Sentința nr. 792/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR. 792/2012

Ședința publică din data de 30 octombrie 2012

Instanța constituită din: JUDECĂTOR : S. L. RUS

GREFIER : M. V.-G.

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul C. I., în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 1..

La apelul nominal făcut în ședința , la cea de a doua strigare, se constată lipsa reclamantului C. I. și a pârâtei C. J. de P. C.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut cauzei, după care, se constată că s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură la data de 05 octombrie 2012 răspuns la întâmpinare formulată de reclamant și copia declarației martorei M. V. autentificată la notar.

Curtea, constatând că există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 21 iunie 2012 sub nr.(...) reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C. a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 31809 din data de (...) emisă de pârâtă prin care s- a dispus respingerea cererii formulate în baza L. nr. 1. constatarea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de L. nr. 1. obligarea intimatei să emită o nouă decizie de constatare a faptului că este beneficiar al drepturilor cu consecința prev. de L. nr. 1. obligarea intimatei la plata daunelor morale - consecință a nerespectării art. 7 pct. 3 din L. nr. 1. cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul arată că deși actele depuse la dosarul C. arată că este îndreptățit să beneficieze de prevederile L. nr. 1., C. a respins cererea datorită unor date contradictorii în dovedirea calității, fără să specifice care sunt aceste date contradictorii și fără să-i solicite să depună alte înscrisuri justificative, iar aceste aspecte reclamantul consideră că l-au pus în imposibilitate de a se apăra; consideră, totodată, că s-a făcut o greșită coroborare sau interpretare a probelor administrate.

Cu privire la solicitarea de obligare a intimatei la plata daunelor morale - consecință a nerespectării art. 7 pct. 3 din L. nr. 1., reclamantul arată că se prevalează de întârzierea C. în a se pronunța asupra cererii sale.

Pârâta, C. J. DE P. C. prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii deoarece, în dovedirea susținerilor sale, reclamantul nu a prezentat nici o dovadă cu acte și, mai mult, declarațiile martorilor date în fața notarului public sunt sumare, neconducând la concluzia existenței persecuției reclamantului și a familiei acestuia.

Analizând susținerile părților în raport cu probele administrate cu normele juridice incidente Curtea reține următoarele:

Prin hotărârea nr. 31809 emisă la data de (...) de C. pentru aplicarea L.

189/2009 a fost respinsă cererea formulată de reclamant C. I. reținându-se că situația solicitată nu este dovedită, datele fiind contradictorii.

Potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 1. beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 61 din același act normativ, respectiv prin acte oficiale sau orice mijloc de probă.

Actele existente la dosarul cauzei nu au aptitudinea de a dovedi că reclamantul se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999.

Astfel, în ședința publică din data de (...), în vederea administrării de probe,

Curtea a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a indica probele de care înțelege să se folosească în susținerea acțiunii pentru a lămuri chestiuni legate de starea de fapt cu privire la refugiu, perioada, motivele refugiului precum și pentru a vedea astfel dacă reclamantul este sau nu este îndreptățit la acordarea drepturilor compensatorii pretinse.

Curtea a constatat că, datorită absenței reclamantului și a martorilor, se află în imposibilitate de a-i audia pe aceștia din urmă, cu atât mai mult cu cât reclamantul a depus un răspuns la întâmpinare și precizări prin care critică apărările pârâtei și reiterează poziția sa inițială, fără a indica probele de care înțelege să se folosească în susținerea acțiunii, solicitând să fie validate declarațiile notariale (concepute în termeni generali, nepreciși); or, declarațiile notariale nu sunt mijloace de probă în procesul civil, martorii trebuind să depună în fața instanței, nemijlocit.

Prin urmare, reclamantul nu și-a demonstrat pretențiile sale de refugiu. R. insistă în cerere și în poziția procesuală asupra faptului că intimata nu i-ar fi cerut suplimentarea probatoriului și nu ar fi indicat în ce constă presupusele contradicții în declarațiile notariale. Independent de acest aspect, reclamantul a avut la dispoziție o cale judiciară, complet devolutivă, în care să-și demonstreze pretențiile în fond și în condiții de acces liber la justiție, cale în care a ales să nu propună probe în dovedirea temeiniciei acțiunii sale.

Totodată, potrivit art. 7 pct. 3 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin L. nr.

1., se instituie în sarcina C. intimate obligația de a se pronunța în termen de 30 de zile, termen pe care C. l-a depășit, fără ca însă această depășire, în condițiile concrete, să cauzeze reclamantului un prejudiciu moral, având în vedere respingerea administrativă a cererii, soluție care va fi menținută de instanță.

Ca atare, acțiunea reclamantului urmează a fi respinsă întrucât statuările din actul administrativ atacat nu au fost combătute cu nici un mijloc de probă din care să rezulte că situația sa se încadrează în disp. art. 1 din O.G. nr.

105/1999 în sensul că în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la (...) și până la (...) a avut de suferit persecuții din motive etnice care l-au determinat să se refugieze din localitatea de domiciliu.

Așa fiind, față de toate considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și disp. art. 18 din L. nr. 554/2004, prezenta acțiune urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. I., domiciliată în Câmpia T., str. G. L., nr.69, jud. C. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. - C. pentru aplicarea L. nr. 1., cu sediul în C.-N. str. G. C. nr.2, jud. C.

Definitiva.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2012.

PREȘEDINTE GREFIER S. L. RUS M. V.-G.

Red.S.L.R./V.R.

4 ex,/(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 792/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal