Sentința nr. 60/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 60/2012

Ședința publică de la 27 I. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE G.-A. N.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. A. F. în contradictoriu cu pârâta A. - A. N. A V., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) reintegrarea în funcția deținută anterior suspendării raportului de serviciu.

La apelul nominal făcut în ședința publică La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic D. G. pentru pârâtă, lipsă fiind reclamantul.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. după care,

Curtea pune în discuție excepția de litispendență a prezentului dosar cu dosarul nr.(...) al Curții de A. C.

Reprezentanta pârâtei solicită admiterea excepției și conexarea celor două dosare.

După deliberare, Curtea va admite excepția de litispendență, având în vedere tripla identitate de părți, obiect și cauză, urmând a dispune conexarea dosarului nr. (...) al Curții de A. C. la prezentul dosar, în vederea pronunțării unei soluții unitare.

În continuare, Curtea pune în discuție excepția nulității recursului, invocată de instanță la termenul anterior.

Reprezentanta pârâtei lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.

Curtea, după deliberare, respinge excepția nulității, raportat la împrejurarea că cererea de chemare în judecată identică din dosarul conexat poartă semnătura reclamantului.

Reprezentanta pârâtei depune la dosar două ordine de suspendare a raporturilor de serviciu ale reclamantului și arată că nu are alte cereri de formulat.

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.

Reprezentanta pârâtei solicită respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în vederea pronunțării.

CURTEA

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M.

A. F. în contradictoriu cu pârâta A. - A. N. A V. s-a solicitat:

1. Să fie obligată intimata la reintegrarea efectivă a reclamantului în funcția deținută anterior suspendării raportului de serviciu survenit ca urmare a cercetarii penale a reclamantului.

2. Să fie obligată intimata la plata drepturilor salariale cuvenite in toata perioada suspendarii (salariul de baza si sporuri cu caracter permanent), precum si la efectuarea mențiunilor in carnetul de muncă în vederea dobândirii benficiilor vechimii în activitate.

3. Să fie obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare s-a arătat că în fapt la data de (...), ca urmare a trimiterii în judecată a reclamantului de către D. N. A. în dosarul nr. 3. , sub acuzația de luare de mită, a luat ființă pe rolul T. C. dosarul penal nr. (...) .

Reclamantul a detinut functia de director al D. R. V. C. si a fost victima unui eveniment judiciar care a fost calificat ca infracțiune de corupție.

O perioada a fost si arestat preventiv.

A fost eliberat provizoriu sub control judiciar, iar odata cu punerea in libertate a solicitat sa fie reprimit in funcția avuta.

S-a lovit de un refuz de neinteles si a actionat ca un cetatean onest, parcurgand procedura prealabila.

A primit raspuns in sensul că nu poate fi reprimit în post ca urmare a faptului ca raportul de serviciu este suspendat de drept pana la solutionarea procesului penal, ca urmare a faptului ca se aplică dispozitiile art 91 alin 1 lit m) din legea nr. 188/1999 cu aplicarea art. 54 lit h) din Legea nr.

188/1999 (r2), adica atunci când se dispune trimiterea în judecată a unui functionar public pentru fapte de coruptie.

Apreciază că refuzul autoritatii publice este nelegal si impotriva ordinii constitutionale, incalca grav dreptul reclamantului la munca si la alegerea libera a profesiei, incalca prezumtia de nevinovatie si principiul separatiei puterilor in stat, precum si egalitatea cetatenilor in fata legii, fara privilegii si fara discriminari.

Solicită să se constate nelegalitatea refuzului autoritatii publice intimate, să se observe ca in baza probelor administrate trebuie sa beneficieze de dreptul său la munca, să se observe ca nu își poate exercita dreptul la munca intrucat nu este liberat de raportul juridic (suspendarea de drept este fara termen si nu îi permite sa plece in alta parte prin detasare, obligandu-l sa demisioneze pentru a-și putea intretine familia) si din aceste cauze i se produce un grav prejudiciu material si moral, care creste pe fiecare zi.

Pentru toate aceste motive solicită admiterea actiunii asa cum a fost formulata, obligarea autoritatii publice la reintegrare, obligarea acesteia la plata tuturor drepturilor salariale restante, si obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata.

În drept s-au invocat prevederile: art. 1, 8, 11 din Legea nr.

554/2004, art 94 alin 1 lit m) și art 54 Iit h) din Legea nr. 188/1999 (r2).

Probe: - înscrisuri, interogatoriul intimatei.

Pârâta D. Regionala Pentru Accize si Operatiuni V. C. a formulat întâmpinare la actiunea formulata de reclamantul M. A.-F. prin care se solicita instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna reintegrarea in functia detinuta anterior suspendarii raporturilor de serviciu.

În motivare s-a arătat că:

Incepand cu data de (...), ca urmare a dispunerii masurii de trimitere in judecata prin rechizitoriului nr. 3., domnul M. A. F. are calitatea procesuala de inculpat in dosarul penal nr. 3. pentru savarsirea infractiunii de luare de mita prevazuta de art. 254 alin. (1) din Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2008.

Conform prevederilor art. 94 alin. (1) tit, m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata (r2), cu modificarile si completarile ulterioare, raportul de serviciu al unui functionar public se suspenda de drept in cazul in care s-a dispus trimiterea respectivului in judecata pentru savarsirea unei infractiuni de natura celor prevazute la art. 54 lit. h) din acesta lege.

Infractiunea pentru care a fost trimis in judecata domnul M. A. F. se incadreaza in randul infractiunilor prevazute la art. 54 lit. h) din Legea nr.

188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata (r2), cu modificarile si completarile ulterioare, motiv pentru care incepand cu data de

(...) s-a constatat suspendarea de drept a raportului de serviciu al dansului.

Reclamantul nu a facut dovada ca a fost achitat de catre instanta, ca urmare cererea acestuia este neîntemeiată.

Asupra cauzei de față, Curtea constată următoarele:

Potrivit sustinerii reclamantului, din actiunea formulata, la data de (...), acesta a fost trimis în judecată de către D. N. A. în dosarul nr. 3. , sub acuzația de luare de mită prevazuta de art. 254 alin. (1) din Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2008, cauza fiind pe rolul T. C. sub nr. (...).

Conform prevederilor art. 94 alin. (1) lit, m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, raportul de serviciu al unui functionar public se suspenda de drept in cazul in care s-a dispus trimiterea acestuia in judecata pentru savarsirea unei infractiuni de natura celor prevazute la art. 54 lit. h) din acesta lege.

Infractiunea pentru care a fost trimis in judecata reclamantul M. A. F. se incadreaza in randul infractiunilor prevazute la art. 54 lit. h) din Legea nr.

188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata , cu modificarile si completarile ulterioare, motiv pentru care incepand cu data de (...) s-a constatat suspendarea de drept a raportului de serviciu al dansului.

Astfel art 54 lit h prevede urmatoarele categorii de infractiuni: infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

Fata de continutul art 54 lit h din Legea nr 188/1999 si raportat la art. 94 alin. (1) lit, m) din Legea nr. 188/1999, art 8 si 11 din Legea nr

554/2004 curtea va respinge acțiunea formulată de reclamantul M. A. F. în contradictoriu cu pârâta A. - A. N. A V.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

{ F. |HOTĂRĂȘTE}

Respinge acțiunea formulată de reclamantul M. A. F. cu domiciliul în Dej, str.T., nr.9, jud.C. în contradictoriu cu pârâta A. - A. N. A V. cu sediul în B., str.M. M., nr.13, sector 1.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE, GREFIER, G.-A. N. A. B.

Red.G.A.N./dact.L.C.C.

4 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 60/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal