Sentința nr. 871/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 871/2012
Ședința ta de 14 N. 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H.
GREFIER D. C.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ formulată de reclamanta M. ANA în contradictoriu cu pârâtul M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect - obligare emitere act administrativ ordin de acordare a distincțiilor prevăzut de art. 13 pct. 8 din Regulamentul aprobat prin O. nr. 5..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) pârâtul a depus la dosarul cauzei nete de ședință însoțite de înscrisuri, într-un singur exemplar.
Se constată că pârâtul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Reclamanta MOLDOVA ANA prin acțiunea înregistrată inițial sub nr. (...), formulată în contradictoriu cu 1.M. E., C., T. și S., 2. I. Ș. J. B. - N., 3.Grădinița cu program prelungit nr. 11 ,, CĂSUȚA DIN POVEȘTI,, 4.Grădinița cu program Normal nr. 18 B. 5.C. Local al municipiului B., 6. Primarul municipiului B. a solicitat instanței de judecată a prin hotărârea ce urmează a se pronunța: a) să oblige pârâtul de rândul 3 să calculeze si sa plătească drepturile bănești ce i se cuvin pentru acordarea,în anul școlar 2008-2009 a distincției „G.
Lazăr", clasa I; b) să oblige pârâtul de rândul 3, în principal la plata dobânzii legale aferente sumei datorate, calculată de la data formulării acțiunii și până la data plății efective, iar în subsidiar, să actualizeze suma datorată cu indicele de inflație de la data acordării distincției până la data plății efective; c) să oblige pârâții de rândul 5 și 6 să aloce pârâtei de rândul 3 fondurile bănești necesare plății sumei datorate.
În motivare se arată că în anul școlar 2008-2009 reclamanta a fost propusă pentru obținerea distincției „G. Lazăr"; clasa I, conform Ord. M.Ed.C nr.5..
Cum rezultă din adresa M.E.C.I. nr. 46573/(...) transmisă pârâtei de rândul 2, ministrul a semnat ordinul privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, mai mult prin același înscris se arată că „în anul financiar următor, Inspectoratele Ș.e Județene vor acorda prioritate profesorilor, care au fost validați de consiliile de administrație în cursul acestui an".
Drepturile bănești ce i se cuvin reclamantei potrivit art. 6 din Regulamentul privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat aprobat prin O. M. E. nr. 5. 23 oct 2006, reprezintă 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni anterioare semnării ordinului de acordare a distincțiilor.
P. art. 1 din HG nr. 538/2001, începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat. C. Local al municipiului B. este unitatea administrativ teritoriala din raza de activitate a Ș. G. ,,A. I.,, B. P. art. 13 pct. 9 lit. „a", din Regulamentul privind acordarea de distincții și premii din învățământul preuniversitar de stat, aprobat prin O. 5., ,, plata premiilor se va face de unitatea de învățământ la care sunt (au fost) angajate cadrele didactice beneficiare, din bugetul consiliilor locale/consiliilor județene ".
Se mai arată că potrivit art. 36 din Legea nr. 215/2001 consiliul local aprobă la propunerea primarului bugetul local și asigură serviciile publice de interes local privind educația. Conform art. 63 din Legea nr. 215/2001 primarul exercită funcția de ordonator principal de credite și întocmește proiectul bugetului local.
În drept, s-au invocat art. 281 și urm din Codul muncii, art. 1088 din
Codul civil (art. 1535 din Noul cod civil ), art. 2 din OG nr. 9/2000 referitoare la dobânda legală.
Pentru termenul de judecată din (...) reclamanta M. ANA a depus o precizare și completare de acțiune, prin care mai solicită instanței de judecată: să oblige pârâtul de rândul I M. E., C.,T. și S.
- în principal să emită în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței ce se va pronunța în prezenta cauză, ordinul de acordare a distincțiilor prevăzut de art. 13 pct. 8 din Regulamentul aprobat prin O. 5., an școlar 2008-2009 și să întocmească anexa cu solicitanții validați de I. B. N. printre care se află și reclamantul/a, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere a emiterii ordinului;
- în subsidiar, să completeze, în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței ce se va pronunța în prezenta cauză, ordinul nr. 5399/(...) privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, an școlar 2008-2009, cu anexa privind solicitanții validați de ISJ B. N., printre care se află și reclamantul/a, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere a completării ordinului ;
- să oblige pârâtul de rândul 1 să publice în Monitorul Oficial, partea I, ordinul în fiecare din ipoteze, sub sancțiunea de daune cominatorii de 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere a publicării;
În motivare s-a arătat că, având în vedere că pârâtul de rândul 1 a emis ordinul nr. 5399/(...) numai pentru personalul didactic din cadrul ISJ Covasna,
ISJ Prahova și I. B., a fost nevoit să formulez precizarea de acțiune, iar pentru că actele administrative cu caracter normativ adoptate sau emise de autoritățile administrației publice centrale își produc efectele juridice după publicarea în M.O.
În drept, s-au invocat art. 1073 și urm. Cod civil, art. 1516 și urm. din noul
Cod civil (obligația de a face) și art. 580 indice 3 Cod proc. civilă (daune cominatorii).
Prin încheierea de ședință din (...) instanța a disjuns precizarea și completarea de acțiune formulată în contradictoriu cu pârâtul de rândul 1, M. E., C.,T. și S., fiind format prezentul dosar cu nr. (...).
La termenul din data de (...), instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea prezentei cauze.
Prin sentința civilă nr. 9. din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei invocată din oficiu și a fost declinată competența materială de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta M. ANA în contradictoriu cu pârâtul M. E. C. T. ȘI S. și având ca obiect obligație de a face, în favoarea C. DE A. C..
Cauza a fost înregistrată la data de (...) pe rolul C. de A. C. sub nr. (...).
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. E., C., T. și S. obligarea pârâtului M. E., C., T. și S. să emită ordinul de acordare a distincțiilor prevăzut la art. 13 pct. 8 din Regulamentul privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, aprobat prin O. nr. 5., an școlar 2008 - 2009 și să întocmească anexa cu solicitanții validați de I. Ș. J. B.-N., printre care se află și reclamanta.
P. art.11 din O. nr.5. Diploma "G. Lazăr" clasa I, a cărei machetă este prevăzută în anexa nr. 2, se acordă, pentru merite în dezvoltarea curriculumului și/sau managementului educațional, cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I și care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) au primit calificativul "foarte bine" pentru activitatea didactică efectivă în învățământ desfășurată în ultimii 20 de ani; b) demonstrează preocupări cu relevanță în activitatea didactică (autor, coautor la manuale și/sau programe școlare ori lucrări de cercetări experimentale/. finalizate, avizate/aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, sau lucrări de specialitate publicate în reviste de specialitate internaționale ori lucrări/comunicări prezentate la congrese, simpozioane și/sau sesiuni de comunicări internaționale, la publicații cu I. membru al comisiilor naționale de specialitate; contribuții la elaborarea proiectelor de regulamente, metodologii și acte normative la nivel național); c) dețin cel puțin un premiu/o mențiune la faza internațională cu elevii participanți la olimpiade, concursuri școlare ori competiții sportive/artistice și/sau un premiu la faza națională cu elevii participanți la olimpiade, concursuri școlare sau competiții sportive/artistice (conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării); d) probează implicarea în activitatea educativă în școală și în comunitate (prin organizarea de activități sau proiecte/programe extracurriculare la nivel național/ internațional). Se vor prezenta documente în original și copii, confirmate de consiliul de administrație al unității de învățământ.
P. art. 6 diploma "G. Lazăr" clasa I este însoțită de un premiu a cărui valoare este de 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni anterioare datei semnării ordinului de acordare a distincțiilor.
P. art.13, pentru atribuirea distincțiilor "diplomei de excelență", solicitantul întocmește și depune la conducerea unității de învățământ cererea și raportul de autoevaluare însoțite de documentele doveditoare, conform criteriilor menționate anterior, până la data de 31 martie, consiliul de administrație al unității de învățământ analizează dosarul și formulează aprecieri sintetice, asupra activității fiecărui solicitant, până la data de 10 aprilie iar directorul unității de învățământ înaintează la inspectoratul școlar cererea, raportul de autoevaluare cu anexele doveditoare și aprecierea consiliului de administrație, până la data de 15 aprilie.
Conform art.13 pct.6, 7, 8 și 9 din Ordin, consiliul de administrație al inspectoratului școlar, pe baza rezultatelor definitive, stabilește numărul cadrelor didactice care urmează a primi distincții, în limita a 6% din numărul total de cadre didactice cu gradul didactic I din județ/municipiul B., cu excepția adresei de mulțumire publică și cu încadrarea în fondurile bugetare alocate/comunicate de fiecare primărie; listele cuprinzând datele solicitanților validați, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7, vor fi înaintate la Ministerul Educației și Cercetării până la data de 5 mai iar Ministerul Educației și Cercetării verifică listele înaintate de inspectoratele școlare și elaborează ordinul de acordare a distincțiilor, până la data de 15 iunie, urmând ca plata premiilor să se va facă de către unitatea de învățământ la care sunt (au fost) angajate cadrele didactice beneficiare, din bugetul consiliilor locale/consiliilor județene, cu încadrarea în bugetul aprobat și alocat cu această destinație.
Verificând îndeplinirea în speță a condițiilor amintite, Curtea constată că reclamanta a urmat întreaga procedură prevăzută de lege, începând cu depunerea cererii până la validarea acesteia în consiliul de administrație. P. existente la dosar (f 5-22) au evidențiat faptul că I. Ș. al județului B.-N. a înaintat pârâtului lista validată de către consiliul de administrație, comunicând, totodată, că „consiliile locale și C. J. au certificat existența în bugetele proprii a fondurilor necesare pentru plata premiilor aferente distincțiilor transmise";( adresa nr.
2457/(...) - f.5).
Pentru acordarea distincției a fost urmată întreaga procedură, până la momentul elaborării ordinului de acordare a distincțiilor de către pârât, reclamanta făcând dovada că a îndeplinit toate condițiile impuse de legiuitor, existând și confirmarea autorităților publice locale cu privire la existența în bugetele proprii a sumelor necesare pentru plata premiilor.
Curtea observă că refuzul pârâtului de emitere a ordinului de acordare a distincției către reclamantă este unul nejustificat întrucât acesta nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin și nu a procedat la verificarea listelor comunicate de către ISJ B.-N.
Instanța apreciază că dreptul reclamantei cu privire la acordarea distincției amintite s-a născut în mod valabil la momentul la care toate condițiile impuse de art.13 pct.1-7 din O. nr.5. au fost îndeplinite iar refuzul autorității, nejustificat, se impune a fi înlăturat prin obligarea acestuia la îndeplinirea obligației care îi revine respectiv de completare a listei comunicate și de emitere a ordinului.
Curtea va aprecia acțiunea reclamantei ca fiind fondată doar în parte și, ca atare, o va admite între aceste limite. Astfel, în temeiul art.18 raportat la art.10 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art.13 din O. nr.5., Curtea va obliga pârâtul să completeze O. nr. 5399/(...) în sensul acordării "diplomei de excelență" pentru anul 2009 reclamantei M. ANA din cadrul ISJ B.
Curtea va respinge si celelalte capete de cerere apreciind că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
C. de obligare la plata de dobanzi nu poate face obiectul prezentului litigiu la acest moment. Numai dupa emiterea ordinului in sensul completarii sale si inscrierii reclamantei se poate pune in discutie acordarea de drepturi banesti si calcului acordarii cu intarziere a acestora. Practic la acest moment capatul de cerere este prematur.
De asemenea intrucat instanța a admis capătul de cerere principal, cererea subsidiară apare ca fiind lipsită de interes. C. subsidiara este conditionata de solutia din cererea principala astfel ca prin admiterea in parte a cererii principale nu mai exista nici un folos practic pentru reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
Admite în parte acțiunea precizată de reclamanta M. ANA, domiciliată în loc. B., str. Î. T. nr. 57, sc. D, ap.57, jud. B.-N. în contradictoriu cu pârâtul M. E., C., T. și S., cu sediul în B., str. G. B. nr. 28-30, sector 1.
Obligă pârâtul să emită în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărâri, ordinul de acordare a distincțiilor prevăzute de art. 13 pct.
8 din Regulamentul aprobat prin O. nr. 5. pentru anul școlar 2008-2009 precum
și anexa aferentă.
Respinge celelalte capete de cerere.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțare în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, M. H. D. C.
Thred./M.H.
4 ex./(...)