Sentința nr. 549/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)/a1
SENTINȚA CIVILĂ NR. 549/2012
Ședința din data de 10 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. S.
GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare excepția de nelegalitate a art. 35 din O. nr. 617 din (...) al C.N.A.S. invocată de reclamanta P. M. E., în contradictoriu cu pârâta C. N. DE A. DE S. și C. DE A. DE S. A J., în dosarul nr. (...) al Tribunalului C.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru pârâta . C., consilier juridic C. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut cauzei, după care se constată că, în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea pârâtei C. N. DE A. DE S. prin care s-a solicitat respingerea excepției de nelegalitate invocată, un exemplar al întâmpinării comunicându-se cu reprezentanta pârâtei C. C.
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin.
4 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta excepție și apreciind că, la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare a excepției, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea excepției având în vedere că art. 35 din O. nr. 617 din (...) al C.N.A.S. a făcut obiectul controlului de legalitate, Î.C.C.J pronunțându-se prin D. nr. 3878/(...) a Î.C.C.J. în dosarul nr. (...), soluția fiind de respingere a excepției ca neîntemeiate.
C U R T E A
Prin excepția de nelegalitate a art. 35 din O. Președintelui C.N.A.S nr. 6., invocată de reclamanta P. M. E. în dosarul nr. (...)/a1 al Tribunalului C. în contradictoriu cu pârâții P. C. N. DE A. DE S. și C. DE A. DE S. A J. C. se solicită admiterea excepției de nelegalitate invocată.
În fapt, se arată că în temeiul textului legal ce face obiectul sus arătatei excepții, pârâta C. C. a emis deciziile de impunere a căror desființare subsemnatul o solicit în prezentul dosar.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate în susținerea excepției, arată că potrivit prev. art. 85 C. proc. fisc., impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc în una din cele două modalități: a) prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4 ); b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.
Astfel, raportat la textul de lege arătat se poate concluziona că, regula în materie fiscală o constituie stabilirea obligațiilor fiscale (principale sau accesorii) printr-o decizie de impunere, iar excepția o constituie stabilirea obligațiilor fiscale prin declarația fiscală, atunci când legea stabilește obligația contribuabilului de a calcula cuantumul obligației fiscale.
Deciziile de impunere astfel emise trebuie să respecte exigențele prevăzute de art. 43 C. proc. fise. pentru orice act administrativ fiscal. Comunicarea deciziilor de impunere, indiferent dacă acestea privesc obligațiile fiscale principale sau accesorii, trebuie să se facă în conformitate cu dispozițiile art. 44 C. proc. fise., astfel încât să existe certitudinea că acesta a luat cunoștiință de sumele de plată stabilite în sarcina sa.
În lipsa comunicării deciziilor de impunere, așa cum rezultă din art. 45 C. proc. fise., deciziile de impune re nu sunt opozabile contribuabilului. Această concluzie este întărită de prevederile pct. 44.1 din HG nr. 1050/2004 (Normele metodologice de aplicare a C. de procedură fiscală): "Organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii".
Susține că situațiile în care contribuabilul este obligat prin lege să determine cuantumul obligațiilor fiscale datorate sunt extrem de rare, din două motive:
- pe de-o parte, contribuabilii nu au pregătire de specialitate în domeniul fiscal, fiind astfel posibil ca stabilirea propriilor obligații de plată să se facă eronat;
- pe de altă parte, fiind vorba de venituri fiscale, trebuie evitată situația în care contribuabilul s-ar sustrage de la plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor, prin determinarea unor sume de plată mai mici.
În orice situație însă, ținând cont de principiul previzibilității legii și de principiul securității juridice, contribuabilul trebuie să cunoască faptul că are obligația de a determina impozitele, taxele sau contribuțiile datorate.
Trebuie de asemenea spus faptul că organele fiscale nu sunt singurele organe care pot stabili impozite, taxe, contribuții sau obligații fiscale accesorii acestora. În mod evident, regula este aceea potrivit căreia raportul juridic de drept fiscal se stabilește între stat și unitățile administrativ-teritoriale, pe de-o parte, și contribuabili sau alte categorii de persoane expres determinate de lege, pe de altă parte.
Din lectura art. 17 alin. 5 C. proc. fise. rezultă faptul că "organele fiscale" sunt A. N. de A. F., organele subordonate acesteia și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale. Pe cale de consecință, de regulă, organele fiscale astfel determinate sunt competente să aplice dispozițiile Titlului VI, Capitolul I (art. 85 - 90) din C. de procedură fiscală, consacrate stabilirii impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat.
Prin excepție însă, în condițiile unei împuterniciri exprese a legii, competența de stabilire a impozitelor, taxelor și contribuțiilor poate reveni și altor organe, care nu sunt "organe fiscale" în sensul art. 17 alin. 5 C. proc. fisc. În speță, Vă rugăm să observați că potrivit prev. art. 35 din Normele metodologice aprobate prin O. președintelui C. N. de A. de S. nr. 6.
"(1) În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din C. de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A., titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. D. de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la A.
(2) Titlul de creanță prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege".
Solicită a se constata că și dispozițiile art. 215 alin. 3 din L. nr. 9.[3], la care face trimitere actul administrativ cu caracter normativ, nu au nicio legătură cu problema pusă în discuție, trimiterea făcută de către actul normativ fiind greșită (ca de altfel și dispozițiile art. 81 C. proc. fisc.). În schimb, relevanță au dispozițiile art. 216 din L. nr. 9. potrivit cărora: "În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A. N. de A. F., denumită în continuare A., CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind C. de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare".
Trebuie observat faptul că L. nr. 9. nu prevede o procedură de stabilire a contribuției de asigurări sociale de sănătate, nici explicit și nici prin trimitere la procedura generală de stabilire a impozitelor, taxelor și contribuțiilor prevăzută de C. de procedură fiscală. Singurele încercări ale legiuitorului de a aborda această temă sunt cuprinse în art. 261 din L. nr. 9. potrivit cărora:
"(1) Angajatorii și asigurații care au obligația plății contribuției în condițiile prezentei legi și care nu o respectă datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condițiile C. de procedură fiscală.
(2) CNAS aprobă norme privind desfășurarea activității de executare silită a creanțelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.
(4) În cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administra ție.
(5) Persoanele prevăzute la art. 257 și 258 au obligația de a pune la dispoziția organelor de control ale A. sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative și actele de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond".
În mod evident, față de exigențele principiului securității juridice, redactarea art. 261 din L. nr. 9. nu este în măsură să conducă la concluzia că legiuitorul ar fi conferit C. N. de A. de S. și organelor subordonate dreptul de a stabili contribuția de asigurări sociale de sănătate.
Astfel, pe de-o parte, în lumina art. 261 alin. 2 și 4, C. N. de A. de S. este împuternicită să elaboreze doar norme pentru executarea silită a creanțelor reprezentând contribuții de asigurări de sănătate și obligații fiscale accesorii și să procedeze la executarea silită, conform C. de procedură fiscală.
Pe de altă parte, trimiterea din cuprinsul alin. 5 cu privire la obligația de a pune la dispoziția A. sau a caselor de asigurări documentele justificative "în vederea stabilirii obligațiilor la fond" este extrem de generală și insuficientă din punct de vedere juridic pentru a conferi C. N. de A. de S. dreptul de a stabili obligațiile de plată principale și accesorii la F. național unic de asigurări sociale de sănătate.
În același timp însă, există și un text care exclude orice urmă de îndoială și conferă dreptul de a stabili obligațiile de plată principale și accesorii menționate. Este vorba de textul art. 42 alin. 1 din aceleași Norme metodologice aprobate prin O. nr. 6., potrivit căruia: "Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 305 și 306 din lege, precum și constatarea, controlul, colectarea și soluționarea contestațiilor pentru contribuțiile datorate de persoanele juridice și persoanele fizice care au calitatea de angajator se realizează de M. E. și F. și de unitățile sale subordonate, care au și calitatea de creditor bugetar".
Este drept că această prevedere se referă doar la contribuțiile datorate de persoanele juridice și de persoanele fizice care au calitatea de angajator, nu și la persoanele fizice care au obligații de plată proprii către F. național unic de asigurări sociale de sănătate.
Prin urmare, raportat la aceste elemente, concluzia nu poate fi decât una singură C. N. de A. de S. și casele teritoriale nu au competența stabilirii contribuției de asigurări sociale de sănătate și a majorărilor de întârziere (mai recent dobânzi și penalități de întârziere) aferente.
Această competență revine - fie în temeiul art. 42 alin. 1 din Normele metodologice, fie în temeiul competenței lor generale de a stabili impozite, taxe și contribuții - organelor fiscale expres indicate de art. 17 alin. 5 C. proc. fisc.
Pentru aceste motive, solicită admiterea excepției de nelegalitate a art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate F.ui național unic de asigurări sociale de sănătate aprobate prin O. președintelui C. N. de A. de S. nr. 6. formulată.
În drept, își întemeiază prezenta pe prev. art. 4 din L. nr. 554/2004, precum și pe textele de lege mai sus invocate pe parcursul expunerii stării de fapt.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta C. de A. de S. a J. C. solicită respingerea exceptiei formulate ca fiind neîntemeiata.
Analizând excepția invocată, Curtea reține următoarele:
Obiectul excepției de nelegalitate îl constituie dispozițiile art. 35 din
Normele Metodologice, privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate F.ui Național Unic de A. S. de S. aprobate prin O. nr. 6., emis de C. N. de A. de S., text care are următorul cuprins:
(1) În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din C. de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A., titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. D. de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la A.
(2) Titlul de creanță prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.
Sub aspectul criticilor de nelegalitate aduse, Curtea constată că prin textul precitat nu se adaugă la lege, în sensul că nu se extinde competența CAS privind emiterea de decizii de impunere care la scadență au valoarea de titlu executoriu în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită și care atrage astfel procedurile și mecanismele de executare ale statului.
Astfel, conform art. 2 alin. 9 din L. nr. 9., asistența de sănătate publică este garantată de stat si finanțată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul F.ui național unic de asigurări sociale de sănătate sau din alte surse, după caz, potrivit legii.
Din economia dispozițiilor art. 216 rezultă că în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A. N. de A. F., denumita in continuare A., CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere in condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
Coroborând dispozițiile legale enunțate anterior se poate conchide că C. N. de A. de S. este abilitată de L. nr. 9. să aibă calitate de organ emitent al deciziei de impunere pentru creanțele cu titlu de contribuții la F. național unic de asigurări de sănătate și, totodată, de organ execuțional, respectiv de a proceda la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere în condițiile prevăzute de legea procesual fiscală.
Prin urmare, teza de la care pornește autorul sesizării, conform căreia pârâta nu are recunoscută posibilitatea de a invoca prevederile art. 83 alin. 4 din C. de procedură fiscală pentru a stabili din oficiu obligațiile datorate la fond și a emite decizii de impunere, este nefondată.
Măsurile de executare silită pentru care este abilitată C. conform art. 216 din L. nr. 9. se pot întreprinde doar dacă există un titlu executoriu formal valabil și în fond temeinic.
Ca atare, prevederea din textul art. 35 din Normele Metodologice, privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate F.ui Național Unic de A. S. de S. aprobate prin O. nr. 6., emis de C. N. de A. de S. conform căreia C. este abilitată să emită decizii de imputare care la scadență au valoare de titlu executoriu nu modifică dispozițiile legale mai sus analizate ci doar explicitează modalitatea concretă de realizare și drept urmare este legală.
În consecință, Curtea va aprecia excepția invocată ca fiind nefondată iar în temeiul art.4 din L. nr.554/2004 o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Respinge excepția de nelegalitate formulată de reclamanta P. M. E. cu domiciliul procesual ales în C.-N., B-dul 21 D. 1989, nr.93, ap.2 împotriva pârâților C. N. DE A. DE S. cu sediul în B., C. C. nr.248, bl.S19, sector 3 și C. DE A. DE S. A J. cu sediul în C.-N., str.Constanța nr.5.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 septembrie 2012.
PREȘEDINTE GREFIER M. S. V. D. red.M.S./A.C.
5 ex. - (...)
