicată I. P. J. M..

În probațiune reclamanta a depus în copie raportul de evaluare nr. 6. din

(...) emis de către pârâtă, adresa nr. 67612/G/II/(...) emisă de către pârâtă, adresa nr. 3203/2011 emisă de către I. P. J. M. și adresele nr. 64506/G/II/(...), nr. 54645/G/II/(...) emise de către pârâtă.

Prin întâmpinarea depusă la filele 19-20 din dosar pârâta A. N. de I. a invocat cu precădere excepția necompetenței materiale a instanței, fără apărări de fond, în susținerea căreia se susține că pârâta este o autoritate publică centrală iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 144/2007, competența de soluționare a cererii revenind Curții de A. C.

Prin sentința civilă nr. 465 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a admis excepția de necompetență materială invocată de către pârâtă și s-a declinat în favoarea Curții de A. C. competența de soluționarea a cererii formulate de către reclamanta Pop I. în contradictoriu cu pârâta A. N. de I.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că cererea dedusă judecății are ca obiect principal anularea unui act administrativ conform definiției legale cuprinse în art.2 lit.c) din Legea 554/2004 .

Instanța competentă din punct de vedere material și teritorial se determină conform normelor de competență prevăzute de art. 10 din Legea 554/2004.

Potrivit art. 10 alin. 1 teza a II - a din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. „d"; Cod procedură civilă competența de a soluționa în primă instanță litigiile în contencios administrativ privind actele emise de către autorități publice centrale revine curților de apel.

Actul administrativ atacat de către reclamantă a fost emis de către pârâta A. N. de I. F. instituția emitentă a actelor contestate, statutul pârâtei determină și competența materială a instanței de contencios administrativ în temeiul criteriului poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice instituit prin art.10 alin. 1 teza a II - a din Legea nr. 554/2004.

În calificarea unei autorități publice ca fiind centrală sau locală, determinantă este întinderea teritorială a competenței și nu subordonarea ierarhică. În consecință, instanța a examinat dacă pârâta își exercită competența la nivel național sau pe o rază teritorială restrânsă.

În conformitate cu art.13 din Legea nr.144/2007 A. N. de I. este autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, ce funcționează la nivel național, ca structură unică, cu sediul în municipiul B. Prin urmare, pârâta funcționează la nivel național și are statutul unei autorități centrale.

Petitul al doilea prin care se solicită instanței de contencios administrativ să dispună obligarea în solidar a pârâților la repararea pagubei cauzate prin emiterea nelegală a actului atacat se încadrează în obiectul acțiunii în contencios administrativ stabilit de art.8 din Legea nr. 554/2004 și urmează aceleași reguli pentru stabilirea competenței materiale a instanței.

Pentru aceste considerente, constatând că excepția de necompetență materială a fost invocată în mod procedural prin întâmpinarea depusă de către pârâtă anterior consumării primei zile de înfățișare, în temeiul art. 159 alin. 1 pct. 2 și art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de A. C.

Urmare a declinării competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de apel C., cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.(...).

Pârâta A. N. de I. (ANI) prin întâmpinare (f.3-9) a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca fiind nefondată și să se constate că evaluarea efectuată de ANI privind starea de incompatibilitate în care s-a aflat reclamanta este temeinică și legală.

Reclamanta susține că ANI a evaluat în mod eronat incompatibilitatea în care s-ar fi aflat prin deținerea, începând cu (...) până în prezent, simultan, a calității de consilier local și cea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul compartimentului cultural care face parte din aparatul propriu al C.ui Local S., încălcând astfel disp.art.88 alin.1 lit.c din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și mediul de afaceri, prevenire ași sancționarea corupției.

Susținerile reclamantei sunt nefondate, urmând a fi înlăturate.

Referitor la starea de incompatibilitate identificată în urma activității de evaluare: la data de (...), A. N. de I., în temeiul art. 12 alin. 2 lit.(b) din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de I., precum și pentru modificarea

și completarea altor acte normative, a fost sesizată de către domnul Pop G. din comuna S., județul M., în lucrarea nr. 50245/8/11/(...) cu privire la faptul că reclamanta - consilier local în cadrul C.ui Local S., județul M., nu a respectat regimul juridic al incompatibilităților.

Sub aspect procedural, A. a procedat la informarea persoanei evaluate cu privire la declanșarea procedurii de evaluare a respectării regimului incompatibilității în perioada în care a exercitat funcția de consilier local și de angajat cu contract individual de muncă în funcția de director al C. C. S., funcție care face parte din aparatul propriu al consiliului local.

Informarea persoanei evaluate s-a efectuat la data de (...) prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înregistrată sub nr.54645/G/II/(...), primită de destinatar la data (...).

Ulterior, în temeiul art. 15 alin 1 din același act normativ s-a procedat la solicitarea de date, documente și informații care nu sunt publice, de la P. comunei S. Din analiza datelor și informațiilor primite cu privire la reclamantă, au rezultat următoarele: la data de (...) este încheiat contractul de muncă nr.2 între Primarul comunei S. și reclamantă care este numită în funcția de referent- director C. cultural al C. S. ; prin D. nr.84 din (...) Primarul comunei S. dispune angajarea ca referent - director C. cultural al reclamantei începând cu data de (...) ( data la care a fost încheiat contractul individual de muncă); prin H. nr.11/(...) emisă de C. Local al C. S. a fost validat mandatul reclamantei de consilier local pentru perioada 2008 - 2012.

Potrivit 88 alin(1) lit c) din Legea nr.161/2003 funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv.

La data de (...), reclamanta este angajată cu contract individual de muncă și prin dispoziția nr.84 din data de (...) este numită în funcția de referent-director ai C. cultural S., iar la data de (...) a fost validat mandatul reclamantei de consilier local al comunei S., pentru perioada 200B -2012, încălcând astfel prevederile art.88 lit c din Legea nr.161/2003.

În conformitate cu prevederile art.91 alin.(3) din același act normativ, alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție.

De asemenea, în organigrama Primăriei S., printre celelalte compartimente

(Contabilitate, Gospodărie, Agricol, Pază, Alimentare Apă, Asistentă Socială, Urbanism) se află și compartimentul Cultură unde este angajată reclamanta, rezultând clar că acestea fac parte din aparatul propriu al C.ui Local respectiv.

Astfel, din concluziile raportului de evaluare rezultă că: "Doamna Pop I. a deținut și deține concomitent, atât calitatea de consilier local cât și cea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul compartimentului C., nerespectând astfel obligațiile legale la regimul incompatibilităților ce îi revin în calitate de consilier local întrucât compartimentul C. face parte din aparatul propriu al C.ui Local S.."

Așadar, din datele și informațiile solicitate a rezultat fără echivoc faptul că, reclamanta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada (...) până în prezent (mandat 2008-2012) întrucât a deținut (și deține) simultan, calitatea de consilier local și cea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul compartimentului C. care face parte din aparatul propriu al C.ui Local S., încălcând astfel dispozițiile art.88 alin.(1) lit.c) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Conform dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcție. Potrivit dispozițiilor aceluiași articol, alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor secțiunii legii referitoare la incompatibilitățile aleșilor locali, este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile în cel mult 60 zile de la intrarea în vigoare a acesteia.

Nerespectarea de către alesul local aflat în stare de incompatibilitate, a acestei obligații este sancționată, conform dispozițiilor art. 91 alin. 4 din același act normativ în situația în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunță la una dintre cele două funcții incompatibile în termenul prevăzut la alin. 3, prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 60 zile, la propunerea secretarului unității administrativ-teritoriale. Orice persoană poate sesiza secretarul unității administrativ-teritoriale, cu încetarea de drept a mandatului de ales local.

Ulterior prin cererea înregistrată la data de 03 aprilie 2012 reclamanta POP I. a înțeles să renunțe la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri în cuantum de 2000 lei și la judecata față de pârâtul R. D.

La data de 21 mai 2012 reclamanta a depus concluzii scrise prin care a solicitat admiterea acțiunii și anularea actului administrativ emis de ANI sub nr.

6. din (...).

Arată că art.88 alin. 1 lit. c din Legea 161/2003 instituie incompatibilitatea între: " calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de munca în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv". In aceste condiții, reclamanta îndeplinind funcția de director-cămin cultural în cadrul aparatului de specialitate al primarului, nu se poate reține ca se afla în starea de incompatibilitate prevăzuta de art. 88 alin. 1 lit. c din Legea nr. 161/2003, deoarece incompatibilitatea vizează consilierul local ce are totodată calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de munca în aparatul propriu al consiliului local (autoritatea deliberativa), iar nu în cadrul aparatului propriu al primarului (autoritatea executiva).

Aceasta interpretare se impune dat fiind faptul ca atunci când a vrut sa reglementeze incompatibilitatea și relativ la alte instituții decât autoritatea deliberativa în care persoana a fost ales consilier, a făcut-o în mod expres cum este cazul instituției prefectului despre care face vorbire textul analizat.

Pe de alta parte în speța, trebuie avut în vedere și faptul ca normele ce reglementează incompatibilități sunt de principiu norme de excepție, astfel ca nu pot fi extinse prin analogie și la alte situații care nu sunt expres reglementate prin acestea.

ANI prin A. nr. 887/(...) s-a pronunțat în sensul că deținerea simultană a calității de consilier local și cea de director cămin cultural nu generează o stare de incompatibilitate, dar poate genera un conflict de interese dacă consilierul local, prin deciziile sale are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor sale.

Analizând acțiunea formulată prin prisma actelor dosarului, a probelor administrate și având în vedere dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:

Prin Raportul de evaluare întocmit de A. N. de I. - I. de integritate sub nr.

6./(...) s-a constatat starea de incompatibilitate a reclamantei Pop I. în perioada

(...) și până în prezent (mandatul 2008-2012) întrucât a deținut și deține simultan calitatea de consilier local și cea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul Compartimentului cultural care face parte din aparatul propriu al C.ui local S., încălcând astfel dispozițiile art.88 alin.1 lit.c din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice a funcțiilor publice și mediului de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

La data de (...) reclamanta Pop I. este angajată cu contract individual de muncă și prin D. nr.84 din (...) este numită în funcția de referent-director al C. cultural Săptânța. Deopotrivă la data de (...) a fost validat mandatul reclamantei Pop I. de consilier local al C. S. pentru perioada 2008-2012. În aceste condiții reclamanta exercita concomitent atât funcția publică din cadrul C. cultural S. cât și cea de consilier local al C.ui local S.

Susținerea reclamantei că poate deține ambele funcții întrucât nu există incompatibilitate și că pârâta a interpretat eronat dispozițiile art. 88 alin.1 lit.c din Legea nr.161/2003 nu poate fi reținută de către instanță pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art.88 alin.1 lit.c din Legea nr.161/2003 „funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv";.

Potrivit art.132*1 din Legea nr.215/2001 a Administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumirea aparat propriu de specialitate al consiliului local se înlocuiește în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea aparat de specialitate al primarului. Astfel, din perspectiva dispozițiilor Legii nr.161/2003 cu modificările și completările ulterioare, reformulând art.88 alin.1 funcția de consilier local este incompatibilă cu calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al primarului. Dacă în privința acestui aspect, legea este neechivocă: consilierul local nu poate fi în același timp angajat în cadrul aparatului de specialitate al primarului, pentru a răspunde corect la analiza stării de incompatibilitate este necesar a stabili în ce măsură calitatea de consilier local este incompatibilă cu deținerea unei funcții în cabinetul primarului prin exemplificarea termenului aparat de specialitate al primarului.

Din această perspectivă Curtea reține că analizând disp.art.66 din Legea nr.215/2001 a Administrației publice locale nu există distincție între aparatul de specialitate al primarului și cabinetul primarului ca și compartiment distinct întrucât în privința celui din urmă legea nu oferă o definiție.

Așa fiind, prin interpretarea sistematică a textelor de lege mai sus arătate,

Curtea reține că în speță nu poate fi susținută cu succes teza potrivit căreia incompatibilitatea vizează consilierul local ce are totodată calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local (autoritatea deliberativă), iar nu în cadrul aparatului propriu al primarului (autoritatea executivă) , atâta vreme cât prin disp.art.132* din Legea nr.215/2001 s-au adus completări în ceea ce privește denumirea aparatului propriu de specialitate.

Pe de altă parte potrivit organigramei Primăriei S., Compartimentul cultură face parte din aparatul propriu al consiliului local respectiv și prin urmare reclamanta deținând concomitent calitatea de consilier local și cea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul Compartimentului cultură, devin incidente dispozițiile privind incompatibilitatea cuprinse expres în art.88 alin.1 lit.c din Legea nr.161/2003.

Chiar dacă în poziția procesuală exprimată de reclamantă se face vorbire de existența unui eventual conflict de interese, acesta nu face obiectul analizei și prin urmare în speță raportul de evaluare a statuat asupra unei stări de incompatibilitate, nefiind necesar a se analiza în ce măsură deciziile la care a luat parte reclamanta în cadrul autorității deliberative pot intra într-un eventual conflict de interese de natură patrimonială care să influențeze îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor sale, cunoscut fiind faptul că starea de incompatibilitate și conflictul de interese sunt două noțiuni distincte. Prin urmare nu se impune a se analiza conflictul de interese întrucât acesta nu face obiectul raportului de evaluare.

În concluzie starea de incompatibilitate între calitatea de funcționar public

și funcția de consilier local este dată din interpretarea textului art.88 alin.1 lit.c din Legea nr.161/2003, indiferent de autoritatea publică cu care acesta este în raporturi de serviciu, respectiv consiliu local, consiliu județean ori prefectură din județul respectiv. S. de incompatibilitate între calitatea de funcționar public și funcția de consilier local este dată, pe lângă textul de lege mai sus enunțat și de alte dispoziții imperative în alte acte normative.

Potrivit art.56 din Legea nr.188/1999 R, calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție, cu excepția calității de cadru didactic, iar art.58 prevede că funcționarii publici pot fi aleși sau numiți pentru exercitarea unei funcții de demnitate publică, însă pe durata exercitării funcției de demnitate publică ei sunt suspendați din funcția publică pe care o dețin și își păstrează gradul, clasa și treapta avute.

Din aceste dispoziții legale reiese fără dubiu că funcționarul public nu poate exercita vreo altă funcție publică sau privată, alte decât cea în care a fost numit funcționarul public în cauză.

Mai mult, art.94 alin.1 din Legea 161/2003 prevede imperativ și fără dubiu că este incompatibilă calitatea de funcționar public cu orice altă funcție decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică.

În consecință, având în vedere considerentele expuse precum și disp. art. 91 alin.3 din Legea nr.161/2003 potrivit cărora reclamanta în calitate de ales local putea renunța la funcția deținută înainte de a fi ales în funcția care ar fi atras starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție, instanța apreciază că în mod temeinic și legal a fost stabilită starea de incompatibilitate prin raportul de evaluare nr.6./(...) și prin urmare acțiunea formulată și precizată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Totodată instanța în temeiul art.246 C.proc.civ. ia act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor în cuantum de 2000 lei precum și la renunțarea la judecată față de numitul R. D..

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E :

Respinge acțiunea formulată și precizată de reclamanta POP I. în contradictoriu cu pârâta A. N. DE I. având ca obiect anularea actului administrativ emis de A. sub nr. 6. din data de (...).

Ia act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor în cuantum de 2000 lei și la renunțarea la judecată față de pârâtul R. D..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 29 mai 2012.

PREȘEDINTE GREFIER C. I. M. N. ȚÂR

Red.CI Dact.SzM/4ex. (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 392/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal