Sentința nr. 613/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 613/2012
Ședința 25 S. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul M. T. în calitate mandatar al lui K. I. în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU R. P., având ca obiect obligare emitere act administrativ decizie de restituire imobil.
La data de (...) se înregistrează din partea reclamantului - note scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 septembrie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi
C U R T E A
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamantul M. T. in calitatea de mandatar al lui K. I. a chemat în judecată pe pârâta A. N. pentru R. P. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la emiterea dispoziției pentru acordarea despagubirilor si plata acestora pentru terenul în suprafață de 545 mp situat pe str.Ciocârliei nr.30, care a aparținut numitului K. I.
In motivarea cererii arată că cererea de restituire a fost solutionata favoarabil prin emiterea dispozitiei aflate la f. 7 .A solicitat paratei acordarea despagubirilor in conditiile titlului VII al L. 245/200 cererea sa facind obiectul dosarului nr.17741 CC ce se află la A. N. pentru R. P., cererea nesoluționată pana in prezent .
A. N. pentru R. P., prin întâmpinarea depusă la dosar în data de
12 septembrie 2012, înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuala pasive a Autorității Naționale pentru R. P. față de solicitarea reclamantului de a soluționa dosarul nr. 1774. si exceptia de prematuritate .
În fapt, prin cererea introductivă de instanță, cerere înregistrată pe rolul C. de A. C., reclamantul a chemat în judecată A. N. pentru R. P. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună stabilirea legalității în dosarul nr. 1774., având ca obiect imobilul situat În municipiul C.-N., str. Ciocârliei nr. 30, județul C..
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității
Naționale pentru R. P. învederează instanței că în cuprinsul art.1 alin.1 din
H. G. nr.361/2005 se arată că "se înființează A. N. pentru R. P., denumită în continuare A., organ de specialitate al administrației publice centrale, fără personalitate juridică "
Totodată, în cuprinsul art. 2 din același act normativ se arată că, în privința aplicării L. nr. 1., " A. îndeplinește următoarele atribuții principale: a) acordă sprijin și îndrumare metodologică autoritătilor administratiei publice locale și centrale. precum și celorlalte persoane juridice detinătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit L. nr. 1012001 privind regimul juridic al unor imobile prelua te în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, republicată, pentru aplicarea corectă și unitară a prevederilor acestui act normativ; b) monitorizează procesul de aplicare a L. nr. 1., republicată;
Prin urmare, în privinta aplicării L. nr. 1., A. în calitate de organ de specialitate al administratiei publice centrale, acordă sprijin și îndrumare metodologică entitătilor implicate în solutionarea notificărilor, monitorizează procesul de aplicare a acestui act normativ, neavând competenta de a solutiona notificări.
Învederează instanței că, potrivit L. nr. 1., republicată, unitatea deținătoare a bunului imobil solicitat prin notificare, sau entitatea Investită cu soluționarea notificării, după caz, are obligația de a emite o decizie/dispoziție prin care soluționează notificarea formulată în temeiul acestui act normativ reparatoriu. Odată cu emiterea deciziei/dispozitiei de către unitatea detinătoare/entitatea învestită cu solutionarea notificării, procedura administrativă prevăzută de L. nr. 1. se încheie.
Potrivit art. 1 alin. 1 T. VII din L. nr. 2. " prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubiri lor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea L. nr. 1. privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv În perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată ... "
Astfel, învederează instanței faptul că prin T. VII din L. nr. 2. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, au fost reglementate atât sursele de finantare, cuantumul si procedura de acordare a despăgubiri lor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea L. nr. 1., cât și înfiintarea unei entităti, respectiv C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire, atribuții care sunt exercitate în cadrul și după urmarea procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzute în Cap. V T. VII al actului normativ mentionat.
În cuprinsul art. 13 alin. 1 din actul normativ amintit mai sus se arată că "Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă ... , se constituie C. C. pentru Stabilirea Despăgubiri/or, denumită în continuare C. C., care are, în principal, următoarele atribuții: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri necesare aplicării prezentei legi." Procedura administrativă prevăzută de acest act normativ prevede transmiterea tuturor dosarelor solutionate prin acordarea de despăgubiri în temeiul L. nr. 1., de către unitătile detinătoare/entitătile învestite cu solutionarea notificărilor, împreună cu deciziile/dispozitiile prin care se solutionează aceste dosare, S. C. C., care își desfășoară activitatea în cadrul autoritătii Nationale pentru R. P..
După primirea dosarelor, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, S. C. C. pentru Stabilirea
Despăgubirilor procedează la analizarea dosarelor in privința verificflrii legalitflții respingerii cererii de restituire în natură. Ulterior acestei analize, dosarele în care, în mod întemeiat. cererea de restituire în natură a fost respinsă. vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate în mod aleatoriu de către C. C., în vederea întocmirii raportului de evaluare. ...
În baza raportului de evaluare C. C. va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. acesta urmând a fi valorificat în condițiile prevăzute de O. pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. .
Așadar, având în vedere aspectele mai sus menționate, semnalează instanței faptul că, analizarea dosarelor de despăgubiri constituite în temeiul L. nr, 1., precum și parcurgerea etapelor referitoare la desemnarea unui evaluator și transmiterea acestora la evaluare, întocmirea, aprobarea rapoartelor de evaluare și emiterea deciziilor reprezentând titlul de despăgubire nu intră În atributiile Autorității Națlonale pentru R. P.. ci ale C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin urmare, față de cele mai sus menționate A. nu poate avea calitate procesuală pasivă în litigiul dedus judecății. Menționează că introducerea
Autorității în cauză nu este justificată întrucât așa cum mai- sus am menționat, in privința aplicării L. nr.1., Autorității Naționale pentru R. P. i- au fost stabilite, prin H. G. nr.361/2005, anumite atribuții.
Pe fondul cauzei, solicită instanței respingerea cererii de chemare în judecată a reclamantului ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente: învederează onoratei instanțe, faptul că, in cadrul procedurii administrative reglementată prin T. VII din L. nr.2., cu modificările și completările ulterioare, sunt parcurse mai multe etape: - etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art.16 alin.1 și 2 Capitolul V T. VII, modificat și completat prin O. nr.8. pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, - etapa analizflrii dosarelor de către S. C. C. sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării. - etapa evetusrli, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, - etapa emiterii de cetre C. C. a deciziei reprezentând titlul de despflgubire și valorificarea acestui titlul in condițiile prevflzute de pct.26 din O.u.G nr.8112001, prin care este introdus, in cuprinsul T.ui VII din L. nr.24112005, Capitolul V, Secțiune a I intitulatfl "Valorificarea titlurilor de despflgubire" .
În cauza supusă judecății, subliniază faptul că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoareadomnului K. I., in sensul că, dosarul aferent Dispoziției nr. 120/2006, a fost transmis de primăria M. C. N., în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la S. C. C. sub nr. 177
4..
Totodată dosarul amintit mai sus a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire in natura a imobilului notificat, ocazie cu care s-a constatat necesitatea completării acestuia cu următoarele documente: a) cartea funciară in extenso nr. 24399, din care să reiasă dreptul de proprietate asupra numărului topo solicitat (traducerea legalizată, dacă este cazul), precum si cărtile funciare ulterioare (extrasele acestora) în care a fost transcris imobilul solicitati b) certificat de mostenitor intocmit de pe urma domnului K. lozsef.
Învederează instanței faptul că, solicitarea completării dosarului cu documentele mai sus amintite iși găsește justificarea și fundamentul legal în dispozițiile art. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005, potrivit cărora dosarele de despăgubiri constituite în baza deciziilor/dispozițiilor emise de entități le învestite cu soluționarea notificărilor în temeiul L. nr. 1. și care vor fi
Tnaintate S. C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, trebuie să cuprindă - potrivit mentiunilor de la lit. a) si lit b) din articolul sus citat - întreaga documentatie aferentă deciziei emise, respectiv: "acte juridice translative de proprietate, care atestă detinerea proprietătii de către o persoană fizică sau juridică, ( ... ) acte juridice care permit încadrarea Încadrarea preluării ca fiind abuzivă, acte juridice care atestă calitatea de moștenitor (. .. ) etc" Referitor la etapa evaluării și implicit etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, subliniem faptul că aceste etape sunt condiționate de completarea dosarului de despăgubiri nr. 177 4. cu documentele care să clarifice aspectele anterior menționate. În acest sens, vă anexăm alăturat adresa nr. 1774./2012, prin care S. C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a Întreprins demersurile legale în vederea completării dosarului de despăgubiri al reclamantului, solicitănd Primăriei M. C.-N. transmiterea actelor despre care am făcut referire în cuprinsul prezentei întâmpinări.
Învederează onoratei instanțe faptul că, solicitarea completării dosarului cu documentele ce rezultă din adresa nr. 35152/CC/2012 își găsește justificarea și fundamentul legal în temeiul dispozițiilor art. 16 alin.
2 din T. VII al L. nr. 2. modificat prin O. de U. nr. 8. potrivit cărora: "Notificările formulate potrivit prevederilor L. nr. 1. ( ... ) se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire S. C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, Însotite de deciziile/dispozitiile emise de entitătile Î. cu solutionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubiri lor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii si de Î. documentatie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii
Instanta din actele dosarului retine urmatoarele :
Obiectul prezentului litigiu consta in obligarea paratei de a emite decizia cuprinzind titlul de despagubire reglementat de titlul VII al L. 2. si plata acestor despagubiri.
Din interpretarea coroborata a prevederilor art. 3 lit. a si art. 5 lit d din titlul VII al L. 247/20005 rezulta ca in concret obligatia emiterii titlurilor de despagurire fara de care plata propriu zisa nu este posibila apartine C. C. Pentru Plata Despagubirilor ,parata neavind competente in acest sens .In aceste conditii este evident ca parata nu are calitate procesual pasiva astfel ca exceptia invpocata de catre aceasta parata prin intimpinare apare ca fiind intemeiata prin prisma textelor de lege mai sus mentionate .
In speta in decembrie 2008 reclamantul prin mandatar s-a adresat paratei cu o cerere in sensul de a i se solutiona dosarul de despagubire prin indeplinirea operatiunilor administrative prevazute de lege si emiterea titlului de despagubire.
In raspunsul adresat de catre parata se arata ca dosarul sau nu a fost repartizat unui consilier pentru analizare si trasmitere in vederea evaluarii (f.
4-5).
In intimpinarea depusa la dosar se arata insa ca dosarul din speta se afla in etapa analizarii legalitatii dispozitiei de restituire in natura fiind necesara depunerea in extenso a CF 24399 si a cartilor funciare ulterioare si certificatul de mostenitor intocmit pe numele d-lui K. I.
Din verificarea dosarului intocmit in baza L. 1. si depus la dosar rezulta - conform inscrierilor din CF 24399 C.-ca persoana de la care s-a preluat imobilul in cartea funciara pe nume K. I. este decedata, iar partea de teren nepreluata de catre S. Roman a ramas in proprietatea mostenitorilor acestuia printre care se numara si K. I. in timp ce in dispozitia de restituire in echivalent de la f. 7 din dosar se arata ca reclamantul este chiar fostul proprietar al imobilului preluat de catre S. Roman ,iar in decretul de expropriere 4. K. I. (fara precizarea daca este senior sau junior )figureaza la pozitia 98 cu 890 mp teren din care insa doar
545 mp au fost preluati efectiv restul ramanind in proprietatea mostenitorilor lui K. I. senior.Ca atare s-a apreciat ca se impune depunerea actelor pentru a se lamuri aceasta situatie .
In realitate este suficienta depunerea copiei de pe CF 24399 C. avind in vedere existenta decretului de expropriere,caracterul constitutiv al inscrierilor din CF in aceea perioada si prevederile art. 4 alin. 4,23 si 24 din L. 1. republicata fiind indiferent daca K. I. este fostul proprietar sau unicul mostenitor al fostului proprietar care a formulat cerere de restituire .
Pana in prezent reclamantul nu a facut dovada ca a completat dosarul macar cu CF 24399 C. astfel ca in speta exista un refuz justificat i de a solutiona cererea de emitere a titlului de despagubire.Completarea dosarului poate fi facuta pana la data de (...) data pana la care cererea apare ca prematura asa cum se va arata mai jos .
Chiar si daca s-ar fi completa dosarul cu acest act inclsuiv in cursul solutionarii actiunii continuarea operatiunile administrative si emiterea titlului de despagubire este in prezent prematura .
In aceasta materie se apreciaza cu valoare de principiu ca procedura de emitere a deciziei reprezentând titlu de despagubire pentru imobilele care nu pot fi restituite în natura, conform L. nr.1. se realizeaza într-un termen rezonabil.În privinta acestui tip de cerere nu sunt incidente dispozitiile art.2 alin.(1) lit.g) din L. nr.554/2004 referitoare la termenul legal de 30 de zile pentru solutionarea cererii.Din aceasta solutie de principiu rezulta ca in indeplinirea obligatiilor prevazute de titlul VII al L. 2. debitorul respectiv parata beneficiaza de un termen pentru indeplinirea acestor obligatii .
Rezulta asadar ca in speta se poate vorbi de nesolutionarea unei cereri doar daca indeplinirea operatiunilor administrative si emiterea titlului de despagubire nu se realizeza intr-un termen rezonabil .Caracterul rezonabil al acestui termen se apreciaza de la caz la caz la momentul solutionarii actiunii
.Totodata fiind vorba de o situatie continua in timp aceasta cerere si caracterul rezonabil al termenului se solutioneaza respectiv se apreciaza in raport cu legislatia in vigoare la data solutionarii de catre instanta a actiunii
Raportat la aceste considerente rezulta ca in speta pe langa prevederile cuprinse in cap. V al titlului VII al L. 2. sunt aplicabile si prevederile adoptate in aceasta materie respectiv prevederile cuprinse in OUG 4. conform caruia la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă pana in (...) emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "R. stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din L. nr. 2. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din
22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.
In baza acestor prevederi legale rezulta ca in speta chiar daca s-ar putea retine ca la data pronuntarii solutiei de fata a trecut un termen rezonabil in care parata avea posibilitatea reala de a emite titlul de despagubire obligatia paratei la emiterea acestui titlu si la indeplinirea operatiunilor administrative nu a devenit exigibila intrucit termenul de indeplinire a obligatiilor prevazute de titlul VII al L. 2. s-a prelungit prin vointa leguitorului exprimata in actul normativ sus mentionat ,act normativ care urmareste implementarea hotararii din cauza pilot M. Athanasiu si altii impotriva Romaniei .
Astfel asa cum rezulta din expunerea de motive a acestui act normativ suspendarea procedurilor de evaluare si de emitere a titlului de despagubire urmareste implementarea hotararii sus mentionate si a fost determinata si de imposibilitatea corelarii momentului epuizarii Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.
Prin aceasta suspendare nu s-a urmarit asadar doar amanarea momentului la care se vor realiza evaluarea imobilelor respectiv emiterea titlurilor de despagubiri ci prin aceasta suspendare s-a urmarit blocarea acestor operatiuni pentru intervalul de timp necesar pe de o parte pentru reformarea legislatiei in acest domeniu si pe de alta parte pentru gasirea resurselor financiare necesare platii acestor despagubiri.
In ce priveste gasirea resurselor financiare asa cum rezulta si din nota de fundamentare cit si din expunerea de motive a OUG 4. resursele financiare prevazute de L. 2. cu modificarile ulterioare pentru plata acestor despagubiri nu mai exista in prezent . Fondul Proprietatea s-a epuizat intr-o proportie de peste 99% iar plata in numerar a fost sistata timp de 2 ani datorita lipsei fondurilor necesare in acest sens .In aceste conditii emiterea titlurilor de despagubire nu ar avea o acoperire fiind necesara gasirea altor resurse financiare care sa asigure plata acestor despagubiri .Pentru plata despagubirilor in numerar ca urmare a suspendarii platii acestora timp de 2 ani prin OUG 6. practica judiciara a statuat cu caracter de principiu ca emiterea titlurilor de plata apare ca prematura pana la expirarea acestui termen astfel ca pentru identitate de ratiune aceasta solutie poate fi aplicata si in spete de genul celei de fata pentru emiterea titlului de despagubire ca urmare a adoptarii OUG 4..
Pe de alta parte prin hotararea pronuntata in cauza pilot M. Athanasiu impotriva Romaniei s-a recomandat o reformare a legislatiei in domeniu atat in privinta despagubirii propriu zise cit si a mecanismului de acordare a acestora pentru a ajunge la situatia in care legislatia interna prevede o despagubire certa ,sigura si posibil a fi platita .Asa cum rezulta din nota de fundamentare a OUG 4. si din expunerea sa de motive in acest interval de timp pana la (...) urmeaza a fi adoptat un act normativ in acest sens .Si din aceasta perspectiva se impune oprirea procedurilor de despagubire pentru a putea avea o imagine de ansamblu a numarului de persoane carora trebuie sa le fie platite despagubirile ,persoane aflate in aceeasi situatie ,asupra posibilelor resurse existente in acest sens si a cuantumului acestor despagubiri posibil a fi achitate in mod real asa cum recomanda hotararea CEDO sus mentionata . Stoparea acestor proceduri ar urmari asadar sa asigure tuturor persoanelor indreptatite si deci aflate in aceeasi situatie plata unei despagubiri .
In aceste conditii instanta apreciaza ca nu ar fi posibila in speta admiterea actiunii cu stabilirea indeplinirii obligatiei dupa (...) intrucit asa cum s-a aratat mai sus intentia legiuitorului a fost de a opri aceste proceduri pana la reformarea legislatiei in domeniu astfel ca o hotarare de admitere ar fi in discordanta cu aceasta intentie exprimata in OUG 4..Totodata prin instituirea acestui termen obligatiile prevazute de titlul VII al L. 2. in toate ipotezele si implict dreptul afirmat de catre reclamant ca si conditie de exercitare a actiunii civile sunt afectate de un termen suspensiv in curs de desfasurare .Or atat sub imperiul vechiului cod civil cit si sub imperiul noului cod civil creditorul ce are un drept afectat de un termen suspensiv nu poate cere realizarea dreptului respectiv executarea obligatiei corelative acestui drept inainte de implinirea termenului .Singura posibilitate legala pentru a obtine admiterea unei actiuni privind o un drept afectat de un termen suspensiv este aceea de a exercita o actiune preventiva asa cum ea este reglementata de art. 110 C. dar in speta ipotezele de exceptie ale acestui text de lege nu sunt indeplinite raportat la ratiunile adoptarii OUG 4. mai sus expuse si la imprejurarea ca in speta admiterea actiunii nu este necesara pentru a preintimpina o paguba iminenta pe care reclamantul ar incerca-o daca ar asptepta implinirea termenului intrucit el indiferent de momentul efectiv al platii va obtine despagubirea stabilita de lege, suspendarea urmarind tocmai acest scop de a asigura plata acestor despagubiri legale .
Avind in vedere aceste considerente in temeiul titlului VII al L. 2. ,OUG 4.
,art. 8,18 din L. 554/2004 Curtea retinind incidenta in speta a OUG 4. va respinge actiunea ca fiind formulata fata de o persoana fara calitate procesual pasiva si ca prematura .
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția de prematuritate.
Respinge acțiunea precizată M. T. Iin calitate de mandatar a lui K. I. domiciliat în C.-N., str.F. nr.3, bl.B6, sc.IV, ap.95, jud.C. în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU R. P. cu sediul în B., C. Floreasca nr.202, sector 1, ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă si ca prematura.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 septembrie 2012.
PREȘEDINTE GREFIER
A. A. M. N. M. ȚÂR red.A.A.M./A.C.
4 ex. - (...)