Sentința nr. 422/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 422/2012
Ședința { F. publică} de la 08 I. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE D. M. Grefier A. B.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. V. V. în contradictoriu cu pârât C. J. DE P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul
S. V. personal și martora P. V., identificată cu B.I. seria BE nr.0..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. , după care,
Curtea procedează la administrarea probei testimoniale prin audierea martorei P. V., sub prestare de jurământ, depoziția acesteia fiind consemnată în procesul verbal atașat la fila 54 din dosar.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtei să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de lege.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
C U R T E A :
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 18 aprilie
2012, reclamantul S. V. V. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta C.
J. DE P. C., prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 31.612 din (...), emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia la recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de L. nr. 1. începând cu data de (...), deoarece s-a născut în perioada refugiului familiei sale care a fost nevoită să se refugieze din motive etnice din localitatea V. D., în localitatea U. de B., în perioada septembrie 1940 - martie 1945.
Pârâta C. J. DE P. C., prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii, arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamantul nu poate beneficia de prevederile L. nr. 1., întrucât acesta nu era născut la data strămutării părinților săi, și, ca atare, nu se poate pune problema schimbării domiciliului, fiind născut în localitatea de refugiu din părinți care s-au refugiat anterior nașterii sale în acea localitate. De asemenea, L. nr. 1. (art. 1) și H. nr.
127/2002 (art. 1 și 2) prevăd în mod expres și limitativ categoriile de persoane care beneficiază de aceste drepturi.(f. 6)
Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de (...) sub nr. 69.492, reclamantul S. V. V. a solicitat pârâtei C. J. DE P. C. recunoașterea statutului de refugiat, cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de L. nr. 1., depunând în probațiune acte de stare civilă, precum și declarațiile martorilor P. V. și G. Ș., autentificate la notarul public.(f.16 - 23)
Prin hotărârea nr. 31.612 din data de (...), pârâta C. C. respinge cererea reclamantului, apreciind că nu se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din L. nr. 1., întrucât acesta nu era născut la data strămutării părinților și, ca atare, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutat. (f.2)
Analizând dispozițiile art. 1 din L. nr. 1., Curtea constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit
Coroborând dispozițiile legale enunțate anterior se poate conchide că beneficiază de prevederile art. 1 din L. nr. 1. și copiii minori ai persoanelor refugiate - în înțelesul legii - născute în refugiu, întrucât aceștia nu aveau posibilitatea stabilirii unui alt domiciliu, iar privațiunile impuse părinților aflați în refugiu au afectat implicit și pe copiii lor minori. Se poate observa, de altfel, că nici legiuitorul nu a dorit înlăturarea acestor persoane de la aplicarea legii, întrucât nu le-a inclus în categoria excepțiilor menționate expres.
Conform art. 100 C.fam., copilul minor locuiește la părinții săi.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O. nr. 1. se poate realiza în condițiile definite de art. 6 ind. 1 al aceluiași act normativ, respectiv cu acte oficiale, eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Rezultă din cuprinsul adresei nr. 1262 din (...) a Serviciului Județean B. al
Arhivelor Naționale că în registrul refugiaților, întocmit în perioada 2 noiembrie
1945 - 25 octombrie 1944 de căter P. J. B., figurează numitul S. V., având nr. fișei 5905 înregistrat în perioada (...) - (...).
Prin încheierea din data de 11 mai 2012, dând eficiență principiului rolului activ al instanței, Curtea în temeiul art. 129 C.pr.civ., a dispus audierea martorilor ale căror declarații autentificate au fost depuse la dosar de către reclamant, pentru a se lămuri chestiuni legate de starea de fapt cu privire la refugiu.
În temeiul prev. art. 193 alin. 1 și 6 Cod pr.civ., sub prestare de jurământ,
Curtea, la termenul de azi, a procedat la audierea martorei P. V. (f. 54), care prin declarația dată în fața instanței, confirmă calitatea de refugiați a familiei reclamantului, refugiul fiind determinat de persecuțiile etnice în urma cedării Ardealului de N.
Curtea, în analiza probei testimoniale administrată, constată că declarația martorei este pertinentă, având legătură cu obiectul cauzei și relatând fapte pe care le-a cunoscut direct și în care a fost implicată personal.
Mai mult, Curtea a avut în vedere și împrejurarea că probele testimoniale provin, de la persoane care la rândul lor sunt beneficiare ale prevederilor L. nr.
1., fiindu-le recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare ale pârâtei, iar această împrejurare a fost apreciată ca fiind suficientă în susținerea și dovedirea persecuțiilor etnice ale persoanelor pretins refugiate (decizia nr. 4050 respectiv nr. 4049 din 24 octombrie 2007 a I.C.C.J.). Astfel, martora P. V. a obținut hotărârea nr. 551 din data de (...) emisă de C. B. (f. 15), iar martorul G. Ș. a obținut hotărârea nr. 3.980/(...) (f.31) prin care li s-a recunoscut statut de refugiați si drepturile corelative.
Prin intermediul probelor testimoniale administrate în fața instanței, reclamantul și-a dovedit calitatea de persoană refugiată și că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de nr. 1..
Drept urmare, în temeiul art. 18 din L. nr. 544/2004, instanța va dispune anularea hotărârii nr. 31.612/(...) emisă de pârâtă și o va obliga să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat pentru perioada 6 iulie 1944 (data nașterii reclamantului) - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de O. nr. 1., aprobată prin L. nr. 1., începând cu data de 01 mai 2012.
Pentru a pronunța această soluție, instanta are în vedere faptul că potrivit art. 5 din Normele pentru Aplicarea Prevederilor O. 1., așa cum au fost modificate prin H. nr. 2., ,,in cazul aprobării cererilor, indemnizațiile lunare se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii acestora";, iar în cazul concret dedus judecății cererea a fost introdusa la data de (...).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. V. V., domiciliat în C.-N., Cl. F., nr. 3, bl. T2, sc. 1, apt. 21, jud. C., împotriva pârâtei C. J. DE P. C., cu sediul în C.-N., str. G. C., nr. 2, jud. C. și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 31.612 din (...) emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada (...) - (...) și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O. nr. 1. aprobată prin L. nr. 1. cu modificările ulterioare, începând cu data de (...).
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 08 iunie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M. A. B.
Red.D.M./(...). Dact.H.C./5 ex.