Sentința nr. 593/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 593/2012
Ședința 21 S. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC KM 453 SA PRIN LICHIDATOR J. S. R. ȘI L. I. în contradictoriu cu pârât A. F. P. A M. C.-N., pârât D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Se constată că la data de 21 septembrie 2012 s-au înregistrat concluzii scrise din partea reclamantei.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 14 septembrie 2012, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la (...) reclamanta SC KM 453 prin S. R. și L. I. în contradictoriu cu pârâta A. N. DE A. F. - A. F. P. A MUN.C. N. a solicitat anularea D. nr.76/(...), respectiv a D. nr.231/(...) și obligarea pârâtei să-i ramburseze TVA cu emiterea unei decizii în acest sens, precum și suspendarea executării D. de impunere nr.231/(...).
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că D. de impunere nr.231/(...) este netemeinică și nelegală, deoarece în cadrul acesteia nu i s-a acordat dreptul de deducere pentru suma de 1.968.960 lei, reprezentând TVA.
Reclamanta a mai arătat că împotriva acestei decizii a formulat contestație, solicitând anularea deciziei atacate și a raportului de inspecție fiscală, respectiv admiterea TVA-ului solicitat la rambursare în sumă de 1.960.887 lei, iar prin decizia nr.76/(...) emisă de pârâtă, contestația a fost respinsă.
Pârâta A. F. P. a M. C.-N., prin întâmpinarea formulată (f.85), a solicitat respingerea acțiunii și a arătat că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece deciziile de impunere și raportul de inspecție fiscală au fost întocmite de către D. G. a F. P. a J. C., instituție care nu a fost chemată în judecată.
La data de (...), reclamanta și-a extins acțiunea față de D. G. a F. P. a J. C., solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a acesteia pentru a-i fi opozabilă hotărârea ce urmează a se pronunța.
Prin întâmpinarea depusă la (...) pârâta D. G. A F. P. A J. C. a invocat în primul rând excepția de necompetență materială.
În al doilea rând a solicitat sa se respingă actiunea introductiva formulata de SC (...) ca fiind indreptata impotriva unei persoane (A. F. P. a municipiului C.- N.) care nu are calitate procesuala pasiva si sa se anuleze sau sa se respingă extinderea de actiune, pentru urmatoarele considerente:
1. Fata de extinderea de actiune formulata de reclamanta, invocă urmatoarele exceptii: a) - prescriptia si tardivitatea extinderii de actiune C. adresei institutiei pârâte nr. 11479/(...) (Anexa 1), D. institutiei pârâte nr. 76/(...) (prin care a fost solutionata contestatia formulate de SC (...) impotriva D. de impunere nr.
231/(...) emisa in baza Raportului de inspectie fiscala nr. 135196/(...)) i-a fost comunicata reclamantei la data de (...) sub semnatura de primire peste care a fost aplicata stampila, in timp ce extinderea de actiune impotriva institutiei pârâte (care a emis atat decizia de impunere cat si decizia de solutionare a contestatiei) a fost inregistrata la Tribunalul Cluj doar la data de (...).
Prin urmare, termenele de prescriptie si de decadere prevazute de art. 11 alin. 1 lit. a) si de art. 11 alin. 2 din L. nr. 5. au fost depasite de catre reclamanta cu peste 6 luni de zile si, respectiv, cu 25 de zile, motiv pentru care solicită sa se respingă ca prescrisa si tardiva extinderea de actiune formulate de se (...) impotriva institutiei pârâte. b) - Lipsa dovezii calitatii de reprezentant al se (...) a administratorului special care a formulat extinderea de actiune impotriva institutiei pârâte.
Incepand cu data de 31.05.201 L, SC (...) se afla in procedura de faliment reglementata de L. nr. 8. - D. T. C. C. nr. 9. (Anexa 2 - extras de pe portalul T. C. C.).
Prin urmare, conform art. 18 alin. 1 din L. nr. 8., la data de (...) (cand a fost inregistrata, la Tribunalul Cluj, extinderea de actiune impotriva institutiei pârâte), SC (...) putea fi reprezentata de lichidatorul judiciar si nicidecum de catre administratorul special.
Având in vedere cele mai sus aratate si faptul ca în materia reorganizării judiciare și a falimentului nu poate fi complinită lipsa dovezii calității de reprezentant, solicită a se anula extinderea de actiune formulata de se (...) impotriva institutiei pârâte. c) - In ceea ce priveste suma de 1.881.547 lei, solicită a se respinge ca inadmisibil petitul de anulare a D. nr. 76/(...) si a D. de impune re nr. 231/(...) si de obligare a institutiei pârâte la rambursarea taxei pe valoarea adaugata, pentru urmatoarele considerente:
Dupa cum se poate observa, referitor la suma de 1.881.547 lei, prin D. institutiei noastre nr. 76/(...) s-a dispus suspendarea solutionarii contestatiei in temeiul art. 214 alin. 1 lit. a) din O.G. nr. 92/2003 pana cand organele in drept se vor pronunta asupra infractiunilor de evaziune fiscala cu care au fost sesizate de catre organele de inspectie fiscala.
Intrucat, in conformitate cu art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, actul care poate fi atacat la instanta de contencios administrativ competenta este decizia de solutionare a contestatiei, consideră ca D. nr. 76/(...) si D. de impunere nr. 231/(...) nu pot fi anulate in ceea ce priveste suma de 1.881.547 lei (1.879.515 lei TVA + 2.032 lei majorari de intarziere) si nici nu se poate dispune rambursarea taxei pe valoarea adaugata deoarece contestatia formulate de reclamanta nu a fost solutionata iar instanta de contencios administrativ nu se poate substitui organului de solutionare a contestatiei.
Pe fond, solicită sa se respingă ca neintemeiata actiunea formulata de SC
(...).
Motivele pentru care D. de impunere nr. 231/(...) si raportul de inspectie fiscala sunt temeinice si legale sunt prezentate atat in aceste acte cat si in D. nr.
76/(...) si solicită a le lua in considerare si la solutionarea prezentei cauze, reclamanta neaducand nici un argument in plus fata de cele invocate prin contestatia pe care a formulat-o impotriva deciziei de impunere.
In ceea ce priveste cererea de suspendare a executarii deciziei de impunere, solicită a o respinge deoarece nu sunt intrunite conditiile prevazute de art. 14 si
15 din L. nr. 5. ("paguba iminenta" si "cazul bine justificat").
De altfel, reclamanta nu precizeaza la ce suma se refera petitul de suspendare a executarii, in conditiile in care partea cea mai mare din obligatiile fiscale stabilite suplimentar de organul de inspectie fiscala prin D. de impunere nr. 231/(...) (1.960.887 lei) reprezinta TVA respinsa la rambursare.
Solicită a observa ca, in conformitate cu art. 215 alin. 2 din O.G. nr.
92/2003, suspendarea executarii nu poate fi dispusa decat dupa achitarea unei cauti uni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
In concluzie, solicită sa se admită exceptiile invocate de catre institutia pârâtă si de catre A. F. P. a municipiului C.-N., sa se anuleze sau sa se respingă actiunea formulata de SC (...) si sa se respingă cererea de suspendare a executarii.
Ulterior, prin înscrisul depus la dosarul cauzei, reclamanta a invocat excepția de necompetență materială și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea C. de A. C. - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.
Prin sentința civilă nr. 2976 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis excepția necompetenței materiale a T. C. și s-a trimis cauza spre soluționare C. de A. C.
Cauza a fost înregistrată pe rolul C. de A. C. sub nr. (...).
Reclamanta SC (...) a depus concluzii scrise cu privire la excepțiile tardivității și prescripției invocate de pârâta D. C. prin care a solicitat:
1. în principal, respingerea excepțiilor ca nefondate având În vedere că acțiunea în contencios administrativ a fost introdusă În termenul legal și față de D. C.
2. în subsidiar, respingerea excepțiilor ca nefondate, având în vedere că termenul stabilit de art. 11 din L. nr, 5. nu s-a împlinit.
În motivare s-a arătat că:
1. În fapt
Prin Raportul de inspecție fiscală nr. 135196/(...) a fost stabilit în sarcina reclamantei TVA suplimentar de plată în suma de 8.073 lei plus accesorii in sumă de 3.977 lei și a fost diminuată TVA de rambursat în sumă de 1.960.887 lei. în acest sens a fost emisa decizia de impunere nr. 231/(...). împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere a formulat contestatie în temeiul art. 205 C. proc. fiscală.
Prin D. nr. 76/(...) a fost soluționată contestația formulata, după cum urmează:
1. s-a respins contestația cu privire la suma de 7.882 lei TVA
2. s-a respins contestația cu privire la suma de 83.508 lei TVA
3. s-a respins contestatia cu privire la solicitarea de a lua în considerare pentru rambursarea TVA a facturilor nr. 9804876/(...) și 9804877/(...).
4. s-a suspendat soluționarea contestației cu privire la suma de
1.881.547 lei TVA
Impotriva D. nr, 76/(...), a Raportului de inspecției fiscală nr. 135196/(...)
și a D. de impunere nr. 231/(...) a formulat acțiune în contencios administrativ, în termenul legal prevăzut de art. 11 din L. nr. 5..
II. Calitatea de pârâtă a D. C.
1. Acțiunea în contencios administrativa fost promovată de reclamantă in data de (...), în termenul legal, prevăzut de art. 11 al. 1 din L. nr. 5.. Potrivit art. 8 al. 1 din aceeași lege, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumita de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun raspuns în termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă; pentru a solicita anularea in tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru. daune morale." Pornind de la aceste aspecte, câteva precizări se impun a fi făcute:
1.1 Din formularea art. 8 din L. nr. 5. rezultă că obiectul acțiunii în contencios constă în atacarea unui act administrativ. C. art. 7 din aceeași lege promovarea acțiunii în contencios este condiționată de indeplinirea procedurii prealabile (contestația întemeiată pe art. 205 C. proc. fiscală) iar potrivit art. 12, răspunsul autorității publice a fost anexat acțiunii la momentul promovării acesteia. Rezultă din coroborarea textelor de lege invocate faptul că acțiunea in contencios a fost corect îndreptată impotriva actelor administrative considerate vătămătoare și în același timp că, În cauză, calitatea de pârât poate fi atribuită doar autorității publice emitente a actului administrativ contestat. Susținerea reclamantei este întărită și de faptul că procedura prealabilă a fost realizată in contradictoriu cu D. C. - autoritatea publică emitentă.
1.2 Prevederile legii 5. se completează cu cele ale C.ui de procedura civilă; doar în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor juridice de putere dintre autoritățile publice și persoanele vătămare (art. 28 al. 1). Din acest punct de vedere, apreciază că dispozițiile art. 133 C. proc. civ. suportă anumite atenuări sub aspectul elementelor esențiale pe care acțiunea în contencios trebuie să le cuprindă, respectiv numele pârâtului. C. de procedură civilă reglementează, în principal, desfășurarea procesului civil in cadrul unor raporturi juridice de drept privat. într-o astfel de situație lipsa indicării pârâtului duce la blocarea procesului civil întrucât acesta nu poate fi cunoscut de instanță. Situația este fundamental diferită în cadrul acțiunii in contencios administrativ, când calitatea de pârât este stabilită pe cale legală - autoritatea emitentă (art. 7, art. 12). Rezultă cu evidență, atât din formularea dispozițiilor legii nr. 5. cât și din modul în care au fost formulate petitele acțiunii promovare de reclamantă faptul că aceasta a fost îndreptată împotriva autorității emitente, împotriva autorității cu care s-a realizat procedura prealabilă, respectiv D. C.
Din acest punct de vedere apreciază că indicarea greșită a denumirii pârâtului în cuprinsul acțiunii nu poate conduce la o eventuală anulare sau respingere a acesteia ca fiind greșit îndreptată, atâta timp cât din indicarea corectă a actului contestat și din anexarea documentelor privind efectuarea procedurii prealabile se observa cu certitudine identitatea pârâtei. Mai mult, într- o atare situație, ținând cont și de faptul că reclamanta societate nu a beneficiat de asistență juridică de specialitate la momentul înregistrării acțiunii, instanța avea posibilitatea, în temeiul art. 132 C. proc. civ. de a-i solicita modificarea acțiunii.
2. Ulterior înregistrării acțiunii, apreciind că este necesară introducerea În cauză a D. C., a formulat o "cerere de extindere acțiunii" și față de aceasta. C. a fost admisă de instanța de judecată.
Potrivit art. 161 din L. nr. 5., la cerere sau din oficiu instanța de judecată poate introduce in cauză alte subiecte de drept. L. nr. 5. cuprinde prevederi speciale, derogatorii, astfel că situația reglementată de art. 161 nu reprezintă o nouă cerere de chemare in judecată ci o situație specială de introducere în cauză a unei părți. Așa fiind, termenele legale de decădere sau de prescripție nu pot fi calculate în raport de data introducerii în cauză a unei părți ci doar în raport de data înregistrării acțiunii in contencios.
III. Calculul termenelor
Art. 11 din L. nr. 5. stabilește termenele legale pentru promovarea unei acțiuni în contencios, relevanta în speță fiind situația reglementată la al. 21. Astfel, conform dispozitivului deciziei nr. 76/(...), soluționarea contestatie a fost suspendată ca urmare a sesizării organelor penale sub aspectul posibilei existențe a unei infractiuni.
In acestă situație, termenele prevăzute incep să curgă doar după Încetarea suspendării și a reluării procedurilor.
Potrivit art. 214 C. proc. fiscală, organul de soluționare, poate decide suspendarea procedurii prealabile, în situația sesizării organelor de urmărire penală. Cu toate acestea, ÎCCJ - Secția de contencios administrativa statuat prin D. nr. 2. că soluția suspendării apare ca nelegală în măsura în care urmărirea penală trenează. Or, până în prezent, față de reclamantă sau reprezentanții reclamantei nu s-au efectuat acte de cercetare penală în legătură posibila săvârșire a vreunei infracțiuni raportat la constatările raportului de inspecție fiscală și, cu atât mai mult urmărirea penală nu a fost începută.
Dat fiind prejudiciul semnificativ ce i-a fost creat prin concluziile raportului de inspecție fiscală, precum și faptul că suspendarea soluționării contestației formulate nu poate fi dispusă pe un termen nelimitat, a considerat necesară sesizarea instanței de contencios administrativ, fără a aștepta reluarea procedurilor.
Având În vedere cele expuse mai sus, apreciază că excepțiile invocate de pârâta D. C. sunt vădit nefondate și, În consecință, solicită respingerea acestora.
În drept, își întemeiază susținerile pe dispozițiile legale la care a făcut referire în text.
Asupra cauzei de față, Curtea constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la (...) reclamanta SC KM 453 prin S. R. și L. I. în contradictoriu cu pârâta A. N. DE A. F. - A. F. P. A MUN.C. N. a solicitat anularea D. nr.76/(...), respectiv a D. nr.231/(...) și obligarea pârâtei să-i ramburseze TVA cu emiterea unei decizii în acest sens, precum și suspendarea executării D. de impunere nr.231/(...).
La data de (...), reclamanta și-a extins acțiunea față de D. G. a F. P. a J. C., solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a acesteia pentru a-i fi opozabilă hotărârea ce urmează a se pronunța.
Cu privire la exceptia tardivitatii curtea observa ca la (...), reclamanta și-a extins acțiunea față de D. G. a F. P. a J. C. D. nr. 76/(...) (prin care a fost solutionata contestatia formulate de SC (...) impotriva D. de impunere nr.
231/(...) emisa in baza Raportului de inspectie fiscala nr. 135196/(...)) a fost comunicata reclamantei la data de (...) sub semnatura de primire peste care a fost aplicata stampila, in timp ce extinderea de actiune față de D. G. a F. P. a J. C. a fost inregistrata la Tribunalul Cluj doar la data de (...), adica peste termenul de 6 luni prevazut de art 11 al 1 lit a din L. nr 5..
Curtea va admite excepția tardivității si va respinge contestația formulată de către reclamanta SC KM 453 SA prin lichidator judiciar S. de R. și L. I. în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. C.
Curtea nu va raspunde celorlalte aparari si exceptii invocate fata de solutia pronuntata cu privire la exceptia tardivitatii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
Admite excepția tardivității.
Respinge contestația formulată de către reclamanta SC KM 453 SA prin lichidator judiciar S. de R. și L. I. cu sediul în C.-N., str.B., nr.20-22, jud.C., si sediul ales in C. N., bd. Eroilor, nr 1, ap.11, jud.C. în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. C. cu sediul în C.-N., P. A. I., nr.19, jud.C.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, G.-A. N. A. B.
Red.G.A.N./dact.L.C.C.
5 ex./(...)